Pics’ of life – a.i.deea

Anual review…at the end of 2024

(rezumat pe capitole, 12 luni în 2/3 capitole + 1 pentru proiecții… de viitor)

SALT spre NECUNOSCUT… din 2024 spre 2025…

A mai zburat un an… Suntem deja în decembrie 2024! Nu știu cum și când am clipit și încă un an se apropie de sfârșit… Măcar pot spune ca a fost un an bun, chiar daca începutul (sau primele 4-5 luni din el) a fost mai anevoios, din anumite puncte de vedere. Pe de altă parte, privind spre viitor, m-aș bucura daca și anul următor s-ar contura cel puțin la fel de frumos ca acesta…

Capitolul – Sănătate “presărate” cu de toate…

Cum spuneam 2024 a avut un start puțin zdruncinat pentru noi, moștenit pe… filiera sănătății din… filiera calității finalului lui 2023 (ce de aliterații și elucubrații!). Practic, anu trecut pe vremea asta fetele au avut rujeolă, boala copilăriei de care îmi era mie cel mai teamă (că vorba aia, de ce ți-e teamă de aia nu scapi). Rujeola/pojarul nu a fost atât de urată/urât pe cât mă așteptam eu și ambele fete au trecut cu bine și simultan peste. Deși perioada de incubație a acestei boli este de 1-2 săptămâni, ale mele au reușit să treacă prin boală efectiv simultan. Au început, au continuat și au terminat cu toate simptomele în același timp. Problema a fost că după această boală, nu au mai ratat nimic din ce a venit după. Eva a rămas sensibilă pe zona de ORL. Deși cu ea nu avusesem niciodată probleme de sănătate în cei zece ani ai săi, după rujeolă a rămas cu dureri de urechi și otite recurente. După ce au scăpat de rujeola din decembrie, în ianuarie s-au procopsit cu gripa A, care a fost mult mai urâtă decât rujeola, iar la Eva a degenerat din otită în sinuzită și din sinuzită în celulită orbitală. Celu…CE?!? Da, exact așa am reacționat și eu când am ajuns la urgențe la spitalul de copii cu ea, cu ochiul stâng umflat și vânat și după 6 ore de stat pe la camera de gardă, o tomografie și alte investigații am primit acest diagnostic oribil, după care a urmat o internare de 7 zile, cu tratament intravenos cu antibiotice și cortizon. A fost crunt, ne-am speriat foarte tare, riscurile la această boală sunt foarte mari. Din fericire a scăpat cu bine, însă, a rămas cu o sensibilitate pe zona de sinusuri și ORL și acum la fiecare ,,muc cel mic” devenim crispați… După rujeolă, otită, sinuzită și celulită orbitală, prin martie așa… a urmat pertusis-ul… supranumit și tusea celor 100 de zile… un fel de războiul rozelor al imunității șubrezite, care la mine s-a lăsat cu o coastă fracturată, pentru că de această dată, pe lângă copii am fost și eu afectată, ba chiar eu am început cu această minunată tuse. Am început în martie și am terminat prin mai, după ce în aprilie, după cum spuneam, de la atâta tuse mi s-a fracturat coasta 10, arc lateral stângă (conform radiografiei). Și uite așa am bifat și eu prima fractură din viața asta, nu că aș fi avut un target sau ceva… Fetele au tușit și ele cam 2 luni de fiecare… și uite așa, am încălecat pe-o șa și am plecat la final de aprilie cu tratamentele de tuse, toate trei după noi, în primul concediu din 2023, în Olanda. Și cred ca de bucuria concediului, cam atunci am pus punct eu și Eva la tuse și am scăpat de ea, iar Thea a pus doar punct și virgulă, ca ea, săraca, nu a scăpat de tuse decât prin iunie, când a venit vacanța și a scăpat și de mersul la școală.

Capitolul – “Leacuri băbești” pentru fericire – la călătorit să n-am oprire!

Și cum spuneam în capitolul anterior, ca să primim dezlegare la vindecare, am stat și-am chibzuit și la final de aprilie ne-am pornit pe călătorit și leac de vindecare în Olanda am găsit (se vede ca mi-au plăcut basmele românești când eram mică!). Am pornit cu mașina din Poiană, am poposit o noapte la Linz, în Austria apoi ne-am continuat drumul prin Germania și ne-am oprit pentru 3 nopți și 4 zile la Amsterdam. Pentru mine a fost a doua oară când am ajuns la Amsterdam în viața asta și mi-a plăcut și de data asta, ca și prima oară și cred că dacă m-aș mai duce tot la fel de mult m-aș bucura. Fetele și ele s-au bucurat să descopere acest oraș cu casele lui strâmbe, dar frumoase, desprinse parcă din povești, cu canalele și străduțele înguste, cu parcuri și muzee din belșug, cu waffe cu caramel, cu plimbări pe râul Amstel și cu muuuuulte, muuuuulte și foaaarte multe biciclete. Cel mai “bucuros” (nu-mi ajung ghilimelele ca s[p redau toaaată bucuria în acest caz) a fost Andrei. I-a plăcut atât de mult la Amsterdam, încât a zis ca nu ar mai călca niciodată în acest oraș, practic l-a făcut pereche cu Barcelona, ca și acolo s-a jurat că nu mai calcă. În apărarea lui, pot spune că am ajuns în Amsterdam de Ziua Regelui, pe 27 aprilie și că străzile erau inundate de muuult gunoi și de cetățeni portocalii foarte bine dispuși. Dar chiar și-așa mie mi-a plăcut și o să îmi placă mereu acel oraș. Și până la urmă ce să zic? Oamenii ăia chiar știu să se distreze! Ori asta ori își iubesc foarte mult regele și simt nevoia să se cinstească pe măsură, în numele lui. În orice caz, din punctul meu de vedere Amsterdam-ul rămâne un oraș foarte frumos, de vizitat cel puțin o dată în viață, cu sau fără copii, oricum ar fi ai ce să faci 😉 De altfel și fetelor le-a plăcut, am fost la Nemo Museum, ne-am plimbat pe străduțe și ne-am bucurat de atmosfera locală. În apropiere de Amsterdam am mai vizitat Keukenhof-ul – https://keukenhof.nl/en/ – parcul uriaș cu lalele și alte flori superbe. Acest parc, o experiență de neratat dacă te nimerești în zonă primăvara. A fost o splendoare și o încântare. Singura problemă, în cazul nostru, a fost că ne-am nimerit în zonă în perioada în care pe lângă ziua regelui, olandezii aveau și ceva vacanță de primăvară, astfel încât la fel ca și în Amsterdam și în parcul acesta era pliiiiin de lume, nu aveai loc să mergi pe alei sau pe pajiști. Nici la Zaanse Schans – https://www.dezaanseschans.nl/en/, Zaaandam – https://explorezaandam.com/zaandam-city-centre/ sau la Giethoorn – https://giethoornvillage.com – alte doua orășele/sătuce din apropierea Amsterdamului nu am scăpat de aglomerație, dar și aceste zone sunt absolut superbe, cu morile de vânt, cu canalele, casele și cu peisajele lor rurale, tipic olandeze.

După cele trei zile petrecute în Amsterdam am plecat mai departe spre Tilburg, pentru ca aveam bilete la Efteling, un parc de distracții senzațional din zonă. Cu toate ca ne-am cazat în zonă doar pentru Efteling am fost foarte încântați să descoperim atât Tilburgul cât și împrejurimile. Pe lângă Efteling, despre care spuneam mai sus și reiterez ca este un parc de distracții senzațional, foarte mare, cu muuuulte zone de poveste, comparativ cu Disneyland-ul ca mărime dacă nu chiar mai mare (nouă nu ne-a ajuns o zi întreagă să îl parcurgem pe tot și să ne bucurăm de toate atracțiile), însă cu prețuri mult mai mici decât Disneyland-ul. Mai multe despre acest parc aici: https://www.efteling.com/en Singurul inconvenient pe care l-am găsit eu la acest parc este că absolut peste tot toate poveștile sunt în olandeză și cum noi nu înțelegem o iotă din această limbă cred ca ar fi fost și mai minunat dacă înțelegeam povestea din spatele fiecărei atracții.

Pe lângă Efteling, tot în zona Tilburg am mai descoperit un parc, genul safari imersiv, pe care îl poți vizita inclusiv din mașina proprie. De senzație și aici. Nu cred că am mai văzut în altă parte atât de multe animale și atât de bine întreținute… trăiesc practic la fel ca în sălbăticie, au o groază de spațiu și de zone în care se pot desfășura, practic e ca și când nici nu sunt îngrădite. Mai multe despre acest parc a cărui denumire nu o pot pronunța corect în olandeză aici: https://www.beeksebergen.nl

Tot din capitolul “călătorit” face parte și concediul de la final de august, început de septembrie în minunata Coastă de Azur – care, de când am descoperit-o prima dată în 2005 și până în prezent a rămas zona mea preferată din acest univers, cel puțin din cât am apucat eu să descopăr din el.

Daaaar, era sa uit să Menționez că înainte să mergem la mare, pe Coasta de Azur, am făcut un pic-stop la Viena, pentru 3 zile, întrucât am avut bilete la concertul Coldplay din data de 25 august. Din fericire nu am reușit sa prindem bilete la cel de pe Arena Națională, din iunie, din București, ceea ce a fost mai bine până la urmă pentru că nu ne plac deeeloc manelele și în mod cert am fi fost printre cei care huiduiau. La concertul din Viena, nu am avut parte de manele, dar a fost de viiiiiis! Pentru mine a fost primul concert din viața mea (nu știu daca Untold-ul se pune, a fost tot pe stadion, tot cu muzică, tot frumos, dar diferit). Iar mersul la un concert Coldplay în viața asta era pe my Bucket List! Și a meritat din plin. Nu se poate descrie în cuvinte și nici măcar în poze sau filmulețe, atmosfera senzațională de care ne-am bucurat! Mă bucur enorm că am reușit să ne bucurăm de această experiență alături de fete. Și pentru ele a fost primul concert din viața lor. Deși a fost aglomerat, am avut locuri în tribune, fiecare cu scaunul lui și intrare separată ca să ferim copiii de aglomerație. Tot ce pot să zic este ca A FOST MAGIC ! Și mai vreau! I-am promis Evei că dacă revin cei de la Imagine Dragon în Europa o sa mergem și la un concert de-al lor. Sper să am ocazia să mă țin de promisiune.

Revenind pe drumul spre Coasta de Azur: dacă anul trecut în aprilie am stat în Cagnes sur Mer https://www.explorenicecotedazur.com/en/cagnes-sur-mer/to-see-and-do/, de data această am ales cazarea de pe booking în Antibes https://www.seeantibes.com, la o viluță cu două dormitoare, sufragerie și piscină doar a noastră. Ne-a plăcut atât de mult încât și anul următor vom merge tot acolo la finalul verii. Este atât de frumos încât m-aș muta acolo, să mă trezesc în fiecare dimineață cu palmierul în fața casei și cu papagalii zburând pe de-asupra. Pentru ca am stat 10 zile pe Coasta de Azur, timp în care ne-am tot plimbat prin Eze, Grasse, Monte Carlo, Gorges du Verdon, Nice, Saint Jean Cap Ferrat etc. acest capitol ar putea deveni infinit, daca m-aș apuca sa povestesc despre fiecare experiență în parte. Și nici nu aș ști să zic ce mi-a plăcut cel mai mult, pentru ca TOTUL este minunat. Cum spuneam, locul meu preferat din acest univers! Anul ăsta am descoperit și sătucul din munte Moustiere Sainte Marie, ceva absolut deosebit, care se află pe lista Unesco în top 3 cele mai frumoase sătuce din Franța. Tot satul este construit în stâncă și în jurul stâncii. Străduțele și căsuțele sunt poveste, dar degeaba povestești sau vezi poze, pentru că nimic nu îl poate reda precum o face realitatea. Mai multe despre acest sătuc aici: https://www.moustiers.fr/en/recognised-village Abia aștept sa revenim la anul, noi suntem mari amatori de astfel de localități micuțe, izolate, cu trafic redus de turiști și cu posibilitatea de a gusta cât mai mult din viața autentică a localnicilor. Din nou, foarte avantajos să vorbești în franceză în această zonă, întrucât nu prea există localnic vorbitor de engleză acolo.

Grasse-ul a fost și el o surpriza plăcută pentru mine. Nu mai fusesem acolo. Este capitala mondială a parfumului. Am fost și la tur de fabrica de parfum, la Fragonard. Însă, destul de murdărel orașul acesta, ca și Nice. Mai multe despre Grasse aici: https://www.avignon-et-provence.com/en/tourism-provence/grasse

Mai mult nu insist, cu vacanța pe Coasta de Azur, las niște poze care vorbesc de la sine, pentru că risc sa nu îmi ajungă cuvintele dacă încep să povestesc despre fiecare locușor cât este de minunat.

După ce am plecat din Franța, în drumul nostru înapoi spre casă, am mai poposit 3 zile și în Italia, pe malul lacului Como, în Belagio. O zona superbă și aici, dar am fost noi destul de ghinioniști cu vremea. Din cele 3 zile, 2 a plouat încontinuu. Cu toate astea, aglomerația a fost maximă, mai ales în Belagio. Abia aveai loc pe străduțele înguste și cu greu puteai găsi un loc pentru 4 persoane la o masă. Frumos Belagio, dar mult prea aglomerat pentru gusturile noastre. Prefer Bergamo, unde am și mers într‐una din zile, pentru că oricum ploua și am preferat să stăm în mașină. Iar lacul Como, cu siguranță este de revizitat. Este foarte pitoresc cu munții înalți care îl înconjoară. Sper că dacă mai am vreodată ocazia să ajung în zonă să descopăr și alte orașele de pe malul lacului, unele mai puțin aglomerate.

Tot din acest capitol cu calătoritul face parte și scurta excursie (doar 5 zile) din octombrie în Andalusia – Spania. Dar despre aceasta o să povestesc într-o postare ulterioară, întrucât această călătorie s-a întâmplat din dorința mea de a-mi face, eu mie, singură, un cadou cu ocazia zilei mele de naștere din octombrie și a schimbării de prefix. Așa că voi dedica o postare separată acestei povești, care vine la pachet cu ceva descrieri despre “maturitatea” venerabilei vârste și senzațiile aferente.

Așadar ne vedem în postarea următoare cu review-ul pe luna octombrie. După care mai urmează noiembrie, decembrie și iată a trecut și 2024. Cum spuneam! Țac! Pac! Nu știu cum a zburat anul ăsta, dar mă bucur că măcar am înșirat multe amintiri pe firul poveștii lui! Cu bune și cu mai puțin bune, șiragul e al meu și mi-l “port” cu drag, mai ales pentru că s-a construit alături de cele mai apropiate și mai dragi ființe din viața mea.

Amurgul…vieții… că răsăritul ,,s-a dat”…

Amurg de viață de Poiana Brașov

N-am mai scris aici de ceva vreme, mai precis din luna mai… Adevărul este că în ultimul timp am senzația că traversez un fel de middle age crisis pe plan…profesional. Practic, în ultimele 10 luni am schimbat 3 locuri de muncă, which is kind of weird, ținând cont că, în general, atât din punct de vedere personal, cât și zodiacal (although I don’t pay to much attention to horoscopes) sunt o persoană destul de echilibrată și stabilă. Însă de data asta, după ce am făcut primul pas și am plecat dintr-un loc de muncă după 14 ani de zile, pare că acum tot nu reușesc să găsesc următoarea ,,relație stabilă” cu alt angajator, pentru că din varii motive… personale, profesionale sau geografice, a fost dificil să se alinieze toate… ,,planetele”. Astfel, în octombrie anul trecut am plecat, cum spuneam,de la angajatorul căruia îi dedicasem ultimii 14 ani din viața mea profesională. La început părea imposibil, ca în orice relație ca după atâta timp să mai fac o schimbare, în sensul că era bine, era călduț, eram obișnuită, se vedea pensia la orizont din rolul ăla, însă simțeam de mult că nu mai este ce trebuie pentru mine din punct de vedere progres sau performanță. Era ceva stabil, dar deja mult prea previzibil și pe alocuri plictisitor, lucrurile intraseră pe făgașul unei rutine de neclintit… așa că în cele din urmă am reușit să…move on. Și am plecat la o companie multinațională pe un job super ofertant din punct de vedere progres și performanță, practic în cele 7 luni petrecute în acest rol am învățat o mulțime de lucruri și am avut parte de atâta acțiune, campanii și activități cât aș fi condensat poate în vreo 3-5 ani din cei 14, la angajatorul precedent. Însă, cum lucrurile nu pot fi aproape niciodată 100% perfecte, jobul asta, deși se potrivea perfect cu ceea ce căutam eu din punct de vedere profesional, la momentul respectiv, nu se potrivea cu sfera personală sau mai bine zis cu cea geografică, în sensul că pentru acest job a trebuit să mă întorc să lucrez mai mult de la București – oraș natal iubit de altfel, dar în care am senzația că mă sufoc și în care nu mai pot trăi după 6 ani de viețuit în Poiana Brșov. Mai ales că restul familiei rămăsese în Brașov și doar eu trebuia să merg la București… Așa că după o perioadă, destul de scurtă de timp, în care am simțit acut cum mă apasă, pe de-o parte dorul familiei și pe de alta atmosfera din București (și nu mă refer la temperaturi, pentru că din fericire am avut ,,plăcerea” să lucrez de la București doar în perioada octombrie – aprilie, când temperaturile sunt chiar ideale, din punctul meu de vedere), care pentru mine a devenit de nesuportat, cu oamenii veșnic grăbiți, încruntați și… robotizați. Practic, Bucureștiul în care m-am născut, am crescut și pe care încă îl iubesc pentru că îmi evocă atâtea amintiri dragi, a ajuns în prezent o citadelă zombificată, în care bucuria vieții a secat din oameni, a fost uitată pe la vreun semafor prin traficul veșnic aglomerat sau pe la vreun turnichet din tunelele subterane care traversează Bucureștiul în lung și-n lat, ca o rețea secretă destinată unor ,,șoricei” care învârt continuu o roată de neoprit a monotoniei. Nu știu dacă este exagerată sau nu perspectiva mea asupra prezentului din București, dar cert este că așa se vede acum… prin ochii mei. Chiar dacă mai găsesc bucurie și plăcere în a merge la București pentru plimbări prin parcuri sau prin centrul orașului, pe role sau pe bicicletă, pentru freamătul teraselor la orele târzii din vară sau pentru oferta culturală bogată, totuși simt că nu mai pot trăi acolo on a day to day basis, pentru a merge ca o harnică… furnică… zi de zi de la mușuroi… la fabrică. Simt că orele alea pierdute pe drumuri și scăzute din suma vieții, nu mai merită. Tumultul acelui oraș nu mă mai cheamă la fel ca înainte, cum spuneam, am ajuns la middle age crisis… sau poate am ajuns doar să prețuiesc altfel timpul, viața și mai ales pe cei alături de care aleg să ,,cheltuiesc” fiecare clipă. În acest context am ales să renunț la jobul atât de ofertant profesional din București pentru altul aparent la fel de ofertant, dar în Brașov. În realitate, însă după doar aproximativ 3 luni, am constatat că acest job era, așa cum am spus deja mai sus, doar aparent ofertant din punct de vedere profesional și singurul lucru care îl făcea avantajos era locația. Dar iată că, în cele din urmă (sau cel puțin așa sper, să fie în cele din urmă), am reușit să găsesc un job tot la o companie internațională, foarte ofertant din perspectiva progresului profesional și care să aibă și sediul localizat în Brașov, cu un mod de lucru hibrid, astfel încât chiar și în zilele de lucru de la birou, biroul să fie la just 15 minutes away. Deși sunt vreo 18 km de acasă până la birou, îi parcurg cam în 15-20 de minute. La București aveam sediul la doar 4 km de casă, dar cu mașina făceam în medie cam 58 de minute, iar cu metroul minim 40… Deci… eu zic că merită acest timp câștigat într-o zi, din viața unui om! Ce mă enervează însă este ,,luatul ăsta de la început”, cum spuneam este al treilea loc de muncă din ultimele 10 luni și este greu să o tot iei de la zero. Dar, dacă reușești să vezi și să apreciezi partea pozitivă, respectiv faptul că înveți lucruri noi și cunoști oameni noi… eu zic și sper că e de bine :-). Greu, într-adevăr! Am senzația că nu se mai termină ,,facultatea” asta, dar măcar îmi țin mintea antrenată… și spiritul ,,student” 😉 Ca idee, ieri dimineață m-am trezit dintr-un vis în care vorbeam în italiană și când m-am ,,dășteptat” nu știam sigur dacă în vis am formulat bine o propoziție în care ziceam ceva cu ,,ho avuto”. Motiv pentru care la 6:30 dimineața, când m-a furat alarma deșteptării din delirul acestui vis am luat telefonul și am căutat pe net conjugarea verbului ,,habeo” în italiană. Deci cam în halul ăsta se regăsește subconștientul meu. Și nu, la noul meu job nu vorbesc italiană, ci doar engleză, dar poate cine știe, fiind vorba despre Europa poate se va ivi și această ocazie. Pentru momentul prezent n-am idee însă de ce am visat în italiană, că nu am citit recent cărți în italiană, nici nu m-am uitat la filme în italiană sau așa ceva. Mi se întâmplă frecvent să visez în franceză, de exemplu, dar asta pare mai firesc cumva, din moment ce în franceză citesc frecvent și chiar acum 2 săptămâni am avut 2 zile pline de conversații cu o familie de francezi cazată în Poiana Brașov. Erau din Mont Saint-Michel și a rămas că dacă ajungem vreodată prin zonă îi contactăm. Very nice people sau cum ar spune franceza des gens très sympathiques… în italiană probabil ceva de genul molto simpatiche or something ?!?!?!

Mda, deci cam asta a fost, pe scurt (sau de fapt deloc pe scurt) povestea despre de ce nu am mai avut timp să scriu pe aici în ultima perioadă… probabil că și în perioada următoare ,,filele” acestui site o să cam fie iertate de la supliciul aberațiilor mele. Practic sunt prea ocupată să trec de la un job la altul (I hope this will stop NOW!), să învăț lucruri noi și mai ales să visez în italiană și să consult reguli gramaticale ale unor limbi străine… early în the morning. #viațacaoșcoală sau #viațaeoșcoală că practic ,,omul cât trăiește… învață” și când doarme și visează… în limbi străine aberează! In your face chatgpt!!! You could have never written something like that :))))))

9 ani și-o tabără

Mă uit la ea! O privesc și practic văd cum crește, sub ochii mei. Boțul de om de acum 9 ani aproape că s-a transformat într-o adolescentă. Nu știu cum și când am clipit si a ajuns de la mersul de-a busilea la a fi aproape cât mine de înaltă… Nu mai spun că deja îmi poartă hainele si încălțările, iar de la anul cred că ce port eu îi va fi rămas deja mic, ei. Mă bucur când văd că încă se copilărește si încă îi mai plac jucăriile (doar Lego-ul, mai bine zis) și mă îngrijorez când îmi spune că vrea haine de la Zara, că îi dorește blugi evazați sau încălțăminte cu platformă. Practic Stiu că etapa asta este normală, dar a venit parcă prea repede.

Mi-e dor să fie mică, pufoasă si să încapă toată între două brațe de-ale mele! Mi-e dor să mai doarmă pe pieptul meu și să îi simt respirația reglându-se pe ritmul bătăilor inimii mele! Mi-e dor să o mai plimb în Manduca! Mi-e dor să-și mai dorească să umble îmbrăcată în rochie de prințesă prin tot Disneyland-ul și prin tot Parisul! Aș vrea să repetăm experiența asta și promit că n-o s-o mai cert și n-o să-mi mai pese dacă se uită lumea ciudat la ea și la noi, pe stilul ce caută Rapunzel cu metroul prin Paris?

Să mai spun și că săptămâna trecută a fost plecată în prima tabără din viața ei si că am stat cu inima cât un purice de grija și de dorul ei, iar ei i-a plăcut atât de mult, încât abia așteaptă să plece din nou? O simt așa ca pe un pui căruia deja i-au crescut aripile și care vrea să zboare din ce în ce mai sus și mai departe de cuib, din ce în ce mai independent…

6 ani X Thea

The Thea

N-am reușit să mai aștern un gând pe foaie…fie ea și virtuală, de luni de zile. Multe lucruri s-au schimbat în ultimul timp, printre care și job-ul meu, motiv pentru care acum am și mai puțin timp, ca înainte, pentru gânduri și foi. Dar nu despre asta e vorba! Astăzi, cum necum a trebuit să găsesc un răgaz să scriu, pentru că astăzi este despre ea – despre Thea mea.

Astăzi, mai exact la 10:41 Theulica a împlinit 6 ani. 6 ani de gâzulie zurlie, 6 ani de bucurie și fericire. Așadar, în această zi specială nu pot decât să îi doresc și aici, în primul rând, să fie sănătoasă și ocrotită de rele, apoi să crească mare, mare, până la soare, să ajungă să aibă o viață lungă și plină de amintiri minunate, peste care să privească cu bucurie la bătrânețe. Apoi îi doresc să fie mai puternică, la propriu, în sensul că tare mi-aș dori să mai adune niște kilograme în plus peste cele 18, care în lumina evenimentelor recente probabil că au rămas doar vreo 17… Aș vrea să n-o mai sufle vântul pe stradă și să nu o mai răpună, atât de ușor, toate virusurile, bolile și bolișoarele. Să o văd că se face și ea amazoană, ca soră-sa și că doboară orice virus inamic, în maxim 2 zile. În rest, îi doresc să fie fericită, să se bucure de tot ce își dorește de la viață și să păstreze mereu spiritul vesel pe care îl are acum, steluțele din privire și bucuria lucrurilor simple. Să mă lase să îi fiu mereu alături și aproape, pentru ca a fost, este și sper ca va rămâne, în continuare, cel mai lipicios copil al meu. Pentru că așa cum se bucură ea când strigă ,,Maaaaaami!” și îmi sare de gât nu se mai bucură nimeni și pentru că atunci când o cuprind în brațe, cât e ea de mică, împreună cu soră-sa, îmi umplu sufletul de fericire și dau sens existenței mele!

Cam atât am avut de spus pe ziua de azi, la modul cât se poate de succint, în condițiile date. Mă bucur că măcar le am lângă mine săptămâna asta, deși cauza acestui fapt nu a fost tocmai bună…dar vorba aia, fă rai din ce ai! Pentru mine chiar e rai că sunt alături de mine zilele astea și nu stau fără ele. Ideea este că, în mod normal, ar fi trebuit să fie la școală, dar, în realitate, săptămâna asta sunt acasă, cu scutire medicală cu tot. Bine, Thea e acasă deja de vreo 2 săptămâni și jumătate, că întâi a avut ,,superba” boală gură-mână-picior, boală de care nu auzisem în viața mea până să am copii, dar după faza cu liliecii, guvizii și alte minuni, despre care am aflat pe firul cronologiei după această boală, nimic nu mă mai surprinde… Revenind, cum spuneam, întâi a avut gură-mână asta (dubios rău și numele) apoi peste, că nici măcar nu îi trecuse a mai compilat 1-2-3 chestii…teoretic virusuri, care efectiv au rapus-o cu febra vreo 5-6 zile și, în plus față de toate cele, i-au mai apărut și niste pete pe picioare, ca niște vânătăi, de la care eu m-am speriat foarte tare, pentru că suprapuse peste starea febrilă m-au dus cu gândul la ceva reacții meningeale. În acest context, ne-am petrecut mini vacanța de săptămâna trecută, cea cu zilele libere de Sfântul Andrei și Ziua Națională, nu făcând turul târgurilor de Crăciun, cum am văzut pe la alții (ceea ce sincer mi-ar fi plăcut și mie să fac), ci făcând turul spitalelor și al secțiilor de pediatrie, preponderent pe la Regina Maria. Cum ar veni zilele alea n-am facut abuz de mâncare, băutură și petreceri, ci abuz de abonament la Regina Maria. Bietul abonament a fost maxim de abuzat și a început să tușească facturi, practic cred că în câteva zile am reușit să mai decartam încă o dată și ceva valoarea abonamentului pe 6 luni. Dar, în fine, nu mai contează, important este că acum este mai bine, chiar daca este acasă și nu s-a întors încă în colectivitate. Egoismul meu se umflă, că mă pot bucura doar eu de ele zilele astea…

Pentru că timpul este scurt și ma apasă peste degete și taste, o sa mă opresc aici.

LA MULȚI, MULȚI ȘI NENUMĂRAȚI ANI CU SĂNĂTATE ȘI FERICIRE THEUCA!!! TE IUBESC și îți mulțumesc pentru cei 6 ani de fericire pe care ai ales să mi-i dăruiești, până acum și sper să îți fiu alături cât mai mulți ani din cei care vor urma!

Amintiri din… castane

N-am mai scris de ceva vreme. Aș putea spune că am luat un fel de vacanță de la scrisul pe site, vacanță datorată faptului că, efectiv, în ultima vreme nu mi-am găsit deloc timp să îmi aștern gândurile pe tastatură. Chiar mă gândeam zilele trecute, în timp ce eram la volan, cum ar fi dacă ar exista un dispozitiv care să poată să îți capteze, înregistreze și să îți stocheze fiecare gând. Câte șiruri nesfârșite de gânduri și introspecții lăuntrice ar putea să ,,vadă” lumina zilei? Eu, de exemplu, cred că cele mai complexe gânduri, care ar merita să nu fie date uitării, le am în momentele în care este, de obicei, imposibil să scrii sau să înregistrezi acele gânduri. Cum ar fi atunci când conduc și ascult muzică, iar gândurile îmi sunt stimulate de peisaj și de deplasarea mașinii. Sau cum ar fi seara, când stau în pat și somnul mă îmbie să mă cufund in mrejele lui… sau când mă plimb pe stradă, pe alei de parc sau pe cărări de munte. Cred că în astfel de momente mă cuprind cele mai frumoase și mai demne de imortalizare gânduri. Dar în lipsa unui ,,ceva”, care ar putea să le înregistreze… ele se pierd în marea de gânduri. Așa or fi murit multe idei și invenții mărețe… Ceea ce nu e cazul la mine, dar sunt sigură că multe premii Nobel s-au cufundat în neant, în lipsa unei conștiințe supreme care ar putea să înregistreze toate gândurile și ideile care ne trec prin minte, într-o viață de om.

În orice caz, în lumina zilelor trecute există un gând care tot revine în mintea mea… și dacă tot este așa insistent, am zis că aș putea să amintesc aici despre el… măcar ăsta sa nu se piardă. Nu e cine știe ce descoperire, este doar o senzație, un gând despre…castane. Despre senzația care se naște în mine în momentul în care ating o castană proaspăt scoasă din coaja ei țepoasă. Ador castanele, dar nu pe acelea comestibile și nici pe acelea necomestibile care au căzut deja din copac și s-au desprins din coajă, ci pe acelea pe care le pot scoate eu din coajă cu ,,mânuța” mea. Pe lângă senzația provocatoare de acupunctură, pe care o am în momentul în care încerc să deschid cu degetele ,,carapacea” țepoasă a castanei, ceea ce îmi place cel mai mult este senzația de rece, lucios și castano-înmiresmat pe care o am la atingerea miezului! Practic, e ca și când în momentul în care ating acel miez, toate simțurile îmi sunt recompensate! Inclusiv simțul memoriei, pentru că această atingere, împreună cu toate senzațiile pe care le declanșează în mine, mă transpune direct în copilărie. Când miezul castanei se așează perfect în palmea mea, deja am senzația că se așează într-o palmă de copil bucuros de așa o comoară pe care o poate cuprinde între degete.

Ieri am dat direct în mintea copiilor, când, pe stradă fiind alături de Eva am văzut un castan pe sub care erau o groază de castane căzute. Și pentru că Eva a moștenit de la mine pasiunea pentru a scoate castanele direct din coajă și de a simți pe pielea ei răceala sidefată a miezului de castană, nu ne-am mulțumit cu a culege castanele fără de ,,carapace” căzute pe jos, așa că m-am apucat să trag cu un băț de crengile castanului, pentru a putea agăța câteva castane aflate, încă, în carapacea lor. Nu mai spun că eram în stația de autobuz și că oamenii se uitau ciudat la mine, pentru că tot țopăiam cu bațul în mână ca să pot agața crengile cu castane… Poate că nu mai văzuseră până în momentul ăla copil prins în ,,carapace” de castană… pardon… de adult! Poate fi și ăsta un motiv pentru care îmi plac castanele. Pentru că seamănă cu noi, oamenii! După ce le dăm carapacea țepoasă la o parte, descoperim miezul lucios, sidefat, sângeriu și, uneori, chiar plăpând. Ca și în cazul oamenilor, după ce răzbați prin armura de țepi, dedesubt poți descoperi tot un miez de copil, un miez perfect, care doar din cauza expunerii la factorii vieții s-a încotoșmănat sub straturi de țepi.

Poate și din cauză că până nu demult mă chema ,,Stana” ca nume de familie îmi plac atât de mult castanele. Mă simt cumva ,,ca stana”… și eu tot din familia lor. Și dacă îmi aduc aminte de copilărie, îmi aduc aminte și de bunica mea, care nu mai este, dar memoria rămâne vie. Cum adunam castane și i le duceam să mi le desfacă, iar ea se chinuia să le strivească coaja cu piciorul , mai ales celor care nu erau coapte bine și care se desfăceau greu. Acelea ascundeau, în schimb, în ele castane parțial albe sau albe în totalitate, precum albușul de ou fiert tare. Acelea îmi plăceau cel mai mult! Însă, din cauză că riști să le strivești miezul călcând pe ele, eu nu desfac niciodată castanele cu piciorul, ci doar cu mâna. Prefer să mă înțep decât să risc să stric comoara din interior.

Cam asta ar fi povestea castanei sau ,,ca stanei”. Pentru mine castanele au efect de portal magic, ca în Harry Potter, le ating și BAM!… ajung în copilărie, în parcul Tineretului alături de bunica mea, de verișoara mea și de prietenii mei din copilărie, alături de care organizam ,,vânători” de castane… Ce vremuri! Ce amintiri! Ce castane minunate!

Capitolul III – Paris și împrejurimi – ce am mai vizitat în Paris și mai ales pe lângă Serris și recomand, acvariu, parcuri imersive etc.

Turnul Eiffel văzut de pe vaporașul cu care am făcut croazieră de o oră pe Sena.

Mi-am dat seama recent că noi ne pregătim de concediul la mare și eu n-am terminat de scris despre escapada din vacanța de primăvară la Disneyland. Practic a venit vara, alaltăieri a fost Ziua Copilului, iar eu n-am terminat de scris despre vacanța de primăvară. În stilul ăsta, mă gândesc că poate termin…până de Crăciun sau măcar de Anul Nou…

Așadar, ar cam fi cazul să povestesc un pic despre ce am mai văzut/făcut noi și recomand, în escapada de primăvară la Disneyland și împrejurimi.

Parisul: Am să încep această categorie sau această descriere prin a preciza că nu mă voi întinde deloc mult cu ,,povestitul Parisului” pentru că, din punctul meu de vedere ,,povestitul Parisului este un fel de misiune imposibilă”. La fel cum este imposibil să explorezi tot Parisul în câteva zile, la fel este imposbil de descris sau de povestit în cuvinte. Pentru mine, Parisul este ceva de nedescris și de nepovestit în general, deși este locul din lumea asta pe care l-am vizitat cel mai des. Deși am fost în Paris de foarte multe ori și cred că am adunat în viața asta minim 2 luni de ședere în acest superb oraș, tot pot spune că aș mai avea atâtea de văzut. Cumva am senzația că o viață întreagă și tot nu ar fi de-ajuns pentru a te bucura de tot ce are Parisul de oferit… Deși cunosc harta metro-ului și a transportului în comun, pe derost în Paris, tot degeaba, tot mi-as petrece cu drag și dor tot restul zilelor mele în acest oraș sau în oricare alt oraș din Franța. În caz că mai avea cineva vreun dubiu, daaaaa, sunt leșinată după Franța. Este locul meu preferat din acest univers! Poate că nu-s eu de vina, ce să zic? Am făcut franceză din clasa a doua, și am continuat cu franceză intensivo-bilingv până la terminarea facultății. Istoria Franței cred că o cunosc mai cu de-amănuntul decât pe cea a României (shame on me! halal patriotism), de la merovingieni până la Macron. De-asta zic, nu o să intru in detalii despre Paris, pentru că ar însemna să scriu un roman și deși îmi doresc să realizez acest lucru în viața asta, nu cred, totuși, că acum este momentul. Așadar, pot spune doar ca din Serris, de lângă Disneyland poți ajunge în jumătate de oră în centrul Parisului cu RER linie roșie A, luat de la stația Val d’Europe sau chiar de la stația din Disneyland – Marne La Vallee Chessy. Noi am rezervat o zi pentru această plimbare, deși repet, o zi e fix degeaba, nu-ți ajunge decât să te întărâți pentru Paris. Noi am coborat din RER la stația Chatelet Les Halles, de unde am luat metroul, linie albastră până la stația Saint-Michel Notre-Dame, stație care este pe insulă, practic sub Sena și care iese fix lângă celebra catedrală Notre Dame. Legat de stația Chatelet Les Halles vreau doar să mai precizez că aceasta este nodul central al rețelei de transport din Paris, practic de aici ai acces oriunde în Paris pentru că toate majoritatea mijloacelor de transport au stație aici, fie ele RER, metrou sau autobuz. Și nu mai zic nimic despre Paris că nu m-aș mai opri dacă aș începe. Sunt bună de ghid pentru acest oraș, dacă are cineva nevoie, promit că vin cu drag 😊

Detalii despre mijloace de transport în Paris se găsesc aici: https://www.ratp.fr/en/plans Deși eram cu mașina am preferat să mergem cu transportul în comun din mai multe motive: în primul rând pentru că nu aveam timbre verde pentru acces cu mașina în Paris (acest timbre se obține în ceva zile lucrătoare, nu se poate obține pe loc), în al doilea rând pentru că transportul în comun este mult mai rapid și mai ieftin decât plătitul parcărilor.

Parrot World: Pentru că, așa cum am mai spus, am mers cu mașina, ne-am putut plimba prin împrejurimile zonei de cazare și am explorat nițel zona, astfel încât, din pură întâmplare am reușit să mai vizităm niște parcuri foarte interesante. Eu, în general, nu sunt o mare amatoare de grădini zoologice, ba chiar mă cam feresc să îmi duc copiii în astfel de locuri, pentru că, în general mi se pare că oricât de mari sau de bine amenajate ar fi respectivele, animalele alea până la urma tot în captivitate se află. Însă, în aceste parcuri imersive de lângă Paris nu am mai avut acest sentiment. Prima oară am mers la Parrot World, pentru că văzusem ceva reclamă pentru acest parc în mall-ul Val d’Europe, lângă care am fost cazați. Parcul acesta este situat într-o zona rurală a Franței, în Crécy-la-Chapelle, zona Seine-et-Marne, practic cam la 15 minute de mers cu mașina de Disneyland Paris. Bine, la ei când spui zonă rurală e cu totul altceva decât la noi. Este atât de frumos să te plimbi cu mașină prin sătucele franceze, cum nu mi-aș fi imaginat vreodată. Totul pare desprins dintr-o poveste sau dintr-un glob de-ăla de cristal pe care îl agiți și ninge în el cu praf magic. Exact magic este cuvântul care descrie cel mai bine ceea ce poți cuprinde cu privirea în zonele rurale din Franța. Revenind, însă, la Parrot World, acesta este un parc imersiv, în adevăratul sens al cuvântului Adică animalele de aici nu sunt chiar captive, parcul este imeeeens și când intri în el, pe lânga tine zboară liberi papagali, dar și multe alte specii de păsări, se joacă și fac super gălăgie vidre, poți să te plimbi pe lângă pinguini de Patagonia, pe lângă alpace, porcușori de guineea, printre aligatori și crocodile, dar și printre jaguari (aceștia nefiind chiar liberi). Mai mult decât atât, dacă ești dornic poți chiar să te cazezi în inima acestui parc în niște căbănuțe și să te bucuri 24 de ore din 24 de întreaga experiență pe care o poate oferi acest parc. Detalii despre acest parc se găsesc aici: https://www.parrotworld.fr/fr , https://www.parrotworld.fr/fr/preparer-ma-venue/billetterie și despre access cu mașină personală sau tren aici: https://www.parrotworld.fr/fr/preparer-ma-venue/venir-parrot-world

Niște papagali privind niște papagali care îi priveau (who’s who…I really can’t say 🙂 )

Parcurile zoologice Lumigny (https://www.parcs-zoologiques-lumigny.fr/ ) : Tot în apropierea Parisului, cam la 30-40 de minute de mers cu mașina, tot așa prin niște sătuce se mai găsesc două parcuri – Parcs Zoologiques Lumigny – tot imersive și tot mult mai frumoase și cu animale ce par mult mai puțin captive decât oriunde. Noi nu am apucat să mergem decât în parcul dedicat felinelor – https://www.parcs-zoologiques-lumigny.fr/univers/parc-des-felins/ , dar mai există și un parc dedicat maimuțelor și păsărilor – https://www.parcs-zoologiques-lumigny.fr/univers/terre-de-singes/ . Despre cel pe care l-am vizitat noi, parcul felinelor, pot spune că este uriaș și cred că este necesară o zi întreagă dacă vrei să îl parcurgi pe tot, la picior. Noi, neavând atâta timp la dispoziție, am ales varianta mai rapida, respectiv trenulețul. După ce plătești intrarea poți lua un trenuleț care te plimbă prin tot parcul, această ,,călătorie fiind inclusă în prețul biletului de access. Trenulețele pleacă din 15 in 15 minute de la intrarea în parc. Mi s-a părut foarte ok că toate felinele (tigrii, lei, jaguari, leoparzi etc) sălășluiesc cumva ca la ele acasă. Adică nu sunt închise în țarcuri ci au niște spații absolut nemărginite iar în boxele din trenuleț te și anunță că ele trăiesc exact ca în mediul lor natural. Plimbarea cu trenulețul respective, prin zonele felinelor, a fost pentru mine cea mai apropiată experiență de un safari pe care am avut-o până acum. O altă experiență de neratat în acest parc este insula lemurilor. La fel ca și felinele, în acest parc și lemurii trăiesc neîngradiți pe un spațiu imens care este împrejmuit doar de apă, practic, așa cum spune și numele, aceștia trăiesc pe o insulă. După ce treci podul, mergi efectiv printre ei, iar experiența este demențială, pentru că protagoniștii sunt genial de comici. Mie mi se pare că seamănă mai mult cu niște pisici cu coadă lungă decât cu niște maimuțe. Sunt foarte amuzanți cum se plimbă în voie, cu puii atârnați de ei și cum se strâng în grupuri. Foarte interesant și de lăudat la aceste parcuri este faptul că, la intervale regulate de timp vin îngrijitorii și povestesc la microfon tot ce este de povestit despre animalele respective. Printre altele ei povestesc si despre faptul că fauna pe terra este în pericol, dau sfaturi și învață copiii ce să facă pentru a proteja animalele, vorbesc despre braconaj și despre poluare. O experiență foarte interesantă și educativă. Mă repet, deși am vizitat foarte multe grădini zoologice la viața mea, printre care, de menționat Londra, Roma, Budapesta etc. totuși aceste parcuri imersive mi s-au părut muuuuult peste experiența pe care o oferă o grădină zoologică clasică. A! Și cea mai fun chestie pe care o poți face aici, pentru doar 2 euro este să cumpări pop-corn pentru capre și să le hrănești. Noi ne-am distrat copios hrănind caprele, ne-au furat și mâncat până și punga de hârtie, nu doar pop-corn-ul din ea.

Cu caprele, printre capre la un pop-corn

Sea Life – acvariul din mall-ul Val d’Europe de lângă Disneyland Paris – https://www.visitsealife.com/ și https://www.visitsealife.com/paris/en/tickets-passes/ Este simpatic și acest acvariu și destul de bine dotat cu multe specii de pești, broaște țestoase, meduze și chiar și pinguini, în ciuda dimensiunilor sale destul de reduse. Însă prețul biletelor de acces este cam mare, tocmai ținând cont de dimensiunile sale reduse sau prin comparație cu alte acvarii pe care le-am mai văzut, cum ar fi cel din Barcelona sau cel din Qijon. Dar, trebuie să recunoaștem că atât Barcelona cât și Qijon-ul sunt orașe situate pe malul Mediteranei, respetiv pe malul Atlanticui, pe când acest acavariu este situate într-un orășel în mijlocul continentului. Așadar, ținând cont de acest aspect este chiar impresionant prin cee ace oferă.

Château-Thierry – Este tot un orășelo – sătuc în apropierea Parisului pe lângă care nu am trecut, dar pe care sper să mai am șansa să îl explorez în viitor. Mai ales că, după ce ne-am întors am și am citit despre el și despre bătălia care a avut loc în Primul Răzbi Mondial aici, între armata germană și forțele aliate (respectiv aramta americană), în cartea ,,Căderea uriașilor” – https://www.elefant.ro/caderea-uriasilor-primul-volum-din-trilogia-secolului_d69aae5f-66a5-4f65-83da-33c6eb047ea3#__sMDAxNzk4NjU scrisă de autorul britanic Ken Follett, carte pe care eu o citesc, pe Kindle, în limba franceză. Ținând cont de acestea mi-am propus, ca, în viitorul apropiat dacă mai ajungem în Franța, cu mașina, să ne mai plimbăm așa prin sătuce. Este o experiență de neratat! Desigur, pentru când mai cresc fetele și vor aprecia și ele, la fel de mult ca noi. Tot pentru atunci am în plan și câteva zile pentru castelele de pe Valea Loarei. Doamne ajută să fim sănătoși și să fim bine cu toții până atunci, să fie pace în lume și să apucăm să ne bucurăm de aceste experiențe, ceea ce doresc tuturor celor care apreciază așa ceva.

Capitolul II – Disneyland Paris: costuri de acces, achiziție bilete, atracțiile din cele 2 parcuri, parade, spectacole, magazine, mâncare în cadrul locației, în ce sezon este de preferat să mergi și tot ce mai merită povestit…

Ce bine este să stai, din când în când și să rememorezi momentele din vacanță! Iată că scrierea acestor articole are și acest rol, să mă desprindă din cotidian și să îmi mai trimită puțin gândurile… în vacanță.

La două săptămâni de când ne-am întors, eu tot la plimbarea asta am rămas cu gândul… deci, zic să purcedem:

Costuri acces Disneyland și achiziția biletelor: Cel mai bine este ca atunci când planifici vacanța la Disneyland, să îți iei și biletele de acces înainte să ajungi acolo, pentru că altfel riști să pățești cum am pățit noi. Adică, noi am plecat spre destinație, aveam cazarea plătită, dar biletele pentru Disney nu le-am cumpărat, ne-am gândit să așteptăm întâi să ajungem și să luăm de acolo, ca să fim siguri că nu dăm banii pe bilete și apoi nu ajungem la timp. Noi ne-am gândit așa că deh, biletele pe 2 zile pentru 2 parcuri, 2 aduți și 2 copii costau, conform aplicației Disney 800 euro, adică cam cât ne-a costat și cazarea și ne-am gândit să nu dăm atâția bani și să constatăm că se întamplă să ajungem la o zi după ce avem acces pe bilet. Asta pentru că poți cumpăra bilete datate, care evident sunt mai ieftine sau bilete nedatate, care sunt mai scumpe sau abonament anual (ceea ce nu era cazul, la noi). Revenind la ce ziceam, cel mai bine este ca atunci când îți iei cazare, dacă nu iei cazare de la ei de pe site cu bilete de acces în parc incluse, măcar să îți iei și biletele de acces în parc atunci când plătești și cazarea. Cum am spus și în capitolul anterior, unde am vorbit despre cazare, este mai ieftin să îți iei cazare în locații nepartenere Disney + bilete decât cazare în hoteluri Disney sau partenere Disney cu bilete incluse.

Detalii despre costul biletelor și cazare în hoteluri Disney sau partenere Disney se găsesc aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/ Se pot face simulări exact ca pe booking. La fel și din aplicația Disenyland Paris, care se poate descarca atât în format IOS cât și Android.

Cum spuneam noi ne-am luat cazare și în ziua în care ajungeam la cazare, de pe drum, ne-am trezit că vrem să luăm bilete din aplicația Diseney pentru a doua zi și nu puteam, pentru că era foarte aglomerat și scria că nu mai sunt bilete pentru ziua următoare. Deci panică și groază, ne gândeam cum le spunem la copii că i-am adus până acolo, dar nu putem intra în parc pentru că nu avem bilete. Deci maaaaaare prostie că nu am luat bilete mai din timp. Peste tot scrie, atât pe site și aplicație, cât și pe toate gardurile în Disney că biletele de acces se pot achiziționa DOAR ON-LINE. Noi când am văzut că nu reușim din aplicație am trimis-o pe EU în parc la un ghișeu să trateze problema, dacă tot îi place lu’ eu să vorbește pe franțuzește. Și ce am făcut eu? Alergam de disperată prin zona de pre acces în parc, după ce treci de zona unde îți controlează geanta și treci prin niște detectoare, ca la aeroport și mă îngrozeam când vedeam că scrie peste tot “ACCES TICKET ON-LINE ONLY”. Șoc și groază mai ales că toate ghișeele de unde puteai cumpăra bilete in 2019 erau acum închise. Tot învârtindu-mă pe acolo am găsit un singur ghișeu de-ăsta la care era o tanti – ghișeul pentru persoane cu dizabilități. Și am mers acolo și am explicat că încercăm să luam bilete pentru parcuri cu valabilitate începând cu a doua zi, dar nu putem, am întrebat de unde putem lua și răspunsul a venit senin: de aici! În momentul ăla m-am simțit ca Wendy în Peter Pan și aproape am început să cânt acolo “I can fly! I can fly! I can fly!”. Așadar, am luat biletele în format tipărit și am avut grijă ca două zile să nu le pierdem. Au un cod QR pe ele și cu acela intri pe la turnicheți, ca la metrou. Dacă le luam on-line se încărcau automat în aplicație și scanai codul cu telefonul, deci era mult mai simplu, dar bine că am reușit și așa. Prețul pentru bilete se găsește pe site și în aplicație. Revin și recomand din nou, neapărat de luat biletele on-line în momentul în care îți planifici vacanța sau când achiți cazarea, mai ales dacă plănuiești să mergi în weekend.

Noi, de fiecare dată am mers în parcuri în timpul săptămânii marțea și miercurea în 2019 și miercurea și joia acum, în 2022. Iar in 2010 am fost în luna ianuarie când oricum era gol… În weekend-uri nu am încercat niciodată pentru că știm că te calci în picioare. Bine, și anul ăsta a fost foarte aglomerat pentru că am nimerit într-o perioadă în care și la francezi era vacanță pentru copii, așa că în parcuri era pliiiiin de francezi, deși la Disney în general sunt mai mult turiști (în 2019, ne-am nimerit în perioada Roland Garros-ului și pe lângă că la dus am mers cu Simona Halep în avion, în Disney ne-am nimerit cu Serena Wiliams, dar asta e altă poveste). Așadar, legat de perioada în care e bine să mergi la Disneyland recomand să cercertezi atent înainte și să nu fie și la ei vacanță pentru copii, nu weekenduri, nu lunile iunie, iulie, august. Ca moment al săptămânii, evident, am zis deja, nu în weekend-uri și nici lunea și vinerea nu-s o alegere fericită. Din punct de vedere al vremii aprilie-mai și septembrie- octombrie sunt cele mai ok luni din an, pentru că și vremea e relativ ok, dacă nu nimerești ploaie și e mai puțin aglomerat decât vară. Nouă ne-a plăcut și în ianuarie, era cam frig, dar măcar a fost soare și gol, nu am stat nicăieri la cozi.

Atracțiile din cele două parcuri sunt pentru toate vârstele și pentru toate gusturile. Ai și rollercoaster-e cu adrenalină și ride-uri și atracții pentru cei cărora nu le place adrenalina. Disneyland Paris este format din 2 parcuri, de aceea e bine să îți iei bilete pentru 2 zile cu acces în ambele parcuri, pentru că o singură zi nu îți ajunge să le parcurgi pe ambele. Există Disneyland Park și Walt Disney Studios. Detalii despre fiecare se găsesc aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/destinations/disneyland-park/ și https://www.disneylandparis.com/en-usd/destinations/walt-disney-studios-park/ Este bine să studiezi un pic harta, dacă nu ai mai fost și nu ai idee în ce ordine să mergi prin fiecare, pentru că fără un plan dinainte făcut, riști să te fure peisajul sau să mergi la ghici și să pierzi anumite atracții. În parc există și trenulețul care ocolește tot parcul și din care poți să cobori la anumite stații. Nu o sa insist foarte mult aici, că ar deveni interminabil articolul. Cel mai bine este să descarci aplicația Disneyland Paris care are harta interactiva, îți arată unde ești și mai ales îți arată care sunt timpii de așteptare la fiecare atracție. Pentru că da, în Disneyland cel mai rău te doboară timpii de așteptare, cozile la care se întâmplă să stai și 2-3 ore ca să te dai 30-60 de secunde în ceva… Dacă nu vrei să stai la coadă, există la anumite atracții cu “PREMIER ACCES” – adică poți să cumperi direct din aplicație acces rapid, doar că acesta costă, în funcție de atracție între 7 euro și 16 euro de persoană, per ride. Noi am luat și dintr-astea, pentru că nu aveau copiii răbdare să stea la coada 2 ore. Ne-au cam ruinat, pentru că, de exemplu, la Nemo, 4 premier acces x 16 euro = 64 de euro, la fel si la Remmy (Ratatouille) și pe la altele, deci la un calcul simplu, pe lângă cei 800 euro pentru biletele de acces general am mai decartat câteva sute de euro și pe premier acces. În 2019 exista abonament pentru premier acces, era mult mai ieftin așa, că plăteai o sumă fixă și de banii ăia puteai să sari coada de câteva ori per atracție, acum se plătește de fiecare dată când nu stai la coadă. Intrările pentru premier acces sunt separate de restul cozii, practic te scoate direct în față. După ce cumperi din aplicație premier acces, îți apare un cod QR pe care îl scanezi la intrare, pe care aplicația ți-l arată că e valabil într-un anumit interval orar. Practic tu cumperi premier acces, poți să te plimbi sau să faci altceva și când devine activ codul, mergi și intri direct fără să stai la coadă. Cum ar veni, exact vorba ,,dai un ban, dar stai în față”.

Paradele sunt la intervale regulate de timp (cred că din 2 în 2 ore), doar in Disneyland Park. Poți afla când sunt parade tot din aplicație. Înainte de parade se închid anumite zone din parc, respectiv zonele prin care vor circula carele. Paradele sunt WOW, mai ales pentru copii, însă se face foarte mare aglomerație în timpul lor. Noi, de obicei mergem la o singura paradă într-o zi iar în timpul următoarelor, preferam să mergem la atracții, pentru că în timpul paradelor scade timpul de așteptare. Toată lumea cască gura la paradă deci în ora aia se mai micșorează cozile la ride-uri. La fel și la restaurante, ai mai multe șanse să găsești o masă în timpul paradelor. De neratat, în această perioadă, este show-ul de lumini care începe la orele 22:55, din Disneyland Park. De la 22:55 la 23:00 este un spectacol cu drone – Disney D-Light, iar de la 23:00 Disney Illuminations – un show cu proiecții, muzică și artificii. Ambele se desfășoară lângă castelul central din Disneyland Park și pentru ambele este bine să mergi să îți ocupi un loc cu vreo oră înainte (când spun loc, mă refer la un spațiu pe care să stai în picioare sau pe jos sau dacă ai mare noroc poate găsești și o băncuță sau măcar o bordură). Spectacolele acestea de lumini sunt cu adevarat magice, mai ales pentru că parcul a împlinit 30 de ani în martie și de aceea sunt atât de speciale anul ăsta aceste show-uri, ele având tematică aniversară, ca tot parcul, de altfel. O altă paradă care merită să nu fie ratată este cea de la 17:30 – Disney Stars on Parade. Este parada la care apar toate personajele Disney si este cea mai spectaculoasă paradă cu personaje, din zi.

Legat de întrebare ce mâncăm și unde mâncăm în cadrul celor două parcuri, există mai multe răspunsuri posibile. Poți să mănânci de la pachet, dacă vrei și dacă te ține să cari toată ziua după tine și mâncare și băutură, poți mânca de la fast food (care predomină la fiecare pas), poți mânca la restaurante fast food care au și mese (noi de obicei asta am ales, sunt câteva cu pizza și paste unde găsești masă la orice oră) și mai poți mânca la restaurante unde comanzi a-la- carte, doar că acestea sunt câteva și nu găsești mese decât dacă ai făcut rezervare cu 2 luni înainte. Noi am reușit să mâncăm și la un astfel de restaurant în 2019,în zona de la pirați, fără să avem rezervare. Atunci am stat și am așteptat la ușă și am prins masa unor persoane care aveau rezervare, dar nu s-au prezentat. Anul ăsta nu a fost chip de așa ceva, toată lumea era prezentă 🙂 Detalii despre mâncare și restaurante în Disney se găsesc aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/dining/dining-at-disneyland-paris/

La acest capitol aș mai avea de adaugat ceva de neratat – spectacolele live din Walt Disney Studios. Și acestea sunt la ore fixe și la acestea trebuie să te organizezi astfel încat să prinzi loc în sală, dar merită așteptarea. Noi anul ăsta am fost pentru prima dată și am rămas impresionați, mai ales de spectacolul Mickey and the Magician, dar si de Disney Junior Dream Factory. Aceste spectacole au loc în niște săli impresionante de teatru și se desfășoară live și interactiv cu actori și personaje Disney. Și pentru acestea se pot lua bilete, dacă plătești în plus, ca să îți rezervi loc în sală. Noi am avut noroc și am găsit locuri fără să plătim în plus. Mai multe informații despre aceste spectacole se găsesc aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/entertainment/walt-disney-studios-park/

Tot în studiouri urmează să se deschidă în acesta vară o nouă zona, pe care noi nu am prins-o, deci, aviz amatorilor: https://www.disneylandparis.com/en-usd/destinations/walt-disney-studios-park/avengers-campus/

În ambele parcuri (mai ales in Disneyland Park) abundă magazinele de la care poți cumpăra tot felul de suveniruri, de la bomboane, jeleuri, prăjituri și până la jucării, haine, bijuterii, ceasuri, veselă, prosoape etc., toate cu tematică și personaje Disney. Prețurile sunt pe măsură, dar și obiectele sunt cu adevărat foarte frumoase, mai ales plușurile și jucăriile pentru copii. Ca să nu ,,cădem în păcat sau exces”, noi le-am explicat fetelor că au voie să își cumpere câte o amintire doar în ultima zi, la plecare. E bună strategia asta ca să nu stai să cari și punga cu cumpărături prin Disney. Iar dacă ai uitat să iei ceva, mai este un magazin imeeeens și după ce ai ieșit din Disney, lângă cinematograful Gaumont, de acolo poți cumpăra aceleași lucruri, la aceleași prețuri ca și în Disneyland,acest magazin fiind accesibil și atunci când nu ai bilete de acces pentru cele doua parcuri.

Ce nu am precizat, dar ar fi cazul, înainte să închei acest capitol este că ambele parcuri se deschid la orele 9:3o pe modul acces general, adică pentru cei care au bilete normale, dar se deschid de la 8:30 pentru cei care sunt cazați la hoteluri Disney sau care au bilete mai speciale. Practic aceștia au acces cu o oră mai devreme în parc și își pot începe ziua fără cozi. Pentru cei care intră la 9:30 coada se formează deja de la 9 fără, deci oricum ar fi, ziua o începi cu stat la coadă, dar pe cuvânt că merită. Oricum, recomandat este să vii cât mai de dimineață, la prânz fiind cea mai mare aglomerație peste tot.

Ca și ore de închidere, Disneyland Park se închide după ce se termină paradele de seară, cam pe la 23:20 când toate mulțimile se scurg către ieșire. Pe site este precizat că se închide la 23:00, este adevărat că atracțiile se închid toate la acea oră, iar altele chiar mai devreme. Pentru atracții trebuie consultat orarul la fiecare în parte. Walt Disney Studios se închid mai devreme, respectiv la orele 20:00. Detalii aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/calendars/park-hours/

Cam atât pentru acest capitol. Ar mai fi multe de povestit, dar rămân la ideea că cel mai bine este să vezi cu ochii tăi și atunci acest articol trebuie să fie doar un teaser 😉

Vacanța la Disneyland Paris – ediția 2022 – pe capitole :)

Capitolul I – Impresii generale și detalii despre cazare (acces, împrejurimi, costuri)

N-am mai apucat să scriu de ceva vreme, nu pentru că nu mi-aș fi dorit, ci pentru că fie am fost plecați, fie am fost între plecări, ceea ce pentru mine însemnă o groază de treburi, de liste, de “to do”-uri, de bagaje, cumpărături și toate cele. Când să mai am timp și de scris altceva decât liste cu lucruri pe care le am de făcut și pe care este imperativ necesar să nu le uit?

Pentru că multă lume m-a întrebat cum este să mergi în Disneyland cu copiii, unde e bine să te cazezi, care sunt costurile și toate cele, m-am hotărât să scriu acest articol.

Pentru noi (adulții), anul acesta a fost a treia oara când am mers la Disneyand. Prima oară am mers în 2010, când am legat o zi de mers in Disneyland, de o ședere în Paris (eram cazați în Paris). De menționat că atunci am mers în luna ianuarie, când era destul de frig, maxim cam 10 grade Celsius în Paris, dar, pe de altă parte, a fost ideal pentru că în Disneyland era semipustiu și nu am stat deloc la cozi, la atracții. Totodată, atunci am fost foarte “greu de ucis”, pardon de convins, să “pierd” o zi în Disneyland în loc să vizităm Parisul. Cu toate că eu eram, practic, a cincea oară în Paris în 2010 (pentru că fusesem prima oară în 2005, iar apoi mi-a plăcut atât de mult încât am revenit și în următorii 3 ani consecutivi, respectiv în 2006, 2007, 2008, în medie cam 7-10 zile de fiecare dată), nici de data asta nu aș fi vrut să ratez plimbările prin orașul luminilor, pentru o zi în Disneyland, unde credeam (fără să fi mers vreodată), că este “prea pentru copii” și că totul este butaforie, totul este artificial… Așadar, greu m-au înduplecat partenerii de excursie să mergem cu toții la Disneyland, după ce îi plimbasem (eu având deja rol de ghid), în prealabil, pe la toate bisericile și castelele și muzeele din Paris. Chiar mă cam amenințau, după câteva zile: ,,Dacă iar ne duci cu 2 trenuri, 5 metrouri, 3 autobuze, un vaporaș și un funicular să vedem o biserică sau un castel, nu mai plecăm de la hotel nicăieri cu tine!” (îi plimbasem și prin afara Parisului, bine-nțeles că nu ratasem nici Versailles-ul, nici Chateau de Vincennes și alte cele care sunt toate cam la o ora de mers cu trenul în jurul Parisului). Așa că după multe insistențe din partea lor, am zis, bine, hai o zi și la Disneyland. Și, în ciuda faptului că mă setasem că nu e de mine și că nu o să-mi placă, ghici ce! Pâna la urmă mi-a plăcut! Și ulterior, chiar asta povesteam cuiva, care îmi spunea că se grăbește să ajungă la Disneyland cu copiii până nu vor fi “prea mari“ ca să le mai placă acolo: eu nu cred că există conceptul de “prea mare“ pentru Disneyland! Mie cred că mi-ar plăcea și la 60 și la 80 de ani și la oricâți ani (ca vorba aia au acces prioritar pentru persoanelor cu dizabilități), cu condiția să mă mai țină încheieturile, oasele și bastoanele la vremea aia. În schimb, consider că poți fi “prea mic“ pentru Disneyland, deja sub vârsta de 5 ani cred că e obositor pentru un copil, să tragi 2 zile prin parcurile alea, de el. Dacă vrei să vezi și paradele de lumini și artificii care încep la 23:00, atunci e clarr, cu cât copilul e mai mic, cu atât și șansele să reziste până la orele alea se diminuează semnificativ. Cred că vârsta ideală ar fi undeva de la 5-6-7 (mai ales 7) ani în sus. De ce? În primul rând pentru că la vârste mai mici obosesc repede și nu au răbadare să stea la cozi și să se plimbe prin aglomerația de acolo, în al doilea rând pentru că înainte de 5 ani sigur nici nu își vor mai aminti unde au fost și cum a fost și în al treilea rând pentru că sunt anumite atracții unde nu te primesc dacă nu ai o înălțime medie de 100-120-140 cm (depinde de la caz la caz). Eva, de exemplu când a fost în 2019 nu a avut voie sa se dea în Hyperspace Mountain. Anul ăsta pentru că a mai crescut a avut voie, ea având acum 138 cm, iar la Hyperspace Mountain înălțimea minimă admisă este de 120 cm. Pe de altă parte, nici anul ăsta nu a avut voie in Indiana Jones and the Temple of Peril, unde înălțimea recomandată este de la 140 cm în sus. Îi lipseau 2 cm. Ea este maaaaare amatoare de roller coaster-e și vrea neapărat să se dea în toate. Și când spun asta, chiar vorbesc serios, ea se dă în cele mai “adrenalinoase“ chestii în care eu mor de frică iar ea e cu zâmbetul pe buze de parcă doar se plimbă prin parc. Anul trecut în Garda Land, in Italia, s-a dat în niste drăcovenii în care eu nu am avut curaj să mă urc. Deci, trebuie luată în calcul și “predispoziția“ copilului pentru așa ceva. Thea este invers. Deși avea voie în unele, având înălțimea necesară, nu a vrut să se dea pentru că îi era teamă. Ei nu îi plac cele care merg repede, cum de altfel ei nici artificiile și chestiile care fac zgomot nu îi plac, motiv pentru care și în timpul paradelor trebuia să stăm mai în spate, pentru că începea să plângă la orice chestie care făcea poc sau care avea un zgomot prea puternic.

Așadar, revenind la excursia de anul acesta: pentru că eram hotărâți de anul trecut că asta vrem să facem în vacanța de Paște, în ianuarie, după ce am luat pulsul pandemiei, ne-am rezervat cazarea prin intermediul aplicației Booking. Ne-am luat cazare cu posibilitate de “free cancelation“ cu până la o săptămână înaintea sosirii, ca să fim siguri că nu prindem restricții sau altceva. Pentru că am mai stat cazați lângă Disneyland și pentru că știm cam cum e “harta“ în această zonă, nici de data asta nu ne-am luat cazare la vreun hotel Disney. Din punctul meu de vedere nu are rost, pentru că sunt excesiv de scumpe și în afară de faptul că beneficiezi de acces în parc cu jumătate de oră mai devreme decât cei care nu sunt cazați la ele și, eventual, ceva întâlniri în hotel cu personaje Disney, în rest nu oferă niciun beneficiu, pentru scorurile de cazare pe care le au. Nici măcar nu sunt situate în interiorul parcurilor, ci tot în imediata vecinătate, unde ne-am cazat si noi. În 2019 am stat la hotel l’Elyse, care și asta e destul de scump și nu e nici hotel Disney, dar frumos, cu mic dejun inclus, situa exact langa statia de RER Val d’Europe. Acest hotel https://www.hotelelysee.com/ îl recomand familiilor care vin cu un singur copil și au suficient loc într-o camera dubla de hotel, care poate fi și cu doua paturi matrimoniale. Totodată îl recomand celor care vin cu avionul, pentru ca asigură shuttle bus gratuit atât de la aeroport cât și către Disney. În plus dacă vrei să circuli cu transportul în comun, de la sau către aeroport/Paris, este perfect pentru că așa cum am mai spus, este exact lângă stația de RER Val d’Europe. Totodată este doar peste trecerea de pietoni de intrarea în centrul comercial Val d’Europe https://val-d-europe-en.klepierre.fr/ , acesta fiind un mall imens care se întinde pe cațiva kilometri buni de parcurs de la un capăt la altul și care are in interior și acvariu https://val-d-europe-en.klepierre.fr/stores-restaurants/aquarium-sea-life/ și magazin Auchan și restaurante și de toate.

Anul acesta nu am mai stat la hotel l’Elysee, pentru că am găsit o cazare mult mai convenabilă pe Booking, tot in aceeași zonă, ba chiar pe aceeși strada – Cours du Danube (cursul Dunării) – stradă care practic dă ocol centrului comercial mai sus menționat. Am stat aici: http://www.booking.com/Share-lVMvlH – într-un apartament de 60 mp2, cu două dormitoare și living, balcon cu vedere spre Disneyland, baie cu duș și bucătărie. Apartamentul este complet mobilat și utilat cu absolut tot ce este necesar, eu chiar spuneam că îmi place atât de mult încât m-aș muta acolo pe o perioadă nedeterminată. Cu siguranță dacă vom mai merge la Disneyland sau în Paris, tot acolo vom sta. Pentru noi este ideal! Am stat 5 nopți, iar ca și preț, tot acest apartament este mai ieftin decât o singură cameră la hotelul mai sus menționat. Nu mai spun ca la parterul blocului este și o patiserie – Boulangerie și că dimineața direct acolo mă propteam să iau ceva pentru micul dejun, pentru că totul este proaspăt făcut și mirosul de prăjituri, croissante si alte minuni te lovea în moalele capului imediat deschideai geamurile. De asemenea, în prețul apartamentului beneficiezi și de parcare gratuită în subteranul blocului, totul frumos, cu telecomanda la garaj și tot ce trebuie. De data asta, noi am mers la Disneyland cu mașina, nu cu avionul. Este pentru prima oară când am mers în Franța cu mașina din România, dar asta va fi o poveste separată, pentru un capitol următor. Revenind, la cazare, cum spuneam acest apartament este ideal pentru noi. Preturile pot fi consultate în link-ul de mai sus. Ca și localizare, apartamentul este ideal situat într-un bloc din imediata apropiere a centrului comercial Val d’Europe și pe lângă patiserie, tot la parterul blocului, este situat și un restaurant franțuzesc – l’Interpret. Apartamentul este la etajul 4 al blocului, ceea ce este minunat pentru că seara se poate vedea spectacolul din Disneyland direct din balcon. Ceea ce nu a fost minunat pe perioada șederii noastre a fost că nu functiona liftul și a trebuit zilnic să urcăm și să coborâm de câteva ori pe zi plus doi copii 😊, cele 4 etaje, plus subsol când mergeam la mașină. Însă, în mod normal, liftul funcționează. A făcut o excepție doar pentru perioada șederii noastre, s-o fi gândit că ne prinde bine niște mișcare, mai ales cu bagajele la sosire și la plecare (4 troller-e plus alte sacoșe și acarete). Totodată, apartamentul este excelent situat lânga Place de Toscane – o piațetă plină de restaurante de toate națiile (noi am mâncat preponderent la italienesc și spaniol; cea mai bună mâncare italienească din toată viața mea am mâncat-o la restaurantul Nonno e Nonna din această piațetă – https://serris.nonnaetnonno.com/en/ , asta în condițiile în care am mâncat de multe ori chiar în Italia, la mama ei cum s-ar zice – însă povestea despre mâncare va urma într-un capitol viitor), piațetă prin care se face și accesul în tot pomenitul centru comercial Val d’Europe (intrarea din Place de Toscane dă direct spre acvariul Sea Life din mall, spre carouselul pentru copii și spre restaurantele din mall). Legat de mâncare, nu o să insist prea mult, pentru că așa cum am spus există o maaaaaaare varietate de restaurante și magazine în zonă, astfel încât poți alege după pofta inimii sau a papilelor gustative unde să mănânci sau de unde să cumperi și să prepari în bucătarie (dacă simți că ai vrea neaparat să bucătărești și în concediu; eu nu am simțit această nevoie, din bucătarie am folosit doar mașina de spalat vase pentru farfuriile in care mâncam mâncarea de la patiserie la micul dejun și pentru paharele în care beam vinul cumparat de la Auchan seara).

Tot legat de cazare, țin să menționez că îmi place atât de mult acest orașel – Serris, din Marne la Vallee, încat ori de câte ori aș merge să vizitez Parisul sau împrejurimile, m-aș caza tot aici. Nu mai zic că m-aș muta în acest orașel…ieri, dacă s-au putea, definitiv, ireparabil și iremediabil. Sunt și voi rămâne veșnic o francofilă înrăită! Iubesc tot ce ține de această țară, însă orășelul ăsta m-a cucerit după ce m-a dezamagit Parisul. După ce am fost în repetate rânduri în Paris, acum mi se pare atât de aglomerat, de jigărit și de ponosit, încât orășelul ăsta arată ca un paradis. Ai tot ce trebuie în el, este atât de curat și de elegant (pozele atașate vorbesc de la sine) și este la doar 30 de minute de mers cu RER-ul până la Chatelet les Halles în Paris, stația nod central prin care trece orice metrou, RER și autobuz care deservește Parisul.

Așadar, recomand oricui m-ar întreba această cazare situată în Serris, lângă Disneyland. Ce am uitat să menționez. De aici de la cazare poți merge în Disneyland fie pe jos (cu o condiție fizică bună faci cam 20 de minute), fie cu autobuzul (există paremi-se liniile 37 si 46 cu care faci 5 minute până la parc), fie cu shuttle bus (aceste shuttle bus-uri deservesc în mod normal și gratuit hotelurile Adagio – care era vizavi de blocul nostru și l’Elyse și alte hoteluri; noi, în prima zi, am mers dus-întors către Disney cu acest shuttle bus pentru ca avea stație în fața blocului și am mers pe stilul ,,românesc”, adică am întrebat șoferul de unde se ia bilet, el ne-a zis că nu există bilet că este gratuit pentru cei care sunt cazați la anumite hoteluri și a zis că ne el ne ia și pe noi, dar dacă vine control putem să luăm amendă…ceea ce ne-am asumat și până la urmă nu am luat; eu una nu am văzut niciodată control în aceste shuttle bus-uri, că și în 2019 am mers cu el, dar măcar atunci nu riscam amenda pentru că eram cazați la un hotel deservit de acest bus) fie cu mașina personală (cum am mers în a doua zi de parc; cu mașina faci 2-3 minute și există o parcare supraetajată exact lângă intrarea în parc, unde te costă 2 euro pe ora parcarea). Avantajul la mersul cu mașina personală este că poți să cari mai ușor traistele cu plușuri, rochii și alte souvenir-uri pe care le cumperi din Disney, fara să te cari cu ele prin autobuz sau pe străzi. Noi de-aia am și ales să mergem cu mașina în ultima zi de parc, pentru că planificasem cumpărăturile din Disney special în această ultimă zi.

Cam ăsta ar fi, pe scurt, subiectul cazării recomandate de mine pentru Disneyland Paris. Ca să nu fie un articol infinit de lung, așa cum sunt majoritatea articolelor mele, voi reveni cu capitole ulterioare legate de această călătorie cu copiii prin Europa, cu scop principal Disneyland. Așadar, capitolele ce vor urma vor fi despre:

C apitolul II – Disneyland Paris: costuri de acces și achiziție bilete, atracțiile din cele 2 parcuri, parade, spectacole, magazine, mâncare în cadrul locației, în ce sezon e de preferat să mergi și tot ce merită povestit efectiv despre Disneyland Paris

Capitolul III – Paris și împrejurimi – ce am mai vizitat în Paris și mai ales pe lângă Serris și recomand, acvariu, parcuri imersive etc.

Capitolul IV – Cumpărături și magazine în Serris

Capitolul V – Călătoria cu mașina spre Disneyland Paris și retur (ce am văzut pe drum și ce avantaje și dezavantaje implică mersul cu mașina plus doi copii)

Promit, așadar să revin și cu capitolele mai sus menționate pentru o bună documentare și arhivare a acestei experiențe. Nu aș ști să promit, însă, și când revin cu ele, pentru că așa cum spuneam și la început, timpul meu de scris, citit sau căscat ochii la seriale sau, pe scurt, “timpul meu de eu cu mine” este veșnic limitat. De-aia și apare scris între ghilimele că e ca și cum n-ar exista, ca dacă n-ar fi, practic nici nu este…

POZE de final de capitol:

Poz(n)e

7 ani

7 ani reprezintă un interval semnificativ de timp. Din orice perspectivă ai privi această cifră, ea este una emblematică: cei 7 ani de-acasă, cifră magică, cifra lui Dumnezeu, 7 zile ale săptămânii, cei 7 pitici 🙂 ș.a.m.d.

Pentru mine, în momentul de față, cifra 7 reprezintă cea mai înaltă vârstă pe care a atins-o, unul dintre copiii mei. Deși, aparent este doar un număr, privit din perspectiva descrisă mai sus, este, totuși, un număr foarte important de ani. Practic înseamnă 7 ani de bucurie, condensați într-o minune de fetiță, pe numele ei, Eva. Cineva mi-a spus, odată, că numele Eva își are originea în cuvântul ebraic „hawa”- Ava, care se traduce prin „viață”. Într-adevăr, pentru mine Eva a însemnat viață. Ea este cea care m-a determinat să aleg viața, în cel mai cumplit moment din existența mea…

7 ani! Este greu să rezumi 7 ani în cuvinte… și nici nu îmi doresc să fac asta! Din contră, mi-aș dori să iau toți acești 7 ani și să-i întind, să-i răsfir, să-i absorb prin fiecare por al ființei mele, la infinit și la nesfârșit, să pot să îi deșir și să-i retrăiesc, secundă cu secundă. Da, este adevărat că primii 7 ani din viață se numesc cei 7 ani de acasă și asta, din punctul meu de vedere, dintr-un motiv foarte bine întemeiat! Pentru că, din toată viața de părinte, sunt cei mai dulci ani! Pentru că, în primii ăștia 7 ani din viața copilului tău, te bucuri de privilegiul de a-l avea aproape de tine, mai aproape decât oricând în tot parcursul următor al vieții lui… Totodată, este periodă în care ți se va permite să fii martor la cele mai minunate etape de dezvoltare din viața unui pui de om. Cele 7 minuni ale ființei și ale evolutiei ființei:

1. Momentul în care îi auzi pentru prima dată bătăile inimii și devii conștientă că în tine ființează o minune.

2. Momentul nașterii, când plângi involuntar de fericire, când o cascadă de sentimente și trăiri se revarsă peste tine… și cam atât… că restul nu se poate descrie în cuvinte.

3. Momentul în care puiul de om stă cuibărit la sânul tau și îi simți mirosul de bebe cu lăptic și zahăr și miere si toate chestiile dulci din univers.

4. Momentul în care zâmbește pentru prima data, în somn, cuibărit în brațele tale.

5. Momentul în care spune pentru prima dată ,,mama!” și chiar se referă la tine și, dintr-o dată, capeți un nou sens, în viață.

6. Momentul în care face primii pași, cu mânuțele larg deschise în aer, ca și când ar vrea să cuprindă între ele tot universul, dar, în special, pe tine, către care se grăbește să ajungă, ca și când ai fi singura destinație existentă, a oricărui drum.

7. Toate celelalte clipe, secunde, miimi de secundă sau orice unități de măsură ale timpului, pe care ai vrea să le retrăiești la infinit, alături de puiul tău.

Și-apoi ai clipit și te trezești că au trecut 7 ani de când a respirat prima gură de aer, pe acest pământ. Și îți vine să plângi de bucurie pentru tot ce ai trait, fară să îți dai seama ce ai făcut ca să meriți o asemenea minune în viața ta. Apoi îți vine să plângi de tristețe că cei 7 ani par că au fost, de fapt, 7 secunde și nu înțelegi cum ai fost martor, atât de repede, tuturor minunilor amintite mai sus. Și continui să plângi pentru că nu poți opri timpul în loc sau pentru că nu ai acces la un buton de rewind, pe care să-l apeși, să derulezi înapoi și să poți retrăi fiecare clipă petrecută alături de fărâma minunată, desprinsă din praf de stele, coaptă în interiorul tău la „foc cald” de inimă pulsândă, crescută la pieptul tău și, apoi, 7 ani mai târziu, transformată într-o adevărată domnișoară, cu personalitate unică, ce pare că începe să capete, tot mai mult contururi de…adult.

Deși sunt conștientă că, în ciuda responsabilității pe care le-o poartă, copiii nu aparțin părinților lor, totuși, îmi este extrem de greu să nu mă simt posesivă când vine vorba de ei. În realitate, responsabilitatea nu ne îndreptățește nicicum simțul proprietății asupra copiilor noștri, iar cumva, acest fapt devine cel mai greu de acceptat lucru, din viața de părinte. Cred că, mai corect ar fi să presupunem că noi, părinții, le aparținem lor. Practic ne-au cucerit, din momentul în care apar în viața noastră, acaparând-o și populând-o cu cele mai minunate trăiri și sentimente, pe care nu ai cum să le experimentezi, decât devenind părinte. Victoria copiilor asupra noastră, ca părinți este definitivă și irevocabilă, pentru că trăirile și sentimentele la care ne supun, nu se compară cu nimic altceva! Oricât crezi că ai trăit înainte de a deveni părinte, intensitățile sentimentelor și ale trăirilor de după, te vor contrazice, acestea fiind incomparabile, cu orice altceva! Atât dragostea necondiționată, fericirea, pasiunea, grija, cât și (sau mai ales) anxietatea, teama, panica, oboseala, adrenalina, toate ating, din când în când, pe rând sau împreună, cele mai înalte cote, întocmai ca într-un roller coaster emoțional. Peste toate cele, se suprapune, bineînțeles, mai des sau mai rar și frustrarea, pentru că, oricât te-ai strădui, sigur nu vei putea fi părintele perfect, (thanks for trying, though!) din moment ce perfecțiunea și ,,calitatea” de părinte sunt două atribute care se resping, precum magneții cu aceiași poli.

Revenind, însă la minunea din viața mea, care tocmai a împlinit 7 ani! Nu îmi vine să cred, cum a zburat timpul, fară să-i pese de dorul meu de bebeluș sau de panica mea legată de faptul că e deja mare și nu-mi mai aparține, fară să-mi fi aparținut, de fapt, niciodată, dar totuși să-mi aparțină la nivelul de ,,proprietar”, aproape unic, al tuturor îmbrățișărilor, pupicilor și iubirilor ei. Acum trebuie să împart toate astea cu cea mai buna prietenă a ei sau cu soții 1, 2 sau 3, pe care deja i-a ,,colecționat”, cu pisica sau mai știu eu cu cine sau ce, din universul ei, care se află într-o continua expansiune.

Cum a trecut, pe nesimțite, timpul dintre momentele în care cel mai important lucru era să reușesc să o culc și să apuc să dorm sau să fac un duș și momentul prezent, când este plecată la școală și after, câte 8 ore… întregi? 8 ore când nu e lângă mine, când de fapt nu sunt lângă mine, nici ea, nici soră-sa, iar eu trebuie să mă reeduc și să mă împrietenesc cu anxietatea și cu gândurile, de genul, ,,oare ce fac? ”, ,,oare sunt bine?”…

Cum s-a transformat din bebelușa care își purta mândră mămăliga, în păr, ca pe o tiară cu diamante, la domnișoara care îmi spune astăzi că ea nu mai poartă „chestii” cu Elsa, pentru că „chestiile” cu Elsa, sunt de bebeluși? Sau de la bebelușa care se lupta, cu îndârjire, la numai 6 luni, să se ridice în picioare (ceea ce a și reușit, pentru ca la doar 9 luni să fugă deja prin casă), la fetița asta cu trăsături de veritabilă domnișoară, care astăzi primește trandafiri roșii, inele, scrisori de dragoste și cereri în căsătorie, de la băieți (spre ,,încântarea”, aproape magică, a lu’ tati)? Pare că graba ei de a se ridica atât că de devreme în picioare și de a o lua la fugă, prin casă, prevestea graba cu care va fugi timpul de sub picioarele mele de mamă de bebeluși, apoi de toddleri și astăzi de mamă de fetițe sau de domnișoare în devenire…

Grăbit ai fost tu, timpule! Dar, te rog, îndură-te! Mai lâncezește timpule și tu, nițel și lasă-mă să mă mai bucur de dimineți molcome, ca cea de azi, când Eva a venit la mine în pat și s-a cuibărit la pieptul meu, ca pe vremuri, când bebeluș fiind dormea așa ore-n șir… Mai îngăduie-mi, cât mai multe momente ca acesta, să pot să o respir și să îmi umflu pieptul cu mirosul de copilărie, cu iubirea lor și cu sentimentele de liniște, siguranță și împlinire sufletească, oferite de prezentul, pe care, încă, nu l-ai preschimbat, mișelește, în trecut…