Ce bine este să stai, din când în când și să rememorezi momentele din vacanță! Iată că scrierea acestor articole are și acest rol, să mă desprindă din cotidian și să îmi mai trimită puțin gândurile… în vacanță.
La două săptămâni de când ne-am întors, eu tot la plimbarea asta am rămas cu gândul… deci, zic să purcedem:
Costuri acces Disneyland și achiziția biletelor: Cel mai bine este ca atunci când planifici vacanța la Disneyland, să îți iei și biletele de acces înainte să ajungi acolo, pentru că altfel riști să pățești cum am pățit noi. Adică, noi am plecat spre destinație, aveam cazarea plătită, dar biletele pentru Disney nu le-am cumpărat, ne-am gândit să așteptăm întâi să ajungem și să luăm de acolo, ca să fim siguri că nu dăm banii pe bilete și apoi nu ajungem la timp. Noi ne-am gândit așa că deh, biletele pe 2 zile pentru 2 parcuri, 2 aduți și 2 copii costau, conform aplicației Disney 800 euro, adică cam cât ne-a costat și cazarea și ne-am gândit să nu dăm atâția bani și să constatăm că se întamplă să ajungem la o zi după ce avem acces pe bilet. Asta pentru că poți cumpăra bilete datate, care evident sunt mai ieftine sau bilete nedatate, care sunt mai scumpe sau abonament anual (ceea ce nu era cazul, la noi). Revenind la ce ziceam, cel mai bine este ca atunci când îți iei cazare, dacă nu iei cazare de la ei de pe site cu bilete de acces în parc incluse, măcar să îți iei și biletele de acces în parc atunci când plătești și cazarea. Cum am spus și în capitolul anterior, unde am vorbit despre cazare, este mai ieftin să îți iei cazare în locații nepartenere Disney + bilete decât cazare în hoteluri Disney sau partenere Disney cu bilete incluse.
Detalii despre costul biletelor și cazare în hoteluri Disney sau partenere Disney se găsesc aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/ Se pot face simulări exact ca pe booking. La fel și din aplicația Disenyland Paris, care se poate descarca atât în format IOS cât și Android.

Cum spuneam noi ne-am luat cazare și în ziua în care ajungeam la cazare, de pe drum, ne-am trezit că vrem să luăm bilete din aplicația Diseney pentru a doua zi și nu puteam, pentru că era foarte aglomerat și scria că nu mai sunt bilete pentru ziua următoare. Deci panică și groază, ne gândeam cum le spunem la copii că i-am adus până acolo, dar nu putem intra în parc pentru că nu avem bilete. Deci maaaaaare prostie că nu am luat bilete mai din timp. Peste tot scrie, atât pe site și aplicație, cât și pe toate gardurile în Disney că biletele de acces se pot achiziționa DOAR ON-LINE. Noi când am văzut că nu reușim din aplicație am trimis-o pe EU în parc la un ghișeu să trateze problema, dacă tot îi place lu’ eu să vorbește pe franțuzește. Și ce am făcut eu? Alergam de disperată prin zona de pre acces în parc, după ce treci de zona unde îți controlează geanta și treci prin niște detectoare, ca la aeroport și mă îngrozeam când vedeam că scrie peste tot “ACCES TICKET ON-LINE ONLY”. Șoc și groază mai ales că toate ghișeele de unde puteai cumpăra bilete in 2019 erau acum închise. Tot învârtindu-mă pe acolo am găsit un singur ghișeu de-ăsta la care era o tanti – ghișeul pentru persoane cu dizabilități. Și am mers acolo și am explicat că încercăm să luam bilete pentru parcuri cu valabilitate începând cu a doua zi, dar nu putem, am întrebat de unde putem lua și răspunsul a venit senin: de aici! În momentul ăla m-am simțit ca Wendy în Peter Pan și aproape am început să cânt acolo “I can fly! I can fly! I can fly!”. Așadar, am luat biletele în format tipărit și am avut grijă ca două zile să nu le pierdem. Au un cod QR pe ele și cu acela intri pe la turnicheți, ca la metrou. Dacă le luam on-line se încărcau automat în aplicație și scanai codul cu telefonul, deci era mult mai simplu, dar bine că am reușit și așa. Prețul pentru bilete se găsește pe site și în aplicație. Revin și recomand din nou, neapărat de luat biletele on-line în momentul în care îți planifici vacanța sau când achiți cazarea, mai ales dacă plănuiești să mergi în weekend.
Noi, de fiecare dată am mers în parcuri în timpul săptămânii marțea și miercurea în 2019 și miercurea și joia acum, în 2022. Iar in 2010 am fost în luna ianuarie când oricum era gol… În weekend-uri nu am încercat niciodată pentru că știm că te calci în picioare. Bine, și anul ăsta a fost foarte aglomerat pentru că am nimerit într-o perioadă în care și la francezi era vacanță pentru copii, așa că în parcuri era pliiiiin de francezi, deși la Disney în general sunt mai mult turiști (în 2019, ne-am nimerit în perioada Roland Garros-ului și pe lângă că la dus am mers cu Simona Halep în avion, în Disney ne-am nimerit cu Serena Wiliams, dar asta e altă poveste). Așadar, legat de perioada în care e bine să mergi la Disneyland recomand să cercertezi atent înainte și să nu fie și la ei vacanță pentru copii, nu weekenduri, nu lunile iunie, iulie, august. Ca moment al săptămânii, evident, am zis deja, nu în weekend-uri și nici lunea și vinerea nu-s o alegere fericită. Din punct de vedere al vremii aprilie-mai și septembrie- octombrie sunt cele mai ok luni din an, pentru că și vremea e relativ ok, dacă nu nimerești ploaie și e mai puțin aglomerat decât vară. Nouă ne-a plăcut și în ianuarie, era cam frig, dar măcar a fost soare și gol, nu am stat nicăieri la cozi.
Atracțiile din cele două parcuri sunt pentru toate vârstele și pentru toate gusturile. Ai și rollercoaster-e cu adrenalină și ride-uri și atracții pentru cei cărora nu le place adrenalina. Disneyland Paris este format din 2 parcuri, de aceea e bine să îți iei bilete pentru 2 zile cu acces în ambele parcuri, pentru că o singură zi nu îți ajunge să le parcurgi pe ambele. Există Disneyland Park și Walt Disney Studios. Detalii despre fiecare se găsesc aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/destinations/disneyland-park/ și https://www.disneylandparis.com/en-usd/destinations/walt-disney-studios-park/ Este bine să studiezi un pic harta, dacă nu ai mai fost și nu ai idee în ce ordine să mergi prin fiecare, pentru că fără un plan dinainte făcut, riști să te fure peisajul sau să mergi la ghici și să pierzi anumite atracții. În parc există și trenulețul care ocolește tot parcul și din care poți să cobori la anumite stații. Nu o sa insist foarte mult aici, că ar deveni interminabil articolul. Cel mai bine este să descarci aplicația Disneyland Paris care are harta interactiva, îți arată unde ești și mai ales îți arată care sunt timpii de așteptare la fiecare atracție. Pentru că da, în Disneyland cel mai rău te doboară timpii de așteptare, cozile la care se întâmplă să stai și 2-3 ore ca să te dai 30-60 de secunde în ceva… Dacă nu vrei să stai la coadă, există la anumite atracții cu “PREMIER ACCES” – adică poți să cumperi direct din aplicație acces rapid, doar că acesta costă, în funcție de atracție între 7 euro și 16 euro de persoană, per ride. Noi am luat și dintr-astea, pentru că nu aveau copiii răbdare să stea la coada 2 ore. Ne-au cam ruinat, pentru că, de exemplu, la Nemo, 4 premier acces x 16 euro = 64 de euro, la fel si la Remmy (Ratatouille) și pe la altele, deci la un calcul simplu, pe lângă cei 800 euro pentru biletele de acces general am mai decartat câteva sute de euro și pe premier acces. În 2019 exista abonament pentru premier acces, era mult mai ieftin așa, că plăteai o sumă fixă și de banii ăia puteai să sari coada de câteva ori per atracție, acum se plătește de fiecare dată când nu stai la coadă. Intrările pentru premier acces sunt separate de restul cozii, practic te scoate direct în față. După ce cumperi din aplicație premier acces, îți apare un cod QR pe care îl scanezi la intrare, pe care aplicația ți-l arată că e valabil într-un anumit interval orar. Practic tu cumperi premier acces, poți să te plimbi sau să faci altceva și când devine activ codul, mergi și intri direct fără să stai la coadă. Cum ar veni, exact vorba ,,dai un ban, dar stai în față”.
Paradele sunt la intervale regulate de timp (cred că din 2 în 2 ore), doar in Disneyland Park. Poți afla când sunt parade tot din aplicație. Înainte de parade se închid anumite zone din parc, respectiv zonele prin care vor circula carele. Paradele sunt WOW, mai ales pentru copii, însă se face foarte mare aglomerație în timpul lor. Noi, de obicei mergem la o singura paradă într-o zi iar în timpul următoarelor, preferam să mergem la atracții, pentru că în timpul paradelor scade timpul de așteptare. Toată lumea cască gura la paradă deci în ora aia se mai micșorează cozile la ride-uri. La fel și la restaurante, ai mai multe șanse să găsești o masă în timpul paradelor. De neratat, în această perioadă, este show-ul de lumini care începe la orele 22:55, din Disneyland Park. De la 22:55 la 23:00 este un spectacol cu drone – Disney D-Light, iar de la 23:00 Disney Illuminations – un show cu proiecții, muzică și artificii. Ambele se desfășoară lângă castelul central din Disneyland Park și pentru ambele este bine să mergi să îți ocupi un loc cu vreo oră înainte (când spun loc, mă refer la un spațiu pe care să stai în picioare sau pe jos sau dacă ai mare noroc poate găsești și o băncuță sau măcar o bordură). Spectacolele acestea de lumini sunt cu adevarat magice, mai ales pentru că parcul a împlinit 30 de ani în martie și de aceea sunt atât de speciale anul ăsta aceste show-uri, ele având tematică aniversară, ca tot parcul, de altfel. O altă paradă care merită să nu fie ratată este cea de la 17:30 – Disney Stars on Parade. Este parada la care apar toate personajele Disney si este cea mai spectaculoasă paradă cu personaje, din zi.
Legat de întrebare ce mâncăm și unde mâncăm în cadrul celor două parcuri, există mai multe răspunsuri posibile. Poți să mănânci de la pachet, dacă vrei și dacă te ține să cari toată ziua după tine și mâncare și băutură, poți mânca de la fast food (care predomină la fiecare pas), poți mânca la restaurante fast food care au și mese (noi de obicei asta am ales, sunt câteva cu pizza și paste unde găsești masă la orice oră) și mai poți mânca la restaurante unde comanzi a-la- carte, doar că acestea sunt câteva și nu găsești mese decât dacă ai făcut rezervare cu 2 luni înainte. Noi am reușit să mâncăm și la un astfel de restaurant în 2019,în zona de la pirați, fără să avem rezervare. Atunci am stat și am așteptat la ușă și am prins masa unor persoane care aveau rezervare, dar nu s-au prezentat. Anul ăsta nu a fost chip de așa ceva, toată lumea era prezentă 🙂 Detalii despre mâncare și restaurante în Disney se găsesc aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/dining/dining-at-disneyland-paris/
La acest capitol aș mai avea de adaugat ceva de neratat – spectacolele live din Walt Disney Studios. Și acestea sunt la ore fixe și la acestea trebuie să te organizezi astfel încat să prinzi loc în sală, dar merită așteptarea. Noi anul ăsta am fost pentru prima dată și am rămas impresionați, mai ales de spectacolul Mickey and the Magician, dar si de Disney Junior Dream Factory. Aceste spectacole au loc în niște săli impresionante de teatru și se desfășoară live și interactiv cu actori și personaje Disney. Și pentru acestea se pot lua bilete, dacă plătești în plus, ca să îți rezervi loc în sală. Noi am avut noroc și am găsit locuri fără să plătim în plus. Mai multe informații despre aceste spectacole se găsesc aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/entertainment/walt-disney-studios-park/
Tot în studiouri urmează să se deschidă în acesta vară o nouă zona, pe care noi nu am prins-o, deci, aviz amatorilor: https://www.disneylandparis.com/en-usd/destinations/walt-disney-studios-park/avengers-campus/
În ambele parcuri (mai ales in Disneyland Park) abundă magazinele de la care poți cumpăra tot felul de suveniruri, de la bomboane, jeleuri, prăjituri și până la jucării, haine, bijuterii, ceasuri, veselă, prosoape etc., toate cu tematică și personaje Disney. Prețurile sunt pe măsură, dar și obiectele sunt cu adevărat foarte frumoase, mai ales plușurile și jucăriile pentru copii. Ca să nu ,,cădem în păcat sau exces”, noi le-am explicat fetelor că au voie să își cumpere câte o amintire doar în ultima zi, la plecare. E bună strategia asta ca să nu stai să cari și punga cu cumpărături prin Disney. Iar dacă ai uitat să iei ceva, mai este un magazin imeeeens și după ce ai ieșit din Disney, lângă cinematograful Gaumont, de acolo poți cumpăra aceleași lucruri, la aceleași prețuri ca și în Disneyland,acest magazin fiind accesibil și atunci când nu ai bilete de acces pentru cele doua parcuri.
Ce nu am precizat, dar ar fi cazul, înainte să închei acest capitol este că ambele parcuri se deschid la orele 9:3o pe modul acces general, adică pentru cei care au bilete normale, dar se deschid de la 8:30 pentru cei care sunt cazați la hoteluri Disney sau care au bilete mai speciale. Practic aceștia au acces cu o oră mai devreme în parc și își pot începe ziua fără cozi. Pentru cei care intră la 9:30 coada se formează deja de la 9 fără, deci oricum ar fi, ziua o începi cu stat la coadă, dar pe cuvânt că merită. Oricum, recomandat este să vii cât mai de dimineață, la prânz fiind cea mai mare aglomerație peste tot.
Ca și ore de închidere, Disneyland Park se închide după ce se termină paradele de seară, cam pe la 23:20 când toate mulțimile se scurg către ieșire. Pe site este precizat că se închide la 23:00, este adevărat că atracțiile se închid toate la acea oră, iar altele chiar mai devreme. Pentru atracții trebuie consultat orarul la fiecare în parte. Walt Disney Studios se închid mai devreme, respectiv la orele 20:00. Detalii aici: https://www.disneylandparis.com/en-usd/calendars/park-hours/
Cam atât pentru acest capitol. Ar mai fi multe de povestit, dar rămân la ideea că cel mai bine este să vezi cu ochii tăi și atunci acest articol trebuie să fie doar un teaser 😉