Zilele astea pare că gândurile îmi zboară tot mai mult către reflecții adânci, despre sensul vieții, despre destin, despre viață, despre moarte… Da, pentru că viață fară moarte nu s-a inventat, încă, iar moarte fară viață, în prealabil, nu poate să existe.
Acum două zile s-au întamplat două evenimente care m-au făcut să mă gândesc la cele menționate mai sus:
1. Când am fost la schi, marți, am fost martora unui eveniment nefericit sau așa cum l-au numit știriștii…dramatic. Un tânăr individ, în vârstă de 36 de ani, adică de aceeași vârstă cu mine , a murit în timp ce schia, în urma unei crize de epilepsie, finalizată după 2 ore de manevre de resuscitare, cu un stop cardio respirator. Dramatic, într-adevăr, pentru cei din viața cărora respectivul a plecat definitiv, astfel, lăsând un vid în urma sa. Însă, ca mod de a părăsi această lume… dacă ar fi să pot alege, aș spune că nu e chiar atât de rău… Măcar ,,pleci” în timp ce ești fericit, fără să te chinui mistuit de boli sau depresie…
2. Apoi, mai pe seară, Andrei mi-a spus, că este șocat de moartea unui coleg de liceu de-al lui. Încerca să afle, alături de alte cunoștințe ale respectivului coleg, ce s-a întâmplat, cum de a trecut în neființă atât de brusc și de neașteptat. Între timp, de când am auzit despre eveniment și până în prezent, când scriu aceste cuvinte, am aflat că s-ar fi sinucis. Deși, un om pe care absolut toti cunoscuții lui îl știau a fi extrem de vesel, de jovial și optimist, se pare că a ales totuși această cale de a fenta destinul… Un destin tragic, se pare, căci nimeni nu alege această ,,ușă”, fără a fi mistuit, în prealabil de depresie…
Destinul! Evenimentul cu turistul decedat, în Poiană, la schi, precum și alte evenimente din viața mea cărora nu le-am putut găsi altă explicatie, m-au determinat să fiu convinsă că există… destinul sau pedestinarea! Dar, cu toate astea, întotdeauna m-am întrebat dacă poate fi evitat? Dacă există niște “turning points” din care o poți lua pe „alt drum” și ajunge către altă “destinație”. Sau, toate cărările, indiferent în ce direcție ai rătăci pe ele, duc, în cele din urmă, în același punct, cu același deznodământ? Evident cert este că moartea va fi întotdeauna destinația finală a vieții. Singurele întrebări care apar, pe parcurs, între moarte si viață, sunt, de fapt, ,,când?” și ,,cum?” sau ,,în ce fel?”! Și aici intervine destinul! Adică, e oare predefinit ,,când?” și ,,cum?” sau pot fi amânate, preschimbate? Cumva toate aceste reflecții, m-au dus cu gândul înapoi, în perioada tinereții, premergătoare admiterii la facultate, când am studiat intens filosofia și ale ei concepte… printre care și existențialismul marcat de teoriile lui Husserl, Heidegger, Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir și bine-nțeles Nietzsche, care a fost preferatul meu și pe care eu, personal, îl vedeam prezent în orice concept filosofic și existențial. Ce vremuri! Ce mult mi-a plăcut că le-am avut presărate, pe cărarea destinului…