Ce bine este să stai, din când în când și să rememorezi momentele din vacanță! Iată că scrierea acestor articole are și acest rol, să mă desprindă din cotidian și să îmi mai trimită puțin gândurile… în vacanță.
La două săptămâni de când ne-am întors, eu tot la plimbarea asta am rămas cu gândul… deci, zic să purcedem:
Costuri acces Disneyland și achiziția biletelor: Cel mai bine este ca atunci când planifici vacanța la Disneyland, să îți iei și biletele de acces înainte să ajungi acolo, pentru că altfel riști să pățești cum am pățit noi. Adică, noi am plecat spre destinație, aveam cazarea plătită, dar biletele pentru Disney nu le-am cumpărat, ne-am gândit să așteptăm întâi să ajungem și să luăm de acolo, ca să fim siguri că nu dăm banii pe bilete și apoi nu ajungem la timp. Noi ne-am gândit așa că deh, biletele pe 2 zile pentru 2 parcuri, 2 aduți și 2 copii costau, conform aplicației Disney 800 euro, adică cam cât ne-a costat și cazarea și ne-am gândit să nu dăm atâția bani și să constatăm că se întamplă să ajungem la o zi după ce avem acces pe bilet. Asta pentru că poți cumpăra bilete datate, care evident sunt mai ieftine sau bilete nedatate, care sunt mai scumpe sau abonament anual (ceea ce nu era cazul, la noi). Revenind la ce ziceam, cel mai bine este ca atunci când îți iei cazare, dacă nu iei cazare de la ei de pe site cu bilete de acces în parc incluse, măcar să îți iei și biletele de acces în parc atunci când plătești și cazarea. Cum am spus și în capitolul anterior, unde am vorbit despre cazare, este mai ieftin să îți iei cazare în locații nepartenere Disney + bilete decât cazare în hoteluri Disney sau partenere Disney cu bilete incluse.
Detalii despre costul biletelor și cazare în hoteluri Disney sau partenere Disney se găsesc aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/ Se pot face simulări exact ca pe booking. La fel și din aplicația Disenyland Paris, care se poate descarca atât în format IOS cât și Android.
Așa arată aplicația Disney pe telefon
Cum spuneam noi ne-am luat cazare și în ziua în care ajungeam la cazare, de pe drum, ne-am trezit că vrem să luăm bilete din aplicația Diseney pentru a doua zi și nu puteam, pentru că era foarte aglomerat și scria că nu mai sunt bilete pentru ziua următoare. Deci panică și groază, ne gândeam cum le spunem la copii că i-am adus până acolo, dar nu putem intra în parc pentru că nu avem bilete. Deci maaaaaare prostie că nu am luat bilete mai din timp. Peste tot scrie, atât pe site și aplicație, cât și pe toate gardurile în Disney că biletele de acces se pot achiziționa DOAR ON-LINE. Noi când am văzut că nu reușim din aplicație am trimis-o pe EU în parc la un ghișeu să trateze problema, dacă tot îi place lu’ eu să vorbește pe franțuzește. Și ce am făcut eu? Alergam de disperată prin zona de pre acces în parc, după ce treci de zona unde îți controlează geanta și treci prin niște detectoare, ca la aeroport și mă îngrozeam când vedeam că scrie peste tot “ACCES TICKET ON-LINE ONLY”. Șoc și groază mai ales că toate ghișeele de unde puteai cumpăra bilete in 2019 erau acum închise. Tot învârtindu-mă pe acolo am găsit un singur ghișeu de-ăsta la care era o tanti – ghișeul pentru persoane cu dizabilități. Și am mers acolo și am explicat că încercăm să luam bilete pentru parcuri cu valabilitate începând cu a doua zi, dar nu putem, am întrebat de unde putem lua și răspunsul a venit senin: de aici! În momentul ăla m-am simțit ca Wendy în Peter Pan și aproape am început să cânt acolo “I can fly! I can fly! I can fly!”. Așadar, am luat biletele în format tipărit și am avut grijă ca două zile să nu le pierdem. Au un cod QR pe ele și cu acela intri pe la turnicheți, ca la metrou. Dacă le luam on-line se încărcau automat în aplicație și scanai codul cu telefonul, deci era mult mai simplu, dar bine că am reușit și așa. Prețul pentru bilete se găsește pe site și în aplicație. Revin și recomand din nou, neapărat de luat biletele on-line în momentul în care îți planifici vacanța sau când achiți cazarea, mai ales dacă plănuiești să mergi în weekend.
Noi, de fiecare dată am mers în parcuri în timpul săptămânii marțea și miercurea în 2019 și miercurea și joia acum, în 2022. Iar in 2010 am fost în luna ianuarie când oricum era gol… În weekend-uri nu am încercat niciodată pentru că știm că te calci în picioare. Bine, și anul ăsta a fost foarte aglomerat pentru că am nimerit într-o perioadă în care și la francezi era vacanță pentru copii, așa că în parcuri era pliiiiin de francezi, deși la Disney în general sunt mai mult turiști (în 2019, ne-am nimerit în perioada Roland Garros-ului și pe lângă că la dus am mers cu Simona Halep în avion, în Disney ne-am nimerit cu Serena Wiliams, dar asta e altă poveste). Așadar, legat de perioada în care e bine să mergi la Disneyland recomand să cercertezi atent înainte și să nu fie și la ei vacanță pentru copii, nu weekenduri, nu lunile iunie, iulie, august. Ca moment al săptămânii, evident, am zis deja, nu în weekend-uri și nici lunea și vinerea nu-s o alegere fericită. Din punct de vedere al vremii aprilie-mai și septembrie- octombrie sunt cele mai ok luni din an, pentru că și vremea e relativ ok, dacă nu nimerești ploaie și e mai puțin aglomerat decât vară. Nouă ne-a plăcut și în ianuarie, era cam frig, dar măcar a fost soare și gol, nu am stat nicăieri la cozi.
Atracțiile din cele două parcuri sunt pentru toate vârstele și pentru toate gusturile. Ai și rollercoaster-e cu adrenalină și ride-uri și atracții pentru cei cărora nu le place adrenalina. Disneyland Paris este format din 2 parcuri, de aceea e bine să îți iei bilete pentru 2 zile cu acces în ambele parcuri, pentru că o singură zi nu îți ajunge să le parcurgi pe ambele. Există Disneyland Park și Walt Disney Studios. Detalii despre fiecare se găsesc aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/destinations/disneyland-park/ și https://www.disneylandparis.com/en-usd/destinations/walt-disney-studios-park/ Este bine să studiezi un pic harta, dacă nu ai mai fost și nu ai idee în ce ordine să mergi prin fiecare, pentru că fără un plan dinainte făcut, riști să te fure peisajul sau să mergi la ghici și să pierzi anumite atracții. În parc există și trenulețul care ocolește tot parcul și din care poți să cobori la anumite stații. Nu o sa insist foarte mult aici, că ar deveni interminabil articolul. Cel mai bine este să descarci aplicația Disneyland Paris care are harta interactiva, îți arată unde ești și mai ales îți arată care sunt timpii de așteptare la fiecare atracție. Pentru că da, în Disneyland cel mai rău te doboară timpii de așteptare, cozile la care se întâmplă să stai și 2-3 ore ca să te dai 30-60 de secunde în ceva… Dacă nu vrei să stai la coadă, există la anumite atracții cu “PREMIER ACCES” – adică poți să cumperi direct din aplicație acces rapid, doar că acesta costă, în funcție de atracție între 7 euro și 16 euro de persoană, per ride. Noi am luat și dintr-astea, pentru că nu aveau copiii răbdare să stea la coada 2 ore. Ne-au cam ruinat, pentru că, de exemplu, la Nemo, 4 premier acces x 16 euro = 64 de euro, la fel si la Remmy (Ratatouille) și pe la altele, deci la un calcul simplu, pe lângă cei 800 euro pentru biletele de acces general am mai decartat câteva sute de euro și pe premier acces. În 2019 exista abonament pentru premier acces, era mult mai ieftin așa, că plăteai o sumă fixă și de banii ăia puteai să sari coada de câteva ori per atracție, acum se plătește de fiecare dată când nu stai la coadă. Intrările pentru premier acces sunt separate de restul cozii, practic te scoate direct în față. După ce cumperi din aplicație premier acces, îți apare un cod QR pe care îl scanezi la intrare, pe care aplicația ți-l arată că e valabil într-un anumit interval orar. Practic tu cumperi premier acces, poți să te plimbi sau să faci altceva și când devine activ codul, mergi și intri direct fără să stai la coadă. Cum ar veni, exact vorba ,,dai un ban, dar stai în față”.
Paradele sunt la intervale regulate de timp (cred că din 2 în 2 ore), doar in Disneyland Park. Poți afla când sunt parade tot din aplicație. Înainte de parade se închid anumite zone din parc, respectiv zonele prin care vor circula carele. Paradele sunt WOW, mai ales pentru copii, însă se face foarte mare aglomerație în timpul lor. Noi, de obicei mergem la o singura paradă într-o zi iar în timpul următoarelor, preferam să mergem la atracții, pentru că în timpul paradelor scade timpul de așteptare. Toată lumea cască gura la paradă deci în ora aia se mai micșorează cozile la ride-uri. La fel și la restaurante, ai mai multe șanse să găsești o masă în timpul paradelor. De neratat, în această perioadă, este show-ul de lumini care începe la orele 22:55, din Disneyland Park. De la 22:55 la 23:00 este un spectacol cu drone – Disney D-Light, iar de la 23:00 Disney Illuminations – un show cu proiecții, muzică și artificii. Ambele se desfășoară lângă castelul central din Disneyland Park și pentru ambele este bine să mergi să îți ocupi un loc cu vreo oră înainte (când spun loc, mă refer la un spațiu pe care să stai în picioare sau pe jos sau dacă ai mare noroc poate găsești și o băncuță sau măcar o bordură). Spectacolele acestea de lumini sunt cu adevarat magice, mai ales pentru că parcul a împlinit 30 de ani în martie și de aceea sunt atât de speciale anul ăsta aceste show-uri, ele având tematică aniversară, ca tot parcul, de altfel. O altă paradă care merită să nu fie ratată este cea de la 17:30 – Disney Stars on Parade. Este parada la care apar toate personajele Disney si este cea mai spectaculoasă paradă cu personaje, din zi.
Legat de întrebare ce mâncăm și unde mâncăm în cadrul celor două parcuri, există mai multe răspunsuri posibile. Poți să mănânci de la pachet, dacă vrei și dacă te ține să cari toată ziua după tine și mâncare și băutură, poți mânca de la fast food (care predomină la fiecare pas), poți mânca la restaurante fast food care au și mese (noi de obicei asta am ales, sunt câteva cu pizza și paste unde găsești masă la orice oră) și mai poți mânca la restaurante unde comanzi a-la- carte, doar că acestea sunt câteva și nu găsești mese decât dacă ai făcut rezervare cu 2 luni înainte. Noi am reușit să mâncăm și la un astfel de restaurant în 2019,în zona de la pirați, fără să avem rezervare. Atunci am stat și am așteptat la ușă și am prins masa unor persoane care aveau rezervare, dar nu s-au prezentat. Anul ăsta nu a fost chip de așa ceva, toată lumea era prezentă 🙂 Detalii despre mâncare și restaurante în Disney se găsesc aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/dining/dining-at-disneyland-paris/
La acest capitol aș mai avea de adaugat ceva de neratat – spectacolele live din Walt Disney Studios. Și acestea sunt la ore fixe și la acestea trebuie să te organizezi astfel încat să prinzi loc în sală, dar merită așteptarea. Noi anul ăsta am fost pentru prima dată și am rămas impresionați, mai ales de spectacolul Mickey and the Magician, dar si de Disney Junior Dream Factory. Aceste spectacole au loc în niște săli impresionante de teatru și se desfășoară live și interactiv cu actori și personaje Disney. Și pentru acestea se pot lua bilete, dacă plătești în plus, ca să îți rezervi loc în sală. Noi am avut noroc și am găsit locuri fără să plătim în plus. Mai multe informații despre aceste spectacole se găsesc aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/entertainment/walt-disney-studios-park/
În ambele parcuri (mai ales in Disneyland Park) abundă magazinele de la care poți cumpăra tot felul de suveniruri, de la bomboane, jeleuri, prăjituri și până la jucării, haine, bijuterii, ceasuri, veselă, prosoape etc., toate cu tematică și personaje Disney. Prețurile sunt pe măsură, dar și obiectele sunt cu adevărat foarte frumoase, mai ales plușurile și jucăriile pentru copii. Ca să nu ,,cădem în păcat sau exces”, noi le-am explicat fetelor că au voie să își cumpere câte o amintire doar în ultima zi, la plecare. E bună strategia asta ca să nu stai să cari și punga cu cumpărături prin Disney. Iar dacă ai uitat să iei ceva, mai este un magazin imeeeens și după ce ai ieșit din Disney, lângă cinematograful Gaumont, de acolo poți cumpăra aceleași lucruri, la aceleași prețuri ca și în Disneyland,acest magazin fiind accesibil și atunci când nu ai bilete de acces pentru cele doua parcuri.
Ce nu am precizat, dar ar fi cazul, înainte să închei acest capitol este că ambele parcuri se deschid la orele 9:3o pe modul acces general, adică pentru cei care au bilete normale, dar se deschid de la 8:30 pentru cei care sunt cazați la hoteluri Disney sau care au bilete mai speciale. Practic aceștia au acces cu o oră mai devreme în parc și își pot începe ziua fără cozi. Pentru cei care intră la 9:30 coada se formează deja de la 9 fără, deci oricum ar fi, ziua o începi cu stat la coadă, dar pe cuvânt că merită. Oricum, recomandat este să vii cât mai de dimineață, la prânz fiind cea mai mare aglomerație peste tot.
Ca și ore de închidere, Disneyland Park se închide după ce se termină paradele de seară, cam pe la 23:20 când toate mulțimile se scurg către ieșire. Pe site este precizat că se închide la 23:00, este adevărat că atracțiile se închid toate la acea oră, iar altele chiar mai devreme. Pentru atracții trebuie consultat orarul la fiecare în parte. Walt Disney Studios se închid mai devreme, respectiv la orele 20:00. Detalii aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/calendars/park-hours/
Cam atât pentru acest capitol. Ar mai fi multe de povestit, dar rămân la ideea că cel mai bine este să vezi cu ochii tăi și atunci acest articol trebuie să fie doar un teaser 😉
Capitolul I – Impresii generale și detalii despre cazare (acces, împrejurimi, costuri)
N-am mai apucat să scriu de ceva vreme, nu pentru că nu mi-aș fi dorit, ci pentru că fie am fost plecați, fie am fost între plecări, ceea ce pentru mine însemnă o groază de treburi, de liste, de “to do”-uri, de bagaje, cumpărături și toate cele. Când să mai am timp și de scris altceva decât liste cu lucruri pe care le am de făcut și pe care este imperativ necesar să nu le uit?
Pentru că multă lume m-a întrebat cum este să mergi în Disneyland cu copiii, unde e bine să te cazezi, care sunt costurile și toate cele, m-am hotărât să scriu acest articol.
Pentru noi (adulții), anul acesta a fost a treia oara când am mers la Disneyand. Prima oară am mers în 2010, când am legat o zi de mers in Disneyland, de o ședere în Paris (eram cazați în Paris). De menționat că atunci am mers în luna ianuarie, când era destul de frig, maxim cam 10 grade Celsius în Paris, dar, pe de altă parte, a fost ideal pentru că în Disneyland era semipustiu și nu am stat deloc la cozi, la atracții. Totodată, atunci am fost foarte “greu de ucis”, pardon de convins, să “pierd” o zi în Disneyland în loc să vizităm Parisul. Cu toate că eu eram, practic, a cincea oară în Paris în 2010 (pentru că fusesem prima oară în 2005, iar apoi mi-a plăcut atât de mult încât am revenit și în următorii 3 ani consecutivi, respectiv în 2006, 2007, 2008, în medie cam 7-10 zile de fiecare dată), nici de data asta nu aș fi vrut să ratez plimbările prin orașul luminilor, pentru o zi în Disneyland, unde credeam (fără să fi mers vreodată), că este “prea pentru copii” și că totul este butaforie, totul este artificial… Așadar, greu m-au înduplecat partenerii de excursie să mergem cu toții la Disneyland, după ce îi plimbasem (eu având deja rol de ghid), în prealabil, pe la toate bisericile și castelele și muzeele din Paris. Chiar mă cam amenințau, după câteva zile: ,,Dacă iar ne duci cu 2 trenuri, 5 metrouri, 3 autobuze, un vaporaș și un funicular să vedem o biserică sau un castel, nu mai plecăm de la hotel nicăieri cu tine!” (îi plimbasem și prin afara Parisului, bine-nțeles că nu ratasem nici Versailles-ul, nici Chateau de Vincennes și alte cele care sunt toate cam la o ora de mers cu trenul în jurul Parisului). Așa că după multe insistențe din partea lor, am zis, bine, hai o zi și la Disneyland. Și, în ciuda faptului că mă setasem că nu e de mine și că nu o să-mi placă, ghici ce! Pâna la urmă mi-a plăcut! Și ulterior, chiar asta povesteam cuiva, care îmi spunea că se grăbește să ajungă la Disneyland cu copiii până nu vor fi “prea mari“ ca să le mai placă acolo: eu nu cred că există conceptul de “prea mare“ pentru Disneyland! Mie cred că mi-ar plăcea și la 60 și la 80 de ani și la oricâți ani (ca vorba aia au acces prioritar pentru persoanelor cu dizabilități), cu condiția să mă mai țină încheieturile, oasele și bastoanele la vremea aia. În schimb, consider că poți fi “prea mic“ pentru Disneyland, deja sub vârsta de 5 ani cred că e obositor pentru un copil, să tragi 2 zile prin parcurile alea, de el. Dacă vrei să vezi și paradele de lumini și artificii care încep la 23:00, atunci e clarr, cu cât copilul e mai mic, cu atât și șansele să reziste până la orele alea se diminuează semnificativ. Cred că vârsta ideală ar fi undeva de la 5-6-7 (mai ales 7) ani în sus. De ce? În primul rând pentru că la vârste mai mici obosesc repede și nu au răbadare să stea la cozi și să se plimbe prin aglomerația de acolo, în al doilea rând pentru că înainte de 5 ani sigur nici nu își vor mai aminti unde au fost și cum a fost și în al treilea rând pentru că sunt anumite atracții unde nu te primesc dacă nu ai o înălțime medie de 100-120-140 cm (depinde de la caz la caz). Eva, de exemplu când a fost în 2019 nu a avut voie sa se dea în Hyperspace Mountain. Anul ăsta pentru că a mai crescut a avut voie, ea având acum 138 cm, iar la Hyperspace Mountain înălțimea minimă admisă este de 120 cm. Pe de altă parte, nici anul ăsta nu a avut voie in Indiana Jones and the Temple of Peril, unde înălțimea recomandată este de la 140 cm în sus. Îi lipseau 2 cm. Ea este maaaaare amatoare de roller coaster-e și vrea neapărat să se dea în toate. Și când spun asta, chiar vorbesc serios, ea se dă în cele mai “adrenalinoase“ chestii în care eu mor de frică iar ea e cu zâmbetul pe buze de parcă doar se plimbă prin parc. Anul trecut în Garda Land, in Italia, s-a dat în niste drăcovenii în care eu nu am avut curaj să mă urc. Deci, trebuie luată în calcul și “predispoziția“ copilului pentru așa ceva. Thea este invers. Deși avea voie în unele, având înălțimea necesară, nu a vrut să se dea pentru că îi era teamă. Ei nu îi plac cele care merg repede, cum de altfel ei nici artificiile și chestiile care fac zgomot nu îi plac, motiv pentru care și în timpul paradelor trebuia să stăm mai în spate, pentru că începea să plângă la orice chestie care făcea poc sau care avea un zgomot prea puternic.
Așadar, revenind la excursia de anul acesta: pentru că eram hotărâți de anul trecut că asta vrem să facem în vacanța de Paște, în ianuarie, după ce am luat pulsul pandemiei, ne-am rezervat cazarea prin intermediul aplicației Booking. Ne-am luat cazare cu posibilitate de “free cancelation“ cu până la o săptămână înaintea sosirii, ca să fim siguri că nu prindem restricții sau altceva. Pentru că am mai stat cazați lângă Disneyland și pentru că știm cam cum e “harta“ în această zonă, nici de data asta nu ne-am luat cazare la vreun hotel Disney. Din punctul meu de vedere nu are rost, pentru că sunt excesiv de scumpe și în afară de faptul că beneficiezi de acces în parc cu jumătate de oră mai devreme decât cei care nu sunt cazați la ele și, eventual, ceva întâlniri în hotel cu personaje Disney, în rest nu oferă niciun beneficiu, pentru scorurile de cazare pe care le au. Nici măcar nu sunt situate în interiorul parcurilor, ci tot în imediata vecinătate, unde ne-am cazat si noi. În 2019 am stat la hotel l’Elyse, care și asta e destul de scump și nu e nici hotel Disney, dar frumos, cu mic dejun inclus, situa exact langa statia de RER Val d’Europe. Acest hotel https://www.hotelelysee.com/ îl recomand familiilor care vin cu un singur copil și au suficient loc într-o camera dubla de hotel, care poate fi și cu doua paturi matrimoniale. Totodată îl recomand celor care vin cu avionul, pentru ca asigură shuttle bus gratuit atât de la aeroport cât și către Disney. În plus dacă vrei să circuli cu transportul în comun, de la sau către aeroport/Paris, este perfect pentru că așa cum am mai spus, este exact lângă stația de RER Val d’Europe. Totodată este doar peste trecerea de pietoni de intrarea în centrul comercial Val d’Europe https://val-d-europe-en.klepierre.fr/ , acesta fiind un mall imens care se întinde pe cațiva kilometri buni de parcurs de la un capăt la altul și care are in interior și acvariu https://val-d-europe-en.klepierre.fr/stores-restaurants/aquarium-sea-life/ și magazin Auchan și restaurante și de toate.
Anul acesta nu am mai stat la hotel l’Elysee, pentru că am găsit o cazare mult mai convenabilă pe Booking, tot in aceeași zonă, ba chiar pe aceeși strada – Cours du Danube (cursul Dunării) – stradă care practic dă ocol centrului comercial mai sus menționat. Am stat aici: http://www.booking.com/Share-lVMvlH – într-un apartament de 60 mp2, cu două dormitoare și living, balcon cu vedere spre Disneyland, baie cu duș și bucătărie. Apartamentul este complet mobilat și utilat cu absolut tot ce este necesar, eu chiar spuneam că îmi place atât de mult încât m-aș muta acolo pe o perioadă nedeterminată. Cu siguranță dacă vom mai merge la Disneyland sau în Paris, tot acolo vom sta. Pentru noi este ideal! Am stat 5 nopți, iar ca și preț, tot acest apartament este mai ieftin decât o singură cameră la hotelul mai sus menționat. Nu mai spun ca la parterul blocului este și o patiserie – Boulangerie și că dimineața direct acolo mă propteam să iau ceva pentru micul dejun, pentru că totul este proaspăt făcut și mirosul de prăjituri, croissante si alte minuni te lovea în moalele capului imediat deschideai geamurile. De asemenea, în prețul apartamentului beneficiezi și de parcare gratuită în subteranul blocului, totul frumos, cu telecomanda la garaj și tot ce trebuie. De data asta, noi am mers la Disneyland cu mașina, nu cu avionul. Este pentru prima oară când am mers în Franța cu mașina din România, dar asta va fi o poveste separată, pentru un capitol următor. Revenind, la cazare, cum spuneam acest apartament este ideal pentru noi. Preturile pot fi consultate în link-ul de mai sus. Ca și localizare, apartamentul este ideal situat într-un bloc din imediata apropiere a centrului comercial Val d’Europe și pe lângă patiserie, tot la parterul blocului, este situat și un restaurant franțuzesc – l’Interpret. Apartamentul este la etajul 4 al blocului, ceea ce este minunat pentru că seara se poate vedea spectacolul din Disneyland direct din balcon. Ceea ce nu a fost minunat pe perioada șederii noastre a fost că nu functiona liftul și a trebuit zilnic să urcăm și să coborâm de câteva ori pe zi plus doi copii 😊, cele 4 etaje, plus subsol când mergeam la mașină. Însă, în mod normal, liftul funcționează. A făcut o excepție doar pentru perioada șederii noastre, s-o fi gândit că ne prinde bine niște mișcare, mai ales cu bagajele la sosire și la plecare (4 troller-e plus alte sacoșe și acarete). Totodată, apartamentul este excelent situat lânga Place de Toscane – o piațetă plină de restaurante de toate națiile (noi am mâncat preponderent la italienesc și spaniol; cea mai bună mâncare italienească din toată viața mea am mâncat-o la restaurantul Nonno e Nonna din această piațetă – https://serris.nonnaetnonno.com/en/ , asta în condițiile în care am mâncat de multe ori chiar în Italia, la mama ei cum s-ar zice – însă povestea despre mâncare va urma într-un capitol viitor), piațetă prin care se face și accesul în tot pomenitul centru comercial Val d’Europe (intrarea din Place de Toscane dă direct spre acvariul Sea Life din mall, spre carouselul pentru copii și spre restaurantele din mall). Legat de mâncare, nu o să insist prea mult, pentru că așa cum am spus există o maaaaaaare varietate de restaurante și magazine în zonă, astfel încât poți alege după pofta inimii sau a papilelor gustative unde să mănânci sau de unde să cumperi și să prepari în bucătarie (dacă simți că ai vrea neaparat să bucătărești și în concediu; eu nu am simțit această nevoie, din bucătarie am folosit doar mașina de spalat vase pentru farfuriile in care mâncam mâncarea de la patiserie la micul dejun și pentru paharele în care beam vinul cumparat de la Auchan seara).
Tot legat de cazare, țin să menționez că îmi place atât de mult acest orașel – Serris, din Marne la Vallee, încat ori de câte ori aș merge să vizitez Parisul sau împrejurimile, m-aș caza tot aici. Nu mai zic că m-aș muta în acest orașel…ieri, dacă s-au putea, definitiv, ireparabil și iremediabil. Sunt și voi rămâne veșnic o francofilă înrăită! Iubesc tot ce ține de această țară, însă orășelul ăsta m-a cucerit după ce m-a dezamagit Parisul. După ce am fost în repetate rânduri în Paris, acum mi se pare atât de aglomerat, de jigărit și de ponosit, încât orășelul ăsta arată ca un paradis. Ai tot ce trebuie în el, este atât de curat și de elegant (pozele atașate vorbesc de la sine) și este la doar 30 de minute de mers cu RER-ul până la Chatelet les Halles în Paris, stația nod central prin care trece orice metrou, RER și autobuz care deservește Parisul.
Așadar, recomand oricui m-ar întreba această cazare situată în Serris, lângă Disneyland. Ce am uitat să menționez. De aici de la cazare poți merge în Disneyland fie pe jos (cu o condiție fizică bună faci cam 20 de minute), fie cu autobuzul (există paremi-se liniile 37 si 46 cu care faci 5 minute până la parc), fie cu shuttle bus (aceste shuttle bus-uri deservesc în mod normal și gratuit hotelurile Adagio – care era vizavi de blocul nostru și l’Elyse și alte hoteluri; noi, în prima zi, am mers dus-întors către Disney cu acest shuttle bus pentru ca avea stație în fața blocului și am mers pe stilul ,,românesc”, adică am întrebat șoferul de unde se ia bilet, el ne-a zis că nu există bilet că este gratuit pentru cei care sunt cazați la anumite hoteluri și a zis că ne el ne ia și pe noi, dar dacă vine control putem să luăm amendă…ceea ce ne-am asumat și până la urmă nu am luat; eu una nu am văzut niciodată control în aceste shuttle bus-uri, că și în 2019 am mers cu el, dar măcar atunci nu riscam amenda pentru că eram cazați la un hotel deservit de acest bus) fie cu mașina personală (cum am mers în a doua zi de parc; cu mașina faci 2-3 minute și există o parcare supraetajată exact lângă intrarea în parc, unde te costă 2 euro pe ora parcarea). Avantajul la mersul cu mașina personală este că poți să cari mai ușor traistele cu plușuri, rochii și alte souvenir-uri pe care le cumperi din Disney, fara să te cari cu ele prin autobuz sau pe străzi. Noi de-aia am și ales să mergem cu mașina în ultima zi de parc, pentru că planificasem cumpărăturile din Disney special în această ultimă zi.
Cam ăsta ar fi, pe scurt, subiectul cazării recomandate de mine pentru Disneyland Paris. Ca să nu fie un articol infinit de lung, așa cum sunt majoritatea articolelor mele, voi reveni cu capitole ulterioare legate de această călătorie cu copiii prin Europa, cu scop principal Disneyland. Așadar, capitolele ce vor urma vor fi despre:
Capitolul V – Călătoria cu mașina spre Disneyland Paris și retur (ce am văzut pe drum și ce avantaje și dezavantaje implică mersul cu mașina plus doi copii)
Promit, așadar să revin și cu capitolele mai sus menționate pentru o bună documentare și arhivare a acestei experiențe. Nu aș ști să promit, însă, și când revin cu ele, pentru că așa cum spuneam și la început, timpul meu de scris, citit sau căscat ochii la seriale sau, pe scurt, “timpul meu de eu cu mine” este veșnic limitat. De-aia și apare scris între ghilimele că e ca și cum n-ar exista, ca dacă n-ar fi, practic nici nu este…
POZE de final de capitol:
Vedere din balcon searaHotel l’ElyseeVedere dinspre dormitoareBoulangerieVitrina boulangerieUna dintre intrările în mall
Nu credeam că, după alți doi ani de nebunie, să ajung, în 2022, să scriu despre un astfel de subiect… dar ca întotdeauna viața nu te întreabă, când te ia prin surprindere…
În general nu obișnuiesc să îmi dau cu părerea despre subiecte controversate și nici acum nu am de gând să o fac… O să îi las pe cei dornici de ,,noroială” să facă ce știu ei cel mai bine, că oricum nu ducem, absolut deloc, lipsă de astfel de oameni. Ba dimpotrivă, în ultimele zile au apărut emitenți de păreri și judecăți, mai ceva ca… ghioceii. Din punctul meu de vedere, această specie de oameni intră la categoria ,,experților de canapea”. Pentru că este deosebit de facil să emiți păreri și judecăți de valoare, din confortul casei, al canapelei sau fotoliului și din fața ecranului (fie el de televizor, laptop, tabletă, telefon sau orice altceva). Așa cum am spus și mai sus eu nu am de gând să comentez în vreun fel evenimentele recente, pentru că nu aș vrea să îngroș rândurile celor mai sus menționați. Singurul lucru pe care îl pot spune este că ceea ce se întâmplă este foarte trist și că, din punctul meu de vedere, niciun motiv pe lumea asta, nu justifică și nu scuză pornirea unui război, de orice natură ar fi el (mediatic, verbal, fizic etc.). Tocmai de aceea, consider că nici ,,lupta” dintre emitenții de păreri nu este justificată. Pentru că, din nou, ca și în perioada din ultimii 2 ani, care nici nu s-a încheiat încă și acum oamenii se ceartă și se învrajbesc între ei, generând valuri întregi de ură. Și uite așa nu facem decât să trăim permanent sub o cupolă de energii și vibrații negative. Așadar, cred că în momentul actual, cel mai indicat ar fi ca, fiecare dintre noi să ajute cum poate și cum crede sau cum îl mână conștiința, dar în tăcere, fără valuri de păreri, înjurături și judecăți de valoare la adresa semenilor.
Cred că, Recunoștința față de ceea ce avem în prezent ar trebui să fie cea mai bună lecție, desprinsă din derularea evenimentlor din ultimele zile sau chiar din ultimii ani. Eu, cel puțin, asta am ales să fac, în loc să îmi dau cu părerea. Prefer să mă bucur de viață și să apreciez fiecare clipă, la maxim, fără să fac parada judecăților de valoare pe care, dacă le emit, le emit în tăcerea gândurilor mele, fără să le îndrept către ceilalți. Am ajuns să apreciez, mult mai mult, lucrurile care păreau mărunte și garantate, pe viață, dar care, în realitate, nu sunt. Am ajuns să apreciez ceea ce până acum numeam monotonie sau rutină, dar în lumina zilelor recente am ajuns să identific ca fiind liniște, pace și armonie. Așadar, cred că zilele astea, în loc să ne pierdem timpul cu lucruri mărunte, cum ar fi violența în gînduri și verbalizare, cel mai potrivit ar fi să fim empatici, să ne ajutăm semenii, dar și să ne bucurăm de tot ceea ce, încă, avem, cu recunoștință.
Sincer, cel mai rău mă îngrijorează, lumea asta, din ultimii ani, văzută, înțeleasă și trăită prin ochii copiilor. Pentru că noi, cei care suntem adulți acum, deși am avut, poate, la vremea copilăriei dificultăți în viață și poate nici copilăria noastră nu a fost mereu roz, totuși, cred că am fost ceva mai puțin expuși la griji și preocupări legate de viață, față de cum sunt copiii din ziua de azi. Nici nu aveam noi atâta acces la informație ca acum, dar poate că asta ne-a făcut să fim ceva mai norocoși… și, de ce nu, poate uneori mai feriți de manipulare și de ceea ce se cheamă ,,agenda setting” (fenomen despre care am învățat încă din facultate și care, pentru cei care nu știu, se referă la așa ceva: https://en.wikipedia.org/wiki/Agenda-setting_theory ). Sau poate e doar percepția mea actuală asupra vieții, din postura de părinte, postură care te face să fii permanet mai atent la lumea din jur și mai îngrijorat pentru propriii copii… În altă ordine de idei, cum ar fi să îți împachetezi, în grabă, cu viața sub amenințarea morții, toata existența, într-o valiză? Și aici nu mă refer, deloc, la lucrurile materiale ci la tot ceea ce ai construit ca om, ca familie, ca armonie și mai ales ca stabilitate și ca raportare la existență și ființare (mai ales prin ochii unui copil)? Pentru că nu îmi place și n-am nici puterea necesară să caut răspuns la această întrebare, prefer să îmi împachetez gândurile, din cap, în tăcere și să le învălui în puterea recunoștinței și a bucuriei față de momentul prezentului…
În ultima perioadă nu prea am mai apucat să scriu, pentru că tot timpul meu a fost împărțit între alergătura cotidiană cu copiii, job și amenajări…interioare. Când spun ,,amenajări interioare” nu sunt deloc metaforică și nu mă refer la introspecții, meditații sau ceva atât de popular, în ultimul timp, precum ,,rezoluțiile de sfârșit de an” sau ceva asemantător. NU! Eu când spun ,,amenajări interioare” mă refer la cărat mobilă veche, șmotruit prin toată casa, montat cu cele două mâini ale mele și ale altora (și, pe alocuri, când a fost nevoie și câte un picior) mobilă, șurubel cu șurubel, așezat noua mobilă și mai ales, ce ,,îmi place mie mai mult și mai mult”, așezat haine în dulapuri și sertare, timp de câteva zile în șir. Cam așa au arătat ultimele mele două săptămâni, iar înainte de aceste două săptămâni de început de an, au fost cele două săptămâni marcate de sfârșitul de an, Sărbători, aglomerație și încununate din belșug cu muci, viroze, tuse și alte astfel de ,,minunății”. Deci, cumva, pare foarte firesc că n-am avut timp absolut deloc și de ,,amenajari interioare” pentru persoana mea, adică n-am avut timp nici să-mi ascult gândurile din cap, darămite să le mai și aștern pe foaie… Ce contează cel mai mult, este că per total, neavând totuși timp să analizez lucrurile în profunzime, mă simt fericită și împlinită. Oricum, am eu o vorbă încărcată cu o nuanță de oarecare ironie și mereu o spun, repectiv ,,fericiți cei ce n-au timp să se plictisească”, cu aluzie la faptul că cei care se confruntă cu depresia, au prea mult timp liber… Practic dacă n-ai nicio secundă să stai să te plictisești sau să te gândești, clar n-ai timp nici să intri in depresie… cel puțin la mine așa funcționează. Probabil că de aceea se și recomandă munca fizică celor care au probleme de natură…psihică.
Dar, să revenim la oile noastre sau la ,,amenajările noastre interioare”. 😊 Așa cum spuneam, am început acest an, în forță, nu doar la figurat ci și la propriu, pentru că Eva și-a dorit să îi amenajăm camera ei, în care să doarmă și să își petreacă timp singură. La cei 7 ani și jumătate ai ei, chiar cred că a fost și este, în continuare, un pas foarte important pe care a ales să îl facă. Oricum, această etapă din viața ei a venit la pachet și cu alte preocupări, despre care voi scrie cu o altă ocazie (de-alea cu ,,mi-a zis X la școală că sexy înseamnă și că sex înseamnă și că etc. și etc., motiv pentru care acum citesc această carte:
Legat de amenajarea camerei, am avut noroc că a existat suficient spațiu, aici, în Poiană, unde am putut face asta. Atât la București, cât și aici, până în prezent, ambele fete au dormit cu mine. La București aveau camera/dormitorul lor, dar tot cu mine dormeau. Aici nu aveau un dormitor al lor ci un dormitor al nostru, unde ele dormeau cu mine. Acum au și aici un dormitor și o cameră doar a lor, unde, deocamdată doarme doar Eva, singură, Thea dormind, încă, în aceeași cameră cu mine, dar în patul ei. Amenajarea camerei a durat, în total, cam două săptămâni. Întâi am comandat mobila, care a venit încă de anul trecut și pe care am depozitat-o într-o camera, așteptând momentul în care aveam unde să o montăm. Apoi a trebuit să golim una din camerele de la ultimul etaj și să cărăm de acolo toată mobila antică și vai de ea, care se afla în această casă. Apoi a trebuit să facem curat după toată cărătura, apoi să montăm noua mobilă, apoi din nou curat post montare și în cele din urmă să așezăm lucrurile în noua mobilă. După o ultimă tură de curățenie pot spune că, în sfârșit, simt că e totul ok și am sentimentul ăla de a respira ușurată că ce bine și ce ordine și ce frumos este în noua cameră. Aproape că, pentru prima data în ultimii 5 ani, aș putea spune că încep să mă simt ,,ca acasă” în această casă din Poiană… Să sperăm că, o dată cu înfiriparea acestui sentiment al meu nu va trebui să ne mutăm subit, din nou și de aici, pentru că de prin 2009 încoace, pare că suntem atinși de această ,,profeție”: cum amenajăm/renovăm o casă/apartament, cum trebuie să ne și mutăm. În ultimii acești 13 ani (poftim noroc!) am amenajat 3 apartamente și după ne-am mutat. Acum am amenajat această casă, care nu este a noastră, care este foarte veche și are nevoie de foarte multe renovări și îmbunătățiri, dar nefiind a noastră ne-am ferit să investim în ea. Iată că, în cele din urmă, am făcut ceva investiții, deloc ieftine (în ziua de azi nici mobila de la Lidl sau Ikea nu mai este ieftină). Sper ca acest lucru să nu fie, din nou, un trigger care să declanșeze o nouă mutare, pentru că sincer, nu mai suport! Am și zis că nu mai vreau să mă mut decât cu condiția ca următoarea mutare să fie într-o casă pe pământ, cu curte și priveliște spre munți, casă care să fie proprietatea noastră, în județul Brașov, că în București avem apartamentul nostru, frumos și cu trudă amenajat, care stă… gol. M-am săturat, până peste cap, de mutări și amenajări! Vreau să rămân doar cu alergătura cotidiană, care nici aia nu e puțină, absolut deloc! Mai nou după ce că fac drumul Poienii să le iau de la grădi și școală, îl mai fac și ca să le duc fie la balet, fie la gimanstică ritmică, fie la dentist, fie la schi, fie la și fie la, astfel că am ajuns să am, nici eu nu mai știu câte joburi, bine-nțeles neplătite, în afară de cel clasic de la care nici nu sper să îmi mai apuc pensia…😊
O dată cu amenajarea camerei Evei m-am trezit că mă confrunt și cu niște mixt feelings… Pentru că, deși m-am bucurat de mutarea Evei ,,la” camera ei, acest eveniment m-a făcut totuși să realizez cu o ușoară teamă și cu o panică ceva mai mare că a crescut și că începe să își dorească să se desprindă de mine… Când mă așez noaptea în pat, lângă soră-sa și văd patul ei din cameră, rămas gol, mi se pune un nod în gât. Deși știu că este în aceeași casă cu mine, la doar un etaj distanță, îmi este, totuși, greu să accept că nu mai este la o aruncătură de braț distanță de mine și că nu o mai pot privi după ce adoarme… Pentru mine, cel mai minunat și savuros moment al zilei este să le privesc chipurile angelice seara, după ce adorm. Acela este momentul cu cea mai intensă plenitutdine din viața mea, momentul în care mă simt, ca într-o rugăciune, recunoscătoare pentru tot ceea ce sunt și pentru tot ceea ce am primit! Așa că, acum îmi e puțin mai greu să îi spun noapte bună, să o pup, să o îmbrățișez și să o las singură în camera ei. Știu! Așa sunt eu mai ,,defectă”, poate, decât alte mame și când spun asta chiar nu vreau să judec pe nimeni (nici măcar pe mine, pentru că am atâtea alte ocazii să fac asta). Știu că sunt copii care dorm singuri în camerele lor de când se nasc și există studii care spun că așa e cel mai bine, precum există și studii conform cărora cosleeping-ul ar fi mai sănătos. Eu, însă, nu m-am bazat atât de mult pe studii în viața mea de părinte, ci mai ales pe instinct și pe ceea ce am simțit. Și, în continuare, cred, cu tărie, că a fi mama este mai mult și mai mult despre a fi și despre a simți! Încă de când iei decizia de a deveni mama, cred că cel mai bine este să o iei sau nu, strict dacă SIMȚI să faci asta. Deci clar, pentru mine, a fi mama este despre a simți din adâncul ființei tale cum țâșnește un izvor de iubire, care vrea să iasă afară și să se reverse necontenit și necondiționat către o ființă care nu îți aparține, dar căreia îi vei aparține pe veci…
Așadar, da, sunt plină de mixed feelings legate de mutarea Evei ,,la” camera ei! Recunoștință pentru că a ajuns la etapa asta, bucurie că e curajoasă și doarme singură acolo, chiar dacă știu sigur că uneori, mai ales atunci când visează urât, ar avea nevoie să îi fiu alături, panică pentru că uneori mă trezesc noapte și mă acomodez greu cu gândul că nu e și ea lângă mine, dor de clipele când era bebelaș, clipe care au zburat atât de repede… Și uite așa nici nu aș putea să enumăr sau să identific foarte clar tot ceea ce simt sau toate trăirile mele, legate de mutarea ei. În mod clar, încă savurez momentele cu Thea, care doarme tot cu mine în cameră. Deși mă trezește des, peste noapte și uneori mă supăr pe ea că ziua sunt zombie și nu mă lasă nopțile să dorm, totuși mă bucur că la 5 ani, ea e încă mică și îi place să se cocoloseașscă sub pătură, în căldura brațelor mele și că ăsta e primul lucru pe care îl face, dimineața când se trezește (dar și noaptea când se trezșete și se urcă peste mine în pat, mai îmi aplică câte un cot sau câte un călcâi, strategic, între ochi sau în moalele capului, iar dacă dorm pe burtă se urcă în spatele meu ca un rucsac…cineva știe că duc dorul drumețiilor cu rucsacul în spate 🙂 ). Se pare că după atâția ani de mămicie am învățat să savurez fiecare moment! Chiar dacă uneori mă plâng sau am senzația că parcă mi-ar cam veni să îmi iau câmpii pentru că nu am deloc timp și de ,,eu cu mine”, totuși, am înțeles cât de repede trec toate astea și cât de imposibil de revenit la aceste momente va fi, indiferent de cât de intens și dureros va fi dorul de ele… peste ani și ani..
Copil magic, nu îmi vine să cred că au zburat deja 5 ani alături de tine! Cel mai lipicios copil al meu, care s-a lipit ca un pansament de sufletul meu, exact în locul unde era rana mai adâncă și exact în momentul potrivit! Cel mai energic copil, Big Bang-ul familiei, Mugla din Poiană (adica varianta feminină a lui Mowgli), teroarea pisicii și a cățeilor, cel mai îndârjit și încăpățânat copil, dar, în același timp și cel mai inimos, darnic și sufletist, Thea este definiția dragostei în stare pură! Un dar divin, ca toți copiii! I se potrivește de minune numele Thea, varianta scurtă de la Dorothea, ,,Theon” însemnând în greacă ,,Dumnezeu” iar ,,Doros” – ,,dar”, practic Dorothea însemnând ,,darul lui Dumnezeu”, iar ,,Thea” traducându-se din greacă, în ,,zeiță”… Numele ei mi-a venit așa, ca o șoaptă de la Dumnezeu, în minte, pe când eram pe malul mării, în Grecia și tocmai aflasem că este posibil să fie fetiță. Și nu știu cum, din neant și din senin, fără să caut în vreun fel anume, mi-a venit în minte acest nume, fără să știu la momentul respectiv care ar fi semnificația lui… Cert este că i se potrivește, de minune! Pentru mine este un dar de la Dumnezeu, la fel ca toți copiii mei, un dar ce însuflețește totul în jurul său și care, atunci când își pune mâinile în jurul gâtului meu și îmi spune ,,te iubesc, mami!” mă face să am senzația că zbor și că simt ce gust are cea mai pură dragoste din univers!
Tocmai am primit o porție dintr-asta de dragoste pură, vitamină pentru suflet, când am mers să îi fiu alături la grădi, în momentele în care și-a serbat ziua alături de colegi și de educatoare. De câte ori mă vede, strigă cât o ține glasul ,,Maaaaaaami!”, fuge și se aruncă în brațele mele cum se aruncă bila în popice! În momentele alea, în sufletul meu are loc un spectacol de artificii, simt efectiv că îmi explodează pieptul de fericire, e o senzație care nu se poate descrie în cuvinte, o senzație ce se poate doar simți, trăi și chiar… mirosi! În mod cert fericirea are și miros, pentru mine fiind asociată cu aroma de bebelușo-copiluț! Chiar mă întreb, cu ușoară anxietate, ce o sa mă fac eu când vor crește ele două și nu vor mai fi atât de darnice cu îmbrățișările și nu mă vor mai lăsa să le strâng la piept atât de des. Dar, mai e până acolo, știu că timpul zboară, dar nu vreau să mă gândesc, acum, la asta…
Azi este desprea EA, despre ThEA și încă sunt emoționată după ce am revenit de la grădiniță, de la grupa Theei, unde am sarbătorit-o pe… EA. Pe minunea asta mică de copil, cu lipici în suflet și sclipici în priviri, care tocmai a împlinit 5 ani. Sărbătorirea zilei ei de naștere, în cadrul grădiniței Waldorf, m-a impresionat enorm și mi s-a părut foarte profundă, de-a dreptul magică, făcându-mă să mă felicit, încă o dată, că am ales pedagogia Waldorf pentru fete.
În grădinițele Waldorf, sărbătorirea zilei de naștere se face într-un mod cu totul special. Sărbătoritul se așază pe un scăunel, înconjurat de ceilalți copii, iar educatoarea începe să spună o poveste, totul începând cu cântecelul ,,Vine o poveste, vine de departe, noi mereu o ascultăm…”. Apoi se aprinde o lumânare și se aude o muzică de clopoțel și începe, ca prin magie povestea, în acest caz fiind una specială, cea a Zilei de Naștere. În această poveste, foarte, foarte profundă, se povestește despre copilul suflet care este sus în cer, alături de alți copii suflet, băieței sau fetițe. În jurul lor este numai iubire, lumină, căldură și… îngeri. Corelat cu realitatea grupei, sărbătoritul trebuie să își aleagă dintre colegi un înger, care îl va ocroti și îl va călăuzi în călătoria spre pamânt, spre familia aleasă, de copilul suflet. Apoi povestea merge mai departe și ne spune cum de-odată, copilul suflet simte un dor imens de mamă și îl roagă pe îngerul său păzitor să îl lase să meargă pe pământ, la mama aleasă. Îngerul îi spune că îl va ajuta și că va coborî împreună cu el, doar că o dată ce va căpăta ochi de copil, nu va mai putea să îl vadă pe înger cu ei, dar acesta îi va fi totuși alături în toată călătoria sa pe pământ. Apoi, alături de înger, copilul traversează universul, primind, pe rând binecuvântarea Soarelui, a Lunii și a altor stele, care îi vor lumina calea și îi vor deschide poarta către pântecul mamei. Și aici, povestea este corelată în realitatea grupei și sărbătoritul își alege dintre colegi un Soare, o Lună, iar restul copiilor sunt stele. Sărbătoritul are pe cap o coroană curcubeu, îngerul o coroană de înger, Soarele o coroană cu soare, Luna cu lună, iar restul copiilor poartă niște diademe de stele. Apoi toți copiii se țin de mâini și se învârt prin clasă, simbolizând călătoria copilului suflet către pământ, alături de înger, pentru ca apoi să treacă pe sub o boltă, spre a ajunge în pântecul mamei. Apoi sărbătoritul se asează pe scaun lângă mamă și povestea spune că se aude o muzică magică și că a venit momentul să se nască. Apoi se aprinde câte o lumânare pentru fiecare an al copilului și se întreabă mama ce a făcut copilul la fiecare vârstă. Apoi copilul suflă în lumânari și își pune o dorință, iar colegii îi fac urări și cadouri. Atât de frumoasă mi s-a părut această sărbătorire și atât de încărcată emoțional! Povestea, numită ,,Povestea zilei de naștere”, este aceasta și sper ca într-o zi să găsesc și eu cartea de cumpărat: https://www.librariasophia.ro/carti-Povestea-zilei-de-na%C8%99tere-Voiculescu-Elena-Mery-so-13860.html
M-am bucurat să fiu alături de Thea astăzi la grădi și mă bucur în fiecare zi că m-a ales să îi fiu mamă! Cel mai de preț dar al universului sunt copiii care te aleg să le fii părinte. Pentru darul ăsta, consider că nu poți mulțumi niciodată îndeajuns. Chiar dacă nu ne aparțin, în mod paradoxal, copiii sunt, totuși, cele mai frumoase daruri, din viața noastră!
Acestea fiind zise nu pot să spun decât că ,,Te iubesc minune lipicioasă, cu ochi de viezuraș și îți mulțumesc pentru fiecare clipă, din cei 5 ani din viața ta, pe care mi-ai dăruit-o, prin prezența ta!”. Cuvintele sunt de prisos! Mă îmbăt zi de zi cu iubirea primită de la copii și nu este chip să mă mai reabilitez vreodată, motiv pentru care nici nu găsesc cuvintele potrivte pentru a descrie starea de ,,ebrietate” în care mă găsesc! Pot doar să spun că fericirea adevărată există și ea se măsoară în dimineți în care îmi săriți în brațe, de cum vă treziți și în seri în care adorm privindu-vă pe voi cum dormiți!
E prima oară când scriu un articol direct pe site, nu în Word, nu supus unor ample retușuri si re-editări, așa că e posibil ca acest articol să fie ușor contaminat de incoerență (că la câte belele am avut pe cap și articolul s-a contaminat!). Practic, îl scriu direct aici, pentru că îl scriu la nervi! Nervi că astăzi este 1 decembrie, iar la noi în familie nu se mai termină all the bad shit din luna noiembrie, pare că ne urmăresc și că începem și luna decembrie în același stil. Care stil? Cum care stil? Stilul în care de o lună și mai multe zile, deja, la noi în familie, minim un membru al familiei are o problemă de sănătate și între problemele astea nu avem pauză și o tot dăm dintr-una-ntralta.
Practic, totul a început cu vacanța mirifică a copiilor, programată din 23 octombrie până, inițial in 30 octombrie și continuată, ulterior, forțat, pana in 7 noiembrie. La noi vacanța a început cu varicela Evei. În prima zi de vacanță i-a apărut prima bubă de varicelă (nu chiar ca în calendarul de advent când deschizi un cadou pe zi, dar oricum…). Am avut, totuși, noroc, pentru că a făcut o formă foarte ușoară (cu maxim 10-15 bube pe tot corpul), fără febră și fără tratamente, în afară de uleiuri esențiale aplicate pentru calmare și pentru mâncărime. Nu a rămas nici cu semne, totul ok. În prima zi de școală, evident on-line, învățătorul îi întreba pe copii ce au făcut în vacanță și fiecare răspundea fie că s-a plimbat, fie că a făcut nu știu ce lucruri deosebite. Când a venit rândul Evei, la întrebarea ,,Eva, tu ce ai făcut în vacanță?”, răspunsul ei a fost scurt și la obiect, precum și trist și amuzant în același timp. Eva a zis: ,,Eu în vacanță am făcut varicelă.” Apoi, fix in ziua în care se împlineau 2 săptămâni de la debutul varicelei la Eva, i-a apărut și Theei prima bubiță de varicelă. Încă două săptămâni și cu Thea. Însă, nici de data asta nu aș fi putut să mă plâng, decât că a trebuit și Thea să stea izolată în casă (ca și când nu trăim oricum niște vremuri de cacao cocovido insuportabile), în rest formă ușoară și la ea, maxim 10 bube toate, nu febră, nu nimic. Eu m-am mirat și bucurat în același timp, că au făcut amândouă forme ușoare, pentru că eu am făcut varicela la 17 ani, tot într-o vacanță, aia de primăvară și îmi amintesc, cu groază, fiecare bubă din alea câteva sute pe care le-am avut și fiecare senzație de mâncărime, de îmi venea să mă tăvălesc pe jos și să îmi smulg pielea.
Revenind la șirul nesfârșit de boli, care ne-a urmărit din luna octombrie prin toată luna noiembrie și se pare că a pătruns și în decembrie, pot spune că, în perioada în care au avut ele două varicelă, cam prin ultima săptămână a Evei și prima săptămână a Theei, pe mine m-a luat o ceva, o virozo-entero-covido-something, soră cu Alfa, Beta, Gamma, Delta și alte litere din toate alfabeturile pământului. În prima săptămână, dureri în gât, nas înfundat și totuși curgător, febră, dureri de oase și mușchi, dureri de cap și oboseală, practic toate simptomele care te-ar fi putut duce cu gândul la faimosul ,,guvid”, însă niciunul din teste nu mi-a ieșit pozitiv, nici alea efectuate la domiciliu și niciunul din PCR-urile efectuate la o rețea de sănătate privată. Nu mai insist pe treaba cu ,,Guvid-ul”, ca este un subiect despre care nu îmi face absolut deloc plăcere să ma exprim, un subiect de care m-am săturat! Cert este că, după prima săptămână cu simptomele, mai sus descrise, totul a continuat în a doua săptămână cu stări de greață și… diaree. Na! nu e un subiect plăcut, dar asta a fost realitatea la mine. Nu intru în detalii, după o săptămână au trecut și am rămas pentru încă o săptămână, doar cu nasul neoprit de curgător. Când nici nu apucase bine să sece curgerea mea de nas, a început Eva cu durere de gât și curs de nas… apoi, cumva suprapus peste simptomele Evei a început și Thea… una nouă. După ce terminase cu varicela și abia ce luasem aviz luni, 22 noiembrie, pentru reintrarea Theei în colectivitate, la grădiniță, practic miercuri, după doar 3 zile de mers la grădi, Thea a început să se plângă de dureri de burtă și toată noaptea de 24 spre 25 noiembrie a vomat din oră în oră, fără să facă febră sau să aibă și alte simptome asociate. Îmi amintesc cu exactitate noaptea în care s-a întâmplat totul pentru că, pe lângă faptul că nu am dormit nici măcar o secundă, în aceeași noapte, la ora 1:30 primesc un mesaj de la bancă prin care eram anunțată că suma de 800 de lei a fost trasă din cardul meu de credit pentru o plată la Google Ads. Bine-nțeles că plata nu era efectuată sau autorizată de mine, pentru că între vomele Theei fix de plăți către Google Ads nu îmi ardea mie. Menționez, totodată, că nu am făcut niciodată vreo plată către Google Ads, pentru că nu folosesc acest serviciu nici în scop profesional și nici în scop personal. Dându-mi seama că este vorba despre o frauda, la 1:32 noaptea am blocat cardul de credit și la 1:35 eram în apel în call center, la bancă pentru a verifica situația. Operatoarea mi-a transmis, senină, că pe lângă plata pentru care primisem alerta prin sms și solicitarea de eșalonare a plății în rate, mai existau încă 2 plăți efectuate, pentru care nici măcar nu primisem alertă. De asemenea, m-a anunțat că se vede în sistem că plățile nu fuseseră autorizate de mine, pentru că nu tastasem codul și nu inițiasem eu întregul proces de plată. Și totuși, ele au fost făcute, deci degeaba plătești alerte și servicii de securitate, că hacker knows best. A! mi-a mai zis operatoarea din call center și că se mai încercaseră plăți, cu același card, chiar și după ce eu l-am blocat. Deci, practic, ,,noroc” că vomita copilul și că eram trează la ora aia, că altfel, până dimineață, cardul meu de credit și-ar fi făcut ,, de unul singur, de cap ” , în asemenea hal, încât probabil ar fi atins limita maxim admisă pentru linia de credit. După această experiență, am ajuns la conclzia că, pe viitor, mă voi lipsi de cardul de credit (de pe ăla de cont curent oricum nu are cine, ce să fraudeze, pentru că este în permanență gol, în afară de primele 5 minute după ce a intrat salariul), chiar dacă operatoarea din call center mi-a spus că pot solicita, direct din Home Bank emiterea unui nou card (după blocarea primului), care să îmi fie trimis acasă prin poștă. Oricum deznodământul acestui eveniment încă este în curs de…, în sensul că banca a deschis un dosar de cercetare și teoretic încearcă recuperarea prejudiciului. Eu nu înțeleg de ce doar încearcă și nu mă asigură de recuperare, din moment ce au recunoscut și că se vede în sistem că plățile nu au fost autorizate de mine și în plus mai e și vina lor că nu mi-au dat alerte. Și când spun că nu au dat alerte, chiar nu au dat, nici în aprilie, nici în mai, pentru că după o periere atentă a raportului de tranzacții (aferent cardului de credit), pe anul 2021, am mai descoperit încă trei plăți către Google Ads. În 8 aprilie 200 lei și în mai încă 2 plăți de 76 lei. Niște plăți minore, pe care nu le-am sesizat, pentru că nu am primit nici sms să le autorizez și nici sms să le eșalonez în rate. Foarte frumos, n’est pas? Și după ce că banca nu a putut, încă, să îmi spună dacă voi recupera sau nu banii, mi-a mai dat și indicații prețioase, că să fac o sesizare la Google și să depun și o plângere la poliție, pentru fraudă. Evident am făcut ambele sesizări, atât către Google cât și către Poliție. Rămâne de văzut dacă voi recupera banii, dar eu sunt cam sceptică…
Revenind, deși nu îmi doresc, la șirul de belele: Thea și-a revenit cam pe vineri, după episodul de enterovirozo-colito-whatever. A ieșit cam șifonată din acest episod, în sensul că după ce că la cei 5 ani avea doar 17 kg, după acest episod a rămas doar cu 16 kg. Acum este în proces de refacere, vitaminizare și regim de îngrășare. Când am zis că am scăpat, luni 29 noiembrie a început Eva să se plângă de durei de burtă. Toată ziua a fost deranjată la stomac și a vizitat des toaleta, iar seara a culminat și la ea totul cu vomă. Azi e miercuri și Eva este ceva mai bine, deși se mai plânge din când în când, de dureri de burtă. Am uitat să menționez că intercalat cu Eva, cam de 4 zile așa, a început și Andrei cu dureri de gât și filtre, pardon, nas, înfundat. Și pentru ca totul să fie la fel de aiurea ca în bancul cu ,,și bunica?”, azinoapte a început și mama să se simtă rău și astăzi este la pat, cu stări de greață, dureri de cap și de stomac. Deci, ce pot să mai zic? Sfântul Andrei? ,,Fuse și se duse, la noi în casă nimenea nu petrecuse”. 1 decembrie! La mulți ani România! La mulți ani români! La mulți ani ProTV! și mai ce? Niște sănatate, că e mai bună decât toate și chiar îmi doresc, din tot sufletul, să se termine șirul ăsta de boli, dureri, răceli, covizi, enteroviroze, colite etc. etc. etc. Chiar nu mai suport! Curând mi-o ia și psihicul pe cărări, deși suspectez că el a luat-o primul, de altfel eu chiar fiind ferm convinsă că orice problemă fizică are o cauză psihică. Așadar, psihic și fizic vorbind, decembrie, te rog fii mai bun, nu doar de Crăciun și ajută-ne pe toți să fim bine și sănătoși!
Avertisment! Acest articol va fi fooooarte lung, de tipul nuvelo-romanistic, ceva care ar merita să aibă capitole și cuprins! Pentru parcurgearea lui în diagonală, în funcție de sferele de interes, am bolduit fiecare activitate în parte, astfel încât să fie mai ușor să îți îndrepți atenția către ceea ce te interesează.
Pentru că iarna nu-i ca vara, dar mai ales pentru că, în Poiana Brașov iarna nu e nici măcar cum e iarna prin alte părți ale României, unde se lasă mult așteptată și, atunci când vine, este oricum mai blândă decât aici. Pentru că, în Poiana Brașov, iarna vine întotdeauna mai devreme și pleacă mai târziu… sau, cum ar veni vorba, pentru că aici a și venit as we speak și ne-am și „bucurat” de prima ninsoare (de vreo două ori, deja), m-am gândit că ar fi cazul să nu mai aștept și să aștern pe ,,foaia” digitală activitățile de care te poți bucura, în Poiana Brașov, pe timp de iarnă. Așadar, să purcedem!
Voi grupa activitățile de iarnă aferente acestei regiuni, în activități în aer liber, activități in-door și alte tipuri de activități. Și pentru că întotdeauna am fost genul de out of the box person, preferând activitățile în aer liber, celor indoor, am sa încep cu acestea, ele fiind oricum și mult mai multe, decât cele indoor.
So, CAPITOLUL I (roman) outdoor activities to be considered for the winter season in Poiana Brașov (iar mi-a rămas mică limba română, dar e așa bine când nu mai trebuie să fiu atentă unde mănânc diacritice):
Sporturi de iarnă în aer liber (schiat, snowboard, patinaj, săniuș, datul cu forașul, punga, capacul de wc sau mai știu eu ce):
a)Schiatul și plăcuitul (sau snowboarding-ul, cum bine sună în engleză și tare aiurit în română, că eu când aud de placă, mă gândesc automat la întins părul… așa e când ai părul ondulat natural, visezi numai la el drept). Așa, ce ziceam, că iar am dat-o pe după garduri sau, dacă e să rămânem în sfera schiatului, am cam ieșit pe off-piste, deși, în realitate, eu nu fac niciodată asta 😉 Revenind, cum era să nu încep cu schiatul? Adică eu, care tocmai am descoperit de aproape 4 ani încoace schiatul și mi se pare că iarna nu are sens, fără el (cum de altfel nici nu a avut vreodată sens, iarna, în viața mea, până să descopăr schiatul), cum era să nu încep cu această activitate de iarnă? Așadar, schiatul sau snowboardingulsunt două activități foarte ok de practicat în Poiana Brașov (evident doar iarna și doar atunci când sunt amenajate pârtiile și funcționează instalațiile de transport pe cablu, deși dacă faci schi de tură, ai posibilitatea să schiezi și când nu functionează instalațiile, dar asta e altă discuție). De ce e foarte ok să vii la schi sau la snowboard în Poiană? Pentru că aici, încă (nu ne-a depășit nimeni din păcate) avem cel mai mare domeniu schiabil din România. Este vorba de ,,fabulosul” domeniu schiabil care însumează 25 km de pârtii amenajate. Când auzi asta și te gândești la ce e în Austria, Franța, Italia, Slovenia sau chiar Bulgaria nu știi dacă îți vine să râzi sau să plângi când spui că cel mai mare domeniu schiabil din România însumează 25 km. Dar nah, cum e vorba, atât s-a putut! Sau și mai pe românește ,,aia e!”. În materie de pârtii, din punct de vedere al gradului de dificultate, aici se găsesc toate categoriile, respectiv pârtii pentru începători, de culoare albastră, cum sunt Bradul, Stadion sau cea mai lungă – Drumul Roșu (da, Drumul Roșu e pârtie albastră, don’t ask), pentru nivel intermediar, de culoare roșie, cum sunt pârtia Sulinar și alte câteva variante sau pârtii negre pentru nivel avansat, cum sunt Ruia, Lupului sau Subteleferic. Eu, deși în primul an, când am învățat să schiez, am zis că în viața mea nu o sa mă dau pe o pârtie neagră, acum am ajuns să mă dau doar pe cele negre, pe care le prefer pentru că sunt mai puțin aglomerate și pentru că în general (dar nu nepărat), pe aceste pârtii se dau oameni mai experimentați alături de care riști mai puțin să fii implicat într-un accident de schi. E cam ca pe autostradă, practic, se întâmplă mai rar accidente pe acest tip de pârtie, dar și când e să se întâmple, clar e nasol, pentru că sunt mai abrupte și pentru că cei care le practică se dau cu viteză mai mare decât pe celalte pârtii. Eu, în continuare, cel mai tare la schi mă feresc de aglomerație și de schiat în weekend-uri și în vacanțe școlare. Pentru că atunci riști să îți petreci ziua la cozi, în loc să schiezi. Nu mai zic și de frecvența accidentelor pe pârtii, care este evident mai crescută, în zilele aglomerate. Dezavantajul acestui ,,fabulos” domeniu schiabil este că în afară de cele doua telecabine (Capra și Kanzel) și de gondolele care pleacă de la Kanzel nu ai prea multe telescaune și teleschi-uri care să deservească pârtiile din masiv, așa că, atunci când este aglomerat toate lumea se proptește la coada la telescaunul Ruia, în timp ce foarte puțini coboară la telescaunul Lupului, din motive bine întemeiate, cum ar fi faptul că, de obicei, pe pârtia care se află la scaunul Lupului nu prea stă zăpada și condițiile de schiat sunt destul de precare. Apoi, chiar dacă sunt condiții decente de schiat pe acea pârtie, o dată ce ai ajuns acolo nu mai poți ajunge înapoi în masiv, decât tot cu unica gondola, nemaiexistând alt telescaun care să-l unească pe cel numit Lupului cu scaunul de la Ruia sau cu ceva teleschi-uri care să te ducă în masiv, așa că vei rămâne blocat la cozile de la gondole sau cabină, care sunt destul de măricele, în general. În materie de teleschi-uri, iar este o problemă, pentru că în afară de cele de pe Bradul și Stadion, restul, cele de sus din masiv sunt suficient de vechi și neîntreținute, încât de obicei fie nu funcționează deloc, fie dacă funcționează ești reticent în a le folosi de teamă că riști să rămâi ,,cu crosa în mână”, fără ca această expresie să fie o glumă, ci însemnând ad literam că se poate rupe cu tine atârnat de ea (am văzut cazuri, sezonul trecut). În ciuda tuturor acestor condiții, mai mult sau mai puțin favorabile, mie, personal tot îmi place să schiez în Poiana Brașov. Pentru că oricum aici locuiesc și pentru mine este cel mai comod să merg aici la schi, dar mai ales, pentru că eu pot să aleg zilele în care merg la schi astfel încât să evit aglomerația și cozile, pot schia în timpul săptămânii, o oră-două de dimineață și să nu iau contact cu îmbulzeala infernală din weekenduri. Din păcate, de 2 ani, de când cu pandemia, nu prea s-a mai văzut diferența între weekend și timpul săptămânii și a fost aglomerat indiferent de zi sau oră, mai ales din cauză că românii nu au mai plecat la schi în țări străine. Dar, am speranța că, măcar dacă nu sezonul ăsta, poate următorul, lucrurile vor reveni la normal. Așadar, schiatul și snowboardingul rămân activitățile de bază în timpul iernii în Poiana Brașov. Big advice! În caz că vrei să vii să schiezi sau să te dai cu placa în Poiană și nu ești cazat aici, nu veni cu mașina personală, mai ales dacă vii în weekend! Există linii de autobuz dedicate: autobuzul care deservește linia 20 urcă din Brașov, din Livada Poștei și are stații atât în Poiana Mică, de unde poți lua mai departe autobuzul 60, care are stații în toată Poiana și oprește lângă fiecare pârtie, cât și în Poiană, lângă parcarea mare, de unde, la fel, poți lua mai departe 60-ul sau poți pleca pe jos/pe clăpari/boots-i către pârtii. Dacă, totuși, ești comod și vrei să vii cu mașina personală, va trebui sa iei în calcul următoarele aspecte: primul ar fi să ajungi cât mai devreme posibil (adică între orele 7:00 și 8:00 a.m. chiar dacă instalațiile de transport pe cablu au programul de funcționare începând cu orele 9:00 a.m. și până la 15:45/16:45 p.m.), dacă vrei să mai găsești loc de parcare, mai ales în weekend, dar cum spuneam, în ultimul timp nu prea s-a mai văzut diferența între weekend și restul săptămânii; în al doilea rând ar trebui să iei în calcul că dacă nu mai găsești loc de parcare pe cele câteva locuri unde poți plăti prin sms sau la aparatele TPARK (unde prețul este de 0,60 euro pe ora sau 2,40 euro pe zi), va trebui să parchezi în parcări private, unde prețurile sunt destul de piperate (în afară de vreo două-trei parcări unde prețul variază de la 5/10 lei pe oră și 30/40/50 de lei pe zi, în restul parcărilor sunt prețuri cu adevărat nesimțite care variază de la 20/25/30/40 de lei pe oră la câteva sute de lei pe zi); în al treilea rând sau cum ar veni, dacă te-ai trezit târziu, adică dacă ajungi după orele 9:00 în Poiană, mai bine parchezi la parcarea supraetajată din Poiana Mică, pentru că sus sunt șanse mari, ca sus în Poiană, să nu mai găsești loc de parcare nici măcar printre brazi (nu glumesc! sunt weekenduri în care doar sus în copaci nu am văzut mașini parcate, dar proabil că urmează să văd și acolo, că în rest le lasă absolut oriunde găsesc un loc în care să încapă mașina, fie că aceasta blochează o stradă, un garaj, o stație de autobuz etc.); dacă parchezi în parcarea supraetajată din Poiana Mică, de acolo poți lua autobuzul 60care are mai multe stații în Poiană și deservește mai multe zone de acces spre pârtii, capătul de linie fiind la gondole sau la cabina Kanzel (autobuzele de pe linia 60 circulă doar în sezonul de iarnă, doar în perioada în care este deschis sezonul de schi).
Nu am să scriu aici și despre echipament, școli de schi sau centre de închiriat, pentru asta o să dedic un ,,capitol” special 😉 O să las, însă, câteva link-uri utile legate de pârtii:
https://www.roxy-world.ro/poiana-brasov – acest link mi se pare cel mai util, eu aici mă uit când vreau să merg la schi și vreau să văd exact dacă e coadă la gondole, dacă merg instalațiile, dacă e ceață sau dacă bate vântul etc.
b)Săniuș, foraș, celofan și ce s-o mai putea: La categoria asta nu am fost niciodată mare fan. Nici când eram copil nu îmi plăcea, în mod deosebit (mai bine zis spre deloc), să mă dau cu sania. Probabil de aceea, până să descopăr schiatul nu am găsit un sens iernii. La sanie, singurul lucru care mi-a plăcut, în copilărie, a fost să ma plimbe cineva (de obicei tata) cu ea pe zăpadă, prin parc. În rest, țin minte că să mă dau cu sania la vale, mi-a plăcut doar când eram foarte mică, până când am văzut cum s-a înfipt un copil cu sania într-un copac și nu s-a mai mișcat. Evenimentul ăsta m-a marcat atât de mult, încât ulterior, am refuzat să mă mai dau cu sania. Acum, această activitate pare amuzantă, cel puțin dacă stai pe margine și privești. Pe mine, însă, în continuare nu mă atrage, altfel decât că și spectator… În Poiana Brașov, există mai multe zone în care poți practica această activitate, unele fiind special amenajate, cu acces contra cost, iar altele fiind amenajate adhoc și cu access gratuit. Din categoria celor special amenajate si cu access contra cost face parte zona din centrul Poienii, vizavi de parcul de lângă hotelul Aurelius, în stânga bisericii din Poiana. Aici am văzut că se formează cozi foarte mari la urcare. Există un covor rulant care te ajută să urci și niște zone bine delimitate pe care te poți da fie cu sania fie cu niște saltele gonflabile cu unul sau mai multe locuri (ca cele cu care te trage barca pe apa, vara la mare). Mărturisesc că de când locuim aici nu m-a atras niciodată zona asta, pentru că este în permanență aglomertă de o anumită categorie de oameni, de care eu prefer, în general, să mă feresc… Așadar, nu aș putea să povestesc despre prețul de acces sau despre experiența în sine, pentru că în afară de faptul că am vizionat zona de la distanță, în rest nu am interacționat vreodată cu ea. Pentru copii, pare o zonă foarte atractivă, însă mie mi se pare și periculoasă și neadministrată corect, din punct de vedere al siguranței. Am văzut des salvări care opreau acolo pentru a prelua persoane care s-au rănit, în timp ce practicau activitățile pentru care a fost amenajat acest parc, care cred că poate fi numit…de distracții. Pentru amatorii de săniuș, făraș, celofan etc. există în Poiană și alte zone, în funcție de creativitatea și inventivitatea doritorilor, unde aceștia pot aluneca la vale for free, după bunul plac, pe echipamentul din dotare, cum ar fi dealul de vizavi de parcarea mare, în spatele chioșcului non stop, dealul de la baza hotelului Alpin și dealul care coboară spre centrul de agrement. Desigur, există și multe centre de închiriat sănii și alte accesorii destinate alunecării la vale, pe dealuri. În general, în plin sezon, Poiana, din punctul meu de vedere, seamană cu un bâlci populat de tot soiul de oameni, aflați în căutare de astfel de senzații.
c) Patinat: Din punct de vedere al patinatului, există în Poiană minim două locații unde se poate practica această activitate. Prima și cea mai ok, din punctul meu de vedere, este patinoarul acoperit (în balon) de lângă stadion. Acest patinoar este amenajat la nivel de competiție sportivă, în sensul că are inclusiv tribune, iar suprafața amenajată pentru aluneacarea pe patine este una foarte amplă, de genul celor olimpice. Gheața este mereu în stare extraordinară și se întreține și reface după fiecare tură de patinat. De obicei o tură de patinat durează 2 ore. Există aici și centru de închiriat patine, vestiar și tot ce este necesar. Cum am spus, este și acoperit, deci aici se poate patina, indiferent de vreme, pe toată durata perioadei cât el funcționează, de obicei din decembrie și până în martie, la o temperature constantă, în sensul că atunci când sunt -20 de grade Celsius afară, înăuntru este totuși mai cald și poți patina. Faptul că este acoperit poate fi, însă și un dezavantaj, în caz de pandemie. Spre exemplu, anul trecut patinoarul nu a funcționat, tocmai din cauză că nu este în aer liber. Anul acesta, rămâne de văzut dacă se va mai deschide și dacă se va permite accesul, probabil pe bază de certificate verde. Problema este că la ninsoarea din acest an din luna martie s-a ,,prăbușit” acoperișul balon peste patinoar și am observat că încă nu l-au refăcut, acum o săptămână tot prăbușit era… În materie de prețuri de accesși de închiriat patine, țin minte că acum 2 ani, când am mers ultima dată, erau destul de accesibile, ceva de genul 20 lei accesul pentru 2 ore pentru adulti/10 lei pentru copii și 30 de lei închiriatul de patine. În afară de acest patinoar acoperit, în Poiana, în ultimul timp s-a mai amenajat un patinoar în aer liber, pe terasa din spate a complexului Capra Neagra, fix lângă centrul de agrement. Acesta este însă destul de micuț, nu prea ai loc și cred că este potrivit doar pentru copii. Aici nu am mers, însă niciodată, ci doar l-am observant… de pe margine sau mai bine zis l-am ,,vizionat” de la distanță în timpul plimbărilor prin Poiană. Nu știu dacă acest patinoar urmează să se deschidă și iarna aceasta sau nu.
d) Alte activități, în aer liber: În această categorie pot fi încadrate plimbările cu sania trasă de cai (de la centrele de echitație din Poiana Mică sau de la Casa Viorel – deși la Casa Viorel nu sunt sigură dacă se mai poate, pentru că din ce am văzut Nea’ Viorel a cam vândut și sănii și trăsuri și mai ales cai), plimbările ,,per pedes” prin Poiană sau pe unde vrei să te poarte pașii, plimbări cu ATV-ul (se pot închiria din Poiana Mică, de lângă parcarea supraetajată), drumeții pe trasee de munte, accesibile în perioada de iarnă etc.
e)Apres schi sau ,,între” schi: tot la categoria activităților în aer liber pot fi menționate și terasele, unde se poate asculta muzică (de obicei mixată live de câte un DJ), unde se poate dansa (dacă te țin clăparii) și se pot consuma alimente și băuturi (inclusiv alcoolice, atunci când nu e pandemie sau când nu sunt restricții în acest sens). Astfel de locuri se găsesc, din belșug în Poiană, atât jos, la baza pârtiilor (cum sunt cele de la Rossignol, The Hockey Pub sau mai nou amenajata terasă Kupa, de lângă gondole sau terasele de lângă pârtia Bradul), cât și sus, unde poți lua o pauză de schi la cele două cabane, Postăvaru sau Yagger Chalet. Ca și pe timp de vară și iarna eu prefer Cabana Postăvaru, pentru că aici atmosfera este mai destinsă, mai welcoming, mai user friendly și mai puțin ,,cu fiță” decât la Yagger. Pentru că aici se strâng mai mult cunoscătorii și localnicii, decât turiștii care vin să facă o poză la Yagger și apoi să fie cool pe social media, pentru că mâncarea este mai bună și prețurile mai accesibile decât la Yagger și pentru că, de fapt, aici mă simt eu cel mai bine, iar copii, aici găsesc cel mai bun salam de biscuiți și cel mai gustos și autentic ștrudel cu mere. Atât la cabana Postăvaru cât și la Yagger se oranizează frecvent petreceri cu DJ, muzică dansantă, vin fiert, ceai cu rom (astea la Postăvaru) sau șampanie servită la frapieră cu artificii, la Yagger.
Un vin fiert, savurat ,,alături” de peisaj, la Cabana Postăvaru
CAPITOLUL II (roman) – Activități indoor: În legatură cu acestea, mărturisesc, din capul locului, că nu am cine știe ce experiență, pentru că eu, locuind în Poiană, am o noțiune deformată vizavi de conceptul de indoor, care pentru mine înseamnă la mine acasă, cum ar veni, în sufragerie… Practic, în afară de Centrul de Agrement din Poiană, unde chiar am fost de câteva ori și am o părere formată vizavi de ceeea ce poți face acolo, în rest nu mă pot pronunța, din proprie experiență.
Centrul e agrement este situat, culmea, chiar în centrul Poienii, în spatele complexului Capra Neară. Aici poți să te bucuri de diferite activități, precum bowling, billiard, ping-pong, loc de joacă pentru copii și escaldă, pentru adulți și pentru copii. Din păcate, nu mai sunt la curent cu prețurile practicate aici, pentru fiecare activitate în parte, întrucât nu am mai fost la acest centru de vreo 2-3 ani. Când am fost, am mers la escaladă și ne-a plăcut, atât mie, cât și fetelor. Ele mă tot întreabă când mai mergem, la escaladă, acolo, dar în ultimii ani, în contextul pandemiei, am evitat locurile aglomerate, mai ales dacă ele sunt indoor. Eu și până la pandemie, mă feream de locurile închise, mai ales de cele de joacă, unde toți vin și pun mâna pe aceleași lucruri, care nu îmi inspiră neapărat o senzație de igienă (fiecare cu O.C.D.-urile lui). Pentru turiști, prespun că este destul de appealing acest centru de agrement, mai ales pentru că oferta nu este prea variată în Poiană, în materie de astfel de activități (bowling, billiard, ping-pong, escalada). Din punctul meu de vedere nu ar fi stricat să existe și niste mese de ping-pong prin Poiană, dar outdoor, pe care oamenii să le poată folosi cu echipamentul propriu, dar asta este o altă discuție.
Pișcine interioare, wellness, SPA-uri: Poiana Brașov, fiind poziționată ca o stațiune de lux din România, nu duce lipsă de piscine indoor, SPA-uri și centre de wellness. Știu că exită multe, însă mărturisesc că în cei 4 ani și jumătate de când locuim aici, nu am vizitat niciun astfel de centru. Dar sunt sigură că cei care sunt în căutare de relaxare au de unde alege în materie de piscine, saune, SPA-uri etc. în cadrul hotelurilor din Poiana. Din câte știu, astfel de activități recreative pot fi găsite începând din Poiana Mică, la Silver Mountain și, continuând, de cum ,,pătrunzi” în Poiană cu hotelul Alpin, hotelul Sportul, hotel Aurelius, hotel Piatra Mare, hotel Teleferic, hotel Escalade și cu siguranță mai sunt și altele. Cred, însă că, acum, în perioadă de pandemie, accesul în aceste locații se poate face doar dacă ești și cazat la respectivul hotel. Înainte se putea face și contra cost, indiferent dacă erai sau nu cazat acolo.
Restaureante: În materie de restaurante, pentru noi, iarna rămâne ca vara, în sensul că fie vară, fie iarnă, ne place să luăm masa ,,în oraș” la aceleași restaurante. Așadar și de această dată Casa Vlasin rămâne cap de afiș, pentru că noi aici am găsit cea mai bună mâncare din Poiana, atât din punct de vedere gust, cât și din punct de vedere preț. Aici știm sigur că mâncarea este proaspăt pregătită, de fiecare dată și mai ales că este safe și pentru copii. Fetele sunt leșinate după mâncarea de aici. De fiecare dată cer ciorbă, coaste, cotlete (sau ,,colete”, cum le zice Thea) de berbecuț sau păstrăv la grătar, iar de papanași nici nu mai spun, că nu există masă care să nu se încheie cu minim o porție de papanași. Și chiar nu bat câmpii când spun că aici se găsesc cele mai bune coaste de porc și cei mai gustoși și autentici papanași din Brașov! Și dacă eu pot fi acuzată de subiectivitate, e bine, însă, de știut că toți prietenii sau cunoștințele pe care le-am adus aici sau cărora le-am recomandat acest restaurant, au declarat același lucru, ba chiar au și revenit ulterior, pentru a repeta experiența. Deci ăsta ar fi cam singurul loc din Poiană pentru care eu chiar garantez din punct de vedere gust, calitate, accesibilitate (atât ca preț cât și ca zonă, pentru că restaurantul se află chiar la intrarea în Poiană, pe partea stângă, vizavi de parcarea mare și de hotelul Alpin), servire, prospețime a mâncării și meniu variat care nu e doar cu specific românesc (poți găsi și paste de exemplu, dar și deliciosul vin fiert, acum, în sezonul de iarnă). Totodată, ce mai îmi place aici este dimensiunea restaurantului, care este destul de restrânsă (atât înauntru cât și pe terasă), astfel încât atmosfera este permanent una intimă și welcoming, făcându-te să te simți ca acasă, în familie (motiv pentru care poți inclusiv să te cazezi aici: https://pensiuneavlasin.ro/ ). Mie, una, nu îmi plac restaurantele imense, de tip saaaaaală de mese sau cantină, cu mese mari la care se strâng foarte mulți oameni și unde se crează o rumoare și o atmosferă care mă fac să mă simt ca la uzină, nu ca la la restaurant. Așa că, în mod clar, o să prefer oricând să iau masa aici, decât la restaurantele super populare din Poiană, pe care le voi aminti, totuși, în treacăt, pentru amatori: Stâna Turistică (unde, la început când s-a deschis îmi plăcea să merg, mai ales pe terasă, pentru atmosferă, peisaj și, uneori, pentru focul de tabără, dar, între timp au tot extins capacitatea și s-a transformat, cum spuneam și mai sus într-o uzino-cantină cu prețuri exagerate, care a început să pună accentul mai mult pe cantitate și profit decât pe calitate), Șura Dacilor (aici nu mi-a plăcut niciodată mâncarea, iar de când a fost subînchiriată și s-a transformat într-un restaurant cu publicitate pe panourile de pe drumul Poienii, nu am fost și nu mi-am format o părere) și Coliba Haiducilor (unde era nice pe vremea când încă se mai ocupa Nea’ Viorel, dar de când a subînchiriat Coliba, parcă nu mai are același aer, care deși era ușor comunist și înțepenit în timp, avea parcă, totuși, farmecul lui). De reținut că, toate cele trei locații arhipopulare tocmai menționate, mai sus, servesc doar mâncare cu specific tradițional românesc, iar mie genul ăsta de mâncare nu îmi place, în mod deosebit. Prefer să am la dispoziție un meniu mai variat, care să nu fie încadrat într-un singur tipar gastronomic. Apoi, mai sunt, desigur, restaurantele hotelurilor, despre care nu mă pot pronunța, pentru că nu le-am încercat, dar le pot enumera: ceva cu nu știu ce super special cuisine la hotel Sportul, la hotel Alpin, la fel există vreo trei tipuri de restaurante, în funcție de specific, la Teleferic, la fel, au un restaurant de super finesse (cel puțin așa spun reclamele stradale de prin Poiană), există restaurant și la hotel Escalde, cum de altfel, probabil că, există la multe hoteluri și unități de cazare din Poiana, dar, repet, eu nu îmi pot da cu părerea decât despre cele pe care le-am ,,testat”, pentru că nu aș putea face recomandări în necunoștință de cauză.
CAPITOLUL III –Alte recomandări referitoare la activitățile pe timp de iarnă, în Poiana Brașov:
Centrele de închiriat echipament sportiv: Există multe astfel de centre, în Poiana Brașov, ele deservind toate pârtiile și toate nivelurile de practicare a sporturilor de iarnă. În primul an, când am început să schiez, am apelat și eu la un centru de închirieri, pentru că încă nu aveam echipament personal. Așadar, câteva recomandări în legatură cu aceste centre:
Dacă ești începător și nu știi încă dacă schiatul sau snowboardul sunt pentru tine, e recomandat ca prima oară când încerci să vezi dacă îți place, să îți închiriezi echipament, în loc să cumperi;
Dacă ai în plan să închiriezi echipament, mergi cât mai de dimineață la aceste centre, ca că eviți statul la coadă și ca să mai găsești ceva decent de închiriat;
Precizează celor de la centru nivelul tău de practicare al sportului pentru care închiriezi echipament, astfel încât să îți poată furniza echipament adecvat nu doar din punct de vedere al măsurilor ci și al performanței;
Dacă vrei să închiriezi este musai să ai buletinul la tine;
Închiriază echipement complet, inclusiv cască, care este foarte importantă pentru siguranța ta;
Cei de la centru îți vor închiria echipament și dacă ești îmbrăcat în haine de stradă, gen jeanși/blugi, dar etic și firesc ar fi să ai niște haine adecvate pentru astfel de sporturi (pantaloni și geacă de schi); dacă nu le ai, renunță! Înseamnă că astfel de sporturi nu sunt pentru tine…
Neapărat, dacă ești începător, apelează la un instructor de schi (sunt suficiente școli de schi în Poiană)! Nu te gândi că pui schiurile în picioare/te urci pe placă și să îți dai drumul la vale, în ideea că trebuie să înveți și așa! Deși poate părea și asta o metodă, din păcate este una foarte riscantă, atât pentru tine cât și pentru ceilalți. Te poți accidenta și tu și îipoți ,,avaria” grav și pe alții. Deși în România nu există nici reglementări în acest sens și nici autoritate de reglementare, este bine să urmezi totuși o anumită etică de pârtie. Din păcate majoritatea nu face asta, iar apoi ne plângem că ce nasol e în România și ce popor de neanderthali suntem! Păi, cam suntem, când unii țin cu tot dinadinsul să contribuie la asta!
Există echipamente de închiriat și pentru copii. Neapărat, de închiriat cască și pentru ei. Dacă ai în plan, pentru copil să învețe să schieze și să facă asta pe termen lung, mai bine cumpară-i cască, ochelari, schiuri/placă, și clăpari/boots-i de la un magazin care face buyback, astfel încât să le poți schimba de la un an la altul, pe măsură ce copilul va crește. Noi așa am făcut pentru fete. În Brașov există câteva astfel de centre de unde poți cumpăra echipament pe care să îl folosești un sezon, iar sezonul următor îl returnezi și să iei altul la schimb, plătind doar o mică diferență, în plus. Așa este în primul rând mai igienic, decât închiriatul pe zile și mai economic pe termen lung, atât ca bani cât și ca timp, că vii la pârtie și nu mai pierzi timpul și la coadă la închirieri. Magazine de unde poți face buyback (atât pentru adulți cât, mai ales, pentru copii): https://www.facebook.com/Ski-Garage-195693344102020 în Brșov și https://www.winteroutlet.ro/ în Săcele și dacă nu mă înșel, cred că și cei de la Hervis oferă (sau ofereau, în trecut) sistemul ăsta de buyback, pentru anumite produse.
Echipamentele de la centrele de închirieri se închiriază pe zi sau pe mai multe zile, nu se pot închiria pe ore.
Vino îmbrăcat în concordanță cu condițiile atmosferice (valabil atât pentru adulți cât și pentru copii), nici prea gros, astfel încât să nu te poți mișca și să mori de cald, dar nici prea subțire, astfel încât să degeri.
2. Școli și instructori de schi sau snowboarding: Sunt foarte multe școli de schi și snowboarding în Poiană, deci ai de unde alege. Însă, este important să iei în calcul că dacă vrei să înveți să schiezi sau să te dai cu placa, nu vei putea face asta în câteva ore sau câteva zile. Până înveți, trebuie să fie ceva constant. La fel și pentru copii. Totodată, trebuie să iei în calcul să apelezi neapărat la un instructor, fie de la o școală de schi, unde sunt acreditați, fie la un instructor pe care îl cunoști sau care ți-a fost recomandat de cineva de încredere. Cum am spus și mai sus, este bine să excluzi din start, varianta că vei învăța singur. Nu este safe absolut deloc! Noi, în primă fază, am dat-o pe Eva la schi, dar la început nu a fost foarte receptivă, așa că am mai amânat un sezon, până când și-a dorit ea să învețe. Apoi sezonul următor am apelat la un instructor de la Ana Ski School (https://www.scoalaski.ro/en_ ) , pe care îl recomand, cu încredere, oricând, oricui vrea să învețe. Mie cea mai ok variantă de a învăța, mi se pare varianta 1 la 1, adică instructorul și ,,învățăcelul”. Pentru copii am încercat și varianta cu gradinița, cu grupul. Învață și așa, dar nu la fel de repede și nu la fel de eficient. La schiatul în grup, copii învață să alunece la vale, dar nu prea avansează, din punct de vedere al tehnicii. De aceea prefer varianta 1 la 1. Revenind, la noi în familie, după ce a învățat Eva, m-am apucat eu, apoi Andrei și în cele din urmă Thea. Și acum, deși știm cu toții să schiem, când mergem la schi în familie, tot luam instructor pentru fete. Pe Eva o ajută să se perfecționeze (ea deja schiază mai elegant și mai cu tehnică decât noi, adulții), iar Thea încă învață. În materie de instructor, cel mai important este să rezonezi cu respectivul. Mai ales pentru copii, contează foarte mult chimia pe care o au… sau nu cu instructorul. Este foarte important să se facă plăcut și să știe cum să le capteze atenția spre a învăța. Și încă ceva! Nu fortați niciodată copiii să meargă la schi sau snowboarding! Dacă ei nu vor, dar tu insiști pentru că așa ți-ai pus tu în cap, că vrei să învețe ăla micu, n-ai făcut nimic. Eventual, rezultatul va fi că nu va mai vrea să pună schiurile în picioare, în viața lui. Deci esențial pentru copii, ca să învețe, este, în primul rând, să își dorească ei să învețe, nu să fie forțați. Apoi trebuie să aibă un instructor ok, care să aibă o chimie bună cu copilul. În materie de instructor, cine are nevoie, să apeleze la mine și recomand oricând, pe cel cu care am învățat noi, de la Ana Ski School, pe vecina, cu care Thea are o chimie specială (ea vrea să schieze doar cu vecina) sau pe un super băiat care în timpul liber, iarna, este instructor de schi iar în restul timpului (neliber) este salvamontist cu normă întreagă. De menționat, că o sesiune de schi alături de un instructor durează de obicei 2 ore, iar prețurile variază în funcție de sezon, școală sau instructor. Oricum dacă ai în plan să mergi la schi alături de un instructor, ca să nu pierzi timp prețios din orele de învățare este bine să te echipezi dinainte (sa închiriezi echipamentul dacă nu ai echipament propriu) și să îți cumperi sau încarci și cartela care faciliteaza accesul la teleschi, telegondolă, telescaun sau telecabină. Dacă pierzi din timpul cu instructorul la coadă la cartele sau la închirieri, n-ai făcut nimic. Oricum, cel mai probabil, vei pierde din timpul de pârtie și la cozi la instalații.
3. Recomandări legate de etică: Astea sunt un fel de cei 7 ani de-acasă, pe care dacă nu îi ai, degeaba mă chinui eu să explic aici cu etica și cu comportamentul adecvat pe pârtii. Dar, eu tot încerc:
NU e ok să te urci pe schiuri sau placă și să îți dai drumul la vale, fără să știi cumsă schiezi sau să te dai cu placă;
NU e ok să înveți cele de la punctul anterior singur, fără un instructor, printre oameni, pe o pârtie publică (dacă vrei să faci asta și ai tu o pârtie doar a ta, atunci go for it, riști să îți frângi doar propriul gât/picior/mână etc.);
Dacă ești expert la schiat sau dat cu placă, te rog, insistent, să nu iei virajele foarte aproape de alți oameni care schiază sau se dau cu placa, pe aceeași pârtie cu tine. Urasc lucrul ăsta! Ia în calcul că oricât de experimentat ai fi, omul ăla poate să cadă, fix în momentul ăla sau să se sperie de tine și atunci nu vei mai putea evita impactul.
Este de datoria ta să îi ferești/ocolești pe cei din fața ta, nu ei trebuie să se ferească din calea ta, că doar nu ești locomotivă, scăpată pe șine, fără mecanic;
Atenție mare, pe pârtie, la copii! Sunt imprevizibili, motiv pentru care este recomandat să reduci viteza când te apropii de ei, mai ales când îi vezi cu instructor. Aviz și celor care vin cu copii la schi, nu va înșirați cu copiii, în ,,trenulețe”, pe toată pârtia, este foarte dificil să vă ocolim.
NU schiați/vă dați cu placa pe toată lățimea pârtiei! Este incomod pentru ceilalți să vă ocolească.
Indiferent dacă ești pe pârtie, pe terasele de apres schi, pe trotuare sau la sănius NU MAI ARUNCA GUNOAIE pe jos, în zăpadă, adică: nu mucuri de țigară, nu ambalaje, nu pahare, nu bețișoare de cafea, nu șervețele, nu nimic. Imaginea din primăvară, după topirea zăpezii este grotească. Toate suprafețele plane sunt acoperite de mucuri de țigară și de alte deșeuri pe care oamenii nesimțiți le aruncă iarna pe zapadă, ca și când nu se vede și nu contează.
Evident că ar mai fi foaaaaarte multe de spus aici, dar știu că cei care nu țin cont nici nu citesc și îmi pierd, oricum, timpul aiurea…
4. Alte evenimente, desfășurate în perioada de iarnă, în Poiana Brașov:
În afară de ce își organizează fiecare pentru Ziua Națională, Crăciun, Revelion și alte paranghelii etc., în Poiană se mai organizează: competiții sportive (de tipul F.I.S. Cup – https://www.fis-ski.com/ sau altele), tabere de schi sau diverse evenimente de tipul deschiderii oficiale a sezonului de schi.
Deschidera oficială am prins-o, în câțiva ani, este foarte frumoasă. De obicei se organizează pe pârtia Bradul, se fac demonstrații de schi și snowboard, de către școlile de schi, dar și demonstrații ale celor de la Salvamont, pompieri, jandarmi montani etc. Se aprind torțe, artificii și se organizează concerte.
Așadar există multe astfel de evenimente. Dacă nu vă place aglomerația, este bine să evitați să veniți în Poiană, în perioadele de sărbători, de vacanțe pentru copii sau în perioadele în care se organizează competiții naționale sau internaționale (când se închid anumite pârtii).
Pe lângă toate cele, mai sus menționate, am înțeles că în acest sezon de iarnă, urmează să fie organizat în Poiana Brașov și un festival (intitulat, la prima strigare, Massif), de tip Untold, chiar de către organizatotii Untold și Neversea, undeva la sfârșitul lunii februarie (mai multe detalii aici: https://www.bizbrasov.ro/2021/11/16/massif-poiana-brasov-februarie-2022/?fbclid=IwAR2W3D1fjrMzaPpxu-dhobGX_pogAVuMuzTWeRyvI-1TP6oysSmXybTEHYo ). Deși sună bine, totuși mă întreb cum se va circula spre Poiană și în Poiană, în acea perioadă, pentru că aici a fost întotdeauna o problemă cu locurile de parcare și cu drumul de acces spre Poiană, care în perioadele aglomerate seamănă foarte bine cu DN1, transformându-se într-o mare parcare, pe ambele sensuri, de sus până jos și viceversa. Dar, am încredere că cei de la Untold se pricep foarte bine la organizarea unor astfel de evenimente și vor lua în calcul și rezolvarea situației legate de acces și parcare. Până atunci însă, om trăi și om vedea 😊
Un hobby scos din sertarul…fără naftalină (fără, pentru că nu suport mirosul odios al acestei substanțe)… Este vorba despre croșetat. Am învățat să croșetez și să tricotez de când eram, destul de mică, pe la 10-11 ani, în școala generală… Deși, atât mama, cât și ambele bunice, fie croșetau, fie tricotau (păi dacă n-am avut eu pulovere și căciuli tricotate de mama, ciorapi de lâna împletiți de bunica, atunci n-a avut nimeni), eu am învățat la școala, în timpul orelor de tehnlogie, undeva prin clasa a V-a, cred. Că vorba aia, pe vremea mea, școala era școală și învățai de toate, fie că voiai, fie că nu. Ce-i drept, pot să spun că găsesc mult mai utile învățămintele de la orele de tehnologie, unde am învățat și să cos și multe alte lucruri utile în viață, decât cele de la orele de matematică, fizică sau chimie…unde tot ce am învățat, dacă am învățat vreodată, am uitat între timp. Că una e sa înveți și alta e să înțelegi ce ai învățat… Practic, eu nici până la ora actuală, nu am înțeles la ce mi-au folosit mie operațiile cu extragere (,,pe viu”) de radicali, fie ei ,,liberi” sau ,,neliberi” sau ecuațiile ,,date de gardurile” 1,2,3 etc. sau problemele de la chimie și fizică. Pe de altă parte, regret că nu am învățat de la bunica tehnica de tricotat șosete de lână, cu mai multe andrele… Ce imagine vie și caldă, pe care o voi asocia permanent cu amintirea bunicii!
Anyhow, revenind la partea cu croșetatul și tricotatul, am redescoperit de curând, în calitate de hobby, croșetatul. Datorită faptului că și Eva, fiind la școală Waldorf, tot meșterește diverse lucruri din lână, ață sau alte tipuri de fire, mi-am reamintit ce mult îmi place să croșetez și cât mă relaxează lucrul ăsta, evident, doar atunci când am timp de el. În acest context, lunile trecute, pentru că nu mai aveam ustensilele necesare, respectiv croșetă și material de croșetat, la o căutare pe net am dat de niște kituri care te ajută să meșterești niște lucruri foarte drăguțe, dacă ai câteva noțiuni elementare de croștat, dobândite anterior. Așa că mi-am comandat kitul pentru făcut iepuroaică, care arată cam așa: https://www.debondtbv.com/tuva-haakpakket-amigurumi-1st-mcak010.html?option=71823# însă eu l-am comandat de aici: https://irika.ro/kit-uri-cu-modele-de-tricotat-si-crosetat.html?cat=108 unde, se pare, însă, că nu mai au acest kit disponibil pentru achiziție, în prezent. Rezultatul a fost cel de mai jos:
Vodoo in the making 🙂
Așa arată cutia
Concluzia? Următoarea: deși nu mai croșetasem din copilărie, am constatat că lucrurile astea, ca și mersul pe bicicletă, nu se uită niciodată (spre deosebire de matematică, fizică sau chimie :P). Iar dacă îți comanzi un kit ca acesta, apoi este simplu să te apuci și de alte ,,animale” sau creații, pentru că o dată cu un astfel de kit dobândești și know how-ul de bază. Apoi, dacă ai material și croșetă potrivită, există pe net și pe youtube, suficiente tutoriale, încât să poți croșeta orice…numai timp să ai. Iar în ziua de azi chiar sunt la mare căutare păpușile, brelocurile sau într-un cuvânt generic, împletiturile croșetate. Dacă aș avea mai mult timp de dedicat, exclusiv, acestui hobby, probabil că l-aș putea transforma chiar într-un business. Între timp, rămâne la nivel de hobby și dorință de a dărui know how-ul și generației următoare, către fete, asta bine-nțeles doar dacă și ele își doresc să învețe. Oricum, în prezent, se găsesc astfel de kit-uri, la orice simplu search pe net, drept dovadă, pentru cei interesați, link-urile de mai jos:
Cam asta mi-a ieșit mie după ce am alocat niște ore de croșetat pentru această iepuroaică… Fetele se ceartă pe ea, așa că am sarcină trasată, foarte clar… va trebui să mai produc încă un ,,exemplar”…
Complete vodoo 😉
Între timp, încă îmi storc creierii, aparent fără rezultate, spre a pescui din marea amintirilor, numele profesoarei de tehnologie datorită căreia mă bucur de acest hobby și de care mi-am amintit, o dată cu reluarea acestei activități creativ…recreative. Am, foarte clară în minte, înfățișarea și imaginea dânsei (precum și imaginea atelierului în care se desfășurau orele de tehnologie, la etajul al doilea, ușa din capătul holului, la școala generală nr. 79 din București, cunoscută și cu numele, preluat de la liceul de lângă, Ion Creangă)… Numele doamnei, însă, nu-mi răsare deloc în minte… bătrânețea, bat-o vina! În altă ordine de idei, dacă aveți vreodată nevoie de un ,,animal de companie” croșetat… acum știți de unde puteți procura un kit… sau dacă nu, știți unde mă găsiți, pe mine și pe hobby-ul meu de bătrânică, împletitoare de fire… fie ele narative sau de alt fel… 🙂
Măgarii care mi-au ieșit în cale, într-o diminteață, în timp ce duceam copiii la grădi și școală și pe care, în ciuda haosului din mașină, nu ,,i-am luat cu mine” pe capotă, să-i duc și pe ei la grădi sau școală (așa cum era să fac cu niște veverițe sau cu o vulpe, în alte zile), pentru că ei erau, deja, educați și civilizați, spre deosebire de alte persoane, prezente alături de mine, în mașină, în acel moment…
Pe cuvânt că ar trebui să fie inclusă și opțiunea asta pentru categoriile de permis auto existente! În afara de A, B, C și ce mai există să mai fie și categoria specială A, B, C + x la puterea -2 * radical din 4. Sau ceva de genul, care să presupună că vei face școala de șoferi, având în permanență, în mașină, în afară de instructor și doi cimpanzei, captivați din junglă, care în loc de tranchilizant să fie injectați cu energizant cu aripi sau ceva ecstasy…
Am permis de conducere și conduc, aproape zilnic, din anul 2004 încoace… De 4 ani și jumătate, însă, de când locuim în Poiana Brașov, conduc mai mult decât oricând, pentru că fac zilnic ,,naveta” între Poiană și Brașov. Cobor și urc drumul Poienii, cu mașina, de minim 2 ori pe zi și de maxim 6 sau 8 ori. Un exemplu concret: dimineața cobor și duc copiii la școală și grădiniță, în Brașov, apoi rămân la birou, după care, la prânz o iau pe Thea de la grădi și urc cu ea în Poiană, apoi cobor înapoi la birou, seara o iau pe Eva de la școală și urcăm, din nou, în Poiană. Asta este varianta light sau varianta medie, dar există și varianta hard core, în care între prânz și seară, Thea are balet și urc, din nou, ca să cobor cu ea și să o duc la balet, ca să urc apoi, din nou, după, cu amândouă. Drumul Poienii are 12 km, de jos din Livada Poștei și până în Poiană. La ăștia 12 km se mai adaugă între 3 si 5 km din Livadă și până la birou sau la școală/grădiniță. Așadar, practic un drum măsoară, în medie, cam 15- 17 km, dacă mai am de mers și pe la magazine, la cumpărături, putem rotunji distanța la 20 km. Înmulțind această medie a unui drum cu două, patru sau șase ,,urcușo-coborâșuri” pe zi ajungem la minim 40 de kilometri pe zi și maxim 120 km. Cel mai elocvent calcul a fost, desigur, cel făcut de computerul de bord al mașinii, că vorba aia, cine sunt eu să mă compar, mai ales la calcule (care nu sunt și nu au fost niciodată punctul meu forte) cu un calculator? Computerul de bord al mașinii a arătat că din 12 septembrie (când am revenit, în țară, din concediu) și pană în 12 octombrie am mai parcurs 1000 de kilometri, la volan, fară să fie implicată altă rută decât cea clasică între Poiană și Brașov.
Așadar, media lunară a kilometrilor parcurși de mine, la volan, este de 700 – 1000 de kilometri. Nu mă plâng, pentru că întotdeauna mi-a plăcut să conduc, iar condusul pe drumul Poienii este o reală plăcere față de „condusul”, dacă ăla se mai poate numi “condus”, prin București. Deja, în București, mie mi se pare că nu mai poate fi vorba despre condus, ci mai degrabă despre o încolonare, permanentă, pe diferite rute sau artere, către o parcare mai apropiată sau mai îndepărtată. Un exemplu clar poate fi, din nou, traseul pe care îl parcurgeam eu de acasă, până la birou, în București. Este vorba despre distanța de la Timpuri Noi către zona Unirii – Casa Poporului /M. A. P. N. În număr de kilometri, sunt doar 3 – 4 km. În timp, însă, această distanță, efectuată cu mașina personală, se întampla să fie parcursă, în medie, între 30 – 40 de minute. Asta era media, acum 4 ani (nu știu care mai e în prezent), pentru că erau și zile (destul de dese) când parcurgeam distanța asta într-o oră. De aceea ajunsesem să mă deplasez cu bicicleta, varianta metroului pe traseul Timpuri Noi-Eroilor fiind foarte greu de suportat, datorită aglomerației din metrou, de la orele 8:00 dimineața, pe direcția dus sau de la orele 18:30, pe direcția de retur. Nu sunt claustrofobă, dar simțeam că încep să devin, în aglomerația respectivă. Cine nu știe despre ce vorbesc își poate imagina niște… picturi pe sticlă sau, mai bine zis, niște „figuri pe sticlă”, toate înspăimântate, storcite și sufocate. Pentru că așa arată oamenii din interiorul unui vagon de metrou, văzuți de pe peron. Așa sau ca murăturile văzute din afara borcanului, deși tind să cred că murăturile sunt ceva mai “aerisite”, în ciuda apei care se toarnă peste ele… Măcar în cazul murăturilor se toarnă apă din exterior, pe când în cazul călătorilor cu metroul, în București, apa este de fapt ,,suc propriu”…
Așadar, revenind la ce ziceam, pot spune că nu duc deloc dorul drumurilor de la București, indiferent de metoda de deplasare despre care am vorbi. Aici, chiar dacă distanța dintre casă si birou este de vreo 5 ori mai mare decât cea de la București, culmea, o parcurg, cu masina personală, de 2 – 3 ori mai repede decât acolo! Adică cei 18-20 de km, îi parcurg în 18 – 20 de minute. Cum spuneam, nu mă pot plânge nici de distanță și nici de durată, iar peisajul pe drumul Poienii este absolut de vis. Ce voiam, să subliniez cu acest articol, este, însă, altceva! Anume, faptul că am realizat, conducând atât de mult și atât de des, cu 2 copii în mașină, că examenul pentru permisul de conducere, precum și școala de șoferi în sinea ei, nu te pregătesc, de fapt, absolut deloc, pentru ceea ce va însemna condusul, pentru o mama, cu 1- 2 – 3 copii în calitate de ,,copiloți”. Testul ăla psihologic este apă de ploaie, combinată cu pipi de arici (nu știu ce am azi cu lichidele și sucurile proprii… o fi de la vremea ploioasă de afară?!?), în comparație cu realitatea condusului cu 2 copii în mașină. Si, să ne înțelegem, când sunt copiii mici, până pe la un an – doi este minunat, este apă de parfum (iar apa?!?)! Apoi, pe măsură ce cresc și mai ales dacă sunt minim 2 copii, condusul devine din ce în ce mai mult apă de toaletă … publică (e clar, s-a stricat instalația)! De ce spun asta? Păi, pentru că atunci când sunt mici, ce pot să facă? Maxim să urle, de la ei din scaun sau scoică, până vomită sau până adorm…depinde de la caz la caz! Dar asta nu e atât de deranjant precum sunt toate isprăvile pe care le pot face când sunt mai mari și mai și vorbesc sau în cazul meu se ceartă, se bat, aruncă cu chestii prin mașină sau deschid ușile mașinii în timpul mersului!
Menționez, din capul locului, că noi am obișnuit copiii să stea DOAR la ei în scaun, DOAR cu centura pusă, în timpul deplasării cu mașina, indiferent de tipul de drum sau distanță. Dacă nu stau cum trebuie sau își scot centura oprim și remediem situația, apoi continuăm deplasarea. În orice caz, mașina nu pleacă de pe loc decât dacă sunt îndeplinite condițiile de mai sus. Cu toate astea, în ultimul timp visez, din ce în ce mai des, la o mașină prevăzută cu… cușcă sau cuști pe bancheta din spate. Sau cu pereți despărțitori…minim 2! Un perete despărțitor între cele două scaune de copii de pe banchetă și unul între partea de banchetă și zona din față a mașinii, cea în care se găsește șoferul, dar acest perete să fie, musai, echipat și cu ceva sistem de antifonare! Iar în continuare, o să încerc să explic de ce spun asta, deși știu ca nu se poate povesti sau zugravi în cuvinte imaginea, și mai ales gălăgia sau zgomotul, la care vreu eu să mă refer. Deși pentru unii este un exercițiu doar de imaginație, pentru mine, faptul că am senzația că sunt șofer pe un transport de maimuțe captivate din junglă (și netranchilizate) în drum spre o grădină zoologică, este o realitate zilnică. De cum se urcă în mașină încep să se certe pe ce muzică ar trebui sa pună DJ-ul (adică tot eu, că sunt 2 în 1 și șofer și DJ și mai ales servior al tuturor nevoilor ce pot apărea pe parcursul deplasării)! Dacă una vrea ceva cealaltă sigur vrea altceva și orice aș alege urlă minim una că nu vrea muzica aia. Spun minim una, pentru că uneori (rar) se întâmplă să mai vreau și eu să ascult ceva în mașină și atunci urlă amandouă că ele vor altceva (fiecare altceva). Apoi dacă țin muzica oprită e chiar imposibil de condus pentru că le aud doar pe ele cum se ceartă sau cum vorbesc amândouă deodată și în același timp pleonastic de simultan cu mine, ambele având pretenția să înțeleg ce vrea fiecare și să le și răspund la amândouă în același timp. În rarele cazuri în care DJ-ul (adică eu) reușește să le mulțumească pe amândouă și nu se cearta pe melodie, atunci zbiară că trebuie să dau muzica mai tare. O dau mai tare! Și mai tare! Nuuuu! Tare de tot! Niciodată nu e suficient de tare! Când simt că începe să îmi ,,curgă timpanul din urechi”, aud (culmea că încă mai aud) ceva din spate! Una din ele, dacă nu amândouă, cum se întâmplă de obicei să vorbească amândouă în același timp, (și, culmea, amândouă cu mine) vrea/vor să îmi spună sau să mă întrebe ceva, dar fără să mă lase să dau muzica mai încet. După multe încercări de a le auzi, cedez și dau muzica pe ,,mute”. Începe o discuție interminabilă de tipul ,,ai văzut nu știu ce pe drum?”, ,,nu!”, ,,de ceeeeeee? ce era, ce făcea, ce, ce și de ce măi mami nu ești deloc atentă să ne spui despre toate elementele vizuale de pe drum? ”, chiar dacă elementele mele auditive și psihologice sunt avariate iremediabil! Tot pe muzică dată la maxim, de obicei muzică din filme Disney, pot oricând interveni și subiecte de genul ,,cine a facut pădurea, soarele, luna, pământul oamenii…a! uite un măgar/veveriță/maaaaaami era să calci vulpea! Acum îmi vine să plâng, că dacă omorai vulpea!!!! Melodia asta din ce film e! Ba nuuuu! Nu e din ăla! Diseară pot sa mă uit la TV? Deeeeee ceeeee n-am voie la TV? Nu mă iubești! Deloc nu mă iubești! Eu o să plec de aici, o să mă duc la o altă mamă! Ia uite, era semafor! Mami ai trecut pe roșu? A, ba nu, era verde! Maaaaami, îmi e foame! Vreau și apă! Cum nu poți să îmi dai biscuiți și apă și să ții și volanul ălă? Hai mai repede cu apa! Aaaaaa! M-am udat! Mi-au cazut biscuiții pe jos! Aveam o pietricică în mână ieri când am plecat de la grădi, unde e pietrica? De ce e ușa deschisă la baletul meu? De ce nu mai merg la baletul vechi? De ce mergem pe drumul ăsta? Vreau înghețată! Mi-e caaaaaaaald! Deschide geamul! Deschide traaaaapa! Vreau geaca jos! Faaaaac pipi/caca! Acuuuum! Ce dacă plouă afară??? Fac pe mine! A! Ai găsit un loc de oprit pe drumul Poienii! Nu mai fac, eu nu fac la boscheți, ca sunt ,,furmici”! Uiteeeeee! Ce era aia? Mai ții minte când…? Cum nu mai ții minte?!? A! Vreau melodia aia care sună așa: lalalalalalalalala! Nu! Nu asta! Aia cu: blalalalalal! Nuuuuuu! Nimic nu înțelegi mami, degeaba cânt eu aici, fiți-ar urechea aia muzicală! AAAAAaaaa! Dă-mi hârtiuța înapoi! E a mea! Ba e a mea! (jbang palme și urlete între ele)…and so and so and so on and on and on!”. Practic n-am cuvinte și taste să descriu și să povestesc toate aceste întâmplări care se petrec… în timp ce eu conduc. Menționez că, în mod miraculos, nicio veveriță, vrabie, codobatură, țiclean, vulpe, porc, măgar, copil, om sau alte vietăți nu au fost rănite în timpul acestei ,,filmări” a realității mele zilnice, de conducător auto combinat cu dresor de grădină zoologică. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am avut incidente de când conduc și sper să nu am nici de aici înainte! Dar, în continuare, cred că școala de șoferi este mult depășită și că nu te pregătește deloc pentru condusul cu copii în mașină. La mine cele de mai sus se petrec și dacă sunt doar cu una în mașină, de obicei cu Thea. Tot ea este cea care în urmă cu un an – doi a deschis ușa mașinii în timp ce conduceam, tot pe drumul Poienii, fix într-o curbă. Deși ușa larg deschisă, am avut noroc că nu venea nicio mașină de pe contrasens și că ea era totuși în scaunul ei și în centură și nu a căzut din mașină. De atunci, ușile din spate stau blocate și nu pot fi deschise decât din exterior. Nu mai trebuie să povestesc cum e dacă se mai întamplă să mai vreau sa port o conversație cu altcineva, pe telefon, care se conectează la boxele mașinii. Chiar n-are sens! Și când mă gândesc că, vorba cântecului ,,a fost o vremea”, când condusul era atât de relaxant pentru mine și obișnuiam, încă, să îmi mai aud propriile-mi gânduri sau să ascult sau fredonez ce muzică îmi doream… Dar nu-i nimic, eu le promit și le ameninț zilnic, că atunci când își vor lua și ele permisul de conducere, o să fac și eu măcar 1% din ce fac ele acum, când conduc eu. Nu de alta, dar măcar să le pregătesc pentru ce va urma când vor avea și ele copii, ca să nu fie luate prin surprindere, ca mine.
Acestea fiind zise, am fugit, că trebuie să merg să o iau pe Thea de la grădi…
Luna trecută, tocmai s-au împlinit 4 ani de când locuim în Poiana Brașov. Ținând cont de această „aniversare”, m-am gândit că ar fi util să fac o listă și o descriere a activităților de care ne bucurăm noi, alături de copii, în Poiană, pe perioada verii. O să le înșir în ordinea preferințelor copiilor, astfel:
Plimbare cu căluții la Spiritul Cailor
Plimbările călare de la Spiritul Cailor (potrivite pentru orice vârstă, inclusiv pentru adulții amatori de echitație). Dacă le-ar întreba cineva, pe fetele mele, ce și-ar dori să facă în fiecare zi a vieții lor, aici, în Poiană, cu siguranță ar spune că vor la căluți. Eva chiar mă înnebunește că și-ar dori să urmeze cursuri de echitație și că cel mai mult și mai mult pe lumea asta își dorește să aibă un cal (evident că viu și în mărime naturală, că de jucărie avem deja nenumărați, ba unii sunt chiar unicorni, deși nu zboară), calul fiind animalul ei preferat. Aici, trebuie să recunosc că seamănă cu mine, pentru că și eu când eram de vârsta ei aveam aceeași dorință și oriunde mergeam, eu îmi imaginam că sunt călare pe cal și nu pe orice cal, ci pe Black Beauty (pentru cine știe și cunoaște). Revenind, însă, la subiect, plimbările pe cal, de la Spiritul Cailorcostă, de anul acesta, 50 de lei pentru 30 – 40 de minute, cât durează turul mare, cu pauză de poze, în punctul cu cea mai frumoasă priveliște, inclusă în durata plimbării. Nu știu cât costă turul mic sau plimbările cu poneiul, pentru că de fiecare dată când am mers cu fetele ele au vrut să călărească pe cal. Deja, în ultimii 2-3 ani, am fost atât de des, încât fetele cunosc toți caii si au deja preferințe. Vor să meară pe Cristina, pe Spirit, pe Gogu, iar Eva se bucură cel mai mult când călărește pe… Eva. Plimbările se fac alături de câte un îngrijitor care duce caii de căpăstru. De obicei fiecare cal este dus de cineva, dacă persoana care călărește nu se descurcă singură. Ca și locație, Spiritul Cailor, se găsește înainte de Poiana Mică, cum urcă drumul dinspre Brașov, pe partea dreaptă. Este imposibil de ratat, fiind foarte vizibil, din șosea. Mai există un loc în care se poate călări, la Centrul de Echitație, care este localizat cam la un kilometru înainte de intrarea în Poiană, tot pe partea dreaptă a drumului de urcare dinspre Brașov, doar că aici nu am fost niciodată, astfel încât nu am o părere de împărtășit despre această locație. Mai multe informații despre Spiritul Caiolor pot fi găsite aici https://echitatiespiritulcailor.wordpress.com/ și aici https://www.facebook.com/spiritulcailorechitatie/
Tărâmul Elfilor sau Alpin Magic Land din fața hotelului Alpin – acest loc este, cu siguranță, al doilea în lista locațiilor preferate de fete, pentru activități, în Poiana Brașov. Această variantă nouă, a Tărâmului Elfilor a apărut anul acesta, fiind amenajată în parteneriat cu cei de la hotel Alpin, iar locația este, de asemenea, în preajma hotelului Alpin, mai exact pe dealul care coboară de la hotel spre parcarea mare de la intrarea în Poiana Brașov. Am spus ,,varianta nouă a Tărâmului Elfilor”, pentru că varianta inițială, care încă există și în prezent (doar că funcționează exclusiv în luna august) se găsește pe drumul care coboară din Poiana Brașov spre Râșnov, într-o poieniță. Indiferent de varianta aleasă, tematica este aceeași, o lume de basm, în care cei mici pot pătrunde fie singuri, fie însoțiți de părinți. Abordarea mi se pare extraodinară! De ce spun asta? Pentru că în ziua de azi, rar găsești astfel de activități care să îi deconecteze pe cei mici de la lumea tehnologizată în care trăim și de la actualele preocupări ale copilăriei și să îi transpună, într-un mod atât de interactiv, într-o lume de basm, care este totodată și în simbioză cu natura și cu toate minunățiile pe care le are ea de oferit. Astfel, pe Tărâmul Elfilor, fie el cel de la Hotel Alpin sau cel dinspre Râșnov, după ce platești accesul 30 de lei de persoană (adult sau copil), ești întâmpinat de personaje de basm, de zâne, de elfi, de Sfânta Vineri sau de Sfânta Duminică, de Prâslea cel Voinic, de regi și regine, de goblini răi, de pitici sau alte astfel de personaje (în funcție de inspirația și scenariile organizatorilor). Ideea este că o dată ce au trecut pragul acestui tărâm, cei mici sunt implicați în poveste, ei trebuind să participe activ la deznodământ. Trebuie să caute indicii pentru a desluși vrăji cu ajutorul cărora să salveze personajele bune, transformate sau răpite de personajele rele. Ceea ce mi se pare minunat este că toate activitățile au învățăminte legate de natură sau despre moralitate. De pildă vrăjile includ formulări precum ,,natură, natură, draga mea…”, iar copiii sunt întrebați dacă ei au mințit vreodată și sunt învățați că minciunile trezesc duhurile rele, care transformă tot ce e bun, în rău. Tot prin Poiana Brașov, cei care se ocupă de Magic Land Alpin și de Tărâmul Elfilor organizează uneori, pentru grupuri, vânători de comori prin natură. Ce m-a impresionat încă de la vizita la primul Tărâm al Elfilor, în urmă cu 3 ani, au fost decorurile (care sunt create manual și în armonie cu natura), costumele personajelor, dar mai ales dedicarea și naturalețea cu care sunt impersonate …personajele. Nu știu dacă respectivii sunt actori sau nu, dar în mod evident le place ceea ce fac și asta se vede. Nota zece cu felicitări celui care a avut această idee, întâmplător l-am și cunoscut în decursul celor 4 ani și pot spune că este o persoană foarte creativă și deosebită. Detalii despre Tărâmul Elfilor se găsesc aici https://taramul-elfilor.business.site/ și aici https://www.facebook.com/taramulelfilor/ dar și aici https://alpin-magic-land.business.site/
Apus la Cabana Postăvaru
Cabana Postăvaru. Fie vară, fie iarnă, Cabana Postăvaru este locul meu preferat, din zona Poienii Brașov. Pentru fete însă, pică, după cum se poate observa pe un loc trei, după celelalte două ,,destinații” de mai sus. Ne place foarte mult să mergem la cabană și mai nou, urcăm în fiecare weekend cu fetele, cel puțin o dată, deși weekendul trecut am ,,rupt normele” și am urcat și vineri și sâmbătă și duminică. Deși există și mai nou contruita Yager Chalet, nouă tot la Postăvaru ne place mai mult, pentru că aici ne simțim mai bine, ne simțim ca acasă, în familie, în timp ce la Yager sunt prea multe fițe pe metrul pătrăt, iar prețurile sunt pe măsură fițelor. La Cabana Postăvaru, deși mai rustică, atmosfera este mai caldă, mai familiara. Vederea este superbă, mai ales cea asupra masivului Bucegi. Fetele sunt încântate, cel mai mult, de salamul de biscuiți și de celelalte prăjituri de la cabană. Practic, fie iarnă, fie vară, la ele asta este motivația principală pentru vizita la cabană. Mai nou s-au îmrietenit și cu copiii de la cabană și le place să se joace împreună. Cu cățeii se împrieteniseră demult, mai ales Thea, care i-a călărit pe toți, la propriu și în clăpari și în adidași. Mâncarea de la cabană este genială, cred că cea mai bună mâncare de cabană, pe care eu am încercat-o în țara românească. Vinerea trecută am rămas la cabană și după asființit și a fost absoult de vis, atât apusul cât și cerul înstelat, de după. Ne-am propus și ne dorim foarte mult să rămânem la cabană peste noapte, atât acum în vară cât, mai ales, la iarnă, când va reîncepe sezonul de schi. Accesul către Cabana Postăvarul se poate fac fie ,,perpedes”, urcând pe unul dintre multiplele trasee turistice, fie cu telecabina (Capra sau Kanzel) sau cu telegondola (atunci când aceasta funcționează, spre exemplu acum, de când cu pandemia merge și vara, în fiecare zi, începând cu a doua jumătate a lunii iulie și probabil până la sfârșitul lunii august). Pentru copii este, evident, o încântare să urce cu cabina sau cu gondola, dar și traseele pedestre sunt accesibile pentru copii, mai ales la coborâre. Despre Cabana Postăvaru mai multe detalii aici: https://cabanapostavaru.ro/en/winter-2/
Restaurantele cu loc de joacă, din Poiană. Atunci când vrem să luăm masa ,,în oraș”, alegem unul dintre restaurantele cu loc de joacă din Poiană, astfel încât să aibă și fetele o ocupație și să putem și noi să ducem îmbucătura, cât de cât relaxați, la gură. Mai ales acum, în perioada verii, este minunat pe aceste terase, pentru că în permanență sunt și alți copii veniți cu părinții în vacanță, astfel încât fetele își găsesc mereu parteneri de joacă. În topul preferințelor noastre pentru astfel de locații se găsește Casa Vlasin, în primul rând datorită proximității (este practic în capătul străzii pe care locuim), dar mai ales și datorită mâncării, care este foarte bună și a prețurilor care sunt accesibile și nu nesimțite ca la alte restaurante de renume din Poiană, unde în stilul faimei ,,pomului lăudat” mâncarea este și proastă și scumpă. De asemenea, ne place pentru că are loc de joacă și pentru că aici se strâng toți ,,poienarii”, deci, ne ,,simtem” ca acasă, în familie. Detalii și locație Casa Vlasin aici https://pensiuneavlasin.ro/ Tot în lista restaurantelor cu terasă și loc de joacă pentru copii, pot fi menționate și următoarele: Roxy’s Garden(care este, tot așa, foarte aproape de noi, mâncarea e ok, prețuri accesibile, doar că locul de joacă practic este format din 2 leagăne, un balansoar și pietriș), Escalade (restaurantul hotelului cu același nume, din capătul Poienii, lângă telecabina Kanzel, care are un loc de joacă foarte mare și ok, fiind amenajat cu ,,biscuiți” din cauciuc pe jos și având un ansamblu mai complex și mai dotat decât celelalte, din punct de vedere al locului de joacă, însă mâncarea lasă destul de mult de dorit, atât ca gust și calitate, cât și ca prețuri, care sunt mai piperate), Ruia (îl recommend datorită locului de joacă mare și împrejmuit cu gard, mâncarea și prețurile sunt acceptabile), locul de joacă de lângă Hotel Teleferic(aici nu am fost decât la locul de joacă, care este foarte ok pentru copii și unde accesul este gratuit, de mâncat nu am mâncat niciodată la Teleferic, deci nu îmi pot exprima o părere din acest punct de vedere, iar restaurantul se află în incinta hotelului, deci varianta cu a sta la masă, în timp ce copiii se joacă la locul de joacă, este, din start exclusă, însă locul de joacă de aici, poate fi vizitat cu ocazia oricărei plimbări prin Poiană), Locurile de joacă de la Hotelul Alpin (aici, în afară de cel de pe deal, respectiv Alpin Magic Land, menționat, mai sus, mai există și pe terasa hotelului un loc de joacă; nu am fost însă acolo, dar presupun că se poate lua masa pe terasa de la Alpin în timp ce copiii se joacă acolo), Casa Viorel (aici nu am mai fost de vreo 2 ani, când aveau o pajiște cu loc de joacă pentru copii; nu știu dacă, între timp, mai există acces acolo și pentru persoanele care nu sunt cazate la Casa Viorel).
Centrul de agrement. Aici, fetele și-ar dori să meargă mai des, dar fiind o locație exclusiv in-door, eu prefer să o păstrez pe lista activităților din perioadele de primăvară, toamnă și eventual iarnă (și atunci doar când nu este excesiv de aglomerat). Totuși, pentru perioada de vară, există lângă Centrul de agrement, un loc de joacă cu tobogane, coșulețe și ,sus pe deal, două tiroliene pentru copii. Mergem destul de des și aici, fetele numind locația ,,la coșulețe”, după leagănele tip coșuleț, cu plasă din lanțuri metalice, care se găsesc la acest loc de joacă. Detalii despre Centrul de Agrement aici http://www.poianabrasovinfoturist.ro/activitati/
Foc de tabără la Stâna Turistică
Stâna Turistică Sergiana. Aici am început să mergem încă de când s-a redeschis acum vreo 2 ani. Am avut o perioadă în care am mers foarte des, chiar ne cunoșteau toți chelnării și ospătarii, iar fetele întrebau mereu de Ancuța, care era preferata lor. Între timp Ancuța a plecat, iar noi ajungem ceva mai rar, pentru că locația a devenit foarte populară și prin urmare și foarte aglomerată. Astfel, în perioadele de sezon, fie ele de vară sau de iarnă, este imposibil să găsești masă fără rezervare și chiar și așa timpii de servire au ajuns foarte mari. Mâncarea este destul de bună, dar și din acest punct de vedere s-a întâmplat în zile în care am prins aglomerație mare să mai prindem câte un rateu la mâncare. Deci, în mare, depinde de ,,trafic”. Ce ne place aici: locația este amplasată într-un decor superb, oferind totodată o perspectivă superbă asupra împrejurimilor, curtea interioară de la grădina din spate este foarte mare și fetele au loc să alerge pe pajiște și să se joace cu alți copii, iar focurile de tabară făcute în serile de vară aici, sunt de poveste. Dacă ești turist în Poiana Brașov merită să mergi, măcar o dată la Stâna Turistică, cu condiția să ai rezervare dinainte și să nu fie excesiv de aglomerat, prin urmare recomad evitarea weekendurilor sau a sărbătorilor când toată lumea e în vacanță în această zonă. Detalii despre această locație se găsesc aici: https://www.sergianagrup.ro/stana-turistica
Plimbare pe coclauri. Așa definim noi zona de drum neasflatat sau forestier dintre Poiana Mică și drumul către Râșnov. Este același drum care duce la Stâna Turistică, mai sus menționată, dar pe care dacă faci stânga, înainte de stână, ajungi pe drumul spre Râșnov. Am fost de multe ori pe drumul acesta și pe jos, și cu bicicletele, se poate și cu mașina sau cu ATV-ul. Este foarte frumos, mai ales toamna când e pădurea colorată. Din acest drum se poate urca prin poienițe cu perspectivă și panoramă superbe. Nouă ne place pe coclauri și chiar cred că urmează să mai facem o tura cu bicicletele, în formula completă, mai ales acum că a învățat și Thea să meargă pe bicicleta cu pedale.
Plimbare pe drumul vechi dintre Poiana Brașov și cartierul Schei din Brașov. Și pe acest drum am mers, în plimbare, de nenumărate ori de când locuim în Poiană, doar că, de fiecare dată, doar în jos, pe traseul Poiană, Hotel Ruia, Pietrele lui Solomon și cartierul Schei din Brașov. Prima oară am mers când Thea era încă bebe și stătea în cărucior așa că am mers cu ea în căruț, de am crezut că îi rămân roțile pe pietrișul de pe drum, dar culmea că nu au rămas și mai este funcțional și în ziua de azi. Această plimbare o recomand cu trag, traseul prin pădure este și frumos și accesibil oricui.
Plimbari cu bicicletele prin Poiană (pentru cine nu are bicicletă proprie, se pot închiria biciclete și din Poiana, din centru, vizavi de Hotel Aurelius).
Plimbare între Cariera și Pârtia Braadul
Plimbare pe traseul Ruia- Casa Viorel – Carieră – Pârtia Bradul. Un drum frumos și ușor, care între Carieră și Pârtia Bradul merge drept prin pădure (drept adică e ca o alee pe care nici nu trebuie să urci, nici să cobori, ci doar să mergi, lejer, la pas).
Drumeții. În categoria drumețiilor intră bine-nțeles foarte multe, există o groază de trasee care pornesc din Poiană și pe care fiecare le poate alege în funcție de pricepere și dorință. Noi, cu copiii, am fost de vreo 3 ori la Peștera de Lapte, către care există mai multe trasee. De fiecare dată, am coborât spre Peșteră de sus de la Cabana Postăvaru, unde urcasem, în prealabil cu cabina. În acest mod, traseul e accesibil și facil și pentru copii, pentru că nu ai decât de coborât. Detalii despre Peștera de Lapte aici https://undemergem.ro/places/pestera-de-lapte-poiana-brasov
Cam astea ar fi activitățile noastre preferate, alături de copii, în Poiana Brașov și prin împrejurimile ei. Cu siguranță mai există și altele de care poate, încă, nu am aflat noi și mai sunt, bine-nțeles unele de care știm dar nu ne plac, pentru că fie ni se par aiurea din punct de vedere al siguranței copiilor, fie sunt preferate prea mult de turiști, și atunci ne ferim ele din cauza aglomerației. În această categorie intră trambulinele, baloanele și saltelele/toboganele gonflabile din centrul Poienii, vizavi de parc și de hotelul Aurelius. Așa cum am spus deja, noi ne ferim de ele și nu am dus copiii aici.
Mai există o categorie de activități pe care le am în vedere pentru viitor, cum ar fi tenis, pe terenurile și baloanele special amenajate din Poiană (doar că pentru asta trebuie să iau în calcul și găsirea unui instructor de tenis pentru fete) sau înot la hotelurile cu piscină (unde din nou trebuie să iau în calcul instructorul, dar și costul destul de piperat pentru acces la piscină, atât pentru copii cât și pentru părinți și/sau instructor).
Lista rămâne oricum deschisă, în caz că mai descoperim și alte activități pentru părinți și copii, prin zonă.
