a.i.deea

Perspectivă de pe Postăvaru

Luna trecută, tocmai s-au împlinit 4 ani de când locuim în Poiana Brașov. Ținând cont de această „aniversare”, m-am gândit că ar fi util să fac o listă și o descriere a activităților de care ne bucurăm noi, alături de copii, în Poiană, pe perioada verii. O să le înșir în ordinea preferințelor copiilor, astfel:

1. Plimbările călare de la Spiritul Cailor (potrivite pentru orice vârstă, inclusiv pentru adulții amatori de echitație). Dacă le-ar întreba cineva, pe fetele mele, ce și-ar dori să facă în fiecare zi a vieții lor, aici, în Poiană, cu siguranță ar spune că vor la căluți. Eva chiar mă înnebunește că și-ar dori să urmeze cursuri de echitație și că cel mai mult și mai mult pe lumea asta își dorește să aibă un cal (evident că viu și în mărime naturală, că de jucărie avem deja nenumărați, ba unii sunt chiar unicorni, deși nu zboară), calul fiind animalul ei preferat. Aici, trebuie să recunosc că seamănă cu mine, pentru că și eu când eram de vârsta ei aveam aceeași dorință și oriunde mergeam, eu îmi imaginam că sunt călare pe cal și nu pe orice cal, ci pe Black Beauty (pentru cine știe și cunoaște). Revenind, însă, la subiect, plimbările pe cal, de la Spiritul Cailor costă, de anul acesta, 50 de lei pentru 30 – 40 de minute, cât durează turul mare, cu pauză de poze, în punctul cu cea mai frumoasă priveliște, inclusă în durata plimbării. Nu știu cât costă turul mic sau plimbările cu poneiul, pentru că de fiecare dată când am mers cu fetele ele au vrut să călărească pe cal. Deja, în ultimii 2-3 ani, am fost atât de des, încât fetele cunosc toți caii si au deja preferințe. Vor să meară pe Cristina, pe Spirit, pe Gogu, iar Eva se bucură cel mai mult când călărește pe… Eva. Plimbările se fac alături de câte un îngrijitor care duce caii de căpăstru. De obicei fiecare cal este dus de cineva, dacă persoana care călărește nu se descurcă singură. Ca și locație, Spiritul Cailor, se găsește înainte de Poiana Mică, cum urcă drumul dinspre Brașov, pe partea dreaptă. Este imposibil de ratat, fiind foarte vizibil, din șosea. Mai există un loc în care se poate călări, la Centrul de Echitație, care este localizat cam la un kilometru înainte de intrarea în Poiană, tot pe partea dreaptă a drumului de urcare dinspre Brașov, doar că aici nu am fost niciodată, astfel încât nu am o părere de împărtășit despre această locație. Mai multe informații despre Spiritul Caiolor pot fi găsite aici https://echitatiespiritulcailor.wordpress.com/ și aici https://www.facebook.com/spiritulcailorechitatie/

2. Tărâmul Elfilor sau Alpin Magic Land din fața hotelului Alpin – acest loc este, cu siguranță, al doilea în lista locațiilor preferate de fete, pentru activități, în Poiana Brașov.  Această variantă nouă, a Tărâmului Elfilor a apărut anul acesta, fiind amenajată în parteneriat cu cei de la hotel Alpin, iar locația este, de asemenea, în preajma hotelului Alpin, mai exact pe dealul care coboară de la hotel spre parcarea mare de la intrarea în Poiana Brașov. Am spus ,,varianta nouă a Tărâmului Elfilor”, pentru că varianta inițială, care încă există și în prezent (doar că funcționează exclusiv în luna august) se găsește pe drumul care coboară din Poiana Brașov spre Râșnov, într-o poieniță. Indiferent de varianta aleasă, tematica este aceeași, o lume de basm, în care cei mici pot pătrunde fie singuri, fie însoțiți de părinți. Abordarea mi se pare extraodinară! De ce spun asta? Pentru că în ziua de azi, rar găsești astfel de activități care să îi deconecteze pe cei mici de la lumea tehnologizată în care trăim și de la actualele preocupări ale copilăriei și să îi transpună, într-un mod atât de interactiv, într-o lume de basm, care este totodată și în simbioză cu natura și cu toate minunățiile pe care le are ea de oferit. Astfel, pe Tărâmul Elfilor, fie el cel de la Hotel Alpin sau cel dinspre Râșnov, după ce platești accesul 30 de lei de persoană (adult sau copil), ești întâmpinat de personaje de basm, de zâne, de elfi, de Sfânta Vineri sau de Sfânta Duminică, de Prâslea cel Voinic, de regi și regine, de goblini răi, de pitici sau alte astfel de personaje (în funcție de inspirația și scenariile organizatorilor). Ideea este că o dată ce au trecut pragul acestui tărâm, cei mici sunt implicați în poveste, ei trebuind să participe activ la deznodământ. Trebuie să caute indicii pentru a desluși vrăji cu ajutorul cărora să salveze personajele bune, transformate sau răpite de personajele rele. Ceea ce mi se pare minunat este că toate activitățile au învățăminte legate de natură sau despre moralitate. De pildă vrăjile includ formulări precum ,,natură, natură, draga mea…”, iar copiii sunt întrebați dacă ei au mințit vreodată și sunt învățați că minciunile trezesc duhurile rele, care transformă tot ce e bun, în rău. Tot prin Poiana Brașov, cei care se ocupă de Magic Land Alpin și de Tărâmul Elfilor organizează uneori, pentru grupuri, vânători de comori prin natură. Ce m-a impresionat încă de la vizita la primul Tărâm al Elfilor, în urmă cu 3 ani, au fost decorurile (care sunt create manual și în armonie cu natura), costumele personajelor, dar mai ales dedicarea și naturalețea cu care sunt impersonate …personajele. Nu știu dacă respectivii sunt actori sau nu, dar în mod evident le place ceea ce fac și asta se vede. Nota zece cu felicitări celui care a avut această idee, întâmplător l-am și cunoscut în decursul celor 4 ani și pot spune că este o persoană foarte creativă și deosebită. Detalii despre Tărâmul Elfilor se găsesc aici https://taramul-elfilor.business.site/ și aici https://www.facebook.com/taramulelfilor/ dar și aici https://alpin-magic-land.business.site/

3. Cabana Postăvaru. Fie vară, fie iarnă, Cabana Postăvaru este locul meu preferat, din zona Poienii Brașov. Pentru fete însă, pică, după cum se poate observa pe un loc trei, după celelalte două ,,destinații” de mai sus. Ne place foarte mult să mergem la cabană și mai nou, urcăm în fiecare weekend cu fetele, cel puțin o dată, deși weekendul trecut am ,,rupt normele” și am urcat și vineri și sâmbătă și duminică. Deși există și mai nou contruita Yager Chalet, nouă tot la Postăvaru ne place mai mult, pentru că aici ne simțim mai bine, ne simțim ca acasă, în familie, în timp ce la Yager sunt prea multe fițe pe metrul pătrăt, iar prețurile sunt pe măsură fițelor. La Cabana Postăvaru, deși mai rustică, atmosfera este mai caldă, mai familiara. Vederea este superbă, mai ales cea asupra masivului Bucegi. Fetele sunt încântate, cel mai mult, de salamul de biscuiți și de celelalte prăjituri de la cabană. Practic, fie iarnă, fie vară, la ele asta este motivația principală pentru vizita la cabană. Mai nou s-au îmrietenit și cu copiii de la cabană și le place să se joace împreună. Cu cățeii se împrieteniseră demult, mai ales Thea, care i-a călărit pe toți, la propriu și în clăpari și în adidași. Mâncarea de la cabană este genială, cred că cea mai bună mâncare de cabană, pe care eu am încercat-o în țara românească. Vinerea trecută am rămas la cabană și după asființit și a fost absoult de vis, atât apusul cât și cerul înstelat, de după. Ne-am propus și ne dorim foarte mult să rămânem la cabană peste noapte, atât acum în vară cât, mai ales, la iarnă, când va reîncepe sezonul de schi. Accesul către Cabana Postăvarul se poate fac fie ,,perpedes”, urcând pe unul dintre multiplele trasee turistice, fie cu telecabina (Capra sau Kanzel) sau cu telegondola (atunci când aceasta funcționează, spre exemplu acum, de când cu pandemia merge și vara, în fiecare zi, începând cu a doua jumătate a lunii iulie și probabil până la sfârșitul lunii august). Pentru copii este, evident, o încântare să urce cu cabina sau cu gondola, dar și traseele pedestre sunt accesibile pentru copii, mai ales la coborâre. Despre Cabana Postăvaru mai multe detalii aici: https://cabanapostavaru.ro/en/winter-2/

4. Restaurantele cu loc de joacă, din Poiană. Atunci când vrem să luăm masa ,,în oraș”, alegem unul dintre restaurantele cu loc de joacă din Poiană, astfel încât să aibă și fetele o ocupație și să putem și noi să ducem îmbucătura, cât de cât relaxați, la gură. Mai ales acum, în perioada verii, este minunat pe aceste terase, pentru că în permanență sunt și alți copii veniți cu părinții în vacanță, astfel încât fetele își găsesc mereu parteneri de joacă. În topul preferințelor noastre pentru astfel de locații se găsește Casa Vlasin, în primul rând datorită proximității (este practic în capătul străzii pe care locuim), dar mai ales și datorită mâncării, care este foarte bună și a prețurilor care sunt accesibile și nu nesimțite ca la alte restaurante de renume din Poiană, unde în stilul faimei ,,pomului lăudat” mâncarea este și proastă și scumpă. De asemenea, ne place pentru că are loc de joacă și pentru că aici se strâng toți ,,poienarii”, deci, ne ,,simtem” ca acasă, în familie. Detalii și locație Casa Vlasin aici https://pensiuneavlasin.ro/ Tot în lista restaurantelor cu terasă și loc de joacă pentru copii, pot fi menționate și următoarele: Roxy’s Garden (care este, tot așa, foarte aproape de noi, mâncarea e ok, prețuri accesibile, doar că locul de joacă practic este format din 2 leagăne, un balansoar și pietriș), Escalade (restaurantul hotelului cu același nume, din capătul Poienii, lângă telecabina Kanzel, care are un loc de joacă foarte mare și ok, fiind amenajat cu ,,biscuiți” din cauciuc pe jos și având un ansamblu mai complex și mai dotat decât celelalte, din punct de vedere al locului de joacă, însă mâncarea lasă destul de mult de dorit, atât ca gust și calitate, cât și ca prețuri, care sunt mai piperate), Ruia (îl recommend datorită locului de joacă mare și împrejmuit cu gard, mâncarea și prețurile sunt acceptabile), locul de joacă de lângă Hotel Teleferic (aici nu am fost decât la locul de joacă, care este foarte ok pentru copii și unde accesul este gratuit, de mâncat nu am mâncat niciodată la Teleferic, deci nu îmi pot exprima o părere din acest punct de vedere, iar restaurantul se află în incinta hotelului, deci varianta cu a sta la masă, în timp ce copiii se joacă la locul de joacă, este, din start exclusă, însă locul de joacă de aici, poate fi vizitat cu ocazia oricărei plimbări prin Poiană), Locurile de joacă de la Hotelul Alpin (aici, în afară de cel de pe deal, respectiv Alpin Magic Land, menționat, mai sus, mai există și pe terasa hotelului un loc de joacă; nu am fost însă acolo, dar presupun că se poate lua masa pe terasa de la Alpin în timp ce copiii se joacă acolo), Casa Viorel ­(aici nu am mai fost de vreo 2 ani, când aveau o pajiște cu loc de joacă pentru copii; nu știu dacă, între timp, mai există acces acolo și pentru persoanele care nu sunt cazate la Casa Viorel).

5. Centrul de agrement. Aici, fetele și-ar dori să meargă mai des, dar fiind o locație exclusiv in-door, eu prefer să o păstrez pe lista activităților din perioadele de primăvară, toamnă și eventual iarnă (și atunci doar când nu este excesiv de aglomerat). Totuși, pentru perioada de vară, există lângă Centrul de agrement, un loc de joacă cu tobogane, coșulețe și ,sus pe deal, două tiroliene pentru copii. Mergem destul de des și aici, fetele numind locația ,,la coșulețe”, după leagănele tip coșuleț, cu plasă din lanțuri metalice, care se găsesc la acest loc de joacă. Detalii despre Centrul de Agrement aici http://www.poianabrasovinfoturist.ro/activitati/

6. Stâna Turistică Sergiana. Aici am început să mergem încă de când s-a redeschis acum vreo 2 ani. Am avut o perioadă în care am mers foarte des, chiar ne cunoșteau toți chelnării și ospătarii, iar fetele întrebau mereu de Ancuța, care era preferata lor. Între timp Ancuța a plecat, iar noi ajungem ceva mai rar, pentru că locația a devenit foarte populară și prin urmare și foarte aglomerată. Astfel, în perioadele de sezon, fie ele de vară sau de iarnă, este imposibil să găsești masă fără rezervare și chiar și așa timpii de servire au ajuns foarte mari. Mâncarea este destul de bună, dar și din acest punct de vedere s-a întâmplat în zile în care am prins aglomerație mare să mai prindem câte un rateu la mâncare. Deci, în mare, depinde de ,,trafic”. Ce ne place aici: locația este amplasată într-un decor superb, oferind totodată o perspectivă superbă asupra împrejurimilor, curtea interioară de la grădina din spate este foarte mare și fetele au loc să alerge pe pajiște și să se joace cu alți copii, iar focurile de tabară făcute în serile de vară aici, sunt de poveste. Dacă ești turist în Poiana Brașov merită să mergi, măcar o dată la Stâna Turistică, cu condiția să ai rezervare dinainte și să nu fie excesiv de aglomerat, prin urmare recomad evitarea weekendurilor sau a sărbătorilor când toată lumea e în vacanță în această zonă. Detalii despre această locație se găsesc aici:  https://www.sergianagrup.ro/stana-turistica

7. Plimbare pe coclauri. Așa definim noi zona de drum neasflatat sau forestier dintre Poiana Mică și drumul către Râșnov. Este același drum care duce la Stâna Turistică, mai sus menționată, dar pe care dacă faci stânga, înainte de stână, ajungi pe drumul spre Râșnov. Am fost de multe ori pe drumul acesta și pe jos, și cu bicicletele, se poate și cu mașina sau cu ATV-ul. Este foarte frumos, mai ales toamna când e pădurea colorată. Din acest drum se poate urca prin poienițe cu perspectivă și panoramă superbe. Nouă ne place pe coclauri și chiar cred că urmează să mai facem o tura cu bicicletele, în formula completă, mai ales acum că a învățat și Thea să meargă pe bicicleta cu pedale.

8. Plimbare pe drumul vechi dintre Poiana Brașov și cartierul Schei din Brașov. Și pe acest drum am mers, în plimbare, de nenumărate ori de când locuim în Poiană, doar că, de fiecare dată, doar în jos, pe traseul Poiană, Hotel Ruia, Pietrele lui Solomon și cartierul Schei din Brașov. Prima oară am mers când Thea era încă bebe și stătea în cărucior așa că am mers cu ea în căruț, de am crezut că îi rămân roțile pe pietrișul de pe drum, dar culmea că nu au rămas și mai este funcțional și în ziua de azi. Această plimbare o recomand cu trag, traseul prin pădure este și frumos și accesibil oricui.

9. Plimbari cu bicicletele prin Poiană (pentru cine nu are bicicletă proprie, se  pot închiria biciclete și din Poiana, din centru, vizavi de Hotel Aurelius).

10. Plimbare pe traseul Ruia- Casa Viorel – Carieră – Pârtia Bradul. Un drum frumos și ușor, care între Carieră și Pârtia Bradul merge drept prin pădure (drept adică e ca o alee pe care nici nu trebuie să urci, nici să cobori, ci doar să mergi, lejer, la pas).

11. Drumeții. În categoria drumețiilor intră bine-nțeles foarte multe, există o groază de trasee care pornesc din Poiană și pe care fiecare le poate alege în funcție de pricepere și dorință. Noi, cu copiii, am fost de vreo 3 ori la Peștera de Lapte, către care există mai multe trasee. De fiecare dată, am coborât spre Peșteră de sus de la Cabana Postăvaru, unde urcasem, în prealabil cu cabina. În acest mod, traseul e accesibil și facil și pentru copii, pentru că nu ai decât de coborât. Detalii despre Peștera de Lapte aici https://undemergem.ro/places/pestera-de-lapte-poiana-brasov

Cam astea ar fi activitățile noastre preferate, alături de copii, în Poiana Brașov și prin împrejurimile ei. Cu siguranță mai există și altele de care poate, încă, nu am aflat noi și mai sunt, bine-nțeles unele de care știm dar nu ne plac, pentru că fie ni se par aiurea din punct de vedere al siguranței copiilor, fie sunt preferate prea mult de turiști, și atunci ne ferim ele din cauza aglomerației. În această categorie intră trambu­linele, baloanele și saltelele/toboganele gonflabile din centrul Poienii, vizavi de parc și de hotelul Aurelius. Așa cum am spus deja, noi ne ferim de ele și nu am dus copiii aici.

Mai există o categorie de activități pe care le am în vedere pentru viitor, cum ar fi tenis, pe terenurile și baloanele special amenajate din Poiană (doar că pentru asta trebuie să iau în calcul și găsirea unui instructor de tenis pentru fete) sau înot la hotelurile cu piscină (unde din nou trebuie să iau în calcul instructorul, dar și costul destul de piperat pentru acces la piscină, atât pentru copii cât și pentru părinți și/sau instructor).

Lista rămâne oricum deschisă, în caz că mai descoperim și alte activități pentru părinți și copii, prin zonă.

Știrile despre accidentele de pe autostrada Soarelui și de pe drumurile patriei, nu contenesc să apară zilele astea. Mi-am amintit, astfel, de coșmarul trăit de noi în weekendul pe care l-am petrecut în Bulgaria, spre care am plecat tot pe autostrada Soarelui, vorba vine, a soarelui… că e mai mult autostrada întunericului, în perioada asta, sau, mai bine zis, a nopții minții…

După concediul ratat, în luna iunie, la greci, acum două weekend-uri ne-am hotarât să mai dăm o fugă până la mare, de dragul fetelor, undeva mai aproape. După ce am analizat piața autohtonă și prețurile (mai ales raportul ,,calitate-preț”), ne-am decis să mergem în Bulgaria vecină, mai precis, în Kavarna, care se află cam la 40 – 45 km distanță de Vama Veche. Conform estimării Waze, în mod normal, ar fi trebuit să facem cam 3 ore până acolo, cu plecare la 5:30 – 6:00 dimineața, din București. Doar că modul ,,normal” nu există în România, când vine vorba de drumuri, fie ele pe șosele sau pe calea ferată.

Vineri am plecat din Brașov, eu cu mama și cu fetele, cu trenul Astratrans-carpatica de 10:40. Andrei urma să vină seara, cu mașina. Pentru că duba era, din nou în service, noi, fetele, a trebuit să plecăm cu trenul, în mașină neavând cum să încăpem toți 5, plus pisica. Așa că am plecat cu trenul, de dimineață, iar Andrei a venit, pe seară, cu mașina… și cu pisica.

Cu trenul ar fi trebuit să fie o experiență plăcută pentru copii, mai ales că Thea nu mai fusese niciodată cu acest mijloc de transport. Din păcate, însă, în țara asta, se pare că orice metodă de deplasare alegi, experiența va fi aceeași, respectiv, neplăcută. Noi ne luasem bilete la tren, la Astratrans , on-line, cu o zi înainte de călătorie. Vineri dimineață, când am ajuns în gara din Brașov și am mers să întrebam la biroul de informații, la ce peron va sosi trenul de la Astratrans, tanti de acolo, mai acră decât orice formă de vita­mina C, ne-a răspuns, în sictir, că nu știe, pentru că e tren particular. Până la urmă trenul a sosit, la peronul 1, doar că nu a fost genul de tren Astratrans care vine de obicei. Spun „de obicei” pentru că mama circulă des cu Astratrans pe ruta asta și era obiș­nuită cu un tren cu 2 vagoane, cu locu­ri la măsuțe, foarte aerisit și civilizat. Dar nu, de această dată a venit un tren cu două vagoane… de dormit, cu cușete. După ce am urcat, ne-am găsit cele 4 locuri, achiziționate on-line, într-o cușetă, amenajată stil compartiment, cu 6 locuri. Când am văzut că în vremuri de „distanțare socială “, la noi în compartiment mai vin încă 4 persoane, practic, ajungând să fim 8 persoane, într-un compartiment de 6 locuri, m-am enervat cumplit. Observând și că tot culoarul era plin de lume, mi-am dat seama că au vândut cu mult peste numărul de bilete/locuri existente. Ca la romani, nici că e tren particular nu a mai contat. În fine! Noroc că am ajuns la timp și cu bine acasă, la București.

A doua zi, un nou drum, o nouă peripeție. Deși ne-am pornit către autos­trada Soarelui, sâmbătă dimineața, la 6 fară ceva, practic, coloana începea de la intrarea de pe centură, spre autostradă. Apoi se continua pe toată lungimea autostrăzii. Practic, cât era autostrada de lungă, de la București la Constanța, ea era de fapt o mare parcare, sau un fel de DN 1, la Bușteni, doar că pe două benzi sau, pe alocuri, pe trei. Și când spun că erau trei benzi, pe alocuri, mă refer la faptul că, deși toți stăteam pe loc, se găsea mereu, cel putin un șmecher nesimțit care să meargă pe banda de urgență. Că așa este în România „unii e mai șmecheri decât alții!”. Totodată, în ziua respec­tivă am văzut cele mai multe accidente, posibil de văzut într-o singură zi pe drumurile patriei. Au fost cel putin 15 accidente, cu minim 2- 3 mașini implicate, pe toată lungimea autostrăzii, pe sensul de mers către mare. Așa am ajuns la concluzia că românii nu merită autostrăzi, pentru că nu au educația necesară spre a se folosi corespunzător de ele. Habar nu au să conducă pe autostrada! Pentru ei, echivalent cu procesul de semnalizare este și cel de a schimba banda, pe principiul „am pus semnal , deci mă bag!”. Nu tu asigurat înainte, nu tu, nimic! Astfel încât atunci când schimbă banda mai iau 1- 2 mașini cu ei… Și, uite așa, un drum care trebuia să dureze 3 ore, a durat ,,doar” 5 ore și jumătate, cu tot cu cele 20 – 30 de minute de stat în vamă.

Când să trecem, în sfârșit, gra­nița am fost întâmpinați de cozile de zeci de oameni, la chioșcurile de exchange și la cele de vinietă. Bani cash, sub formă de leva, nu aveam oricum și vâzând cursul nesimțit, precum și cozile, am decis să nu schimbăm acolo. Așa că ne-am hotărât să scoatem, mai târziu, de la un bancomat din Bulgaria. Din fericire și cu vinieta am procedat la fel! Nedorind să îngroșăm și noi cozile uriașe de români, care îsi făceau vinietă în vamă, a intrat Andrei pe net și a făcut, în 2- 3 minute vinietă on-line (pentru care am primit și confirmare prin sms). Mai departe, conștienți că la cazare putem face check-in doar după orele 15:00 și fiind abia trecut de 11:00, am setat, pe Waze, ca destinație, o zonă în care să ne oprim direct la plajă, cu fetele, pentru că asta își doreau. Auzisem de la niște prieteni, din Poiană, despre Thracian Cliffs Resort, așa că asta am pus pe GPS. De la granită și până acolo sunt cam 45 de km. Cand am ajuns am rămas cu gura căscată de frumusețea și pitorescul acestui resort. Ne-a plăcut atât de mult încât am vrut să ne cazăm acolo, în ciuda prețurilor, nu tocmai accesibile. Dar, din păcate, nu aveau nimic liber, pentru că urma să fie organizată o nuntă în acel weekend, acolo. Așa că am ales să mergem doar la plaja, în cadrul acestui superb resort. Am parcat mașina într-o parcare special amenajată pentru cei care, la fel ca și noi, veneau în resort doar pentru plajă. De lângă parcare ne-a preluat un microbuz care ne-a lăsat lângă plajă. Plaja amenajată cu bar, restaurant, umbreluțe, nisip fin, ca în Grecia, și apă turquoise, curată și limpe­de, tot ca în Grecia. Pe apă, în dreptul plajei, se puteau practica și diverse activi­tăți nautice, de tip schi jet, parasailing etc. Pe scurt, acest resort este o adevarată încântare. Am înțeles că a fost gândit și dezvoltat de către niște norvegieni și mai multe detalii despre el pot fi găsite aici: https://www.thraciancliffs.com/ Dacă mai revenim vreodată în zona respectivă de Bulgaria, acolo ne-am caza, cu siguranță. Ne-a plăcut atât de mult, încât am revenit și a doua zi, tot acolo, pentru plajă.

Când am ajuns, în sfarsit în Kavarna, unde aveam rezervată cazarea prin booking, ne-a șocat, nițel, zona. Până am găsit complexul în care eram cazați, am traversat o zonă destul de dubioasă, cu boscheți și clădiri părăsite pe vremea când se aflau în proces de construcție. Practic totul arăta ca și cum eram în niște ghetouri ,,boschetoase” sau într-o zonă care arata așa cum îmi imaginez că trebuie să arate Cernobîl-ul, părăsit de atâția ani, după dezastrul nuclear.

După ce am descoperit, în sfârșit, drumul către recepția complexului, aici, altă bucurie: tanti de la recepție ne-a trimis la plimbare să îi aducem bani cash, cu mesajul: “no cash, no check-in!”. Degeaba m-am chinuit eu să îi explic că am copiii în masină, obosiți, după o zi pe drum și după plajă, că nu s-a lăsat: “You can’t pay with credit card! Only cash, leva or euro!”. Așa că am plecat să căutam un bancomat. Ne-am mai învârtit ceva timp prin ghetouri până l-am gasit și am revenit cu leva cash, la tanti. Culmea că rezervarea era făcută prin intermediul booking.com și nu mă așteptam la faza asta cu cash-ul, dar nu-i nimic, de acum încolo știu și cei de pe booking, că am avut grijă să-i informez.

Apartamentul în care ne-am cazat în cadrul Apart Complex Kavarna Hills, deși spațios și accesibil ca preț (am plătit în leva, pentru 2 nopți, echivalentul a 570 lei, pentru un apartament cu 2 dormitoare, 2 băi, living, bucătărie și 3 balcoane, precum și access la piscina din cadrul complexului), nu l-aș recomanda ca și cazare pentru că din punct de vedere al curățeniei sau al ospitalității a lăsat mult de dorit! Nici nu se compară cu Grecia, dar totuși mult mai ok decât la Mamaia… Așadar, nu o să insist mult pe subiectul cazarii, care pentru 2 nopți, a fost acceptabilă, dar doar atât.

De povestit și neaparat de bifat, dacă vă poartă drumurile pe aceste meleaguri din Bulgaria ar fi următoarele: Thracian Cliffs Resort (de care am povestit, deja, mai sus), cap Kaliakra, fermele de scoici din zonă, restaurantul Old Bridge din Kavarna și, mai ales, palatul și domeniul de la Balcic.

Pentru un weekend în această zonă a Bulgariei noi ne-am organizat timpul astfel: dimineața  am mers la plaja Bendida Beach din cadrul Thracian Cliffs (iar în drum spre acest resort am observant că există, tot sus, pe coastă, undeva în partea stângă, un complex, la care nu am fost, cu Aqua Park – Aquapark Topola Skies – https://www.topolaskies.com/en/ , precum și diverse zone, în partea dreaptă a drumului, cu activități variate de tip echitație, tir cu pistol/pușcă/paint ball etc.) iar după amiaza am vizitat împrejurimile zonei: Cap Kaliakra și Balcic.

La Cap Kaliakra mai fusesem în 2008 sau 2009. Si acum, în 2021, am găsit locația la fel de spectacu­loasă, ba chiar și mai încântătoare de privit, pentru că am prins un apus de soare superb, de pe cărările fostei cetăți și de pe terasa restaurantului amenajat acolo. Priveliștea este absolut spectaculoasă, indiferent de momentul zilei! Capul Kaliakra este situat în sudul Dobrogei și totodată în nordul coastei bulgare a Mării Negre, la 12 kilometri est de Kavarna și 65 de kilometri față de Mangalia. Această regiune se remarcă prin coastă abruptă, cu stânci verticale și înalte (70 m), ce se ,,apleacă” abrupt spre apa Mării Negre. Kaliakra este totodată o rezervație naturală, atât pe uscat cât și în apă, unde pot fi observați, în toată splendoarea lor, delfini, cormorani și alte specii de păsări sau animale marine. Capul Kaliakra se află pe ruta ,,Via Pontica”, rută reprezentativă de migrație a unei multitudini de specii de păsări, dinspre Africa spre estul și nordul Europei.

Totodată, Capul Kaliakra este reprezentativ și din punct de vedere istoric, pentru că aici se găsesc, încă, zidurile fostei cetăți fortificate Dobrotitsa, pe vremuri fostă capitală medievală a Dobrogei.

Mergând tot pe firul istoric al zonei, mai mult decât Cap Kaliakra, de data aceasta m-a impresionat Balcic-ul, pentru că aici nu mai fusesem niciodată. Practic, pentru mine Balcic-ul a fost deliciul acestei plimbări de weekend! Este senzațional ce frumos au conservat bulgarii tot acest domeniu și mă întreb cum ar fi arătat el astazi, dacă Cadrilaterul și implicit Balcic-ul ar fi rămas ale României. Am un feeling că, poate nu ar fi arătat la fel de bine!

Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Balcic : ,,Balcic (în bulgară Балчик, în turcă Balçık, în franceză Baltchik, în engleză Balchik) este un oraș la țărmul Mării Negre, în regiunea Dobrici, Dobrogea de Sud, din nord-estul Bulgariei, situat la o distanță de 42 km de Varna. În prezent este una dintre atracțiile turistice ale Bulgariei, la Marea Neagră. În perioada 1913-1940 a aparținut de Regatul României, împreună cu restul Dobrogei de Sud, în urma celui de-al Doilea Război Balcanic (iunie-august 1913). În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria. Aici se află Castelul din Balcic, reședința de vară preferată a Reginei Maria, înconjurat de o la fel de celebră grădină botanică, unicat în Europa centrală și de est, în special datorită colecției de cactuși. Datorită versanților de calcar din perimetrul său, localitatea a fost supranumită Orașul Alb. Întreaga zonă a fost numită Coasta de Argint din aceleași motive. Lângă localitate a mai existat o așezare (azi parte a orașului) numită Mumcil, în timpul administrației românești și Momchil în bulgară. Satul avea populație majoritară de etnie tătară.”

De când mă știu, am fost o entu­ziastă a monarhiei și a periodei interbelice așa că descoperirea domeniului de la Balcic, al Reginei Maria, a fost un deliciu pentru mine. M-au impresionat extraordinar de mult, atât palatul prin delicatețea și miniaturismul său cât și grădinile și, practic, întreg ansamblul creat de Regina Maria.

Tot conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_din_Balcic: ,, Castelul din Balcic (în bulgară Двореца в Балчик, transliterat: Dvoreța v Balcik) situat în orașul Balcic (Bulgaria) a fost o reședință a reginei Maria a României, în perioada în care Cadrilaterul a aparținut României. Clădit pe malul mării Negre, castelulul cuprinde o grădină botanică, o sală a fumătorilor, o pivniță, o chilie mănăstirească, un izvor de apă, mai multe vile rezidențiale și diverse alte clădiri. Castelul, poreclit de regină Tenha Yuva („Cuibul Singuratic” în limba turcă) este de fapt o vilă mare cu pereți albi și acoperișuri de țiglă roșie străjuite de un minaret, construită anume după planurile și gusturile Reginei Maria, de-a lungul a trei terase. Combină elemente ale stilului otoman cu cel al caselor bulgărești. Țărmul mării forma inițial terasa inferioară, cu o mică faleză, dar în anii 1950 aceasta a fost despărțită de talazurile care o săpau, printr-un dig și o nouă terasă de beton, pe care vara funcționează cafenele și restaurante. Domeniul castelului cuprinde șase case, câte una pentru fiecare copil al Reginei Maria. Tot din dorința acesteia a fost ridicat și paraclisul „Stella Maris”, în stil ortodox, unde regina se reculegea. Atât de bine se simțea în „Cuibul Singuratic”, încât regina a lăsat dorința ca după moartea ei, inima să-i fie păstrată în incinta paraclisului. Castelul a fost construit pe un teren oferit reginei de către bancherul Ioan Hrissovelonis, teren mărit prin achiziționarea de către statul român a altor terenuri vecine de la localnici. Lângă palat s-a construit un minaret, accentuând ambianța orientală. Vila “Cuibul singuratic” a fost proiectată de arhitectul E. Guneș și a fost construită între anii 1925 și 1929, lucrările fiind executate de firmele italiene Agostino Fabro (decorațiunile) și Giovanni Tomasini (zidăria, pavajul, mozaicurile și asfaltarea), sub directa supraveghere a secretarului particular al reginei : Gaëtan Denise. A doua clădire a domeniului regal de la Balcic era vila Mavi Dalga („Valul albastru” în limba turcă), compusă din 16 camere, în care se aflau apartamentele principelui Nicolae și ale doamnelor de onoare. Lângă ea se afla „Casa Suitei”, având camerele distribuite în formă de potcoavă, cu colonade spre mare și coloane spre interior. (…)La restituirea Cadrilaterului către Bulgaria, prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940, castelul a trecut din proprietatea ramurei române a familiei Hohenzollern-Sigmaringen în cea a ramurei bulgare a familiei Saxa-Coburg-Gotha (din care se trăgea și Regina Maria). În septembrie 1944, Armata sovietică s-a cantonat în castel care a fost integral prădat, inclusiv ușile și ferestrele. În anii 1950, Partidul Comunist Bulgar a decis renovarea și transformarea castelului în „casă de odihnă” pentru activiștii săi. În anii 1960 a fost transformat în muzeu, autoritățile culturale bulgare încercând să facă rost de mobilă, tablouri și icoane în stilul celor care apăreau în puținele fotografii figurând în interiorul Castelului, așa cum arăta inițial. Grădina a devenit atunci botanică, trecând în custodia Universității din Sofia. Ca locuri de rugăciune, regina și-a construit o bisericuță (inițial anglicană, religia dânsei în tinerețe), un templu bahaist numit „Maria Ruh” și paraclisul ortodox „Stella Maris”, plănuit de arhitectul Rogha Bihab, al cărui interior a fost pictat în 1930 de zugravii locali A. Damian și Papatriandafilos. În acest paraclis a fost depusă în iulie 1938, și la cererea testamentară a reginei, o casetă conținând inima sa, aceasta fiind mutată în toamna 1940, după predarea Cadrilaterului către Bulgaria, la castelul Bran și după război în tezaurul Muzeului Național de Istorie, la București.”

Pe mine m-a fascinat acest loc prin grandoarea sa… miniaturală. Pare un tărâm de basm, condensat printr-o magie aparte într-un glob de cristal. Din păcate nu am găsit un astfel de suvenir de cumpărat de acolo, eu fiind o mare colecționară de astfel de globuri de cristal, cu lichid in interior și diverse peisaje, personaje, orașe sau ipostaze surprinse, în interior. În orice caz, acest tărâm magic nu poate fi povestit sau surprins în imagini și fotografii, el trebuie văzut, simțit și trăit în realitate. Mă întreb oare care era atmosfera în perioada de glorie a castelului, respectiv pe vremea reginiei Maria. Pentru a mă putea transpune și cu alte ocazii, în atmosfera de acolo am cumpărat și ceva vinuri de la https://queenswinehouse.com/ . Sunt vinuri produse doar acolo, în ediție limitată și cu arome unice. De asemenea, există și un restaurant în cadrul acestui ansamblu de la Balcic si am văzut ca există și posibilitate de cazare în anumite vile din complex.

Unde am mancat în weekendul respetiv? Pentru că în general, pe unde mergem, ne place să simțim gustul și aromele locale, în general nu suntem amatori de locații all inclusive sau de mâncat în același loc. Ne place să degustăm și să încercăm cât mai multe variante, așa că și de data aceasta, fiecare masă am luat-o în altă parte, încercând să ne informăm de pe internet în legatura cu restaurantele. Astfel, în prima zi, am mâncat prânzul pe plaja la Thracian Cliffs iar cina la Dalboca (https://www.dalboka.ro/ro/), restaurantul deja celebru în rândul românilor, al unei ferme de midii din zona Kavarna. Aici se pot mânca diverse specialități de midii, pește, precum și preparate din carne de pui, porc, etc. Meniul este inclusiv în limba română, iar nota de plată se poate achita atât în lei cât și în leva. De asemenea, ospătarii vorbesc și limba română. Mai fusesem la Dalboca și în trecut, acum peste zece ani. Față de atunci, pot spune că deși restaurantul s-a extins și chiar s-a mai construit un restaurant, altul decât Dalboca, vizavi de ei, unul mult mai mare și cu terase supraetajate, la Dalboca, porția de midii s-a micșorat, ceea ce pe mine nu m-a deranjat deloc, fiind tocmai potrivită pentru capacitatea mea. Mâncarea este buna, la fel și berea! 😊 Totuși, atât din punct de vedere al ospitalității, cât și al gătitului de midii și al altor preparate gastronomice, rămân fidelă grecilor. Cel puțin asta este părerea mea!

În ziua următoare, la prânz, am mâncat la restaurantul Old Bridge (https://www.tripadvisor.com/Restaurant_Review-g1464872-d12967595-Reviews-The_Old_Bridge-Kavarna_Dobrich_Province.html)  din Kavarna, restaurant care era foarte aproape de cazare. Mi-a plăcut foarte mult aici, mâncarea foarte bună, la fel și atmosfera și din ce am observant mesele erau ocupate în proporție de 98% de bulgari. Seara am mâncat la o terasă în Balchik, nu mai știu exact cum se numea, însă nu m-a impresionat nimic, în mod special acolo, nici mâncarea, care era destul de scumpă, nici locația.

A doua zi ne-am pornit la drum, înapoi către România. De cum am trecut granița, prin Vama Veche, ne-a întâmpinat, din nou, aglomerația rutieră autohtonă…un ,,adevărat deliciu”! Am stat cam 40 de minute, pe loc, între cele două giratorii de la Eforie Sud sau Nord, nu mai știu exact care. Deși autostrada A2 nu a mai fost la fel de aglomerată și presărată cu accidente ca la venire (asta pentru ca ne-am întors într-o zi de luni și nu duminica), drumul de întoarcere a fost, totuși, crunt, pentru că a trebuit să parcurgem într-o singură zi, atât distanța dintre Kavarna și București, cât și distanța București – Poiana Brașov. În concluzie, pot spune că deși România este o țară de un pitoresc suberb, acesta pălește și se ofilește, fiind sufocat de aglomerație, de nesimțirea și tupeul conaționalilor! Orice drum devine un real coșmar! Deși ador să călătoresc și să descopăr locuri noi, din păcate, călătoritul în România devine din ce în ce mai obositor, indiferent de distanță sau de mijlocul de transport ales! Culmea că și călătoritul către alte țări devine neatrăgător, atunci când știi că până acolo ai de străbătut drumurile României. Păcat, mare păcat! Cum spune și vorba: ,,frumoasă țără avem, păcat că-i locuită!”