Sunt multe persoane care, la sfârșit sau la început de an, după caz, se confruntă cu tot felul de gânduri sau idei, de tip rezoluții sau promisiuni pentru viitor. Eu, pe de altă parte, am avut alte frământări! De-o bună perioadă de timp, tot am câte ceva ,,de împărțit în gânduri și-n simțiri”…cu inteligența artificială! Așa e de la o vârstă încolo (când inteligența proprie te părăsește încet, dar sigur), începi să îți împarți din ce în ce mai mult munca, în special și viața, în general, cu inteligența artificială! Și constați, cu stupoare, că lucrurile care ar fi părut desprinse din filmele SF în urmă cu ceva ani, acum fac parte din viața de zi cu zi și, mai mult decât atât, uneori pare că nu putem trăi fără ele. Așa că la început de 2023, pe mine cam asta mă macină… inteligența artificială (ca aia neartificială s-a făcut pulbere demult, nu mai e nimic de măcinat la ea!).
Până și faptul că acum scriu în format digital, iar gândurile îmi ajung rânduri după ce ,,se scurg pe țeava” unui dispozitiv care le procesează este ceva ce ține tot de acest domeniu… Țin minte că, încă de când eram mică și am descoperit scrisul mi-am dorit să scriu la o mașină de scris. Ce mult îmi plăcea țăcănitul ală! N-am apucat vreodată să fac asta, dar am trecut, destul de timpuriu, de la scrisul mecanic, din pix, la scrisul pe taste de computer. Mai nou, așa cum am mai povestit (aici: Despre scrisul de mână – a.i.deea (aideea.ro) ) nici scrisul meu de mână nu se mai transpune mecanic, în rânduri, ci tot procesat de un dispozitiv, și anume de acest remarcabil reMarkable 2 | reMarkable. Cu toate aceste update-uri digitale, totuși, nu pot să nu îmi amintesc de momentele din viața mea, cum ar fi cele foarte dese de examene sau admiteri la diverse instituții. Nu știu cum mai e în prezent, dar cred că toți cei din generația mea își amintesc ce ,,relație” importantă dezvoltam noi cu foaia și ce semnificație aparte avea pentru noi… sau cel puțin pentru unii dintre noi. Pentru mine foia albă de hârtie a fost mereu acel ceva pe care, dacă reușeam să îl umplu cu sens, treceam în etapa următoare, treceam clasa, treceam la alt nivel. Foaia putea sau nu, să ,,deschidă ușa” către evoluție. N-am să uit niciodată foile pe care le primeam la examene, alea cu colț negru în dreapta sus a paginii, în care trebuia să îți scrii numele și apoi să îndoi perfect pe diagonală și să lipești colțul (primeai și două stickere speciale pentru treaba asta)… Apoi începeai să scrii pe foaia respectivă, care avea o rugozitate specifică și țin minte cât de stresată eram să scriu frumos, să scriu cu sens, să nu greșesc și mai ales să nu fac vreun semn anume care să ducă la anularea lucrării (de genul sublinieri sau tăieturi inutile care puteau să fie indicii către profesorii care corectau lucrările, că lucrarea ta e una anume care ar trebui să ia o anumită nota… cu alte cuvinte existau persoane care treceau examenele fraudulos, sau ,,șpăgulos”, prin astfel de metode…). Ce vremuri! Ce să mai vorbim despre câtă semnificație, cât sens și cât sentiment avea puterea de a încapsula în ea simpla foaie de hârtie, convertită în scrisoare și trimisă în plic, care astăzi în loc de plic se trimite doar printr-un simplu… clik! Chiar dacă vremurile alea par de mult apuse sau poate primitive, să ne ,,bucurăm” totuși că, în România ne-am păstrat spiritul romantic viu și dosarul cu șină încă face parte din cotidian… deci nu suntem pe atât de digitalizați pe cât credem sau pe cât ne-am dori… Pe de altă parte, eu de exemplu, care sunt destul de conservatoare, nu m-aș fi așteptat să trec, cu atâta ușurință, de la scrisul cu pixul pe foaia de hârtie, așa cum povesteam mai sus, la scrisul ăsta digital, fie el chiar și cu un instrument de scris din care s-a mai păstrat doar forma de pix… Sau de la cititul de pe foaia de hârtie și de la umplutul rafturilor de bibliotecă cu cărți și praf, până ce nu mai aveam loc în casă… la cititul exclusiv pe Kindle și umplut cu bani fondurile Amazon, până ce n-o mai încăpea niciun bănuț în ele (n-ai să vezi așa ceva… de-aia am ales varianta asta, că la mine în casă nu mai aveam loc de cărți, dar la Jeff Bezos în conturi sigur spațiul este nelimitat!). Deci, oricât de conservatoare m-aș declara eu și oricât de mult entuziasm păstrez încă față de epocile trecute, de perioada interbelică și de alte perioade din istorie, se pare că, totuși, epoca asta digitală m-a asimilat, fără să îmi dau seama și îmi place la fel de mult ca apa caldă de la robinet sau ca aerul condiționat, care fac trăitul în trecut să pălească în favoarea confortului din prezent. Și dacă tot suntem în etapa de scris și citit și ne minunăm cum au evoluat, ce sa mai vorbim despre procesul de imprimare sau despre imprimante, care au ajuns de la a printa foi la a printa orice, inclusiv mașini și case (sincer eu aștept, cu interes, imprimanta care va reuși să creeze lucruri naturale, cum ar fi arbori, dealuri și poate valuri, în detrimentul celor artificiale făcute din plastic… which is not at all fantastic!)… So, I rest my case, vizavi de zona de scris, citit și imprimat…și trec la altele.
ALTELE: Sunt atât de multe încât cititorul se poate liniști (fie că el există cu adevărat sau nu… eu cred în Moș Crăciun), pentru că nu am de gând și nici dacă aș avea nu aș putea să enumăr toate acțiunile și procesele din viață, care s-au transformat de-a lungul timpului, ajunând să fie mai mult sau mai puțin digitalizate sau mai mult sau mai puțin ,,inteligento-artificiate” (is that even a word???). Ce voiam eu sa zic, de fapt, este că deși mă bucur de acestă digitalizare și de aceste procese operate de către inteligența artificială, nu pot să nu mă gândesc, uneori cu îngrijorare, dacă în timp nu vor ajunge să ne asimileze cu totul? Și în momentul ăsta, prin mintea mea conservatore, rulează brusc toate filmele SF, pe care le-am văzut de-a lungul vieții. De la Terminator 1,2,3 ș.a.m.d. încolo… Apropo de asta îmi aduc aminte că pe primul l-am văzut când eram foarte mică, pe casetă și că nu mai puteam să dorm nopțile pentru că visam urât, ulterior… pe vremea aia părinții, cel puțin ai mei, nu îmi filtrau deloc conținutul TV, poate din cauză că era și foarte redus. Din acest motiv încă am înfipte în minte multe imagini din vremea aia, desprinse din filme not so child friendly.
Revenind, spuneam că de la filmul care a fost lansat pe piață în același an în care am fost eu lansată în viață, deci e lesne de înteles de ce îl consider emblematic – Terminator (The Terminator (1984) – IMDb) și până la I Robot (I, Robot (2004) – IMDb) sau Ex Machina (Ex Machina (2014) – IMDb) – totate acestea sunt doar câteva exemple din zecile sau poate chiar sutele de filme în care sunt expuse situații cu roboți sau inteligență artificială care preiau controlul asupra omenirii. Așadar, în ultimul timp am început să am tot mai des sentimentul că toate filmele astea, văzute de-a lungul timpului și care păreau SF pe vremuri, încep să nu mai pară chiar așa, ci se transpun în realitate. Tot ce pot să sper este că dacă tot începe să ne înlocuiască din ce în ce mai mult inteligența artificială, măcar să înceapă să mai preia de la noi și alte lucruri în afară de job-uri și să ne înlocuiască, spre exemplu și atunci când suntem bolnavi, la modul, am luat un virus, pac, bag inteligența artificială, lasă să fie ea bolnavă în locul meu. Stai, pentru asta parcă erau vaccinurile! Auci! Nu intru în discuția aia! E prea controversată. Dar stai, că mai era ceva care să ne înlocuiască, mai mult sau mai puțin parțial, atunci când suntem bolnavi! Nu pentru asta s-au inventat clonele? Sau erau pe post de pepiniere de organe? Iată că, de fapt, filmul bate viața și nu invers, pentru că viața ajunge să arate ca un film regizat de o inteligență artificială sau superioară (philosophy never leaves my mind – God is a Director! – R.I.P Maxi Jazz), doar că filmul ăsta nu va mai fi etichetat ca fiind science fiction ci scienced reality. Deci, practic, viața nu prea mai bate filmul, ci filmul a cam început să se transforme în viață. Și dacă tot am amintit de clone, nu pot să nu continui prin a vorbi despre preocupările din ce în ce mai actuale ale omenirii de a învinge moartea, tot cu ajutorul inteligenței artificiale sau cu ajutorul tehnologiei și aici iar îmi vin în minte câteva exemple de filme SF, care au ajuns să se apropie din ce în ce mai mai mult de realitate, cum ar fi: The Island (The Island (2005) – IMDb) sau, mai mai recent, serialul Altered Carbon (Altered Carbon (TV Series 2018–2020) – IMDb). Deja am ajuns să mă întreb dacă nu cumva marii ,,inventatori” ai zilelor noastre nu s-au inspirat în materie de clonare și inteligență artificială tot din filmele astea? La modul, oare filmele astea nu le-au dat idei? Adică întâi a fost scenaristul cu ideea, regizorul cu regizatul și apoi scientist-ul cu let’s test and see if this movie could turn into reality? I know, I’ll never know sau cum spunea un alt serial SF celebru “The truth is out there” (The X-Files (TV Series 1993–2018) – IMDb).
Două gânduri mai torturez pe-aici să le transform în rânduri, înainte de încheiere:
Primul: Ce ne facem dacă ne asimilează cu totul inteligența artificială? Și asta nu e deloc o îngrijorare nefondată, din moment ce deja au început să existe tot mai multe programe sau soft-uri care înlocuiesc, din ce în ce mai bine, forța de muncă umană. Pe unele dintre ele le-am testat și eu și mi se pare geniale! Dacă nu credeți încercați asta https://openai.com/dall-e-2/! Aviz graficienilor! That’s your future people! Eu deja m-am jucat, un pic, cu acest acest “Dall-e” (cu celălalt, cu Salvador adică n-am avut ocazia) după cum se poate vedea în imaginea acestui articol, precum și în header-ul de la site sau în logo. Apropo, creatorii Dall-e s-or fi inspirat, când au ales numele pentru acest A.I., din povestea cu fratele lui Salvador Dali care a fost înainte de Salvador Dali și au vrut să mai facă unul și după el? (if i don’t make any sense check this out just for you information: https://archive.thedali.org/mwebcgi/mweb.exe?request=record;id=147;type=101)
Al doilea e tot cu ,,ce ne facem?”… dacă nu ne asimilează inteligența artificială, dar ajungem atât de dependeți de ea, încât dacă se va întâmpla vreodată să ,,se stingă becul” să nu mai putem să ne revenim sau cum ar veni să nu mai putem funcționa fără? Pentru că, așa cum spuneam și mai sus este foarte greu să te întorci la lighean, după ce te-ai obișnuit să ai apă caldă de la robinet. Sau este foarte greu pentru cei care n-au învățat să se orienteze folosind o hartă sau o busolă să facă asta dacă le iei Waze-ul, smartphone-ul, curentul etc. Vorba aia, sunt oricum mulți care deja nu mai pot naviga pe cărările realității decât ghidați și filtrați prin ochii lu’ Instagram, TikTok sau alte cele… Și pentru această îngrijorare a mea există un film – The Time Machine (https://www.imdb.com/title/tt0268695/?ref_=nv_sr_srsg_0 ) în care ni se povestește cum totul e ciclic și, practic, după Evul Mediu vine Epoca Modernă, apoi cea ultra modernă de care vorbeam, apoi se ,,stinge becul” și jbang! totul o ia de la început, repeating itself again and again. Ăsta fiind, desigur, un alt subiect tratat aproape obsesiv de filmele SF ce prezintă realități post apocaliptice.
Aș putea să concluzionez că, din punctul meu de vedere, ar trebui să existe un echilibru între cele două îngrijorări ale mele… adică să putem trăi și cu și fără A.I. dar, mă voi opri aici pentru că deja încep să am senzația că toate gândurile mele au fost generate de colecția de filme și seriale care îmi populează câteva sertărașe pe la mansardă… Încep să am îndoieli cu privire la proprietarii mansardei… Oare neuronii mei sunt ai mei sau sunt A.I. – SUPERIOR CONSCIENCE? Scapă cine vrea, înțelege cine poate 😊