Tag: Happiness

Anual review…at the end of 2024

(rezumat pe capitole, 12 luni în 2/3 capitole + 1 pentru proiecții… de viitor)

SALT spre NECUNOSCUT… din 2024 spre 2025…

A mai zburat un an… Suntem deja în decembrie 2024! Nu știu cum și când am clipit și încă un an se apropie de sfârșit… Măcar pot spune ca a fost un an bun, chiar daca începutul (sau primele 4-5 luni din el) a fost mai anevoios, din anumite puncte de vedere. Pe de altă parte, privind spre viitor, m-aș bucura daca și anul următor s-ar contura cel puțin la fel de frumos ca acesta…

Capitolul – Sănătate “presărate” cu de toate…

Cum spuneam 2024 a avut un start puțin zdruncinat pentru noi, moștenit pe… filiera sănătății din… filiera calității finalului lui 2023 (ce de aliterații și elucubrații!). Practic, anu trecut pe vremea asta fetele au avut rujeolă, boala copilăriei de care îmi era mie cel mai teamă (că vorba aia, de ce ți-e teamă de aia nu scapi). Rujeola/pojarul nu a fost atât de urată/urât pe cât mă așteptam eu și ambele fete au trecut cu bine și simultan peste. Deși perioada de incubație a acestei boli este de 1-2 săptămâni, ale mele au reușit să treacă prin boală efectiv simultan. Au început, au continuat și au terminat cu toate simptomele în același timp. Problema a fost că după această boală, nu au mai ratat nimic din ce a venit după. Eva a rămas sensibilă pe zona de ORL. Deși cu ea nu avusesem niciodată probleme de sănătate în cei zece ani ai săi, după rujeolă a rămas cu dureri de urechi și otite recurente. După ce au scăpat de rujeola din decembrie, în ianuarie s-au procopsit cu gripa A, care a fost mult mai urâtă decât rujeola, iar la Eva a degenerat din otită în sinuzită și din sinuzită în celulită orbitală. Celu…CE?!? Da, exact așa am reacționat și eu când am ajuns la urgențe la spitalul de copii cu ea, cu ochiul stâng umflat și vânat și după 6 ore de stat pe la camera de gardă, o tomografie și alte investigații am primit acest diagnostic oribil, după care a urmat o internare de 7 zile, cu tratament intravenos cu antibiotice și cortizon. A fost crunt, ne-am speriat foarte tare, riscurile la această boală sunt foarte mari. Din fericire a scăpat cu bine, însă, a rămas cu o sensibilitate pe zona de sinusuri și ORL și acum la fiecare ,,muc cel mic” devenim crispați… După rujeolă, otită, sinuzită și celulită orbitală, prin martie așa… a urmat pertusis-ul… supranumit și tusea celor 100 de zile… un fel de războiul rozelor al imunității șubrezite, care la mine s-a lăsat cu o coastă fracturată, pentru că de această dată, pe lângă copii am fost și eu afectată, ba chiar eu am început cu această minunată tuse. Am început în martie și am terminat prin mai, după ce în aprilie, după cum spuneam, de la atâta tuse mi s-a fracturat coasta 10, arc lateral stângă (conform radiografiei). Și uite așa am bifat și eu prima fractură din viața asta, nu că aș fi avut un target sau ceva… Fetele au tușit și ele cam 2 luni de fiecare… și uite așa, am încălecat pe-o șa și am plecat la final de aprilie cu tratamentele de tuse, toate trei după noi, în primul concediu din 2023, în Olanda. Și cred ca de bucuria concediului, cam atunci am pus punct eu și Eva la tuse și am scăpat de ea, iar Thea a pus doar punct și virgulă, ca ea, săraca, nu a scăpat de tuse decât prin iunie, când a venit vacanța și a scăpat și de mersul la școală.

Capitolul – “Leacuri băbești” pentru fericire – la călătorit să n-am oprire!

Și cum spuneam în capitolul anterior, ca să primim dezlegare la vindecare, am stat și-am chibzuit și la final de aprilie ne-am pornit pe călătorit și leac de vindecare în Olanda am găsit (se vede ca mi-au plăcut basmele românești când eram mică!). Am pornit cu mașina din Poiană, am poposit o noapte la Linz, în Austria apoi ne-am continuat drumul prin Germania și ne-am oprit pentru 3 nopți și 4 zile la Amsterdam. Pentru mine a fost a doua oară când am ajuns la Amsterdam în viața asta și mi-a plăcut și de data asta, ca și prima oară și cred că dacă m-aș mai duce tot la fel de mult m-aș bucura. Fetele și ele s-au bucurat să descopere acest oraș cu casele lui strâmbe, dar frumoase, desprinse parcă din povești, cu canalele și străduțele înguste, cu parcuri și muzee din belșug, cu waffe cu caramel, cu plimbări pe râul Amstel și cu muuuuulte, muuuuulte și foaaarte multe biciclete. Cel mai “bucuros” (nu-mi ajung ghilimelele ca s[p redau toaaată bucuria în acest caz) a fost Andrei. I-a plăcut atât de mult la Amsterdam, încât a zis ca nu ar mai călca niciodată în acest oraș, practic l-a făcut pereche cu Barcelona, ca și acolo s-a jurat că nu mai calcă. În apărarea lui, pot spune că am ajuns în Amsterdam de Ziua Regelui, pe 27 aprilie și că străzile erau inundate de muuult gunoi și de cetățeni portocalii foarte bine dispuși. Dar chiar și-așa mie mi-a plăcut și o să îmi placă mereu acel oraș. Și până la urmă ce să zic? Oamenii ăia chiar știu să se distreze! Ori asta ori își iubesc foarte mult regele și simt nevoia să se cinstească pe măsură, în numele lui. În orice caz, din punctul meu de vedere Amsterdam-ul rămâne un oraș foarte frumos, de vizitat cel puțin o dată în viață, cu sau fără copii, oricum ar fi ai ce să faci 😉 De altfel și fetelor le-a plăcut, am fost la Nemo Museum, ne-am plimbat pe străduțe și ne-am bucurat de atmosfera locală. În apropiere de Amsterdam am mai vizitat Keukenhof-ul – https://keukenhof.nl/en/ – parcul uriaș cu lalele și alte flori superbe. Acest parc, o experiență de neratat dacă te nimerești în zonă primăvara. A fost o splendoare și o încântare. Singura problemă, în cazul nostru, a fost că ne-am nimerit în zonă în perioada în care pe lângă ziua regelui, olandezii aveau și ceva vacanță de primăvară, astfel încât la fel ca și în Amsterdam și în parcul acesta era pliiiiin de lume, nu aveai loc să mergi pe alei sau pe pajiști. Nici la Zaanse Schans – https://www.dezaanseschans.nl/en/, Zaaandam – https://explorezaandam.com/zaandam-city-centre/ sau la Giethoorn – https://giethoornvillage.com – alte doua orășele/sătuce din apropierea Amsterdamului nu am scăpat de aglomerație, dar și aceste zone sunt absolut superbe, cu morile de vânt, cu canalele, casele și cu peisajele lor rurale, tipic olandeze.

După cele trei zile petrecute în Amsterdam am plecat mai departe spre Tilburg, pentru ca aveam bilete la Efteling, un parc de distracții senzațional din zonă. Cu toate ca ne-am cazat în zonă doar pentru Efteling am fost foarte încântați să descoperim atât Tilburgul cât și împrejurimile. Pe lângă Efteling, despre care spuneam mai sus și reiterez ca este un parc de distracții senzațional, foarte mare, cu muuuulte zone de poveste, comparativ cu Disneyland-ul ca mărime dacă nu chiar mai mare (nouă nu ne-a ajuns o zi întreagă să îl parcurgem pe tot și să ne bucurăm de toate atracțiile), însă cu prețuri mult mai mici decât Disneyland-ul. Mai multe despre acest parc aici: https://www.efteling.com/en Singurul inconvenient pe care l-am găsit eu la acest parc este că absolut peste tot toate poveștile sunt în olandeză și cum noi nu înțelegem o iotă din această limbă cred ca ar fi fost și mai minunat dacă înțelegeam povestea din spatele fiecărei atracții.

Pe lângă Efteling, tot în zona Tilburg am mai descoperit un parc, genul safari imersiv, pe care îl poți vizita inclusiv din mașina proprie. De senzație și aici. Nu cred că am mai văzut în altă parte atât de multe animale și atât de bine întreținute… trăiesc practic la fel ca în sălbăticie, au o groază de spațiu și de zone în care se pot desfășura, practic e ca și când nici nu sunt îngrădite. Mai multe despre acest parc a cărui denumire nu o pot pronunța corect în olandeză aici: https://www.beeksebergen.nl

Tot din capitolul “călătorit” face parte și concediul de la final de august, început de septembrie în minunata Coastă de Azur – care, de când am descoperit-o prima dată în 2005 și până în prezent a rămas zona mea preferată din acest univers, cel puțin din cât am apucat eu să descopăr din el.

Daaaar, era sa uit să Menționez că înainte să mergem la mare, pe Coasta de Azur, am făcut un pic-stop la Viena, pentru 3 zile, întrucât am avut bilete la concertul Coldplay din data de 25 august. Din fericire nu am reușit sa prindem bilete la cel de pe Arena Națională, din iunie, din București, ceea ce a fost mai bine până la urmă pentru că nu ne plac deeeloc manelele și în mod cert am fi fost printre cei care huiduiau. La concertul din Viena, nu am avut parte de manele, dar a fost de viiiiiis! Pentru mine a fost primul concert din viața mea (nu știu daca Untold-ul se pune, a fost tot pe stadion, tot cu muzică, tot frumos, dar diferit). Iar mersul la un concert Coldplay în viața asta era pe my Bucket List! Și a meritat din plin. Nu se poate descrie în cuvinte și nici măcar în poze sau filmulețe, atmosfera senzațională de care ne-am bucurat! Mă bucur enorm că am reușit să ne bucurăm de această experiență alături de fete. Și pentru ele a fost primul concert din viața lor. Deși a fost aglomerat, am avut locuri în tribune, fiecare cu scaunul lui și intrare separată ca să ferim copiii de aglomerație. Tot ce pot să zic este ca A FOST MAGIC ! Și mai vreau! I-am promis Evei că dacă revin cei de la Imagine Dragon în Europa o sa mergem și la un concert de-al lor. Sper să am ocazia să mă țin de promisiune.

Revenind pe drumul spre Coasta de Azur: dacă anul trecut în aprilie am stat în Cagnes sur Mer https://www.explorenicecotedazur.com/en/cagnes-sur-mer/to-see-and-do/, de data această am ales cazarea de pe booking în Antibes https://www.seeantibes.com, la o viluță cu două dormitoare, sufragerie și piscină doar a noastră. Ne-a plăcut atât de mult încât și anul următor vom merge tot acolo la finalul verii. Este atât de frumos încât m-aș muta acolo, să mă trezesc în fiecare dimineață cu palmierul în fața casei și cu papagalii zburând pe de-asupra. Pentru ca am stat 10 zile pe Coasta de Azur, timp în care ne-am tot plimbat prin Eze, Grasse, Monte Carlo, Gorges du Verdon, Nice, Saint Jean Cap Ferrat etc. acest capitol ar putea deveni infinit, daca m-aș apuca sa povestesc despre fiecare experiență în parte. Și nici nu aș ști să zic ce mi-a plăcut cel mai mult, pentru ca TOTUL este minunat. Cum spuneam, locul meu preferat din acest univers! Anul ăsta am descoperit și sătucul din munte Moustiere Sainte Marie, ceva absolut deosebit, care se află pe lista Unesco în top 3 cele mai frumoase sătuce din Franța. Tot satul este construit în stâncă și în jurul stâncii. Străduțele și căsuțele sunt poveste, dar degeaba povestești sau vezi poze, pentru că nimic nu îl poate reda precum o face realitatea. Mai multe despre acest sătuc aici: https://www.moustiers.fr/en/recognised-village Abia aștept sa revenim la anul, noi suntem mari amatori de astfel de localități micuțe, izolate, cu trafic redus de turiști și cu posibilitatea de a gusta cât mai mult din viața autentică a localnicilor. Din nou, foarte avantajos să vorbești în franceză în această zonă, întrucât nu prea există localnic vorbitor de engleză acolo.

Grasse-ul a fost și el o surpriza plăcută pentru mine. Nu mai fusesem acolo. Este capitala mondială a parfumului. Am fost și la tur de fabrica de parfum, la Fragonard. Însă, destul de murdărel orașul acesta, ca și Nice. Mai multe despre Grasse aici: https://www.avignon-et-provence.com/en/tourism-provence/grasse

Mai mult nu insist, cu vacanța pe Coasta de Azur, las niște poze care vorbesc de la sine, pentru că risc sa nu îmi ajungă cuvintele dacă încep să povestesc despre fiecare locușor cât este de minunat.

După ce am plecat din Franța, în drumul nostru înapoi spre casă, am mai poposit 3 zile și în Italia, pe malul lacului Como, în Belagio. O zona superbă și aici, dar am fost noi destul de ghinioniști cu vremea. Din cele 3 zile, 2 a plouat încontinuu. Cu toate astea, aglomerația a fost maximă, mai ales în Belagio. Abia aveai loc pe străduțele înguste și cu greu puteai găsi un loc pentru 4 persoane la o masă. Frumos Belagio, dar mult prea aglomerat pentru gusturile noastre. Prefer Bergamo, unde am și mers într‐una din zile, pentru că oricum ploua și am preferat să stăm în mașină. Iar lacul Como, cu siguranță este de revizitat. Este foarte pitoresc cu munții înalți care îl înconjoară. Sper că dacă mai am vreodată ocazia să ajung în zonă să descopăr și alte orașele de pe malul lacului, unele mai puțin aglomerate.

Tot din acest capitol cu calătoritul face parte și scurta excursie (doar 5 zile) din octombrie în Andalusia – Spania. Dar despre aceasta o să povestesc într-o postare ulterioară, întrucât această călătorie s-a întâmplat din dorința mea de a-mi face, eu mie, singură, un cadou cu ocazia zilei mele de naștere din octombrie și a schimbării de prefix. Așa că voi dedica o postare separată acestei povești, care vine la pachet cu ceva descrieri despre “maturitatea” venerabilei vârste și senzațiile aferente.

Așadar ne vedem în postarea următoare cu review-ul pe luna octombrie. După care mai urmează noiembrie, decembrie și iată a trecut și 2024. Cum spuneam! Țac! Pac! Nu știu cum a zburat anul ăsta, dar mă bucur că măcar am înșirat multe amintiri pe firul poveștii lui! Cu bune și cu mai puțin bune, șiragul e al meu și mi-l “port” cu drag, mai ales pentru că s-a construit alături de cele mai apropiate și mai dragi ființe din viața mea.

9 ani și-o tabără

Mă uit la ea! O privesc și practic văd cum crește, sub ochii mei. Boțul de om de acum 9 ani aproape că s-a transfor­mat într-o adolescentă. Nu știu cum și când am clipit si a ajuns de la mersul de-a busilea la a fi aproape cât mine de înaltă… Nu mai spun că deja îmi poartă hainele si încălțările, iar de la anul cred că ce port eu îi va fi rămas deja mic, ei. Mă bucur când văd că încă se copilărește si încă îi mai plac jucăriile (doar Lego-ul, mai bine zis) și mă îngrijorez când îmi spune că vrea haine de la Zara, că îi dorește blugi evazați sau încălțăminte cu platformă. Practic Stiu că etapa asta este normală, dar a venit parcă prea repede.

Mi-e dor să fie mică, pufoasă si să încapă toată între două brațe de-ale mele! Mi-e dor să mai doarmă pe pieptul meu și să îi simt respirația reglându-se pe ritmul bătăilor inimii mele! Mi-e dor să o mai plimb în Manduca! Mi-e dor să-și mai dorească să umble îmbrăcată în rochie de prințesă prin tot Disneyland-ul și prin tot Parisul! Aș vrea să repetăm experiența asta și promit că n-o s-o mai cert și n-o să-mi mai pese dacă se uită lumea ciudat la ea și la noi, pe stilul ce caută Rapunzel cu metroul prin Paris?

Să mai spun și că săptămâna trecută a fost plecată în prima tabără din viața ei si că am stat cu inima cât un purice de grija și de dorul ei, iar ei i-a plăcut atât de mult, încât abia așteaptă să plece din nou? O simt așa ca pe un pui căruia deja i-au crescut aripile și care vrea să zboare din ce în ce mai sus și mai departe de cuib, din ce în ce mai independent…

The Crown…despre istorie și sensul fericirii

În această ,,minunată” perioadă de pandemie îmi place, când apuc, să mă delectez cu câte un episod dintr-un serial sau să citesc câteva pagini (digitale) dintr-o carte, pe Kindle. E drept că partea cu cititul nu prea îmi iese.  Fie pentru că citesc când sunt fetele în preajmă și în iureșul creat, adesea, mi se întâmplă să constat că am ajuns la capătul paginii, dar nu știu ce am citit, fie pentru că mă apuc să citesc seara, în pat, după ce ele au adormit. În acest caz, după câteva pagini, deși îmi aduc aminte ce am citit, îmi aduc aminte în vis, pentru că adorm ,,instant” (precum ness-ul, doar că invers), uneori chiar la jumătatea paginii, de ajung din carte, direct în vis…

Cu serialele este mai simplu, apuc să mai văd câte un episod în sufragerie, pe tabletă, în timp ce fetele se joacă. Pentru că tot a venit vorba despre seriale pot spune că, în prezent, urmăresc câteva seriale, în paralel: The Crown (sezonul 4), pe Netflix, The Undoing (sezonul 1) și His dark materials (sezonul 2) pe HBO GO.

Astăzi am să scriu despre serialul ,,The Crown” pentru că tocmai am terminat sezonul 4 și  pentru că în momentul de față m-a sensibilizat cel mai mult, fiind un serial atât de real și…prezent, chiar dacă acțiunea din acest sezon este, încă, plasată în trecut.

The Crown îmi place pentru că este un serial istoric, care…cumva este încă prezent. Practic prezintă o istorie evident trecută, dar care este încă în viață. Mă refer, desigur, la Regina Elisabeta a II-a. Născută în 1926 este o filă de istorie, în derulare. Mărturisesc că dintotdeauna mi-a plăcut istoria, probabil pentru că am o reală pasiune pentru trecut, dar mai ales pentru că din punctul meu de vedere istoria este trecutul care dă sens prezentului. Istoria este suma faptelor care s-au făcut remarcate în trecut și care au avut un răsunet suficient de puternic, încât să fie consemnate, în eternitate. De aceea iubesc istoria, pentru că reprezintă, de fapt, acea rotiță care pune în mișcare mecanismul eternității. Datorită istoriei există oameni, fapte și întâmplări care vor dăinui pentru totdeauna, traversând granițele timpului, din trecut până în viitor, atingând nemurirea. Cred că dacă nu ar fi existat istoria, amintirea sau memoria nu ar fi trecut testul timpului. Pentru că amintiri avem cu toții, dar dacă ele nu sunt consemnate într-un mod riguros, istoric, ele se pierd, înghițite în nebuloasa timpului.

Revenind la sezonul al patrulea din The Crown, acesta prezintă întâmplările derulate în perioada cuprinsă între anii 1977 și 1990, dacă m-am documentat bine și nu mă înșel.  Astfel, acest sezon este marcat de apariția a încă două personaje feminine celebre, care au influențat puternic sau profund istoria: Margaret Thatcher (pentru puternic) și prințesa Diana (evident, pentru profund). Nu o să scriu despre realizările sau poveștile lor, pentru că sunt arhicunoscute amândouă și s-au scris atâtea despre ele, ci vreau să scriu despre cum m-a marcat pe mine sezonul 4, din acest serial. Dincolo de faptul că toți actorii din serial sunt remarcabili, delectându-ne cu niște interpretări excepționale,  Gillian Anderson în rolul lui Margaret Thatcher este absolut genială!!! Cred că aceasta este cea ma deosebită prestație, din toata cariera sa actoricească și cu siguranță se va lăsa cu cel puțin un premiu pentru extraordinara sa interpretarea a rolului lui Margaret Thatcer. Despre Helena Bonham Carter nici nu mai are rost să spun ceva, pentru că, în cazul ei, interpretarea rolului prințesei Margaret este doar una dintr-o serie lungă de interpretări remarcabile. Însă, în mod evident și așa cum era și de așteptat, în acest sezon cel mai mult m-a impresionat personajul Dianei Spencer, printțesă de Wales. Țin minte că în 1997, deși încă nu împlinisem 13 ani, m-a marcat moartea prințesei Diana. Înca țin minte că s-a întamplat în luna august și că eram într-o vizită, în momentul în care am aflat. Diana Spencer, prințesă de Wales, este, din punctul meu de vedere, modelul de om cu un destin aparent perfect, dar în cele din urmă…tragic. Episodul în care apare alături de prințul Charles, în turul Australiei, m-a impresionat până la lacrimi. Dincolo de veridicitatea faptelor prezentate în serial, rămâne, în mod evident, drama unor oameni cu un destin de poveste. Un destin potențial perfect, dar care, în cele din urmă, nu face decât să te ,,cocoațe” pe cele mai înalte culmi, doar că să poți cădea cât mai de sus și să fii sigur că te frângi în mii de fărâme, la impactul cu solul. Abisul care înghite perfecțiunea este dureros! Episodul respectiv, mi-a întărit convingerea conform căreia cu cât ești mai expus unei vieți potențial perfecte, cu atât ai mai multe șanse să o dai de gard sau cum s-ar spune în engleză să o ,,fuck it all up”! Presiunea unei vieți perfecte naște ,,cei mai” imperfecți și nefericiți oameni (da, știu că ,,perfectul” nu are grade de comparație, dar în acest caz se cereau, as a figure of speech or as a matter of fact)! Este același destin care îi lovește de multe ori și pe actorii sau cântăreții celebri sau pe celebrități, în general. Cred că acesta, este de fapt, prețul celebrității! Falling from grace (cum ar spune, teatral, limba engleză), se întâmplă adesea oamenilor care, teoretic, au tot ce își doresc.

Iată așadar că, acest sezon 4, din The Crown a redeșteptat în mine reflecțiile ,,adânci”  asupra fericirii  (cu care m-am mai confruntat și cu alte ocazii) și m-a făcut să ajung, din nou, la următoarea concluzie: fericirea constă în căutarea permanentă a lucrurilor care te fac fericit! Practic fericirea însemnă  “being busy searching for it”, să fii mereu în căutarea ei și nu neapărat să o găsești. Fericirea este precum ,,fata Morgana”. Fericirea este, de fapt, drumul spre fericire! Căutarea ei te face să te simți util, existența să îți capete sens, pentru că ai un scop. Dar în momentul în care ai atins acel scop, devii inutil și nefericit! Este și motivul pentru care în momentul în care te confrunți cu o traumă, cea mai bună metodă pentru a o depăși este să îți tii mintea ocupată, să îți găsești o ocupație care să te captiveze, ca să uiți de ea. Probabil că de aceea se spune că fericirea vine din lucrurile mărunte sau că fericiți sunt cei săraci cu duhul…sau săraci în general. Pentru că ei știu să se bucure de lucrurile mărunte și de simplul fapt că sunt în viață. Un om sărac se bucură de câte ori a mai trecut o zi în care a reușit să supraviețuiască. Lupta continuă pentru supraviețuire îi asigură ocupația perfecta pentru a nu avea timp să analizeze prea mult viața. Pe când, pentru cei care au o viață perfectă, având totul ,,pe tavă” și nefiind ocupați cu lupta pentru supraviețuire, intervine timpul pentru analiză și introspecție, care duce la nefericire. Deja devin mult prea filosofică, așa-i? I can’t help it, this also being something that defines me as who I am…

În altă ordine de idei, serialul The Crown este categoric de vizionat, fie că ești iubitor de istorie, fie că ești o fire melancolică, introspectivă sau fie că ești pur și simplu om amator de seriale, de frumos, de cultura, de, de, de… Cred că fiecare dintre noi poate găsi ceva care să îi placă în acest serial.

Nici coloana sonoră nu este de ignorat. Mai multe detalii despre aceasta se găsesc aici: https://screenrant.com/crown-season-4-soundtrack-songs/

Playlist-ul pentru coloana sonoră din sezonul 4, din The Crown, se gasește și pe iTunes și se poate asculta, parțial și aici: https://open.spotify.com/playlist/5dPyOErZe76pA43BOfvMAH  Melodia mea preferata din acest playlist este Simple Harp – Martin Phipps. Enjoy!