Știrile despre accidentele de pe autostrada Soarelui și de pe drumurile patriei, nu contenesc să apară zilele astea. Mi-am amintit, astfel, de coșmarul trăit de noi în weekendul pe care l-am petrecut în Bulgaria, spre care am plecat tot pe autostrada Soarelui, vorba vine, a soarelui… că e mai mult autostrada întunericului, în perioada asta, sau, mai bine zis, a nopții minții…
După concediul ratat, în luna iunie, la greci, acum două weekend-uri ne-am hotarât să mai dăm o fugă până la mare, de dragul fetelor, undeva mai aproape. După ce am analizat piața autohtonă și prețurile (mai ales raportul ,,calitate-preț”), ne-am decis să mergem în Bulgaria vecină, mai precis, în Kavarna, care se află cam la 40 – 45 km distanță de Vama Veche. Conform estimării Waze, în mod normal, ar fi trebuit să facem cam 3 ore până acolo, cu plecare la 5:30 – 6:00 dimineața, din București. Doar că modul ,,normal” nu există în România, când vine vorba de drumuri, fie ele pe șosele sau pe calea ferată.
Vineri am plecat din Brașov, eu cu mama și cu fetele, cu trenul Astratrans-carpatica de 10:40. Andrei urma să vină seara, cu mașina. Pentru că duba era, din nou în service, noi, fetele, a trebuit să plecăm cu trenul, în mașină neavând cum să încăpem toți 5, plus pisica. Așa că am plecat cu trenul, de dimineață, iar Andrei a venit, pe seară, cu mașina… și cu pisica.
Cu trenul ar fi trebuit să fie o experiență plăcută pentru copii, mai ales că Thea nu mai fusese niciodată cu acest mijloc de transport. Din păcate, însă, în țara asta, se pare că orice metodă de deplasare alegi, experiența va fi aceeași, respectiv, neplăcută. Noi ne luasem bilete la tren, la Astratrans , on-line, cu o zi înainte de călătorie. Vineri dimineață, când am ajuns în gara din Brașov și am mers să întrebam la biroul de informații, la ce peron va sosi trenul de la Astratrans, tanti de acolo, mai acră decât orice formă de vitamina C, ne-a răspuns, în sictir, că nu știe, pentru că e tren particular. Până la urmă trenul a sosit, la peronul 1, doar că nu a fost genul de tren Astratrans care vine de obicei. Spun „de obicei” pentru că mama circulă des cu Astratrans pe ruta asta și era obișnuită cu un tren cu 2 vagoane, cu locuri la măsuțe, foarte aerisit și civilizat. Dar nu, de această dată a venit un tren cu două vagoane… de dormit, cu cușete. După ce am urcat, ne-am găsit cele 4 locuri, achiziționate on-line, într-o cușetă, amenajată stil compartiment, cu 6 locuri. Când am văzut că în vremuri de „distanțare socială “, la noi în compartiment mai vin încă 4 persoane, practic, ajungând să fim 8 persoane, într-un compartiment de 6 locuri, m-am enervat cumplit. Observând și că tot culoarul era plin de lume, mi-am dat seama că au vândut cu mult peste numărul de bilete/locuri existente. Ca la romani, nici că e tren particular nu a mai contat. În fine! Noroc că am ajuns la timp și cu bine acasă, la București.
A doua zi, un nou drum, o nouă peripeție. Deși ne-am pornit către autostrada Soarelui, sâmbătă dimineața, la 6 fară ceva, practic, coloana începea de la intrarea de pe centură, spre autostradă. Apoi se continua pe toată lungimea autostrăzii. Practic, cât era autostrada de lungă, de la București la Constanța, ea era de fapt o mare parcare, sau un fel de DN 1, la Bușteni, doar că pe două benzi sau, pe alocuri, pe trei. Și când spun că erau trei benzi, pe alocuri, mă refer la faptul că, deși toți stăteam pe loc, se găsea mereu, cel putin un șmecher nesimțit care să meargă pe banda de urgență. Că așa este în România „unii e mai șmecheri decât alții!”. Totodată, în ziua respectivă am văzut cele mai multe accidente, posibil de văzut într-o singură zi pe drumurile patriei. Au fost cel putin 15 accidente, cu minim 2- 3 mașini implicate, pe toată lungimea autostrăzii, pe sensul de mers către mare. Așa am ajuns la concluzia că românii nu merită autostrăzi, pentru că nu au educația necesară spre a se folosi corespunzător de ele. Habar nu au să conducă pe autostrada! Pentru ei, echivalent cu procesul de semnalizare este și cel de a schimba banda, pe principiul „am pus semnal , deci mă bag!”. Nu tu asigurat înainte, nu tu, nimic! Astfel încât atunci când schimbă banda mai iau 1- 2 mașini cu ei… Și, uite așa, un drum care trebuia să dureze 3 ore, a durat ,,doar” 5 ore și jumătate, cu tot cu cele 20 – 30 de minute de stat în vamă.
Când să trecem, în sfârșit, granița am fost întâmpinați de cozile de zeci de oameni, la chioșcurile de exchange și la cele de vinietă. Bani cash, sub formă de leva, nu aveam oricum și vâzând cursul nesimțit, precum și cozile, am decis să nu schimbăm acolo. Așa că ne-am hotărât să scoatem, mai târziu, de la un bancomat din Bulgaria. Din fericire și cu vinieta am procedat la fel! Nedorind să îngroșăm și noi cozile uriașe de români, care îsi făceau vinietă în vamă, a intrat Andrei pe net și a făcut, în 2- 3 minute vinietă on-line (pentru care am primit și confirmare prin sms). Mai departe, conștienți că la cazare putem face check-in doar după orele 15:00 și fiind abia trecut de 11:00, am setat, pe Waze, ca destinație, o zonă în care să ne oprim direct la plajă, cu fetele, pentru că asta își doreau. Auzisem de la niște prieteni, din Poiană, despre Thracian Cliffs Resort, așa că asta am pus pe GPS. De la granită și până acolo sunt cam 45 de km. Cand am ajuns am rămas cu gura căscată de frumusețea și pitorescul acestui resort. Ne-a plăcut atât de mult încât am vrut să ne cazăm acolo, în ciuda prețurilor, nu tocmai accesibile. Dar, din păcate, nu aveau nimic liber, pentru că urma să fie organizată o nuntă în acel weekend, acolo. Așa că am ales să mergem doar la plaja, în cadrul acestui superb resort. Am parcat mașina într-o parcare special amenajată pentru cei care, la fel ca și noi, veneau în resort doar pentru plajă. De lângă parcare ne-a preluat un microbuz care ne-a lăsat lângă plajă. Plaja amenajată cu bar, restaurant, umbreluțe, nisip fin, ca în Grecia, și apă turquoise, curată și limpede, tot ca în Grecia. Pe apă, în dreptul plajei, se puteau practica și diverse activități nautice, de tip schi jet, parasailing etc. Pe scurt, acest resort este o adevarată încântare. Am înțeles că a fost gândit și dezvoltat de către niște norvegieni și mai multe detalii despre el pot fi găsite aici: https://www.thraciancliffs.com/ Dacă mai revenim vreodată în zona respectivă de Bulgaria, acolo ne-am caza, cu siguranță. Ne-a plăcut atât de mult, încât am revenit și a doua zi, tot acolo, pentru plajă.
Când am ajuns, în sfarsit în Kavarna, unde aveam rezervată cazarea prin booking, ne-a șocat, nițel, zona. Până am găsit complexul în care eram cazați, am traversat o zonă destul de dubioasă, cu boscheți și clădiri părăsite pe vremea când se aflau în proces de construcție. Practic totul arăta ca și cum eram în niște ghetouri ,,boschetoase” sau într-o zonă care arata așa cum îmi imaginez că trebuie să arate Cernobîl-ul, părăsit de atâția ani, după dezastrul nuclear.
După ce am descoperit, în sfârșit, drumul către recepția complexului, aici, altă bucurie: tanti de la recepție ne-a trimis la plimbare să îi aducem bani cash, cu mesajul: “no cash, no check-in!”. Degeaba m-am chinuit eu să îi explic că am copiii în masină, obosiți, după o zi pe drum și după plajă, că nu s-a lăsat: “You can’t pay with credit card! Only cash, leva or euro!”. Așa că am plecat să căutam un bancomat. Ne-am mai învârtit ceva timp prin ghetouri până l-am gasit și am revenit cu leva cash, la tanti. Culmea că rezervarea era făcută prin intermediul booking.com și nu mă așteptam la faza asta cu cash-ul, dar nu-i nimic, de acum încolo știu și cei de pe booking, că am avut grijă să-i informez.
Apartamentul în care ne-am cazat în cadrul Apart Complex Kavarna Hills, deși spațios și accesibil ca preț (am plătit în leva, pentru 2 nopți, echivalentul a 570 lei, pentru un apartament cu 2 dormitoare, 2 băi, living, bucătărie și 3 balcoane, precum și access la piscina din cadrul complexului), nu l-aș recomanda ca și cazare pentru că din punct de vedere al curățeniei sau al ospitalității a lăsat mult de dorit! Nici nu se compară cu Grecia, dar totuși mult mai ok decât la Mamaia… Așadar, nu o să insist mult pe subiectul cazarii, care pentru 2 nopți, a fost acceptabilă, dar doar atât.
De povestit și neaparat de bifat, dacă vă poartă drumurile pe aceste meleaguri din Bulgaria ar fi următoarele: Thracian Cliffs Resort (de care am povestit, deja, mai sus), cap Kaliakra, fermele de scoici din zonă, restaurantul Old Bridge din Kavarna și, mai ales, palatul și domeniul de la Balcic.
Pentru un weekend în această zonă a Bulgariei noi ne-am organizat timpul astfel: dimineața am mers la plaja Bendida Beach din cadrul Thracian Cliffs (iar în drum spre acest resort am observant că există, tot sus, pe coastă, undeva în partea stângă, un complex, la care nu am fost, cu Aqua Park – Aquapark Topola Skies – https://www.topolaskies.com/en/ , precum și diverse zone, în partea dreaptă a drumului, cu activități variate de tip echitație, tir cu pistol/pușcă/paint ball etc.) iar după amiaza am vizitat împrejurimile zonei: Cap Kaliakra și Balcic.
La Cap Kaliakra mai fusesem în 2008 sau 2009. Si acum, în 2021, am găsit locația la fel de spectaculoasă, ba chiar și mai încântătoare de privit, pentru că am prins un apus de soare superb, de pe cărările fostei cetăți și de pe terasa restaurantului amenajat acolo. Priveliștea este absolut spectaculoasă, indiferent de momentul zilei! Capul Kaliakra este situat în sudul Dobrogei și totodată în nordul coastei bulgare a Mării Negre, la 12 kilometri est de Kavarna și 65 de kilometri față de Mangalia. Această regiune se remarcă prin coastă abruptă, cu stânci verticale și înalte (70 m), ce se ,,apleacă” abrupt spre apa Mării Negre. Kaliakra este totodată o rezervație naturală, atât pe uscat cât și în apă, unde pot fi observați, în toată splendoarea lor, delfini, cormorani și alte specii de păsări sau animale marine. Capul Kaliakra se află pe ruta ,,Via Pontica”, rută reprezentativă de migrație a unei multitudini de specii de păsări, dinspre Africa spre estul și nordul Europei.
Totodată, Capul Kaliakra este reprezentativ și din punct de vedere istoric, pentru că aici se găsesc, încă, zidurile fostei cetăți fortificate Dobrotitsa, pe vremuri fostă capitală medievală a Dobrogei.
Mergând tot pe firul istoric al zonei, mai mult decât Cap Kaliakra, de data aceasta m-a impresionat Balcic-ul, pentru că aici nu mai fusesem niciodată. Practic, pentru mine Balcic-ul a fost deliciul acestei plimbări de weekend! Este senzațional ce frumos au conservat bulgarii tot acest domeniu și mă întreb cum ar fi arătat el astazi, dacă Cadrilaterul și implicit Balcic-ul ar fi rămas ale României. Am un feeling că, poate nu ar fi arătat la fel de bine!
Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Balcic : ,,Balcic (în bulgară Балчик, în turcă Balçık, în franceză Baltchik, în engleză Balchik) este un oraș la țărmul Mării Negre, în regiunea Dobrici, Dobrogea de Sud, din nord-estul Bulgariei, situat la o distanță de 42 km de Varna. În prezent este una dintre atracțiile turistice ale Bulgariei, la Marea Neagră. În perioada 1913-1940 a aparținut de Regatul României, împreună cu restul Dobrogei de Sud, în urma celui de-al Doilea Război Balcanic (iunie-august 1913). În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria. Aici se află Castelul din Balcic, reședința de vară preferată a Reginei Maria, înconjurat de o la fel de celebră grădină botanică, unicat în Europa centrală și de est, în special datorită colecției de cactuși. Datorită versanților de calcar din perimetrul său, localitatea a fost supranumită Orașul Alb. Întreaga zonă a fost numită Coasta de Argint din aceleași motive. Lângă localitate a mai existat o așezare (azi parte a orașului) numită Mumcil, în timpul administrației românești și Momchil în bulgară. Satul avea populație majoritară de etnie tătară.”
De când mă știu, am fost o entuziastă a monarhiei și a periodei interbelice așa că descoperirea domeniului de la Balcic, al Reginei Maria, a fost un deliciu pentru mine. M-au impresionat extraordinar de mult, atât palatul prin delicatețea și miniaturismul său cât și grădinile și, practic, întreg ansamblul creat de Regina Maria.
Tot conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_din_Balcic: ,, Castelul din Balcic (în bulgară Двореца в Балчик, transliterat: Dvoreța v Balcik) situat în orașul Balcic (Bulgaria) a fost o reședință a reginei Maria a României, în perioada în care Cadrilaterul a aparținut României. Clădit pe malul mării Negre, castelulul cuprinde o grădină botanică, o sală a fumătorilor, o pivniță, o chilie mănăstirească, un izvor de apă, mai multe vile rezidențiale și diverse alte clădiri. Castelul, poreclit de regină Tenha Yuva („Cuibul Singuratic” în limba turcă) este de fapt o vilă mare cu pereți albi și acoperișuri de țiglă roșie străjuite de un minaret, construită anume după planurile și gusturile Reginei Maria, de-a lungul a trei terase. Combină elemente ale stilului otoman cu cel al caselor bulgărești. Țărmul mării forma inițial terasa inferioară, cu o mică faleză, dar în anii 1950 aceasta a fost despărțită de talazurile care o săpau, printr-un dig și o nouă terasă de beton, pe care vara funcționează cafenele și restaurante. Domeniul castelului cuprinde șase case, câte una pentru fiecare copil al Reginei Maria. Tot din dorința acesteia a fost ridicat și paraclisul „Stella Maris”, în stil ortodox, unde regina se reculegea. Atât de bine se simțea în „Cuibul Singuratic”, încât regina a lăsat dorința ca după moartea ei, inima să-i fie păstrată în incinta paraclisului. Castelul a fost construit pe un teren oferit reginei de către bancherul Ioan Hrissovelonis, teren mărit prin achiziționarea de către statul român a altor terenuri vecine de la localnici. Lângă palat s-a construit un minaret, accentuând ambianța orientală. Vila “Cuibul singuratic” a fost proiectată de arhitectul E. Guneș și a fost construită între anii 1925 și 1929, lucrările fiind executate de firmele italiene Agostino Fabro (decorațiunile) și Giovanni Tomasini (zidăria, pavajul, mozaicurile și asfaltarea), sub directa supraveghere a secretarului particular al reginei : Gaëtan Denise. A doua clădire a domeniului regal de la Balcic era vila Mavi Dalga („Valul albastru” în limba turcă), compusă din 16 camere, în care se aflau apartamentele principelui Nicolae și ale doamnelor de onoare. Lângă ea se afla „Casa Suitei”, având camerele distribuite în formă de potcoavă, cu colonade spre mare și coloane spre interior. (…)La restituirea Cadrilaterului către Bulgaria, prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940, castelul a trecut din proprietatea ramurei române a familiei Hohenzollern-Sigmaringen în cea a ramurei bulgare a familiei Saxa-Coburg-Gotha (din care se trăgea și Regina Maria). În septembrie 1944, Armata sovietică s-a cantonat în castel care a fost integral prădat, inclusiv ușile și ferestrele. În anii 1950, Partidul Comunist Bulgar a decis renovarea și transformarea castelului în „casă de odihnă” pentru activiștii săi. În anii 1960 a fost transformat în muzeu, autoritățile culturale bulgare încercând să facă rost de mobilă, tablouri și icoane în stilul celor care apăreau în puținele fotografii figurând în interiorul Castelului, așa cum arăta inițial. Grădina a devenit atunci botanică, trecând în custodia Universității din Sofia. Ca locuri de rugăciune, regina și-a construit o bisericuță (inițial anglicană, religia dânsei în tinerețe), un templu bahaist numit „Maria Ruh” și paraclisul ortodox „Stella Maris”, plănuit de arhitectul Rogha Bihab, al cărui interior a fost pictat în 1930 de zugravii locali A. Damian și Papatriandafilos. În acest paraclis a fost depusă în iulie 1938, și la cererea testamentară a reginei, o casetă conținând inima sa, aceasta fiind mutată în toamna 1940, după predarea Cadrilaterului către Bulgaria, la castelul Bran și după război în tezaurul Muzeului Național de Istorie, la București.”
Pe mine m-a fascinat acest loc prin grandoarea sa… miniaturală. Pare un tărâm de basm, condensat printr-o magie aparte într-un glob de cristal. Din păcate nu am găsit un astfel de suvenir de cumpărat de acolo, eu fiind o mare colecționară de astfel de globuri de cristal, cu lichid in interior și diverse peisaje, personaje, orașe sau ipostaze surprinse, în interior. În orice caz, acest tărâm magic nu poate fi povestit sau surprins în imagini și fotografii, el trebuie văzut, simțit și trăit în realitate. Mă întreb oare care era atmosfera în perioada de glorie a castelului, respectiv pe vremea reginiei Maria. Pentru a mă putea transpune și cu alte ocazii, în atmosfera de acolo am cumpărat și ceva vinuri de la https://queenswinehouse.com/ . Sunt vinuri produse doar acolo, în ediție limitată și cu arome unice. De asemenea, există și un restaurant în cadrul acestui ansamblu de la Balcic si am văzut ca există și posibilitate de cazare în anumite vile din complex.
Unde am mancat în weekendul respetiv? Pentru că în general, pe unde mergem, ne place să simțim gustul și aromele locale, în general nu suntem amatori de locații all inclusive sau de mâncat în același loc. Ne place să degustăm și să încercăm cât mai multe variante, așa că și de data aceasta, fiecare masă am luat-o în altă parte, încercând să ne informăm de pe internet în legatura cu restaurantele. Astfel, în prima zi, am mâncat prânzul pe plaja la Thracian Cliffs iar cina la Dalboca (https://www.dalboka.ro/ro/), restaurantul deja celebru în rândul românilor, al unei ferme de midii din zona Kavarna. Aici se pot mânca diverse specialități de midii, pește, precum și preparate din carne de pui, porc, etc. Meniul este inclusiv în limba română, iar nota de plată se poate achita atât în lei cât și în leva. De asemenea, ospătarii vorbesc și limba română. Mai fusesem la Dalboca și în trecut, acum peste zece ani. Față de atunci, pot spune că deși restaurantul s-a extins și chiar s-a mai construit un restaurant, altul decât Dalboca, vizavi de ei, unul mult mai mare și cu terase supraetajate, la Dalboca, porția de midii s-a micșorat, ceea ce pe mine nu m-a deranjat deloc, fiind tocmai potrivită pentru capacitatea mea. Mâncarea este buna, la fel și berea! 😊 Totuși, atât din punct de vedere al ospitalității, cât și al gătitului de midii și al altor preparate gastronomice, rămân fidelă grecilor. Cel puțin asta este părerea mea!
În ziua următoare, la prânz, am mâncat la restaurantul Old Bridge (https://www.tripadvisor.com/Restaurant_Review-g1464872-d12967595-Reviews-The_Old_Bridge-Kavarna_Dobrich_Province.html) din Kavarna, restaurant care era foarte aproape de cazare. Mi-a plăcut foarte mult aici, mâncarea foarte bună, la fel și atmosfera și din ce am observant mesele erau ocupate în proporție de 98% de bulgari. Seara am mâncat la o terasă în Balchik, nu mai știu exact cum se numea, însă nu m-a impresionat nimic, în mod special acolo, nici mâncarea, care era destul de scumpă, nici locația.
A doua zi ne-am pornit la drum, înapoi către România. De cum am trecut granița, prin Vama Veche, ne-a întâmpinat, din nou, aglomerația rutieră autohtonă…un ,,adevărat deliciu”! Am stat cam 40 de minute, pe loc, între cele două giratorii de la Eforie Sud sau Nord, nu mai știu exact care. Deși autostrada A2 nu a mai fost la fel de aglomerată și presărată cu accidente ca la venire (asta pentru ca ne-am întors într-o zi de luni și nu duminica), drumul de întoarcere a fost, totuși, crunt, pentru că a trebuit să parcurgem într-o singură zi, atât distanța dintre Kavarna și București, cât și distanța București – Poiana Brașov. În concluzie, pot spune că deși România este o țară de un pitoresc suberb, acesta pălește și se ofilește, fiind sufocat de aglomerație, de nesimțirea și tupeul conaționalilor! Orice drum devine un real coșmar! Deși ador să călătoresc și să descopăr locuri noi, din păcate, călătoritul în România devine din ce în ce mai obositor, indiferent de distanță sau de mijlocul de transport ales! Culmea că și călătoritul către alte țări devine neatrăgător, atunci când știi că până acolo ai de străbătut drumurile României. Păcat, mare păcat! Cum spune și vorba: ,,frumoasă țără avem, păcat că-i locuită!”
