Sunt Andreea Cristina Ileana (fostă Stana – how ironic is that?!?), cunoscută de cei apropiați ca Deea, de unde vine si denumirea acestui site (a.i.deea = andreea ileana sau deea). Cum ar spune o melodie (nu știu exact cât de celebră), sunt ,,îmbuteliată” în ’84. Am terminat cu succes, ba chiar premiul întâi ,,cu coroniță”, clasele întâi și a treia, de unde reiese că numerele fără soț îmi poartă noroc 😉 Restul claselor nu mai știu exact cum le-am terminat și cu ce premii, cert este ca liceul l-am absolvit la Colegiul Național Mihai Eminescu, din București, clasă profil de filologie, limbi străine, intensiv franceză. În continuare sunt o francofilă înrăită, vorbesc și citesc fluent în limba franceză, dar engleza is like my mother tongue or should I say that all my thougts, they hit me first in English and then my brain adapts to Romanian… Vorbesc, citesc și înțeleg, de asemenea și italiana, frumoasă și melodioasă limbă!
Mai departe? Da, după liceu am urmat cursurile Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul S.N.S.P.A, facultate pe care am absolvit-o în a.d. 2007. Apoi am urmat cursurile unui masterat la Academia de Studii Economice din Bucuresti – Specializarea Marketing, domeniu în care îmi și desfășor activitatea profesională de vreo 15 ani încoace.
Sunt din București, oraș pe care îl ador uneori ca pe o mama biologică, dar îl și detest, pe alocuri, ca pe o mamă vitregă! De trei ani viețuiesc în Brașov, oraș adoptiv, pe care îl respect și de care îmi place foarte mult. Nu mă pot sătura de munții care îl înconjoară, adăpostindu-l, cu grijă, între culmile lor semețe, de peisajele, de liniștea și de stilul molcom de viață faină, pe care le oferă! În plus, datorită Brașovului mi-am redescoperit pasiunea pentru munte și drumeții și am descoperit pentru prima dată în viață, în urmă cu doi ani, că îmi place foarte mult să schiez, deși înainte să mă mut aici detestam iarna… Iată că, în sfârșit am descoperit o întrebuințare acestui anotim! Cu toate acestea, uneori îmi este dor de tumultul Bucureștiului, de it’s social life (like I said, trebuie să recunoaștem că unele lucruri sună mai bine în engleză) și de oamenii dragi, care sunt încă acolo. În astfel de momente, de dor, dau o fugă de 5-6 ore dus pe DN1 până acolo (da și când ‘om avea autostrada…bine zis…oare când?!?) și mă bucur de domiciliul meu din…Bu…buletin.
În rest ce să mai spun, minim relevant, ca și până acum? Îmi place sa scriu de când am învățat treaba asta, învățătoarea și ulterior toți profesorii mei de limba română cred ca se săturaseră de compunerile și comentariile mele care nu reușeau niciodată să fie succinte, ci mai degrabă interminabile, cum probabil vor fi și articolele de pe acest site 🙂
De vreo 10 ani încoace sunt și mamă, posibil că voi scrie destul de mult și despre copii…yeah, right, I know, ca și când nu există deja destule bloguri și site-uri de mămiceală în țara românească. But rest assured, site-ul meu nu va fi exclusiv despre treaba asta. Sinceră să fiu…I don’t have the slightest idea…despre ce va fi. Tot ce știu este că prin ceea ce voi scrie aici, nu caut nici faima, nici gloria eternă, nici măcar un numar minim de cititori sau o sursă de venit. Sunt obișnuită să scriu doar pentru ochii mei, dar m-am apucat să scriu în mediul virtual pentru că deja începusem să nu mai aveam loc în casă de agende, agenduțe, jurnale, plus că, totuși, ma gândesc că poate am depășit nițel vârsta acea și ar fi cazul să trec la alt nivel. Nu știu exact, mai vedem pe parcurs!
Să spun că am un stil sarcastic și autoironic de a scrie…deja este inutil, n’est pas? Cu toate astea, viața nu este întotdeauna numai lapte și miere, iar o vorbă spune că atunci când ți se oferă lămâi este bine să faci limonadă! Tocmai de aceea, in general, pentru mine scrisul este ceva terapeutic, cele mai creative puseuri eseistice derulându-se în episoadele depresive. Unele articole (multe) vor fi scrise din durere, depresie și neputință. Cumva, nu știu cum, vocea mea interioară este mai stimulată creativ…la chin și suferință. Așa că…it’s best to be prepared!