Aseară a venit ursul la noi, la gard…din nou! Am avut noroc că erau cânii afară, în curte, și l-au simțit, motiv pentru care nu a sărit ,,pârleazul”, peste gard. În ultimul timp vine aproape în fiecare seară și noapte, iar uneori chiar și diminețile, pe la 7:00. Locuim de 4 ani în Poiana Brașov. În primul an în care ne-am mutat aici ni s-a spus că în Poiană și mai ales pe strada noastră, nu vine ursul aproape niciodată. Într-adevăr în primii doi ani n-am văzut picior de urs și nici n-am auzit să fi fost. Anul trecut, pe timp de pandemie, când era goală Poiana, am început să mai primim câte-un Ro-Alert că e ursul aici sau dincolo, prin Poiană. Însă, ca anul acesta nu a fost niciodată. Acum primim minim 1-2 mesaje Ro-Alert pe noapte. Dimineața când plec să duc copiii la școală, în Brașov, la noi pe stradă găsești toate tomberoanele răvășite și cel puțin o balegă de urs în mijlocul sau la marginea drumului. Înainte nu trăiam cu fobia de urs, dar anul ăsta m-a ajuns, în așa hal, că mi-a fost teamă și să mai plec în drumeție, pe munte.
De când mă știu am considerat și încă mai consider că omul nu a adus aproape nimic bun, prin existența sa, pe planeta asta. Din punctul meu de vedere omul este, mai degrabă, un virus sau o molimă pentru planetă. Evident consider că este vina omului pentru ceea ce se întâmplă acum, la noi în țară, cu urșii. În primul rând pentru că s-au tăiat pădurile și pentru că, o dată cu extinderea așa zisei civilizații omenești s-a pătruns din ce în ce mai mult în habitatul animalelor. În al doilea rând pentru că, o dată cu încălzirea globală s-au produs modificări și în comportamentul animalelor. Spre exemplu, pentru că este mai cald și nu prea mai avem ierni, ursul nu mai hibernează și, totodată, face mai muți pui decât în trecut. Apoi, și pentru că omul a intervenit și a omorât sau strămutat masculii cei mari, care, în mod natural, mai împuținau din pui. Nu mai zic de comportamentul modificat al ursului care a ajuns urs gunoier tot pentru că a avut unde găsi…gunoaie. Sau că ursul s-a obișnuit atât de mult cu omul încât, vorba aia, a ajuns, fără voia lui, ,,să stea frumos la selfie-uri”. Așadar, nu sunt genul de persoană care să se declare de partea omului, în orice ,,conflict” cu animalul. De asemenea, nu susțin și nu am susținut niciodată imixtiunea omului, din așa zisa lui poziție de rasă superioară, în controlul speciilor. Nu am fost, de principiu, de acord, nici cu sterilizarea animalelor de companie. Pentru că toate lucrurile astea îmi sună like “playing God” sau ca și când influențezi, mai mult decât e cazul, karma altei ființe. Nu mai insist pe filosofiile astea, pentru că evident, de aici discuțiile pot fi inifinite, ajungem la cele cu ,,omul animal social”, cu ,,contractul social” al lui Jean-Jacques Rousseau sau la cele și mai actuale în societatea omenească, din ziua de azi, cu drepturile omului (cum ar veni, că fiecare om e liber până când libertatea lui încalcă libertățile altora sau pune în pericol așa zisul bine comun). Dar cum rămâne cu ursul, că bietul de el nu a semnat niciun contract social și nicio constituție, însă, în ultimul timp pare că pune tot mai mult în pericol, nu drepturile și libertățile omului, ci însăși viața acestuia?
Așadar, ce-i de făcut? Sinceră să fiu nu am o soluție clară sau ideală la această situație. Soluția pe care o aplicăm noi, din postura de localnici vecini cu ursul, este că pur și simplu trăim cu frica lui și ne ferim pe cât putem, pentru că noi conștientizăm pericolul. Îmi este teamă să mă mai plimb seara cu copiii prin Poiană, iar atunci când este pustiu îmi este teamă să mă mai plimb chiar și ziua. Am toată compasiunea față de cei care sunt atacați de urs în propria gospodărie sau stână. I feel you people! Nu mă declar nici pentru omorârea sau pentru controlarea înmulțirii speciei, în cazul urșilor. Dar îmi dau seama că ceva inevitabil urmează să se producă. Probabil că doar o tragedie de amploare va mai mișca autoritățile din România să facă ceva și să ia o decizie pe tema urșilor. De exemplu, în Poiană, mi se pare că există un real pericol pentru turiștii care nu știu la ce să se aștepte, în legătură cu urșii care mișună pe-aici. Sunt câteva zeci care mișună pe străzi, fie noapte, fie zi, de la ursoaice cu 2-3 pui, la masculi feroce sau la urși mai tinerei, care au 2-3-4 ani, dar care sunt înfometați, speriați și fără ,,școala vieții” sau a pădurii, ci doar cu cea a tomberonului. O plimbare, seara, prin Poiană, se poate oricând termina tragic. Citeam zilele trecute, la Prințesa Urbană, pe pagina de facebook (https://www.facebook.com/photo?fbid=406734997482006&set=a.260749152080592), cum nu se simte în siguranță, seara, la alergare, în Parcul Herăstrau. De acord cu ea! Bine punctat! La asta aș adauga și cum este să nu te simți în siguranță, în curtea ta, în casa ta sau în satul/localitatea ta. În ultimul timp și mass media abundă de știri legate de oameni atacați sau chiar uciși de urs. Ce e de făcut? Îi pasă oare cuiva? Poate ar fi o soluție să ne gândim să exportăm urși vii în alte țări, în loc de lemn. Poate că ar fi bine ca la un camion sau un vagon de lemne să trimitem și câte un urs, peste hotare. Zic și eu, că ar putea România să contribuie la repopularea altor țări, unde poate ursul este pe cale de dispariție, cu urși autohtoni. Ar fi soluția ideală! Exportul de urși, stoparea tăierii pădurilor din România și reîmpădurirea zonelor defrișate. Și poate că și pe la ONG-uri ar trebui să se verifice lucrurile mai atent, să nu mai spele, unele dintre ele, ,,banii de urși” și să vină cu soluții mai bune, decât aleșii statului care au oricum alte preocupări, ei fiind doar într-un veșnic conflict politic unii cu alții, indiferent de problemele cu care se confruntă populația. Că e puțin sau deloc amuzantă, propunerea mea, nu știu! Știu, însă, că am ajuns să trăim vremuri în care urșii umblă liberi, iar oamenii se pot bucura de libertate, doar cu certificate…