Fericire – a.i.deea

Anual review…at the end of 2024

(rezumat pe capitole, 12 luni în 2/3 capitole + 1 pentru proiecții… de viitor)

SALT spre NECUNOSCUT… din 2024 spre 2025…

A mai zburat un an… Suntem deja în decembrie 2024! Nu știu cum și când am clipit și încă un an se apropie de sfârșit… Măcar pot spune ca a fost un an bun, chiar daca începutul (sau primele 4-5 luni din el) a fost mai anevoios, din anumite puncte de vedere. Pe de altă parte, privind spre viitor, m-aș bucura daca și anul următor s-ar contura cel puțin la fel de frumos ca acesta…

Capitolul – Sănătate “presărate” cu de toate…

Cum spuneam 2024 a avut un start puțin zdruncinat pentru noi, moștenit pe… filiera sănătății din… filiera calității finalului lui 2023 (ce de aliterații și elucubrații!). Practic, anu trecut pe vremea asta fetele au avut rujeolă, boala copilăriei de care îmi era mie cel mai teamă (că vorba aia, de ce ți-e teamă de aia nu scapi). Rujeola/pojarul nu a fost atât de urată/urât pe cât mă așteptam eu și ambele fete au trecut cu bine și simultan peste. Deși perioada de incubație a acestei boli este de 1-2 săptămâni, ale mele au reușit să treacă prin boală efectiv simultan. Au început, au continuat și au terminat cu toate simptomele în același timp. Problema a fost că după această boală, nu au mai ratat nimic din ce a venit după. Eva a rămas sensibilă pe zona de ORL. Deși cu ea nu avusesem niciodată probleme de sănătate în cei zece ani ai săi, după rujeolă a rămas cu dureri de urechi și otite recurente. După ce au scăpat de rujeola din decembrie, în ianuarie s-au procopsit cu gripa A, care a fost mult mai urâtă decât rujeola, iar la Eva a degenerat din otită în sinuzită și din sinuzită în celulită orbitală. Celu…CE?!? Da, exact așa am reacționat și eu când am ajuns la urgențe la spitalul de copii cu ea, cu ochiul stâng umflat și vânat și după 6 ore de stat pe la camera de gardă, o tomografie și alte investigații am primit acest diagnostic oribil, după care a urmat o internare de 7 zile, cu tratament intravenos cu antibiotice și cortizon. A fost crunt, ne-am speriat foarte tare, riscurile la această boală sunt foarte mari. Din fericire a scăpat cu bine, însă, a rămas cu o sensibilitate pe zona de sinusuri și ORL și acum la fiecare ,,muc cel mic” devenim crispați… După rujeolă, otită, sinuzită și celulită orbitală, prin martie așa… a urmat pertusis-ul… supranumit și tusea celor 100 de zile… un fel de războiul rozelor al imunității șubrezite, care la mine s-a lăsat cu o coastă fracturată, pentru că de această dată, pe lângă copii am fost și eu afectată, ba chiar eu am început cu această minunată tuse. Am început în martie și am terminat prin mai, după ce în aprilie, după cum spuneam, de la atâta tuse mi s-a fracturat coasta 10, arc lateral stângă (conform radiografiei). Și uite așa am bifat și eu prima fractură din viața asta, nu că aș fi avut un target sau ceva… Fetele au tușit și ele cam 2 luni de fiecare… și uite așa, am încălecat pe-o șa și am plecat la final de aprilie cu tratamentele de tuse, toate trei după noi, în primul concediu din 2023, în Olanda. Și cred ca de bucuria concediului, cam atunci am pus punct eu și Eva la tuse și am scăpat de ea, iar Thea a pus doar punct și virgulă, ca ea, săraca, nu a scăpat de tuse decât prin iunie, când a venit vacanța și a scăpat și de mersul la școală.

Capitolul – “Leacuri băbești” pentru fericire – la călătorit să n-am oprire!

Și cum spuneam în capitolul anterior, ca să primim dezlegare la vindecare, am stat și-am chibzuit și la final de aprilie ne-am pornit pe călătorit și leac de vindecare în Olanda am găsit (se vede ca mi-au plăcut basmele românești când eram mică!). Am pornit cu mașina din Poiană, am poposit o noapte la Linz, în Austria apoi ne-am continuat drumul prin Germania și ne-am oprit pentru 3 nopți și 4 zile la Amsterdam. Pentru mine a fost a doua oară când am ajuns la Amsterdam în viața asta și mi-a plăcut și de data asta, ca și prima oară și cred că dacă m-aș mai duce tot la fel de mult m-aș bucura. Fetele și ele s-au bucurat să descopere acest oraș cu casele lui strâmbe, dar frumoase, desprinse parcă din povești, cu canalele și străduțele înguste, cu parcuri și muzee din belșug, cu waffe cu caramel, cu plimbări pe râul Amstel și cu muuuuulte, muuuuulte și foaaarte multe biciclete. Cel mai “bucuros” (nu-mi ajung ghilimelele ca s[p redau toaaată bucuria în acest caz) a fost Andrei. I-a plăcut atât de mult la Amsterdam, încât a zis ca nu ar mai călca niciodată în acest oraș, practic l-a făcut pereche cu Barcelona, ca și acolo s-a jurat că nu mai calcă. În apărarea lui, pot spune că am ajuns în Amsterdam de Ziua Regelui, pe 27 aprilie și că străzile erau inundate de muuult gunoi și de cetățeni portocalii foarte bine dispuși. Dar chiar și-așa mie mi-a plăcut și o să îmi placă mereu acel oraș. Și până la urmă ce să zic? Oamenii ăia chiar știu să se distreze! Ori asta ori își iubesc foarte mult regele și simt nevoia să se cinstească pe măsură, în numele lui. În orice caz, din punctul meu de vedere Amsterdam-ul rămâne un oraș foarte frumos, de vizitat cel puțin o dată în viață, cu sau fără copii, oricum ar fi ai ce să faci 😉 De altfel și fetelor le-a plăcut, am fost la Nemo Museum, ne-am plimbat pe străduțe și ne-am bucurat de atmosfera locală. În apropiere de Amsterdam am mai vizitat Keukenhof-ul – https://keukenhof.nl/en/ – parcul uriaș cu lalele și alte flori superbe. Acest parc, o experiență de neratat dacă te nimerești în zonă primăvara. A fost o splendoare și o încântare. Singura problemă, în cazul nostru, a fost că ne-am nimerit în zonă în perioada în care pe lângă ziua regelui, olandezii aveau și ceva vacanță de primăvară, astfel încât la fel ca și în Amsterdam și în parcul acesta era pliiiiin de lume, nu aveai loc să mergi pe alei sau pe pajiști. Nici la Zaanse Schans – https://www.dezaanseschans.nl/en/, Zaaandam – https://explorezaandam.com/zaandam-city-centre/ sau la Giethoorn – https://giethoornvillage.com – alte doua orășele/sătuce din apropierea Amsterdamului nu am scăpat de aglomerație, dar și aceste zone sunt absolut superbe, cu morile de vânt, cu canalele, casele și cu peisajele lor rurale, tipic olandeze.

După cele trei zile petrecute în Amsterdam am plecat mai departe spre Tilburg, pentru ca aveam bilete la Efteling, un parc de distracții senzațional din zonă. Cu toate ca ne-am cazat în zonă doar pentru Efteling am fost foarte încântați să descoperim atât Tilburgul cât și împrejurimile. Pe lângă Efteling, despre care spuneam mai sus și reiterez ca este un parc de distracții senzațional, foarte mare, cu muuuulte zone de poveste, comparativ cu Disneyland-ul ca mărime dacă nu chiar mai mare (nouă nu ne-a ajuns o zi întreagă să îl parcurgem pe tot și să ne bucurăm de toate atracțiile), însă cu prețuri mult mai mici decât Disneyland-ul. Mai multe despre acest parc aici: https://www.efteling.com/en Singurul inconvenient pe care l-am găsit eu la acest parc este că absolut peste tot toate poveștile sunt în olandeză și cum noi nu înțelegem o iotă din această limbă cred ca ar fi fost și mai minunat dacă înțelegeam povestea din spatele fiecărei atracții.

Pe lângă Efteling, tot în zona Tilburg am mai descoperit un parc, genul safari imersiv, pe care îl poți vizita inclusiv din mașina proprie. De senzație și aici. Nu cred că am mai văzut în altă parte atât de multe animale și atât de bine întreținute… trăiesc practic la fel ca în sălbăticie, au o groază de spațiu și de zone în care se pot desfășura, practic e ca și când nici nu sunt îngrădite. Mai multe despre acest parc a cărui denumire nu o pot pronunța corect în olandeză aici: https://www.beeksebergen.nl

Tot din capitolul “călătorit” face parte și concediul de la final de august, început de septembrie în minunata Coastă de Azur – care, de când am descoperit-o prima dată în 2005 și până în prezent a rămas zona mea preferată din acest univers, cel puțin din cât am apucat eu să descopăr din el.

Daaaar, era sa uit să Menționez că înainte să mergem la mare, pe Coasta de Azur, am făcut un pic-stop la Viena, pentru 3 zile, întrucât am avut bilete la concertul Coldplay din data de 25 august. Din fericire nu am reușit sa prindem bilete la cel de pe Arena Națională, din iunie, din București, ceea ce a fost mai bine până la urmă pentru că nu ne plac deeeloc manelele și în mod cert am fi fost printre cei care huiduiau. La concertul din Viena, nu am avut parte de manele, dar a fost de viiiiiis! Pentru mine a fost primul concert din viața mea (nu știu daca Untold-ul se pune, a fost tot pe stadion, tot cu muzică, tot frumos, dar diferit). Iar mersul la un concert Coldplay în viața asta era pe my Bucket List! Și a meritat din plin. Nu se poate descrie în cuvinte și nici măcar în poze sau filmulețe, atmosfera senzațională de care ne-am bucurat! Mă bucur enorm că am reușit să ne bucurăm de această experiență alături de fete. Și pentru ele a fost primul concert din viața lor. Deși a fost aglomerat, am avut locuri în tribune, fiecare cu scaunul lui și intrare separată ca să ferim copiii de aglomerație. Tot ce pot să zic este ca A FOST MAGIC ! Și mai vreau! I-am promis Evei că dacă revin cei de la Imagine Dragon în Europa o sa mergem și la un concert de-al lor. Sper să am ocazia să mă țin de promisiune.

Revenind pe drumul spre Coasta de Azur: dacă anul trecut în aprilie am stat în Cagnes sur Mer https://www.explorenicecotedazur.com/en/cagnes-sur-mer/to-see-and-do/, de data această am ales cazarea de pe booking în Antibes https://www.seeantibes.com, la o viluță cu două dormitoare, sufragerie și piscină doar a noastră. Ne-a plăcut atât de mult încât și anul următor vom merge tot acolo la finalul verii. Este atât de frumos încât m-aș muta acolo, să mă trezesc în fiecare dimineață cu palmierul în fața casei și cu papagalii zburând pe de-asupra. Pentru ca am stat 10 zile pe Coasta de Azur, timp în care ne-am tot plimbat prin Eze, Grasse, Monte Carlo, Gorges du Verdon, Nice, Saint Jean Cap Ferrat etc. acest capitol ar putea deveni infinit, daca m-aș apuca sa povestesc despre fiecare experiență în parte. Și nici nu aș ști să zic ce mi-a plăcut cel mai mult, pentru ca TOTUL este minunat. Cum spuneam, locul meu preferat din acest univers! Anul ăsta am descoperit și sătucul din munte Moustiere Sainte Marie, ceva absolut deosebit, care se află pe lista Unesco în top 3 cele mai frumoase sătuce din Franța. Tot satul este construit în stâncă și în jurul stâncii. Străduțele și căsuțele sunt poveste, dar degeaba povestești sau vezi poze, pentru că nimic nu îl poate reda precum o face realitatea. Mai multe despre acest sătuc aici: https://www.moustiers.fr/en/recognised-village Abia aștept sa revenim la anul, noi suntem mari amatori de astfel de localități micuțe, izolate, cu trafic redus de turiști și cu posibilitatea de a gusta cât mai mult din viața autentică a localnicilor. Din nou, foarte avantajos să vorbești în franceză în această zonă, întrucât nu prea există localnic vorbitor de engleză acolo.

Grasse-ul a fost și el o surpriza plăcută pentru mine. Nu mai fusesem acolo. Este capitala mondială a parfumului. Am fost și la tur de fabrica de parfum, la Fragonard. Însă, destul de murdărel orașul acesta, ca și Nice. Mai multe despre Grasse aici: https://www.avignon-et-provence.com/en/tourism-provence/grasse

Mai mult nu insist, cu vacanța pe Coasta de Azur, las niște poze care vorbesc de la sine, pentru că risc sa nu îmi ajungă cuvintele dacă încep să povestesc despre fiecare locușor cât este de minunat.

După ce am plecat din Franța, în drumul nostru înapoi spre casă, am mai poposit 3 zile și în Italia, pe malul lacului Como, în Belagio. O zona superbă și aici, dar am fost noi destul de ghinioniști cu vremea. Din cele 3 zile, 2 a plouat încontinuu. Cu toate astea, aglomerația a fost maximă, mai ales în Belagio. Abia aveai loc pe străduțele înguste și cu greu puteai găsi un loc pentru 4 persoane la o masă. Frumos Belagio, dar mult prea aglomerat pentru gusturile noastre. Prefer Bergamo, unde am și mers într‐una din zile, pentru că oricum ploua și am preferat să stăm în mașină. Iar lacul Como, cu siguranță este de revizitat. Este foarte pitoresc cu munții înalți care îl înconjoară. Sper că dacă mai am vreodată ocazia să ajung în zonă să descopăr și alte orașele de pe malul lacului, unele mai puțin aglomerate.

Tot din acest capitol cu calătoritul face parte și scurta excursie (doar 5 zile) din octombrie în Andalusia – Spania. Dar despre aceasta o să povestesc într-o postare ulterioară, întrucât această călătorie s-a întâmplat din dorința mea de a-mi face, eu mie, singură, un cadou cu ocazia zilei mele de naștere din octombrie și a schimbării de prefix. Așa că voi dedica o postare separată acestei povești, care vine la pachet cu ceva descrieri despre “maturitatea” venerabilei vârste și senzațiile aferente.

Așadar ne vedem în postarea următoare cu review-ul pe luna octombrie. După care mai urmează noiembrie, decembrie și iată a trecut și 2024. Cum spuneam! Țac! Pac! Nu știu cum a zburat anul ăsta, dar mă bucur că măcar am înșirat multe amintiri pe firul poveștii lui! Cu bune și cu mai puțin bune, șiragul e al meu și mi-l “port” cu drag, mai ales pentru că s-a construit alături de cele mai apropiate și mai dragi ființe din viața mea.

9 ani și-o tabără

Mă uit la ea! O privesc și practic văd cum crește, sub ochii mei. Boțul de om de acum 9 ani aproape că s-a transformat într-o adolescentă. Nu știu cum și când am clipit si a ajuns de la mersul de-a busilea la a fi aproape cât mine de înaltă… Nu mai spun că deja îmi poartă hainele si încălțările, iar de la anul cred că ce port eu îi va fi rămas deja mic, ei. Mă bucur când văd că încă se copilărește si încă îi mai plac jucăriile (doar Lego-ul, mai bine zis) și mă îngrijorez când îmi spune că vrea haine de la Zara, că îi dorește blugi evazați sau încălțăminte cu platformă. Practic Stiu că etapa asta este normală, dar a venit parcă prea repede.

Mi-e dor să fie mică, pufoasă si să încapă toată între două brațe de-ale mele! Mi-e dor să mai doarmă pe pieptul meu și să îi simt respirația reglându-se pe ritmul bătăilor inimii mele! Mi-e dor să o mai plimb în Manduca! Mi-e dor să-și mai dorească să umble îmbrăcată în rochie de prințesă prin tot Disneyland-ul și prin tot Parisul! Aș vrea să repetăm experiența asta și promit că n-o s-o mai cert și n-o să-mi mai pese dacă se uită lumea ciudat la ea și la noi, pe stilul ce caută Rapunzel cu metroul prin Paris?

Să mai spun și că săptămâna trecută a fost plecată în prima tabără din viața ei si că am stat cu inima cât un purice de grija și de dorul ei, iar ei i-a plăcut atât de mult, încât abia așteaptă să plece din nou? O simt așa ca pe un pui căruia deja i-au crescut aripile și care vrea să zboare din ce în ce mai sus și mai departe de cuib, din ce în ce mai independent…

6 ani X Thea

The Thea

N-am reușit să mai aștern un gând pe foaie…fie ea și virtuală, de luni de zile. Multe lucruri s-au schimbat în ultimul timp, printre care și job-ul meu, motiv pentru care acum am și mai puțin timp, ca înainte, pentru gânduri și foi. Dar nu despre asta e vorba! Astăzi, cum necum a trebuit să găsesc un răgaz să scriu, pentru că astăzi este despre ea – despre Thea mea.

Astăzi, mai exact la 10:41 Theulica a împlinit 6 ani. 6 ani de gâzulie zurlie, 6 ani de bucurie și fericire. Așadar, în această zi specială nu pot decât să îi doresc și aici, în primul rând, să fie sănătoasă și ocrotită de rele, apoi să crească mare, mare, până la soare, să ajungă să aibă o viață lungă și plină de amintiri minunate, peste care să privească cu bucurie la bătrânețe. Apoi îi doresc să fie mai puternică, la propriu, în sensul că tare mi-aș dori să mai adune niște kilograme în plus peste cele 18, care în lumina evenimentelor recente probabil că au rămas doar vreo 17… Aș vrea să n-o mai sufle vântul pe stradă și să nu o mai răpună, atât de ușor, toate virusurile, bolile și bolișoarele. Să o văd că se face și ea amazoană, ca soră-sa și că doboară orice virus inamic, în maxim 2 zile. În rest, îi doresc să fie fericită, să se bucure de tot ce își dorește de la viață și să păstreze mereu spiritul vesel pe care îl are acum, steluțele din privire și bucuria lucrurilor simple. Să mă lase să îi fiu mereu alături și aproape, pentru ca a fost, este și sper ca va rămâne, în continuare, cel mai lipicios copil al meu. Pentru că așa cum se bucură ea când strigă ,,Maaaaaami!” și îmi sare de gât nu se mai bucură nimeni și pentru că atunci când o cuprind în brațe, cât e ea de mică, împreună cu soră-sa, îmi umplu sufletul de fericire și dau sens existenței mele!

Cam atât am avut de spus pe ziua de azi, la modul cât se poate de succint, în condițiile date. Mă bucur că măcar le am lângă mine săptămâna asta, deși cauza acestui fapt nu a fost tocmai bună…dar vorba aia, fă rai din ce ai! Pentru mine chiar e rai că sunt alături de mine zilele astea și nu stau fără ele. Ideea este că, în mod normal, ar fi trebuit să fie la școală, dar, în realitate, săptămâna asta sunt acasă, cu scutire medicală cu tot. Bine, Thea e acasă deja de vreo 2 săptămâni și jumătate, că întâi a avut ,,superba” boală gură-mână-picior, boală de care nu auzisem în viața mea până să am copii, dar după faza cu liliecii, guvizii și alte minuni, despre care am aflat pe firul cronologiei după această boală, nimic nu mă mai surprinde… Revenind, cum spuneam, întâi a avut gură-mână asta (dubios rău și numele) apoi peste, că nici măcar nu îi trecuse a mai compilat 1-2-3 chestii…teoretic virusuri, care efectiv au rapus-o cu febra vreo 5-6 zile și, în plus față de toate cele, i-au mai apărut și niste pete pe picioare, ca niște vânătăi, de la care eu m-am speriat foarte tare, pentru că suprapuse peste starea febrilă m-au dus cu gândul la ceva reacții meningeale. În acest context, ne-am petrecut mini vacanța de săptămâna trecută, cea cu zilele libere de Sfântul Andrei și Ziua Națională, nu făcând turul târgurilor de Crăciun, cum am văzut pe la alții (ceea ce sincer mi-ar fi plăcut și mie să fac), ci făcând turul spitalelor și al secțiilor de pediatrie, preponderent pe la Regina Maria. Cum ar veni zilele alea n-am facut abuz de mâncare, băutură și petreceri, ci abuz de abonament la Regina Maria. Bietul abonament a fost maxim de abuzat și a început să tușească facturi, practic cred că în câteva zile am reușit să mai decartam încă o dată și ceva valoarea abonamentului pe 6 luni. Dar, în fine, nu mai contează, important este că acum este mai bine, chiar daca este acasă și nu s-a întors încă în colectivitate. Egoismul meu se umflă, că mă pot bucura doar eu de ele zilele astea…

Pentru că timpul este scurt și ma apasă peste degete și taste, o sa mă opresc aici.

LA MULȚI, MULȚI ȘI NENUMĂRAȚI ANI CU SĂNĂTATE ȘI FERICIRE THEUCA!!! TE IUBESC și îți mulțumesc pentru cei 6 ani de fericire pe care ai ales să mi-i dăruiești, până acum și sper să îți fiu alături cât mai mulți ani din cei care vor urma!

Amintiri din… castane

N-am mai scris de ceva vreme. Aș putea spune că am luat un fel de vacanță de la scrisul pe site, vacanță datorată faptului că, efectiv, în ultima vreme nu mi-am găsit deloc timp să îmi aștern gândurile pe tastatură. Chiar mă gândeam zilele trecute, în timp ce eram la volan, cum ar fi dacă ar exista un dispozitiv care să poată să îți capteze, înregistreze și să îți stocheze fiecare gând. Câte șiruri nesfârșite de gânduri și introspecții lăuntrice ar putea să ,,vadă” lumina zilei? Eu, de exemplu, cred că cele mai complexe gânduri, care ar merita să nu fie date uitării, le am în momentele în care este, de obicei, imposibil să scrii sau să înregistrezi acele gânduri. Cum ar fi atunci când conduc și ascult muzică, iar gândurile îmi sunt stimulate de peisaj și de deplasarea mașinii. Sau cum ar fi seara, când stau în pat și somnul mă îmbie să mă cufund in mrejele lui… sau când mă plimb pe stradă, pe alei de parc sau pe cărări de munte. Cred că în astfel de momente mă cuprind cele mai frumoase și mai demne de imortalizare gânduri. Dar în lipsa unui ,,ceva”, care ar putea să le înregistreze… ele se pierd în marea de gânduri. Așa or fi murit multe idei și invenții mărețe… Ceea ce nu e cazul la mine, dar sunt sigură că multe premii Nobel s-au cufundat în neant, în lipsa unei conștiințe supreme care ar putea să înregistreze toate gândurile și ideile care ne trec prin minte, într-o viață de om.

În orice caz, în lumina zilelor trecute există un gând care tot revine în mintea mea… și dacă tot este așa insistent, am zis că aș putea să amintesc aici despre el… măcar ăsta sa nu se piardă. Nu e cine știe ce descoperire, este doar o senzație, un gând despre…castane. Despre senzația care se naște în mine în momentul în care ating o castană proaspăt scoasă din coaja ei țepoasă. Ador castanele, dar nu pe acelea comestibile și nici pe acelea necomestibile care au căzut deja din copac și s-au desprins din coajă, ci pe acelea pe care le pot scoate eu din coajă cu ,,mânuța” mea. Pe lângă senzația provocatoare de acupunctură, pe care o am în momentul în care încerc să deschid cu degetele ,,carapacea” țepoasă a castanei, ceea ce îmi place cel mai mult este senzația de rece, lucios și castano-înmiresmat pe care o am la atingerea miezului! Practic, e ca și când în momentul în care ating acel miez, toate simțurile îmi sunt recompensate! Inclusiv simțul memoriei, pentru că această atingere, împreună cu toate senzațiile pe care le declanșează în mine, mă transpune direct în copilărie. Când miezul castanei se așează perfect în palmea mea, deja am senzația că se așează într-o palmă de copil bucuros de așa o comoară pe care o poate cuprinde între degete.

Ieri am dat direct în mintea copiilor, când, pe stradă fiind alături de Eva am văzut un castan pe sub care erau o groază de castane căzute. Și pentru că Eva a moștenit de la mine pasiunea pentru a scoate castanele direct din coajă și de a simți pe pielea ei răceala sidefată a miezului de castană, nu ne-am mulțumit cu a culege castanele fără de ,,carapace” căzute pe jos, așa că m-am apucat să trag cu un băț de crengile castanului, pentru a putea agăța câteva castane aflate, încă, în carapacea lor. Nu mai spun că eram în stația de autobuz și că oamenii se uitau ciudat la mine, pentru că tot țopăiam cu bațul în mână ca să pot agața crengile cu castane… Poate că nu mai văzuseră până în momentul ăla copil prins în ,,carapace” de castană… pardon… de adult! Poate fi și ăsta un motiv pentru care îmi plac castanele. Pentru că seamănă cu noi, oamenii! După ce le dăm carapacea țepoasă la o parte, descoperim miezul lucios, sidefat, sângeriu și, uneori, chiar plăpând. Ca și în cazul oamenilor, după ce răzbați prin armura de țepi, dedesubt poți descoperi tot un miez de copil, un miez perfect, care doar din cauza expunerii la factorii vieții s-a încotoșmănat sub straturi de țepi.

Poate și din cauză că până nu demult mă chema ,,Stana” ca nume de familie îmi plac atât de mult castanele. Mă simt cumva ,,ca stana”… și eu tot din familia lor. Și dacă îmi aduc aminte de copilărie, îmi aduc aminte și de bunica mea, care nu mai este, dar memoria rămâne vie. Cum adunam castane și i le duceam să mi le desfacă, iar ea se chinuia să le strivească coaja cu piciorul , mai ales celor care nu erau coapte bine și care se desfăceau greu. Acelea ascundeau, în schimb, în ele castane parțial albe sau albe în totalitate, precum albușul de ou fiert tare. Acelea îmi plăceau cel mai mult! Însă, din cauză că riști să le strivești miezul călcând pe ele, eu nu desfac niciodată castanele cu piciorul, ci doar cu mâna. Prefer să mă înțep decât să risc să stric comoara din interior.

Cam asta ar fi povestea castanei sau ,,ca stanei”. Pentru mine castanele au efect de portal magic, ca în Harry Potter, le ating și BAM!… ajung în copilărie, în parcul Tineretului alături de bunica mea, de verișoara mea și de prietenii mei din copilărie, alături de care organizam ,,vânători” de castane… Ce vremuri! Ce amintiri! Ce castane minunate!

Capitolul III – Paris și împrejurimi – ce am mai vizitat în Paris și mai ales pe lângă Serris și recomand, acvariu, parcuri imersive etc.

Turnul Eiffel văzut de pe vaporașul cu care am făcut croazieră de o oră pe Sena.

Mi-am dat seama recent că noi ne pregătim de concediul la mare și eu n-am terminat de scris despre escapada din vacanța de primăvară la Disneyland. Practic a venit vara, alaltăieri a fost Ziua Copilului, iar eu n-am terminat de scris despre vacanța de primăvară. În stilul ăsta, mă gândesc că poate termin…până de Crăciun sau măcar de Anul Nou…

Așadar, ar cam fi cazul să povestesc un pic despre ce am mai văzut/făcut noi și recomand, în escapada de primăvară la Disneyland și împrejurimi.

Parisul: Am să încep această categorie sau această descriere prin a preciza că nu mă voi întinde deloc mult cu ,,povestitul Parisului” pentru că, din punctul meu de vedere ,,povestitul Parisului este un fel de misiune imposibilă”. La fel cum este imposibil să explorezi tot Parisul în câteva zile, la fel este imposbil de descris sau de povestit în cuvinte. Pentru mine, Parisul este ceva de nedescris și de nepovestit în general, deși este locul din lumea asta pe care l-am vizitat cel mai des. Deși am fost în Paris de foarte multe ori și cred că am adunat în viața asta minim 2 luni de ședere în acest superb oraș, tot pot spune că aș mai avea atâtea de văzut. Cumva am senzația că o viață întreagă și tot nu ar fi de-ajuns pentru a te bucura de tot ce are Parisul de oferit… Deși cunosc harta metro-ului și a transportului în comun, pe derost în Paris, tot degeaba, tot mi-as petrece cu drag și dor tot restul zilelor mele în acest oraș sau în oricare alt oraș din Franța. În caz că mai avea cineva vreun dubiu, daaaaa, sunt leșinată după Franța. Este locul meu preferat din acest univers! Poate că nu-s eu de vina, ce să zic? Am făcut franceză din clasa a doua, și am continuat cu franceză intensivo-bilingv până la terminarea facultății. Istoria Franței cred că o cunosc mai cu de-amănuntul decât pe cea a României (shame on me! halal patriotism), de la merovingieni până la Macron. De-asta zic, nu o să intru in detalii despre Paris, pentru că ar însemna să scriu un roman și deși îmi doresc să realizez acest lucru în viața asta, nu cred, totuși, că acum este momentul. Așadar, pot spune doar ca din Serris, de lângă Disneyland poți ajunge în jumătate de oră în centrul Parisului cu RER linie roșie A, luat de la stația Val d’Europe sau chiar de la stația din Disneyland – Marne La Vallee Chessy. Noi am rezervat o zi pentru această plimbare, deși repet, o zi e fix degeaba, nu-ți ajunge decât să te întărâți pentru Paris. Noi am coborat din RER la stația Chatelet Les Halles, de unde am luat metroul, linie albastră până la stația Saint-Michel Notre-Dame, stație care este pe insulă, practic sub Sena și care iese fix lângă celebra catedrală Notre Dame. Legat de stația Chatelet Les Halles vreau doar să mai precizez că aceasta este nodul central al rețelei de transport din Paris, practic de aici ai acces oriunde în Paris pentru că toate majoritatea mijloacelor de transport au stație aici, fie ele RER, metrou sau autobuz. Și nu mai zic nimic despre Paris că nu m-aș mai opri dacă aș începe. Sunt bună de ghid pentru acest oraș, dacă are cineva nevoie, promit că vin cu drag 😊

Detalii despre mijloace de transport în Paris se găsesc aici: https://www.ratp.fr/en/plans Deși eram cu mașina am preferat să mergem cu transportul în comun din mai multe motive: în primul rând pentru că nu aveam timbre verde pentru acces cu mașina în Paris (acest timbre se obține în ceva zile lucrătoare, nu se poate obține pe loc), în al doilea rând pentru că transportul în comun este mult mai rapid și mai ieftin decât plătitul parcărilor.

Parrot World: Pentru că, așa cum am mai spus, am mers cu mașina, ne-am putut plimba prin împrejurimile zonei de cazare și am explorat nițel zona, astfel încât, din pură întâmplare am reușit să mai vizităm niște parcuri foarte interesante. Eu, în general, nu sunt o mare amatoare de grădini zoologice, ba chiar mă cam feresc să îmi duc copiii în astfel de locuri, pentru că, în general mi se pare că oricât de mari sau de bine amenajate ar fi respectivele, animalele alea până la urma tot în captivitate se află. Însă, în aceste parcuri imersive de lângă Paris nu am mai avut acest sentiment. Prima oară am mers la Parrot World, pentru că văzusem ceva reclamă pentru acest parc în mall-ul Val d’Europe, lângă care am fost cazați. Parcul acesta este situat într-o zona rurală a Franței, în Crécy-la-Chapelle, zona Seine-et-Marne, practic cam la 15 minute de mers cu mașina de Disneyland Paris. Bine, la ei când spui zonă rurală e cu totul altceva decât la noi. Este atât de frumos să te plimbi cu mașină prin sătucele franceze, cum nu mi-aș fi imaginat vreodată. Totul pare desprins dintr-o poveste sau dintr-un glob de-ăla de cristal pe care îl agiți și ninge în el cu praf magic. Exact magic este cuvântul care descrie cel mai bine ceea ce poți cuprinde cu privirea în zonele rurale din Franța. Revenind, însă, la Parrot World, acesta este un parc imersiv, în adevăratul sens al cuvântului Adică animalele de aici nu sunt chiar captive, parcul este imeeeens și când intri în el, pe lânga tine zboară liberi papagali, dar și multe alte specii de păsări, se joacă și fac super gălăgie vidre, poți să te plimbi pe lângă pinguini de Patagonia, pe lângă alpace, porcușori de guineea, printre aligatori și crocodile, dar și printre jaguari (aceștia nefiind chiar liberi). Mai mult decât atât, dacă ești dornic poți chiar să te cazezi în inima acestui parc în niște căbănuțe și să te bucuri 24 de ore din 24 de întreaga experiență pe care o poate oferi acest parc. Detalii despre acest parc se găsesc aici: https://www.parrotworld.fr/fr , https://www.parrotworld.fr/fr/preparer-ma-venue/billetterie și despre access cu mașină personală sau tren aici: https://www.parrotworld.fr/fr/preparer-ma-venue/venir-parrot-world

Niște papagali privind niște papagali care îi priveau (who’s who…I really can’t say 🙂 )

Parcurile zoologice Lumigny (https://www.parcs-zoologiques-lumigny.fr/ ) : Tot în apropierea Parisului, cam la 30-40 de minute de mers cu mașina, tot așa prin niște sătuce se mai găsesc două parcuri – Parcs Zoologiques Lumigny – tot imersive și tot mult mai frumoase și cu animale ce par mult mai puțin captive decât oriunde. Noi nu am apucat să mergem decât în parcul dedicat felinelor – https://www.parcs-zoologiques-lumigny.fr/univers/parc-des-felins/ , dar mai există și un parc dedicat maimuțelor și păsărilor – https://www.parcs-zoologiques-lumigny.fr/univers/terre-de-singes/ . Despre cel pe care l-am vizitat noi, parcul felinelor, pot spune că este uriaș și cred că este necesară o zi întreagă dacă vrei să îl parcurgi pe tot, la picior. Noi, neavând atâta timp la dispoziție, am ales varianta mai rapida, respectiv trenulețul. După ce plătești intrarea poți lua un trenuleț care te plimbă prin tot parcul, această ,,călătorie fiind inclusă în prețul biletului de access. Trenulețele pleacă din 15 in 15 minute de la intrarea în parc. Mi s-a părut foarte ok că toate felinele (tigrii, lei, jaguari, leoparzi etc) sălășluiesc cumva ca la ele acasă. Adică nu sunt închise în țarcuri ci au niște spații absolut nemărginite iar în boxele din trenuleț te și anunță că ele trăiesc exact ca în mediul lor natural. Plimbarea cu trenulețul respective, prin zonele felinelor, a fost pentru mine cea mai apropiată experiență de un safari pe care am avut-o până acum. O altă experiență de neratat în acest parc este insula lemurilor. La fel ca și felinele, în acest parc și lemurii trăiesc neîngradiți pe un spațiu imens care este împrejmuit doar de apă, practic, așa cum spune și numele, aceștia trăiesc pe o insulă. După ce treci podul, mergi efectiv printre ei, iar experiența este demențială, pentru că protagoniștii sunt genial de comici. Mie mi se pare că seamănă mai mult cu niște pisici cu coadă lungă decât cu niște maimuțe. Sunt foarte amuzanți cum se plimbă în voie, cu puii atârnați de ei și cum se strâng în grupuri. Foarte interesant și de lăudat la aceste parcuri este faptul că, la intervale regulate de timp vin îngrijitorii și povestesc la microfon tot ce este de povestit despre animalele respective. Printre altele ei povestesc si despre faptul că fauna pe terra este în pericol, dau sfaturi și învață copiii ce să facă pentru a proteja animalele, vorbesc despre braconaj și despre poluare. O experiență foarte interesantă și educativă. Mă repet, deși am vizitat foarte multe grădini zoologice la viața mea, printre care, de menționat Londra, Roma, Budapesta etc. totuși aceste parcuri imersive mi s-au părut muuuuult peste experiența pe care o oferă o grădină zoologică clasică. A! Și cea mai fun chestie pe care o poți face aici, pentru doar 2 euro este să cumpări pop-corn pentru capre și să le hrănești. Noi ne-am distrat copios hrănind caprele, ne-au furat și mâncat până și punga de hârtie, nu doar pop-corn-ul din ea.

Cu caprele, printre capre la un pop-corn

Sea Life – acvariul din mall-ul Val d’Europe de lângă Disneyland Paris – https://www.visitsealife.com/ și https://www.visitsealife.com/paris/en/tickets-passes/ Este simpatic și acest acvariu și destul de bine dotat cu multe specii de pești, broaște țestoase, meduze și chiar și pinguini, în ciuda dimensiunilor sale destul de reduse. Însă prețul biletelor de acces este cam mare, tocmai ținând cont de dimensiunile sale reduse sau prin comparație cu alte acvarii pe care le-am mai văzut, cum ar fi cel din Barcelona sau cel din Qijon. Dar, trebuie să recunoaștem că atât Barcelona cât și Qijon-ul sunt orașe situate pe malul Mediteranei, respetiv pe malul Atlanticui, pe când acest acavariu este situate într-un orășel în mijlocul continentului. Așadar, ținând cont de acest aspect este chiar impresionant prin cee ace oferă.

Château-Thierry – Este tot un orășelo – sătuc în apropierea Parisului pe lângă care nu am trecut, dar pe care sper să mai am șansa să îl explorez în viitor. Mai ales că, după ce ne-am întors am și am citit despre el și despre bătălia care a avut loc în Primul Răzbi Mondial aici, între armata germană și forțele aliate (respectiv aramta americană), în cartea ,,Căderea uriașilor” – https://www.elefant.ro/caderea-uriasilor-primul-volum-din-trilogia-secolului_d69aae5f-66a5-4f65-83da-33c6eb047ea3#__sMDAxNzk4NjU scrisă de autorul britanic Ken Follett, carte pe care eu o citesc, pe Kindle, în limba franceză. Ținând cont de acestea mi-am propus, ca, în viitorul apropiat dacă mai ajungem în Franța, cu mașina, să ne mai plimbăm așa prin sătuce. Este o experiență de neratat! Desigur, pentru când mai cresc fetele și vor aprecia și ele, la fel de mult ca noi. Tot pentru atunci am în plan și câteva zile pentru castelele de pe Valea Loarei. Doamne ajută să fim sănătoși și să fim bine cu toții până atunci, să fie pace în lume și să apucăm să ne bucurăm de aceste experiențe, ceea ce doresc tuturor celor care apreciază așa ceva.

Capitolul II – Disneyland Paris: costuri de acces, achiziție bilete, atracțiile din cele 2 parcuri, parade, spectacole, magazine, mâncare în cadrul locației, în ce sezon este de preferat să mergi și tot ce mai merită povestit…

Ce bine este să stai, din când în când și să rememorezi momentele din vacanță! Iată că scrierea acestor articole are și acest rol, să mă desprindă din cotidian și să îmi mai trimită puțin gândurile… în vacanță.

La două săptămâni de când ne-am întors, eu tot la plimbarea asta am rămas cu gândul… deci, zic să purcedem:

Costuri acces Disneyland și achiziția biletelor: Cel mai bine este ca atunci când planifici vacanța la Disneyland, să îți iei și biletele de acces înainte să ajungi acolo, pentru că altfel riști să pățești cum am pățit noi. Adică, noi am plecat spre destinație, aveam cazarea plătită, dar biletele pentru Disney nu le-am cumpărat, ne-am gândit să așteptăm întâi să ajungem și să luăm de acolo, ca să fim siguri că nu dăm banii pe bilete și apoi nu ajungem la timp. Noi ne-am gândit așa că deh, biletele pe 2 zile pentru 2 parcuri, 2 aduți și 2 copii costau, conform aplicației Disney 800 euro, adică cam cât ne-a costat și cazarea și ne-am gândit să nu dăm atâția bani și să constatăm că se întamplă să ajungem la o zi după ce avem acces pe bilet. Asta pentru că poți cumpăra bilete datate, care evident sunt mai ieftine sau bilete nedatate, care sunt mai scumpe sau abonament anual (ceea ce nu era cazul, la noi). Revenind la ce ziceam, cel mai bine este ca atunci când îți iei cazare, dacă nu iei cazare de la ei de pe site cu bilete de acces în parc incluse, măcar să îți iei și biletele de acces în parc atunci când plătești și cazarea. Cum am spus și în capitolul anterior, unde am vorbit despre cazare, este mai ieftin să îți iei cazare în locații nepartenere Disney + bilete decât cazare în hoteluri Disney sau partenere Disney cu bilete incluse.

Detalii despre costul biletelor și cazare în hoteluri Disney sau partenere Disney se găsesc aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/ Se pot face simulări exact ca pe booking. La fel și din aplicația Disenyland Paris, care se poate descarca atât în format IOS cât și Android.

Cum spuneam noi ne-am luat cazare și în ziua în care ajungeam la cazare, de pe drum, ne-am trezit că vrem să luăm bilete din aplicația Diseney pentru a doua zi și nu puteam, pentru că era foarte aglomerat și scria că nu mai sunt bilete pentru ziua următoare. Deci panică și groază, ne gândeam cum le spunem la copii că i-am adus până acolo, dar nu putem intra în parc pentru că nu avem bilete. Deci maaaaaare prostie că nu am luat bilete mai din timp. Peste tot scrie, atât pe site și aplicație, cât și pe toate gardurile în Disney că biletele de acces se pot achiziționa DOAR ON-LINE. Noi când am văzut că nu reușim din aplicație am trimis-o pe EU în parc la un ghișeu să trateze problema, dacă tot îi place lu’ eu să vorbește pe franțuzește. Și ce am făcut eu? Alergam de disperată prin zona de pre acces în parc, după ce treci de zona unde îți controlează geanta și treci prin niște detectoare, ca la aeroport și mă îngrozeam când vedeam că scrie peste tot “ACCES TICKET ON-LINE ONLY”. Șoc și groază mai ales că toate ghișeele de unde puteai cumpăra bilete in 2019 erau acum închise. Tot învârtindu-mă pe acolo am găsit un singur ghișeu de-ăsta la care era o tanti – ghișeul pentru persoane cu dizabilități. Și am mers acolo și am explicat că încercăm să luam bilete pentru parcuri cu valabilitate începând cu a doua zi, dar nu putem, am întrebat de unde putem lua și răspunsul a venit senin: de aici! În momentul ăla m-am simțit ca Wendy în Peter Pan și aproape am început să cânt acolo “I can fly! I can fly! I can fly!”. Așadar, am luat biletele în format tipărit și am avut grijă ca două zile să nu le pierdem. Au un cod QR pe ele și cu acela intri pe la turnicheți, ca la metrou. Dacă le luam on-line se încărcau automat în aplicație și scanai codul cu telefonul, deci era mult mai simplu, dar bine că am reușit și așa. Prețul pentru bilete se găsește pe site și în aplicație. Revin și recomand din nou, neapărat de luat biletele on-line în momentul în care îți planifici vacanța sau când achiți cazarea, mai ales dacă plănuiești să mergi în weekend.

Noi, de fiecare dată am mers în parcuri în timpul săptămânii marțea și miercurea în 2019 și miercurea și joia acum, în 2022. Iar in 2010 am fost în luna ianuarie când oricum era gol… În weekend-uri nu am încercat niciodată pentru că știm că te calci în picioare. Bine, și anul ăsta a fost foarte aglomerat pentru că am nimerit într-o perioadă în care și la francezi era vacanță pentru copii, așa că în parcuri era pliiiiin de francezi, deși la Disney în general sunt mai mult turiști (în 2019, ne-am nimerit în perioada Roland Garros-ului și pe lângă că la dus am mers cu Simona Halep în avion, în Disney ne-am nimerit cu Serena Wiliams, dar asta e altă poveste). Așadar, legat de perioada în care e bine să mergi la Disneyland recomand să cercertezi atent înainte și să nu fie și la ei vacanță pentru copii, nu weekenduri, nu lunile iunie, iulie, august. Ca moment al săptămânii, evident, am zis deja, nu în weekend-uri și nici lunea și vinerea nu-s o alegere fericită. Din punct de vedere al vremii aprilie-mai și septembrie- octombrie sunt cele mai ok luni din an, pentru că și vremea e relativ ok, dacă nu nimerești ploaie și e mai puțin aglomerat decât vară. Nouă ne-a plăcut și în ianuarie, era cam frig, dar măcar a fost soare și gol, nu am stat nicăieri la cozi.

Atracțiile din cele două parcuri sunt pentru toate vârstele și pentru toate gusturile. Ai și rollercoaster-e cu adrenalină și ride-uri și atracții pentru cei cărora nu le place adrenalina. Disneyland Paris este format din 2 parcuri, de aceea e bine să îți iei bilete pentru 2 zile cu acces în ambele parcuri, pentru că o singură zi nu îți ajunge să le parcurgi pe ambele. Există Disneyland Park și Walt Disney Studios. Detalii despre fiecare se găsesc aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/destinations/disneyland-park/ și https://www.disneylandparis.com/en-usd/destinations/walt-disney-studios-park/ Este bine să studiezi un pic harta, dacă nu ai mai fost și nu ai idee în ce ordine să mergi prin fiecare, pentru că fără un plan dinainte făcut, riști să te fure peisajul sau să mergi la ghici și să pierzi anumite atracții. În parc există și trenulețul care ocolește tot parcul și din care poți să cobori la anumite stații. Nu o sa insist foarte mult aici, că ar deveni interminabil articolul. Cel mai bine este să descarci aplicația Disneyland Paris care are harta interactiva, îți arată unde ești și mai ales îți arată care sunt timpii de așteptare la fiecare atracție. Pentru că da, în Disneyland cel mai rău te doboară timpii de așteptare, cozile la care se întâmplă să stai și 2-3 ore ca să te dai 30-60 de secunde în ceva… Dacă nu vrei să stai la coadă, există la anumite atracții cu “PREMIER ACCES” – adică poți să cumperi direct din aplicație acces rapid, doar că acesta costă, în funcție de atracție între 7 euro și 16 euro de persoană, per ride. Noi am luat și dintr-astea, pentru că nu aveau copiii răbdare să stea la coada 2 ore. Ne-au cam ruinat, pentru că, de exemplu, la Nemo, 4 premier acces x 16 euro = 64 de euro, la fel si la Remmy (Ratatouille) și pe la altele, deci la un calcul simplu, pe lângă cei 800 euro pentru biletele de acces general am mai decartat câteva sute de euro și pe premier acces. În 2019 exista abonament pentru premier acces, era mult mai ieftin așa, că plăteai o sumă fixă și de banii ăia puteai să sari coada de câteva ori per atracție, acum se plătește de fiecare dată când nu stai la coadă. Intrările pentru premier acces sunt separate de restul cozii, practic te scoate direct în față. După ce cumperi din aplicație premier acces, îți apare un cod QR pe care îl scanezi la intrare, pe care aplicația ți-l arată că e valabil într-un anumit interval orar. Practic tu cumperi premier acces, poți să te plimbi sau să faci altceva și când devine activ codul, mergi și intri direct fără să stai la coadă. Cum ar veni, exact vorba ,,dai un ban, dar stai în față”.

Paradele sunt la intervale regulate de timp (cred că din 2 în 2 ore), doar in Disneyland Park. Poți afla când sunt parade tot din aplicație. Înainte de parade se închid anumite zone din parc, respectiv zonele prin care vor circula carele. Paradele sunt WOW, mai ales pentru copii, însă se face foarte mare aglomerație în timpul lor. Noi, de obicei mergem la o singura paradă într-o zi iar în timpul următoarelor, preferam să mergem la atracții, pentru că în timpul paradelor scade timpul de așteptare. Toată lumea cască gura la paradă deci în ora aia se mai micșorează cozile la ride-uri. La fel și la restaurante, ai mai multe șanse să găsești o masă în timpul paradelor. De neratat, în această perioadă, este show-ul de lumini care începe la orele 22:55, din Disneyland Park. De la 22:55 la 23:00 este un spectacol cu drone – Disney D-Light, iar de la 23:00 Disney Illuminations – un show cu proiecții, muzică și artificii. Ambele se desfășoară lângă castelul central din Disneyland Park și pentru ambele este bine să mergi să îți ocupi un loc cu vreo oră înainte (când spun loc, mă refer la un spațiu pe care să stai în picioare sau pe jos sau dacă ai mare noroc poate găsești și o băncuță sau măcar o bordură). Spectacolele acestea de lumini sunt cu adevarat magice, mai ales pentru că parcul a împlinit 30 de ani în martie și de aceea sunt atât de speciale anul ăsta aceste show-uri, ele având tematică aniversară, ca tot parcul, de altfel. O altă paradă care merită să nu fie ratată este cea de la 17:30 – Disney Stars on Parade. Este parada la care apar toate personajele Disney si este cea mai spectaculoasă paradă cu personaje, din zi.

Legat de întrebare ce mâncăm și unde mâncăm în cadrul celor două parcuri, există mai multe răspunsuri posibile. Poți să mănânci de la pachet, dacă vrei și dacă te ține să cari toată ziua după tine și mâncare și băutură, poți mânca de la fast food (care predomină la fiecare pas), poți mânca la restaurante fast food care au și mese (noi de obicei asta am ales, sunt câteva cu pizza și paste unde găsești masă la orice oră) și mai poți mânca la restaurante unde comanzi a-la- carte, doar că acestea sunt câteva și nu găsești mese decât dacă ai făcut rezervare cu 2 luni înainte. Noi am reușit să mâncăm și la un astfel de restaurant în 2019,în zona de la pirați, fără să avem rezervare. Atunci am stat și am așteptat la ușă și am prins masa unor persoane care aveau rezervare, dar nu s-au prezentat. Anul ăsta nu a fost chip de așa ceva, toată lumea era prezentă 🙂 Detalii despre mâncare și restaurante în Disney se găsesc aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/dining/dining-at-disneyland-paris/

La acest capitol aș mai avea de adaugat ceva de neratat – spectacolele live din Walt Disney Studios. Și acestea sunt la ore fixe și la acestea trebuie să te organizezi astfel încat să prinzi loc în sală, dar merită așteptarea. Noi anul ăsta am fost pentru prima dată și am rămas impresionați, mai ales de spectacolul Mickey and the Magician, dar si de Disney Junior Dream Factory. Aceste spectacole au loc în niște săli impresionante de teatru și se desfășoară live și interactiv cu actori și personaje Disney. Și pentru acestea se pot lua bilete, dacă plătești în plus, ca să îți rezervi loc în sală. Noi am avut noroc și am găsit locuri fără să plătim în plus. Mai multe informații despre aceste spectacole se găsesc aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/entertainment/walt-disney-studios-park/

Tot în studiouri urmează să se deschidă în acesta vară o nouă zona, pe care noi nu am prins-o, deci, aviz amatorilor: https://www.disneylandparis.com/en-usd/destinations/walt-disney-studios-park/avengers-campus/

În ambele parcuri (mai ales in Disneyland Park) abundă magazinele de la care poți cumpăra tot felul de suveniruri, de la bomboane, jeleuri, prăjituri și până la jucării, haine, bijuterii, ceasuri, veselă, prosoape etc., toate cu tematică și personaje Disney. Prețurile sunt pe măsură, dar și obiectele sunt cu adevărat foarte frumoase, mai ales plușurile și jucăriile pentru copii. Ca să nu ,,cădem în păcat sau exces”, noi le-am explicat fetelor că au voie să își cumpere câte o amintire doar în ultima zi, la plecare. E bună strategia asta ca să nu stai să cari și punga cu cumpărături prin Disney. Iar dacă ai uitat să iei ceva, mai este un magazin imeeeens și după ce ai ieșit din Disney, lângă cinematograful Gaumont, de acolo poți cumpăra aceleași lucruri, la aceleași prețuri ca și în Disneyland,acest magazin fiind accesibil și atunci când nu ai bilete de acces pentru cele doua parcuri.

Ce nu am precizat, dar ar fi cazul, înainte să închei acest capitol este că ambele parcuri se deschid la orele 9:3o pe modul acces general, adică pentru cei care au bilete normale, dar se deschid de la 8:30 pentru cei care sunt cazați la hoteluri Disney sau care au bilete mai speciale. Practic aceștia au acces cu o oră mai devreme în parc și își pot începe ziua fără cozi. Pentru cei care intră la 9:30 coada se formează deja de la 9 fără, deci oricum ar fi, ziua o începi cu stat la coadă, dar pe cuvânt că merită. Oricum, recomandat este să vii cât mai de dimineață, la prânz fiind cea mai mare aglomerație peste tot.

Ca și ore de închidere, Disneyland Park se închide după ce se termină paradele de seară, cam pe la 23:20 când toate mulțimile se scurg către ieșire. Pe site este precizat că se închide la 23:00, este adevărat că atracțiile se închid toate la acea oră, iar altele chiar mai devreme. Pentru atracții trebuie consultat orarul la fiecare în parte. Walt Disney Studios se închid mai devreme, respectiv la orele 20:00. Detalii aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/calendars/park-hours/

Cam atât pentru acest capitol. Ar mai fi multe de povestit, dar rămân la ideea că cel mai bine este să vezi cu ochii tăi și atunci acest articol trebuie să fie doar un teaser 😉

Vacanța la Disneyland Paris – ediția 2022 – pe capitole :)

Capitolul I – Impresii generale și detalii despre cazare (acces, împrejurimi, costuri)

N-am mai apucat să scriu de ceva vreme, nu pentru că nu mi-aș fi dorit, ci pentru că fie am fost plecați, fie am fost între plecări, ceea ce pentru mine însemnă o groază de treburi, de liste, de “to do”-uri, de bagaje, cumpărături și toate cele. Când să mai am timp și de scris altceva decât liste cu lucruri pe care le am de făcut și pe care este imperativ necesar să nu le uit?

Pentru că multă lume m-a întrebat cum este să mergi în Disneyland cu copiii, unde e bine să te cazezi, care sunt costurile și toate cele, m-am hotărât să scriu acest articol.

Pentru noi (adulții), anul acesta a fost a treia oara când am mers la Disneyand. Prima oară am mers în 2010, când am legat o zi de mers in Disneyland, de o ședere în Paris (eram cazați în Paris). De menționat că atunci am mers în luna ianuarie, când era destul de frig, maxim cam 10 grade Celsius în Paris, dar, pe de altă parte, a fost ideal pentru că în Disneyland era semipustiu și nu am stat deloc la cozi, la atracții. Totodată, atunci am fost foarte “greu de ucis”, pardon de convins, să “pierd” o zi în Disneyland în loc să vizităm Parisul. Cu toate că eu eram, practic, a cincea oară în Paris în 2010 (pentru că fusesem prima oară în 2005, iar apoi mi-a plăcut atât de mult încât am revenit și în următorii 3 ani consecutivi, respectiv în 2006, 2007, 2008, în medie cam 7-10 zile de fiecare dată), nici de data asta nu aș fi vrut să ratez plimbările prin orașul luminilor, pentru o zi în Disneyland, unde credeam (fără să fi mers vreodată), că este “prea pentru copii” și că totul este butaforie, totul este artificial… Așadar, greu m-au înduplecat partenerii de excursie să mergem cu toții la Disneyland, după ce îi plimbasem (eu având deja rol de ghid), în prealabil, pe la toate bisericile și castelele și muzeele din Paris. Chiar mă cam amenințau, după câteva zile: ,,Dacă iar ne duci cu 2 trenuri, 5 metrouri, 3 autobuze, un vaporaș și un funicular să vedem o biserică sau un castel, nu mai plecăm de la hotel nicăieri cu tine!” (îi plimbasem și prin afara Parisului, bine-nțeles că nu ratasem nici Versailles-ul, nici Chateau de Vincennes și alte cele care sunt toate cam la o ora de mers cu trenul în jurul Parisului). Așa că după multe insistențe din partea lor, am zis, bine, hai o zi și la Disneyland. Și, în ciuda faptului că mă setasem că nu e de mine și că nu o să-mi placă, ghici ce! Pâna la urmă mi-a plăcut! Și ulterior, chiar asta povesteam cuiva, care îmi spunea că se grăbește să ajungă la Disneyland cu copiii până nu vor fi “prea mari“ ca să le mai placă acolo: eu nu cred că există conceptul de “prea mare“ pentru Disneyland! Mie cred că mi-ar plăcea și la 60 și la 80 de ani și la oricâți ani (ca vorba aia au acces prioritar pentru persoanelor cu dizabilități), cu condiția să mă mai țină încheieturile, oasele și bastoanele la vremea aia. În schimb, consider că poți fi “prea mic“ pentru Disneyland, deja sub vârsta de 5 ani cred că e obositor pentru un copil, să tragi 2 zile prin parcurile alea, de el. Dacă vrei să vezi și paradele de lumini și artificii care încep la 23:00, atunci e clarr, cu cât copilul e mai mic, cu atât și șansele să reziste până la orele alea se diminuează semnificativ. Cred că vârsta ideală ar fi undeva de la 5-6-7 (mai ales 7) ani în sus. De ce? În primul rând pentru că la vârste mai mici obosesc repede și nu au răbadare să stea la cozi și să se plimbe prin aglomerația de acolo, în al doilea rând pentru că înainte de 5 ani sigur nici nu își vor mai aminti unde au fost și cum a fost și în al treilea rând pentru că sunt anumite atracții unde nu te primesc dacă nu ai o înălțime medie de 100-120-140 cm (depinde de la caz la caz). Eva, de exemplu când a fost în 2019 nu a avut voie sa se dea în Hyperspace Mountain. Anul ăsta pentru că a mai crescut a avut voie, ea având acum 138 cm, iar la Hyperspace Mountain înălțimea minimă admisă este de 120 cm. Pe de altă parte, nici anul ăsta nu a avut voie in Indiana Jones and the Temple of Peril, unde înălțimea recomandată este de la 140 cm în sus. Îi lipseau 2 cm. Ea este maaaaare amatoare de roller coaster-e și vrea neapărat să se dea în toate. Și când spun asta, chiar vorbesc serios, ea se dă în cele mai “adrenalinoase“ chestii în care eu mor de frică iar ea e cu zâmbetul pe buze de parcă doar se plimbă prin parc. Anul trecut în Garda Land, in Italia, s-a dat în niste drăcovenii în care eu nu am avut curaj să mă urc. Deci, trebuie luată în calcul și “predispoziția“ copilului pentru așa ceva. Thea este invers. Deși avea voie în unele, având înălțimea necesară, nu a vrut să se dea pentru că îi era teamă. Ei nu îi plac cele care merg repede, cum de altfel ei nici artificiile și chestiile care fac zgomot nu îi plac, motiv pentru care și în timpul paradelor trebuia să stăm mai în spate, pentru că începea să plângă la orice chestie care făcea poc sau care avea un zgomot prea puternic.

Așadar, revenind la excursia de anul acesta: pentru că eram hotărâți de anul trecut că asta vrem să facem în vacanța de Paște, în ianuarie, după ce am luat pulsul pandemiei, ne-am rezervat cazarea prin intermediul aplicației Booking. Ne-am luat cazare cu posibilitate de “free cancelation“ cu până la o săptămână înaintea sosirii, ca să fim siguri că nu prindem restricții sau altceva. Pentru că am mai stat cazați lângă Disneyland și pentru că știm cam cum e “harta“ în această zonă, nici de data asta nu ne-am luat cazare la vreun hotel Disney. Din punctul meu de vedere nu are rost, pentru că sunt excesiv de scumpe și în afară de faptul că beneficiezi de acces în parc cu jumătate de oră mai devreme decât cei care nu sunt cazați la ele și, eventual, ceva întâlniri în hotel cu personaje Disney, în rest nu oferă niciun beneficiu, pentru scorurile de cazare pe care le au. Nici măcar nu sunt situate în interiorul parcurilor, ci tot în imediata vecinătate, unde ne-am cazat si noi. În 2019 am stat la hotel l’Elyse, care și asta e destul de scump și nu e nici hotel Disney, dar frumos, cu mic dejun inclus, situa exact langa statia de RER Val d’Europe. Acest hotel https://www.hotelelysee.com/ îl recomand familiilor care vin cu un singur copil și au suficient loc într-o camera dubla de hotel, care poate fi și cu doua paturi matrimoniale. Totodată îl recomand celor care vin cu avionul, pentru ca asigură shuttle bus gratuit atât de la aeroport cât și către Disney. În plus dacă vrei să circuli cu transportul în comun, de la sau către aeroport/Paris, este perfect pentru că așa cum am mai spus, este exact lângă stația de RER Val d’Europe. Totodată este doar peste trecerea de pietoni de intrarea în centrul comercial Val d’Europe https://val-d-europe-en.klepierre.fr/ , acesta fiind un mall imens care se întinde pe cațiva kilometri buni de parcurs de la un capăt la altul și care are in interior și acvariu https://val-d-europe-en.klepierre.fr/stores-restaurants/aquarium-sea-life/ și magazin Auchan și restaurante și de toate.

Anul acesta nu am mai stat la hotel l’Elysee, pentru că am găsit o cazare mult mai convenabilă pe Booking, tot in aceeași zonă, ba chiar pe aceeși strada – Cours du Danube (cursul Dunării) – stradă care practic dă ocol centrului comercial mai sus menționat. Am stat aici: http://www.booking.com/Share-lVMvlH – într-un apartament de 60 mp2, cu două dormitoare și living, balcon cu vedere spre Disneyland, baie cu duș și bucătărie. Apartamentul este complet mobilat și utilat cu absolut tot ce este necesar, eu chiar spuneam că îmi place atât de mult încât m-aș muta acolo pe o perioadă nedeterminată. Cu siguranță dacă vom mai merge la Disneyland sau în Paris, tot acolo vom sta. Pentru noi este ideal! Am stat 5 nopți, iar ca și preț, tot acest apartament este mai ieftin decât o singură cameră la hotelul mai sus menționat. Nu mai spun ca la parterul blocului este și o patiserie – Boulangerie și că dimineața direct acolo mă propteam să iau ceva pentru micul dejun, pentru că totul este proaspăt făcut și mirosul de prăjituri, croissante si alte minuni te lovea în moalele capului imediat deschideai geamurile. De asemenea, în prețul apartamentului beneficiezi și de parcare gratuită în subteranul blocului, totul frumos, cu telecomanda la garaj și tot ce trebuie. De data asta, noi am mers la Disneyland cu mașina, nu cu avionul. Este pentru prima oară când am mers în Franța cu mașina din România, dar asta va fi o poveste separată, pentru un capitol următor. Revenind, la cazare, cum spuneam acest apartament este ideal pentru noi. Preturile pot fi consultate în link-ul de mai sus. Ca și localizare, apartamentul este ideal situat într-un bloc din imediata apropiere a centrului comercial Val d’Europe și pe lângă patiserie, tot la parterul blocului, este situat și un restaurant franțuzesc – l’Interpret. Apartamentul este la etajul 4 al blocului, ceea ce este minunat pentru că seara se poate vedea spectacolul din Disneyland direct din balcon. Ceea ce nu a fost minunat pe perioada șederii noastre a fost că nu functiona liftul și a trebuit zilnic să urcăm și să coborâm de câteva ori pe zi plus doi copii 😊, cele 4 etaje, plus subsol când mergeam la mașină. Însă, în mod normal, liftul funcționează. A făcut o excepție doar pentru perioada șederii noastre, s-o fi gândit că ne prinde bine niște mișcare, mai ales cu bagajele la sosire și la plecare (4 troller-e plus alte sacoșe și acarete). Totodată, apartamentul este excelent situat lânga Place de Toscane – o piațetă plină de restaurante de toate națiile (noi am mâncat preponderent la italienesc și spaniol; cea mai bună mâncare italienească din toată viața mea am mâncat-o la restaurantul Nonno e Nonna din această piațetă – https://serris.nonnaetnonno.com/en/ , asta în condițiile în care am mâncat de multe ori chiar în Italia, la mama ei cum s-ar zice – însă povestea despre mâncare va urma într-un capitol viitor), piațetă prin care se face și accesul în tot pomenitul centru comercial Val d’Europe (intrarea din Place de Toscane dă direct spre acvariul Sea Life din mall, spre carouselul pentru copii și spre restaurantele din mall). Legat de mâncare, nu o să insist prea mult, pentru că așa cum am spus există o maaaaaaare varietate de restaurante și magazine în zonă, astfel încât poți alege după pofta inimii sau a papilelor gustative unde să mănânci sau de unde să cumperi și să prepari în bucătarie (dacă simți că ai vrea neaparat să bucătărești și în concediu; eu nu am simțit această nevoie, din bucătarie am folosit doar mașina de spalat vase pentru farfuriile in care mâncam mâncarea de la patiserie la micul dejun și pentru paharele în care beam vinul cumparat de la Auchan seara).

Tot legat de cazare, țin să menționez că îmi place atât de mult acest orașel – Serris, din Marne la Vallee, încat ori de câte ori aș merge să vizitez Parisul sau împrejurimile, m-aș caza tot aici. Nu mai zic că m-aș muta în acest orașel…ieri, dacă s-au putea, definitiv, ireparabil și iremediabil. Sunt și voi rămâne veșnic o francofilă înrăită! Iubesc tot ce ține de această țară, însă orășelul ăsta m-a cucerit după ce m-a dezamagit Parisul. După ce am fost în repetate rânduri în Paris, acum mi se pare atât de aglomerat, de jigărit și de ponosit, încât orășelul ăsta arată ca un paradis. Ai tot ce trebuie în el, este atât de curat și de elegant (pozele atașate vorbesc de la sine) și este la doar 30 de minute de mers cu RER-ul până la Chatelet les Halles în Paris, stația nod central prin care trece orice metrou, RER și autobuz care deservește Parisul.

Așadar, recomand oricui m-ar întreba această cazare situată în Serris, lângă Disneyland. Ce am uitat să menționez. De aici de la cazare poți merge în Disneyland fie pe jos (cu o condiție fizică bună faci cam 20 de minute), fie cu autobuzul (există paremi-se liniile 37 si 46 cu care faci 5 minute până la parc), fie cu shuttle bus (aceste shuttle bus-uri deservesc în mod normal și gratuit hotelurile Adagio – care era vizavi de blocul nostru și l’Elyse și alte hoteluri; noi, în prima zi, am mers dus-întors către Disney cu acest shuttle bus pentru ca avea stație în fața blocului și am mers pe stilul ,,românesc”, adică am întrebat șoferul de unde se ia bilet, el ne-a zis că nu există bilet că este gratuit pentru cei care sunt cazați la anumite hoteluri și a zis că ne el ne ia și pe noi, dar dacă vine control putem să luăm amendă…ceea ce ne-am asumat și până la urmă nu am luat; eu una nu am văzut niciodată control în aceste shuttle bus-uri, că și în 2019 am mers cu el, dar măcar atunci nu riscam amenda pentru că eram cazați la un hotel deservit de acest bus) fie cu mașina personală (cum am mers în a doua zi de parc; cu mașina faci 2-3 minute și există o parcare supraetajată exact lângă intrarea în parc, unde te costă 2 euro pe ora parcarea). Avantajul la mersul cu mașina personală este că poți să cari mai ușor traistele cu plușuri, rochii și alte souvenir-uri pe care le cumperi din Disney, fara să te cari cu ele prin autobuz sau pe străzi. Noi de-aia am și ales să mergem cu mașina în ultima zi de parc, pentru că planificasem cumpărăturile din Disney special în această ultimă zi.

Cam ăsta ar fi, pe scurt, subiectul cazării recomandate de mine pentru Disneyland Paris. Ca să nu fie un articol infinit de lung, așa cum sunt majoritatea articolelor mele, voi reveni cu capitole ulterioare legate de această călătorie cu copiii prin Europa, cu scop principal Disneyland. Așadar, capitolele ce vor urma vor fi despre:

C apitolul II – Disneyland Paris: costuri de acces și achiziție bilete, atracțiile din cele 2 parcuri, parade, spectacole, magazine, mâncare în cadrul locației, în ce sezon e de preferat să mergi și tot ce merită povestit efectiv despre Disneyland Paris

Capitolul III – Paris și împrejurimi – ce am mai vizitat în Paris și mai ales pe lângă Serris și recomand, acvariu, parcuri imersive etc.

Capitolul IV – Cumpărături și magazine în Serris

Capitolul V – Călătoria cu mașina spre Disneyland Paris și retur (ce am văzut pe drum și ce avantaje și dezavantaje implică mersul cu mașina plus doi copii)

Promit, așadar să revin și cu capitolele mai sus menționate pentru o bună documentare și arhivare a acestei experiențe. Nu aș ști să promit, însă, și când revin cu ele, pentru că așa cum spuneam și la început, timpul meu de scris, citit sau căscat ochii la seriale sau, pe scurt, “timpul meu de eu cu mine” este veșnic limitat. De-aia și apare scris între ghilimele că e ca și cum n-ar exista, ca dacă n-ar fi, practic nici nu este…

POZE de final de capitol:

Poz(n)e

Gânduri…rânduri, la început de an…

În ultima perioadă nu prea am mai apucat să scriu, pentru că tot timpul meu a fost împărțit între alergătura cotidiană cu copiii, job și amenajări…interioare. Când spun ,,amenajări interioare” nu sunt deloc metaforică și nu mă refer la introspecții, meditații sau ceva atât de popular, în ultimul timp, precum ,,rezoluțiile de sfârșit de an” sau ceva asemantător. NU! Eu când spun ,,amenajări interioare” mă refer la cărat mobilă veche, șmotruit prin toată casa, montat cu cele două mâini ale mele și ale altora (și, pe alocuri, când a fost nevoie și câte un picior) mobilă, șurubel cu șurubel, așezat noua mobilă și mai ales, ce ,,îmi place mie mai mult și mai mult”, așezat haine în dulapuri și sertare, timp de câteva zile în șir. Cam așa au arătat ultimele mele două săptămâni, iar înainte de aceste două săptămâni de început de an, au fost cele două săptămâni marcate de sfârșitul de an, Sărbători, aglomerație și încununate din belșug cu muci, viroze, tuse și alte astfel de ,,minunății”. Deci, cumva, pare foarte firesc că n-am avut timp absolut deloc și de ,,amenajari interioare” pentru persoana mea, adică n-am avut timp nici să-mi ascult gândurile din cap, darămite să le mai și aștern pe foaie… Ce contează cel mai mult, este că per total, neavând totuși timp să analizez lucrurile în profunzime, mă simt fericită și împlinită. Oricum, am eu o vorbă încărcată cu o nuanță de oarecare ironie și mereu o spun, repectiv ,,fericiți cei ce n-au timp să se plictisească”, cu aluzie la faptul că cei care se confruntă cu depresia, au prea mult timp liber… Practic dacă n-ai nicio secundă să stai să te plictisești sau să te gândești, clar n-ai timp nici să intri in depresie… cel puțin la mine așa funcționează. Probabil că de aceea se și recomandă munca fizică celor care au probleme de natură…psihică.

Dar, să revenim la oile noastre sau la ,,amenajările noastre interioare”. 😊 Așa cum spuneam, am început acest an, în forță, nu doar la figurat ci și la propriu, pentru că Eva și-a dorit să îi amenajăm camera ei, în care să doarmă și să își petreacă timp singură. La cei 7 ani și jumătate ai ei, chiar cred că a fost și este, în continuare, un pas foarte important pe care a ales să îl facă. Oricum, această etapă din viața ei a venit la pachet și cu alte preocupări, despre care voi scrie cu o altă ocazie (de-alea cu ,,mi-a zis X la școală că sexy înseamnă și că sex înseamnă și că etc. și etc., motiv pentru care acum citesc această carte:

https://www.libris.ro/ce-le-spunem-copiilor-si-adolescentilor-despre-sex-HUM978-973-50-7272-8–p27010053.html?gclid=CjwKCAiAxJSPBhAoEiwAeO_fP2hACCxGZLx_6rHGbytWopWksWMb3TTOJernjWHpUQk-NVXA8gM_TxoCqnYQAvD_BwE

iar ei i-am cumpărat, a citit-o și am discutat despre ea, această carte:

https://www.libris.ro/unde-a-disparut-pispirel-nicholas-allan-HUM978-973-50-5868-5–p1250793.html?gclid=CjwKCAiAxJSPBhAoEiwAeO_fP6yvz-6Sg5h21ib6onPs9jxPjTZ0JlnlSIrpgtL_n7BCov8CVyWXwxoCkbAQAvD_BwE

Legat de amenajarea camerei, am avut noroc că a existat suficient spațiu, aici, în Poiană, unde am putut face asta. Atât la București, cât și aici, până în prezent, ambele fete au dormit cu mine. La București aveau camera/dormitorul lor, dar tot cu mine dormeau. Aici nu aveau un dormitor al lor ci un dormitor al nostru, unde ele dormeau cu mine. Acum au și aici un dormitor și o cameră doar a lor, unde, deocamdată doarme doar Eva, singură, Thea dormind, încă, în aceeași cameră cu mine, dar în patul ei. Amenajarea camerei a durat, în total, cam două săptămâni. Întâi am comandat mobila, care a venit încă de anul trecut și pe care am depozitat-o într-o camera, așteptând momentul în care aveam unde să o montăm. Apoi a trebuit să golim una din camerele de la ultimul etaj și să cărăm de acolo toată mobila antică și vai de ea, care se afla în această casă. Apoi a trebuit să facem curat după toată cărătura, apoi să montăm noua mobilă, apoi din nou curat post montare și în cele din urmă să așezăm lucrurile în noua mobilă. După o ultimă tură de curățenie pot spune că, în sfârșit, simt că e totul ok și am sentimentul ăla de a respira ușurată că ce bine și ce ordine și ce frumos este în noua cameră. Aproape că, pentru prima data în ultimii 5 ani, aș putea spune că încep să mă simt ,,ca acasă” în această casă din Poiană… Să sperăm că, o dată cu înfiriparea acestui sentiment al meu nu va trebui să ne mutăm subit, din nou și de aici, pentru că de prin 2009 încoace, pare că suntem atinși de această ,,profeție”: cum amenajăm/renovăm o casă/apartament, cum trebuie să ne și mutăm. În ultimii acești 13 ani (poftim noroc!) am amenajat 3 apartamente și după ne-am mutat. Acum am amenajat această casă, care nu este a noastră, care este foarte veche și are nevoie de foarte multe renovări și îmbunătățiri, dar nefiind a noastră ne-am ferit să investim în ea. Iată că, în cele din urmă, am făcut ceva investiții, deloc ieftine (în ziua de azi nici mobila de la Lidl sau Ikea nu mai este ieftină). Sper ca acest lucru să nu fie, din nou, un trigger care să declanșeze o nouă mutare, pentru că sincer, nu mai suport! Am și zis că nu mai vreau să mă mut decât cu condiția ca următoarea mutare să fie într-o casă pe pământ, cu curte și priveliște spre munți, casă care să fie proprietatea noastră, în județul Brașov, că în București avem apartamentul nostru, frumos și cu trudă amenajat, care stă… gol. M-am săturat, până peste cap, de mutări și amenajări! Vreau să rămân doar cu alergătura cotidiană, care nici aia nu e puțină, absolut deloc! Mai nou după ce că fac drumul Poienii să le iau de la grădi și școală, îl mai fac și ca să le duc fie la balet, fie la gimanstică ritmică, fie la dentist, fie la schi, fie la și fie la, astfel că am ajuns să am, nici eu nu mai știu câte joburi, bine-nțeles neplătite, în afară de cel clasic de la care nici nu sper să îmi mai apuc pensia…😊

O dată cu amenajarea camerei Evei m-am trezit că mă confrunt și cu niște mixt feelings… Pentru că, deși m-am bucurat de mutarea Evei ,,la” camera ei, acest eveniment m-a făcut totuși să realizez cu o ușoară teamă și cu o panică ceva mai mare că a crescut și că începe să își dorească să se desprindă de mine… Când mă așez noaptea în pat, lângă soră-sa și văd patul ei din cameră, rămas gol, mi se pune un nod în gât. Deși știu că este în aceeași casă cu mine, la doar un etaj distanță, îmi este, totuși, greu să accept că nu mai este la o aruncătură de braț distanță de mine și că nu o mai pot privi după ce adoarme… Pentru mine, cel mai minunat și savuros moment al zilei este să le privesc chipurile angelice seara, după ce adorm. Acela este momentul cu cea mai intensă plenitutdine din viața mea, momentul în care mă simt, ca într-o rugăciune, recunoscătoare pentru tot ceea ce sunt și pentru tot ceea ce am primit! Așa că, acum îmi e puțin mai greu să îi spun noapte bună, să o pup, să o îmbrățișez și să o las singură în camera ei. Știu! Așa sunt eu mai ,,defectă”, poate, decât alte mame și când spun asta chiar nu vreau să judec pe nimeni (nici măcar pe mine, pentru că am atâtea alte ocazii să fac asta). Știu că sunt copii care dorm singuri în camerele lor de când se nasc și există studii care spun că așa e cel mai bine, precum există și studii conform cărora cosleeping-ul ar fi mai sănătos. Eu, însă, nu m-am bazat atât de mult pe studii în viața mea de părinte, ci mai ales pe instinct și pe ceea ce am simțit. Și, în continuare, cred, cu tărie, că a fi mama este mai mult și mai mult despre a fi și despre a simți! Încă de când iei decizia de a deveni mama, cred că cel mai bine este să o iei sau nu, strict dacă SIMȚI să faci asta. Deci clar, pentru mine, a fi mama este despre a simți din adâncul ființei tale cum țâșnește un izvor de iubire, care vrea să iasă afară și să se reverse necontenit și necondiționat către o ființă care nu îți aparține, dar căreia îi vei aparține pe veci…

Așadar, da, sunt plină de mixed feelings legate de mutarea Evei ,,la” camera ei! Recunoștință pentru că a ajuns la etapa asta, bucurie că e curajoasă și doarme singură acolo, chiar dacă știu sigur că uneori, mai ales atunci când visează urât, ar avea nevoie să îi fiu alături, panică pentru că uneori mă trezesc noapte și mă acomodez greu cu gândul că nu e și ea lângă mine, dor de clipele când era bebelaș, clipe care au zburat atât de repede… Și uite așa nici nu aș putea să enumăr sau să identific foarte clar tot ceea ce simt sau toate trăirile mele, legate de mutarea ei. În mod clar, încă savurez momentele cu Thea, care doarme tot cu mine în cameră. Deși mă trezește des, peste noapte și uneori mă supăr pe ea că ziua sunt zombie și nu mă lasă nopțile să dorm, totuși mă bucur că la 5 ani, ea e încă mică și îi place să se cocoloseașscă sub pătură, în căldura brațelor mele și că ăsta e primul lucru pe care îl face, dimineața când se trezește (dar și noaptea când se trezșete și se urcă peste mine în pat, mai îmi aplică câte un cot sau câte un călcâi, strategic, între ochi sau în moalele capului, iar dacă dorm pe burtă se urcă în spatele meu ca un rucsac…cineva știe că duc dorul drumețiilor cu rucsacul în spate 🙂 ). Se pare că după atâția ani de mămicie am învățat să savurez fiecare moment! Chiar dacă uneori mă plâng sau am senzația că parcă mi-ar cam veni să îmi iau câmpii pentru că nu am deloc timp și de ,,eu cu mine”, totuși, am înțeles cât de repede trec toate astea și cât de imposibil de revenit la aceste momente va fi, indiferent de cât de intens și dureros va fi dorul de ele… peste ani și ani..

Astăzi este despe EA… 5 ani cu ThEA!

Copil magic, nu îmi vine să cred că au zburat deja 5 ani alături de tine! Cel mai lipicios copil al meu, care s-a lipit ca un pansament de sufletul meu, exact în locul unde era rana mai adâncă și exact în momentul potrivit! Cel mai energic copil, Big Bang-ul familiei, Mugla din Poiană (adica varianta feminină a lui Mowgli), teroarea pisicii și a cățeilor, cel mai îndârjit și încăpățânat copil, dar, în același timp și cel mai inimos, darnic și sufletist, Thea este definiția dragostei în stare pură! Un dar divin, ca toți copiii! I se potrivește de minune numele Thea, varianta scurtă de la Dorothea, ,,Theon” însemnând în greacă ,,Dumnezeu” iar ,,Doros” – ,,dar”, practic Dorothea însemnând ,,darul lui Dumnezeu”, iar ,,Thea” traducându-se din greacă, în ,,zeiță”… Numele ei mi-a venit așa, ca o șoaptă de la Dumnezeu, în minte, pe când eram pe malul mării, în Grecia și tocmai aflasem că este posibil să fie fetiță. Și nu știu cum, din neant și din senin, fără să caut în vreun fel anume, mi-a venit în minte acest nume, fără să știu la momentul respectiv care ar fi semnificația lui… Cert este că i se potrivește, de minune! Pentru mine este un dar de la Dumnezeu, la fel ca toți copiii mei, un dar ce însuflețește totul în jurul său și care, atunci când își pune mâinile în jurul gâtului meu și îmi spune ,,te iubesc, mami!” mă face să am senzația că zbor și că simt ce gust are cea mai pură dragoste din univers!

Tocmai am primit o porție dintr-asta de dragoste pură, vitamină pentru suflet, când am mers să îi fiu alături la grădi, în momentele în care și-a serbat ziua alături de colegi și de educatoare. De câte ori mă vede, strigă cât o ține glasul ,,Maaaaaaami!”, fuge și se aruncă în brațele mele cum se aruncă bila în popice! În momentele alea, în sufletul meu are loc un spectacol de artificii, simt efectiv că îmi explodează pieptul de fericire, e o senzație care nu se poate descrie în cuvinte, o senzație ce se poate doar simți, trăi și chiar… mirosi! În mod cert fericirea are și miros, pentru mine fiind asociată cu aroma de bebelușo-copiluț! Chiar mă întreb, cu ușoară anxietate, ce o sa mă fac eu când vor crește ele două și nu vor mai fi atât de darnice cu îmbrățișările și nu mă vor mai lăsa să le strâng la piept atât de des. Dar, mai e până acolo, știu că timpul zboară, dar nu vreau să mă gândesc, acum, la asta…

Azi este desprea EA, despre ThEA și încă sunt emoționată după ce am revenit de la grădiniță, de la grupa Theei, unde am sarbătorit-o pe… EA. Pe minunea asta mică de copil, cu lipici în suflet și sclipici în priviri, care tocmai a împlinit 5 ani. Sărbătorirea zilei ei de naștere, în cadrul grădiniței Waldorf, m-a impresionat enorm și mi s-a părut foarte profundă, de-a dreptul magică, făcându-mă să mă felicit, încă o dată, că am ales pedagogia Waldorf pentru fete.

În grădinițele Waldorf, sărbătorirea zilei de naștere se face într-un mod cu totul special. Sărbătoritul se așază pe un scăunel, înconjurat de ceilalți copii, iar educatoarea începe să spună o poveste, totul începând cu cântecelul ,,Vine o poveste, vine de departe, noi mereu o ascultăm…”. Apoi se aprinde o lumânare și se aude o muzică de clopoțel și începe, ca prin magie povestea, în acest caz fiind una specială, cea a Zilei de Naștere. În această poveste, foarte, foarte profundă, se povestește despre copilul suflet care este sus în cer, alături de alți copii suflet, băieței sau fetițe. În jurul lor este numai iubire, lumină, căldură și… îngeri. Corelat cu realitatea grupei, sărbătoritul trebuie să își aleagă dintre colegi un înger, care îl va ocroti și îl va călăuzi în călătoria spre pamânt, spre familia aleasă, de copilul suflet. Apoi povestea merge mai departe și ne spune cum de-odată, copilul suflet simte un dor imens de mamă și îl roagă pe îngerul său păzitor să îl lase să meargă pe pământ, la mama aleasă. Îngerul îi spune că îl va ajuta și că va coborî împreună cu el, doar că o dată ce va căpăta ochi de copil, nu va mai putea să îl vadă pe înger cu ei, dar acesta îi va fi totuși alături în toată călătoria sa pe pământ. Apoi, alături de înger, copilul traversează universul, primind, pe rând binecuvântarea Soarelui, a Lunii și a altor stele, care îi vor lumina calea și îi vor deschide poarta către pântecul mamei. Și aici, povestea este corelată în realitatea grupei și sărbătoritul își alege dintre colegi un Soare, o Lună, iar restul copiilor sunt stele. Sărbătoritul are pe cap o coroană curcubeu, îngerul o coroană de înger, Soarele o coroană cu soare, Luna cu lună, iar restul copiilor poartă niște diademe de stele. Apoi toți copiii se țin de mâini și se învârt prin clasă, simbolizând călătoria copilului suflet către pământ, alături de înger, pentru ca apoi să treacă pe sub o boltă, spre a ajunge în pântecul mamei. Apoi sărbătoritul se asează pe scaun lângă mamă și povestea spune că se aude o muzică magică și că a venit momentul să se nască. Apoi se aprinde câte o lumânare pentru fiecare an al copilului și se întreabă mama ce a făcut copilul la fiecare vârstă. Apoi copilul suflă în lumânari și își pune o dorință, iar colegii îi fac urări și cadouri. Atât de frumoasă mi s-a părut această sărbătorire și atât de încărcată emoțional! Povestea, numită ,,Povestea zilei de naștere”, este aceasta și sper ca într-o zi să găsesc și eu cartea de cumpărat: https://www.librariasophia.ro/carti-Povestea-zilei-de-na%C8%99tere-Voiculescu-Elena-Mery-so-13860.html

M-am bucurat să fiu alături de Thea astăzi la grădi și mă bucur în fiecare zi că m-a ales să îi fiu mamă! Cel mai de preț dar al universului sunt copiii care te aleg să le fii părinte. Pentru darul ăsta, consider că nu poți mulțumi niciodată îndeajuns. Chiar dacă nu ne aparțin, în mod paradoxal, copiii sunt, totuși, cele mai frumoase daruri, din viața noastră!

Acestea fiind zise nu pot să spun decât că ,,Te iubesc minune lipicioasă, cu ochi de viezuraș și îți mulțumesc pentru fiecare clipă, din cei 5 ani din viața ta, pe care mi-ai dăruit-o, prin prezența ta!”. Cuvintele sunt de prisos! Mă îmbăt zi de zi cu iubirea primită de la copii și nu este chip să mă mai reabilitez vreodată, motiv pentru care nici nu găsesc cuvintele potrivte pentru a descrie starea de ,,ebrietate” în care mă găsesc! Pot doar să spun că fericirea adevărată există și ea se măsoară în dimineți în care îmi săriți în brațe, de cum vă treziți și în seri în care adorm privindu-vă pe voi cum dormiți!